2,256 matches
-
cititorii au putut citi cu mirare că în cazul a patru importanți scriitori în viață, Julius Zimberlan n-a pus numai data nașterii, ci și... cea a morții. "Farsă sinistră și total lipsită de bun-simț", au scris, pe bună dreptate, exegeții. În 2011, la 7 octombrie, a murit dramaturgul de mare succes Robin V. Glauck. Un confrate, dorind să scrie un memento cu acel prilej, a răsfoit câteva date bibliografice, printre care și Dicționarul selectiv... al lui Julius Zimberlan, cel apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
de la Iasnaia Poliana. Întâlnirea lor pe tărâm literar are loc, în mod explicit, întrun singur episod: nuvela „Părintele Serghi”. De mai bine de un veac, pe îndepărtatele drumuri ale Siberiei, părintele Serghi îl caută pe Dumnezeu. Și tot de atunci, exegeții lui Tolstoi încearcă să dezlege misterul acestui personaj în cheie biografică, istorică, etică sau filosofico-transcedentală. Viktor Șklovski, în monografia dedicată marelui scriitor, consideră această operă ca fiind un fel de jurnal al lui Tolstoi.. Michel Evdokimov, în capitolul rezervat acestei
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
plăcerea textului" a lui Roland Barthes, dându-mi seama că humuleșteanul este un textualist. Textualizează o lume, lumea copilăriei. E absolut aplicabilă în interpretarea operei lui Creangă această grilă nouă. Plăcerea aceasta, calitatea aceasta a fost subliniată de foarte mulți exegeți. De la Călinescu, Vianu s-a tot vorbit despre farmecul povestirii. Interesant e că textualizarea de care vorbiți nu este una pentru sine, blocată în ea însăși. Îmi vine în minte spusa dumneavoastră cum că ar fi o "scriitură cu voce
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
a lui A. în lucrarea Liturghia cosmică. Constelația magicului. O viziune românească asupra misterului existențial (1994) este aceea de a găsi și de a adopta calea cea mai propice înțelegerii și prezentării magiei, adică o altă poziție decât aceea a exegeților care au descris-o ca pe o pseudoștiință, o pseudoreligie, o pseudoartă, o gândire prelogică. Luând în considerare unele științe pozitive și umaniste, ca fizica, astronomia, biologia și psihologia, care oferă „o bună motivație ontologică și gnoseologică gândirii magice tradiționale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285504_a_286833]
-
e o foarte meșteșugită demonstrație că numai pățitu-i priceput; altfel zicând că învățătura neverificată îndestulător prin experiență, prin „lovirea cu capul de pragul de susnu rezistă întâmplărilor neașteptate, momentelor de obnubilare a minții datorită capricioaselor pofte ale inimii. Analizând povestea, exegetul francez al operei lui Ion Creangă, Jean Boutiăre o consideră o poveste complexă. Povestea are două părți: cea dintâi este alcătuită din șirul de peripeții ale personajului principal, mereu neinspirat în acțiunile sale, iar cea de-a doua sugerează confruntarea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
uzuale din limba rusă, devenite populare după contactul cu povestea lui Creangă: poșol na turbinca, vidma; pașor na turbinca, ciorti; harașo-harașo; ți-am făcut conețul; te faci nisnai; guleaiu peste guleaiu. Despre Poveștile lui Creangă au scris cu admirație numeroși exegeți. Se cuvine să-l amintim mai întâi pe francezul Jean Boutiăre, cel care consacră în studiul său din anul 1930 La vie et l‘oeuvre de Ion Creangă o parte însemnată poveștilor, pe care le compară cu basmele unor culegători
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
populară", supremă recunoaștere pentru un scriitor modern, din partea sud-estică a Europei, spațiu în care susține Iorga există un epos deosebit de cel occidental, fapt ce determină o altfel de evoluție și o altfel de abordare a studiului. Și de această dată exegetul aduce vorba de "chefurile rabelaisiene", cu trimitere la pasaje din prima parte a Amintirilor din copilărie, consolidând astfel o referință, un patent, un brand l-am numi azi ăCreangă Rabelais-ul românilor) la care Iorga ținea mult, ca la o revelație
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
pitoresc spontaneu", dublată de "o rară autenticitate țerănească", ceea ce alcătuiește "o largă frescă rurală". În câteva pagini, Iorga fixează locul lui Creangă în "biruința" Junimii, deși nu poate trece cu vederea amenințarea de a "se pierde între povestași". Reținem ambiția exegetului de a stabili, din câteva trăsături, efigia unei personalități ăși-a exersat această predilecție în Oameni cari au fost, adevărată colecție de medalioane), imaginea unei vieți, a unei cariere, a unei împliniri creatoare, cum numim astăzi efortul de "scanare" a liniilor
