1,985 matches
-
despre români au fost discutate, cu unele excepții, în textul precedent, iar cititorul poate identifica paginile unde ele sunt discutate după Lista de cuvinte raportate etimologic din finalul cărții. Aici facem ultimele precizări pe care le considerăm necesare și expunem etimologia denumirilor nediscutate. Roma. Cantemir rămâne la legenda întemeierii ei de către Romulus. Moldova. Ascendentul acesteia față de Muntenia și Transilvania este motivat de Cantemir în primul rând prin aceea că numele ei ar fi dinainte de Traian, „când trăiau pe aceste locurii dachii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dulău. Io, pronume personal pentru eu, folosit în documentele domnești: Io, Mircea Voievod, era dedus de Cantemir de la Ioan, presupusul domn al tuturor românilor la începutul secolului al XIIIlea, și atribuit familiei sale ca titlu ereditar de ținută regală. Această etimologie pică odată cu schema elaborată de Dimitrie pentru a duce intactă romanitatea primilor descălecători până la cel de al doilea descălecat, când aceasta se vulgarizează. Cea mai apropiată ca aspect sonor de Io este forma italiană io, după care vezi lat. ego
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvinte în limba italienească, spaniolească și frâncească, sau din aceste (limbi) luate”. Pentru a descoperi latinitatea limbii române, spune Maior, este suficient să înlături de pe ea haina alfabetului slav care îi maschează și denaturează originea. Operația simplă de recuperare a etimologiei limbii române prin scrisul latin este însoțită de distingerea a două limbi latine. Una este „gramaticească sau a învățaților”, cealaltă este a poporului. Limba latină gramaticească, „care până azi este în cărțile latine, chiar se vede că este limbă nefirească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba română a avut o soartă aparte, care i-a conservat puritatea originară, în timp ce alte limbi romanice au avut alt parcurs. Pentru a obține acest rezultat Maior elaborează o schemă care prin ideea de latină populară domină și în prezent etimologia tradițională: Dintre cele două limbi latine, cea a poporului este cu mult mai veche, ea existând „cu multe veacuri înainte de facerea Romei în țara ce se chema Latium unde e făcută Roma”, în timp ce „limba latină din cărți este meșteșugită, gramaticească
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în gura lor”: cuvintele aparent nelatine ale limbii române „fură de strămoșii românilor aduse din unele ținuturi ale Italiei, unde (ulterior ele) au fost date uitării, iar la români până astăzi vecuiesc”. În felul acesta Maior face ca tot ceea ce etimologia ulterioară va considera împrumuturi slave, maghiare, turcice sau albaneze în limba română să apară din contra, ca împrumuturi latine populare în limbile respective, slavii fiind considerați principalii beneficiari ai acestor împrumuturi, ei fiind veniți mai timpuriu în spațiul romanic al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
l-a propulsat în lupta contra orientării latiniste, Hasdeu își încheie cariera tocmai în sprijinul acestei orientări, încercând să demonstreze că circulația cuvintelor latine și sensul latin al formelor nelatine prevalează în structura semantică și în practica limbii române. Refacerea etimologiilor hasdeene Hasdeu a impus pentru istoria limbii române principiile neogramatice, reducând orizontul cercetării în următoarele trei privințe: 1) Limba română nu are constituire și viață proprie, ea fiind imaginată izolat de fenomenul etnic românesc; 2) Ea este latina populară invadată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pelasgic, Domn al Dodonei, iernatică țară, pe unde se culcă Preoții, Seleii, pe jos cu picioarele-n veci nelăute”. Impunerea Dumnezeului unic a însemnat ducerea cuvântului, împreună cu sensul lui divinizat, înaintea începuturilor, ca inițiator (creator, părinte, tată) al acestora. Totodată etimologia cuvântului este radical schimbată: din zeitate terestră ieșită din geos (precum lat. Jovis, it. Giove) devine zeitate celestă, raportată la o rădăcină prezentă în lat. dies (it. giorno, rom. ziuă, sl. denĭ etc.), căruia însă nu îi corespunde în greacă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și