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă Implinirea, la 1 octombrie, a 130 de ani de la debutul lui Ion Creangă, în Convorbiri literare, cu povestea Soacra cu trei nurori, îmi prilejuiește relectura
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
observa că ea a relevat și, implicit sau explicit, a cultivat, cu o consecvență frapantă, imaginea unui scriitor exponent. „Incepând de la Maiorescu - constata Mircea Scarlat - privirea lui Creangă ca exponent s-a impus ca un loc comun, reluat de toți exegeții ulteriori. Pare paradoxal, dar criticul care nu i-a dedicat humuleșteanului nici un studiu special, ci doar unele epitete și citări elogioase, a impus clișeul cel mai viabil în exegeza lui Creangă―. Intr-adevăr, argumentează eseistul, Maiorescu care îl citează pe
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
acel critic care va releva, poate chiar împotriva exponențialității, tocmai unicitatea lui Ion Creangă. Unicitate simtiță, cel puțin de către acei intelectuali adevărați, cu gust rafinat, de care vorbeau Ibrăileanu și Călinescu, dar care mai trebuie și rostită critic. Un asemenea exeget putea fi însuși Mircea Scarlat, iar din generația care o precedă pe a lui - Valeriu Cristea, autorul unui volum intitulat Despre Creangă și al unui Dicționar al personajelor lui Creangă. Dar ar putea fi - e cu atât mai mult de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
a nu fi și indecente. Viciul paradoxului "la cald" sau al observației făcute în trecere este talmeș-balmeșul, acel ceva fără cap și coadă. Voi spune oare, pentru a mă dezvinovăți, că amestecul genurilor, combinația de religios și laic, de care exegetul avizat se ferește, constituie chiar nodul problemei? Că Țara Sfântă este un tot incoerent, un mozaic făcut din petice care se ignoră unele pe altele? Tradiția înțelege prin acest termen convențional teritoriul străbătut de Isus, pământul care l-a văzut
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aproximăm cu 10 15 ani (convertit în 35? Mort în 64?). În schimb, faptul de a nu putea localiza cu exactitate Cana, de a nu putea repera pe o hartă "deșertul", "muntele", nu i-a împiedicat câtuși de puțin pe exegeți să gloseze asupra simbolisticii vinului și a singurătății. Laice sau nu, științele despre religie discută chestiuni de datare, niciodată de localizare (sociologul memoriei Maurice Halbwachs e singurul care a făcut excepție, înainte de război, cu a sa topografie a Evangheliilor, lucrare
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai adânc, arhivele în care poți avea încredere au ajuns în catacombe, arheologul a devenit notar. În loc să atragă maiestuos înspre tării cupole, clopotnițe sau zigurate, Dumnezeul ceresc și-a ascuns, aici, chiliile, rezervele de apă, camerele mortuare. Iată pentru ce exegeții au renunțat la lornioane, și-au suflecat mânecile și au pus mâna pe târnăcop și pe lopată, încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Când Sfânta Scriptură a început să-și arate slăbiciunile sub scalpelul filologilor și al istoricilor (contradicții
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
deșertului nu potolește setea noastră de urme. Un lung-metraj de aventuri proiectat simultan în cele două săli modest echipate din punct de vedere tehnic: oare pentru noi ăștia, hămesiții optici, nu-i chiar aceasta imaginea Bibliei? Într-una din ele, exegeții desfășoară sub ochii mei de cititor un text fără imagini; în cealaltă îmi arată în albumele lor imagini fără legende. Misiunea bibliștilor de profesie (care o facilitează apoi pe aceea, mai lucrativă, a tour-operatorilor) constă în a postsincroniza banda imagine
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dușman al zeilor. Dacă l-am citi ceva mai des, am fi scutiți de o mulțime de deziluzii fără de motiv și de amărăciuni inutile. Aceasta îmi pare a fi, la urma urmelor, adevărata piatră de hotar dintre agnostic și credincios. Exegetul creștin presupune că cele trei momente prevestitoare de timpuri noi de la nunta din Cana sunt tot atât de diferite și de superioare celor vechi pe cât este vinul de Carmel în comparație cu apa de robinet. Dar s-a schimbat oare cu adevărat, de la acea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de aur a științei române, însă calea spre realizarea sa ca cercetător al istoriei și al limbii neamului său, ca reformator al învățământului i-a fost blocată, iar posteritatea nu-l va păstra în memorie decât ca poet. Nici măcar pentru exegeți nu mai există aspirațiile îndreptățite ale lui E. la un post universitar și la Academie. 3. Se crede cu obstinație că pentru periodizarea creației lui Eminescu importante sunt schimbările în statutul personal al acestuia. Adevărul este însă că numai o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