μερος „parte, rol, situație, loc”, forme înrudite cu fostele zeități supreme Hera și Demetra pe care mitologia le-a transformat în surori și soții ale lui Zeus, care a preluat șefia lumii. Tocmai din această perspectivă mistică este prezentată etimologia lui Giove în Grande Dizionario enciclopedico UTET. În dicționarul etimologic al limbii latine, autorii (A. Ernout și A. Meillet) transformă de asemenea în mit etimologia lui deus, -i m. (dea, -ae f.) „dieu (déesse)”, pe care îl prezintă ca vechi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ale lui Zeus, care a preluat șefia lumii. Tocmai din această perspectivă mistică este prezentată etimologia lui Giove în Grande Dizionario enciclopedico UTET. În dicționarul etimologic al limbii latine, autorii (A. Ernout și A. Meillet) transformă de asemenea în mit etimologia lui deus, -i m. (dea, -ae f.) „dieu (déesse)”, pe care îl prezintă ca vechi derivat de la adj. dius, -a, -um „ceresc, divin”, dar și „luminos”, format ca substantiv în expresii ca sub diuo caelo „sub luminosul cer”, de unde dius
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cer”, de unde dius „cel luminos”, atestat ca formă arhaică pentru deos, concluzia fiind că „ziua luminoasă (le jour lumineux) și cerul (le ciel) se confundă cu Dumnezeu (le Dieu), cum deja o simțeau latinii” (DELL, cuv. deus și dius). Mistificarea etimologiei lui Zeus s-a produs prin izolarea formei cu dz din paradigmă, care era în întregime cu d: Δεύς, gen. Διός, dat. Διΐ și Δί, ac. Δία, ca și paradigma latinului Deus. Tot cu d era la greci Δημήτηρ, corespondentul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
organizării superioare a materiei, însă teoretizarea acestei idei prin istoria cuvântului este opera neogramaticilor. Aceștia, scoțând modelul i.e. de limbă din lanțul evoluției silabice și aglutinante, duc și cuîn preexistență împreună cu sistemul de idei transformând monada formă-sens în divinitate creatoare. Etimologia globală reașează cuvântul în normalitatea devenirii lui făcând astfel posibilă înțelegerea numelor de zeități ca rezultat al evoluției semantice și formale a lexicului comun. În acest sens încheiem discuția despre gospodar arătând că it. Giove își are originea, împreună cu lat.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a lexicului comun. În acest sens încheiem discuția despre gospodar arătând că it. Giove își are originea, împreună cu lat. Jupiter, în ideea de „pământ”, din care s-au desprins noțiunile de lumină, lume, cer, zi și altele. Se corectează astfel etimologia cuvântului rom. jos, a it. giú, giuso, gioso, la Verona zosem (DEI), forme constituite aparte și nu, cum se crede, ca descendente ale lat. deorsum. Ca reper latin (nu ca sursă) pentru formele it. și rom. trebuie luat iusum (iosum
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
â pământ. Numai după ce Zeus a devenit simbol al luminii, al zilei, jurământul și invocarea forței supreme și-au schimbat orientarea, spre cer. Voievod, privit superficial, fără perspectiva evoluției limbii și a continuității globale a materialului lingvistic, este prezentat de etimologia tradițională ca fiind compus din *voi-: vei-, luat ca plural pentru slavul voin „ostaș”, și rădăcina verbului slav vod-itĭ „a conduce”, de unde se deduce sensul de „conducător de oaste”. Cuvântul este într adevăr compus, însă componentele lui au altă explicație
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lămurirea psihică a cunoștințelor” (I, 381), de unde se poate deduce că înainte de contactul cu latinii autohtonii, credea Philippide, nu prea știau despre ce vorbesc. Schimbarea psihică provocată de preluarea latinei de către români a dus, se crede, la schimbarea radicală a etimologiei cuvântului. În gura românului și în mintea acestuia cuvântul își pierde legătura fonetică și semantică cu latina și cu toate celelalte limbi romanice. „Cuvintele actuale romanice, spune Philippide, șiau pierdut filiația veche și au intrat în grupuri altele decât cele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
își pierde legătura fonetică și semantică cu latina și cu toate celelalte limbi romanice. „Cuvintele actuale romanice, spune Philippide, șiau pierdut filiația veche și au intrat în grupuri altele decât cele de la capul locului”. Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special al limbisticii romanice tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Formele „de la capul locului” fac obiectul „etimologiei fonetice a savantului”, care merge cu mintea tot la origine, pe terenul special al limbisticii romanice tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
terenul special al limbisticii romanice tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tot la latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină, și tot caută să lege de etyma latine cuvinte actuale romanice” (I, 383). Adevărata etimologie este, după el, cea populară: „Câtă vreme, deci, nu-ți vei fi dat socoteală de clasificarea prin etimologie populară a unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică” (I, 383
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unei limbi, etimologia fonetică (= etimologia savantului) este supusă la erori nenumărate și devine aproape un lucru netrebnic. Toată munca trebuie îndreptată într-acolo ca să constatăm clasificarea pe care limba însăși și a dat-o prin propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică” (I, 383 urm.). Așadar autohtonii balcanici din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în sine tot
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
propriile ei calcule etimologice, prin etimologia populară adică” (I, 383 urm.). Așadar autohtonii balcanici din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în sine tot ce etimologia fonetică a savantului, preocupat numai de latinitatea cuvântului, nu poate explica. Se face astfel loc, prin etichetarea ca română a laturii semantice, pentru tot ce există în română și nu se explică prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
adică” (I, 383 urm.). Așadar autohtonii balcanici din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în sine tot ce etimologia fonetică a savantului, preocupat numai de latinitatea cuvântului, nu poate explica. Se face astfel loc, prin etichetarea ca română a laturii semantice, pentru tot ce există în română și nu se explică prin latină. În această privință Philippide se deosebește
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
proceda invers, urmărind să absolutizeze caracterul latin al limbii române prin circulația sporită a cuvintelor de origine latină și prin etichetarea ca latină a laturii semantice a limbii române, latură învelită pe alocuri în ambalaj nelatin, cu precădere slav. Teoria etimologiei populare este o încercare de a suplini ineficiența aplicării fonologiei la istoria limbii, fapt constatat anterior și de alți lingviști neogramatici. Gilliéron scrisese în 1919 lucrarea La faillite de l’étymologie phonétique, iar Meillet și Ernout căutau explicații nefonetice pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
phonétique, iar Meillet și Ernout căutau explicații nefonetice pentru situațiile care nu se înscriu în „legile” transformării latinei în limbi romanice. Philippide nu caută explicații în afara legilor fonetice, de a căror existență nu se îndoiește, dar punând baza fiziologică și etimologia populară, adică baza psihologică, drept cauză unică a trecerii latinei în română, rezultă că și legile fonetice acționează prin aceeași bază psihofiziologică. Exprimându-se contradictoriu și speculativ, Philippide își reafirmă poziția în legătură cu etimologia populară întrebându-se: „Și cum avem să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se îndoiește, dar punând baza fiziologică și etimologia populară, adică baza psihologică, drept cauză unică a trecerii latinei în română, rezultă că și legile fonetice acționează prin aceeași bază psihofiziologică. Exprimându-se contradictoriu și speculativ, Philippide își reafirmă poziția în legătură cu etimologia populară întrebându-se: „Și cum avem să putem elucida acest nămol de etimologie populară?”. Răspunsul îl dă tot el în manieră pur neogramatică: „Prin logica noastră individuală”, după care continuă dezolant: „Dar este oare potrivire completă între logica învățatului și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]