imediată de a afla despre existența soarelui. Ajuns la vârsta - prag, el își întreabă părinții dacă a existat soare și pleacă în căutarea lui. Absența astrului de zi, dar și a lunii, ca rapt malefic, constituie o funcție (în termenii exegetului V. I. Propp) frecvent întâlnită în basmele cu motive inițiatice. Repunerea pe cer a soarelui și lunii de către eroii similari lui Greuceanu constituie o luare a lumii de la început, o renaștere prin gestul originar. Colindele tip , Furarea astrelor, dezvoltă acest
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dă zile în ea. S-a încins cu nouă cercuri peste burtă șî nu mai putea să mai nască. A adus doctori, moașe - nimic” (VoiaDâmbovița). Primul motiv care apare în acest fragment, absența dramatică a urmașilor, a fost „amendat” de exegeți, ca preocupare exclusivistă a împăraților; Constantin Noica identifică aici „fața luminoasă a devenirii întru devenire”, în opoziție cu trecerea mistuitoare revelată lui Hyperion. Obsesia procreației mai ales regale trebuie pusă în contextul grijii pentru fertilitatea lumii. Sub aspect pragmatic, regele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
animalului în imaginarul carpato-danubiano-pontic, și apoi de confrun¬tarea propriu-zisă. Anatomia animalului este un argument pentru faptul că leul nu primește o funcție denotativă în cadrul colindei, el are și coarne uneori, ba chiar este ierbivor. Mai mult decât atât, unii exegeți consideră că în spatele „măștii literare” a leului se află, de fapt, lupul. Dimpotrivă, un studiu recent al lui Ion Taloș analizează motivele colindei prin prisma unui naturalism zoologic: „se știe că leul se retrage ziua în umbra tufișurilor ori a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
răului în istorie într-o "creștinătate indusă în eroare, care confundă distincția fundamentală între Heilsgeschehen (Istoria Mântuirii) și Weltgeschichte (Istoria profană)"17. Dimpotrivă, teologul catolic Hans Urs von Balthasar, la ale cărei idei subscriem și noi, sesizează, cu sensibilitatea specifică exegetului, anularea distincției dintre o istorie particulară a mântuirii evreilor și istoria universală în ruperea catapetesmei în momentul răstignirii lui Hristos: "De la El încoace, toată istoria este practic sacră, nu în ultimul rând datorită prezenței și mărturiei bisericii"18. Heilsgeshichte, pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
este până la el istoria punerii în aplicare pe pământ a dreptății, culminând cu Imperiul carolingian. Secolul al XII-lea aduce o revigorare a exegezei scripturale, nu doar față de istoria biblică, ci și în raport cu cea recentă. Pentru a prezice mersul evenimentelor, exegetul nu mai avea nevoie de profeții sau semne vizibile, el descoperind, prin deducții simbolice, o metodă de predicție fără divinație. Metoda și-a găsit desăvârșirea în Concordia veteris ac novi testamenti a lui Joacchino de Fiore. Atât de intensă era
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
simbolice, o metodă de predicție fără divinație. Metoda și-a găsit desăvârșirea în Concordia veteris ac novi testamenti a lui Joacchino de Fiore. Atât de intensă era fascinația interpretării tipologice a istoriei, încât a izbutit să-i impresioneze și pe exegeții evrei, chiar dacă dintre cele patru sensuri ale Scripturii (Quadriga medievală) acesta [alegoric, n.n.] era cel mai specific creștin 74. Joacchino vorbește despre cele trei perioade (dispensations) ale istoriei, un triptic cronologic în care fiecare epocă este legată de o anume
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Or, într-adevăr, și înainte de război, marea epocă de fundare și înflorire a școlii naționale de roman - cu marcată întârziere față de culturile occidentale! -, doar romanul cu o clară amprentă socială sau cronicile istorice se bucurau în primul rând de atenția exegeților și, în consecință, de cea a publicului. Un splendid roman precum Adela semnat de criticul ieșean G. Ibrăileanu, cele ale lui Holban, pentru a nu mai vorbi de un Blecher, rămâneau aproape necomentate, puțin citite, văzute mai degrabă ca niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Bratu și germanistica ieșeană (1982), pe care o îngrijește. Întemeiate pe o documentare vastă și pe o solidă pregătire filologică și istorică, acestea urmăresc punțile de legătură dintre culturile română și germană, stabilite prin intermediul învățământului liceal și universitar, prin contribuția exegeților care au avut în vedere relațiile dintre cele două literaturi. Interesul lui F. s-a îndreptat apoi către viața culturală și literară a șvabilor dunăreni, mai ales a acelora din Banat. Este autorul a două ample monografii despre teatrele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286966_a_288295]