1,716 matches
-
și biologice, din nuanțe psihice și culturale. Ea, iubita cu inițiativă à l'américaine este omniprezentă și ațâțătoare (în acest climat de pansenzualism) posesivă, reflexivă, dar și ultimativă. Pe urmele ei, decontractat, naratorul-protagonist monitorizează nemilos semnele bolii, ale vârstei, ale fatalității. Ochiul știintific al monografului contabilizează simptomatologia cumpenei, a crizei și a saturației sexuale, puseurile de abandon și tentativele de reînsuflețire, recucerire a partenerei prin expediente deloc oneste, dar eficiente. Aflat în siajul cinic-sentimental al unor Henry Miller sau Philip Roth
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
spectacolul cu gladiatori organizat deMagistrat, activismul minorității de pitici din oraș și apocaliptica apariție a lupilor albi, secvențe ce au darul de a spori impresia de hiperrealism al relatării, bazate pe un scenariu alegoric.Subminat de iminența unui final, a fatalității ce a stigmatizat comunități celebre în istorie prin viciul contra naturii și dumnezeirii. Cheia de boltă a romanului construit după strategia amânării și a suspansului, este deținută totuși de Autor, voce ce se desprinde din recitalul celorlalte voci, subsumându-și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
frontiere a scriitorului total. Ultimul Papă Așa cum nihilismul pozitiv și mesianic l-a născut pe Nietzsche, Horia Enescu, protagonistul din "Muntele viu" (Polirom, 1998) îl va naște pe Benedict, ca purtător supraindividual, angelic al semnelor unui nou început, scăpat de sub fatalitatea valorilor uzate ale libertății (tip terapia sexuală la care se expune Viola în cel mai recent roman). Din această disperată și sordidă băltire, gândirea și sufletele personajelor nu pot fi sustrase decât printr-o "sublimă catastrofă". Catastrofa invocată echivalează în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
istorică este considerată un punct de vedere moral. Sub acest raport atrage atenția modul în care istoricul concepe utilitatea ei pentru „simplul particular”, care „în cetirea istoriei găsește mângâiere pentru relele de față; ea îi arată că, printr-o tristă fatalitate, perfecție n-a fost niciodată în lume, vă virtutea mai întotdeauna a fost prigonită în viață”; nenorocirile proprii „trebuie să le socotim de nimică” atunci când cunoaștem marile nenorociri ale trecutului. Ideea, pe care Mihail Kogălniceanu a preluat-o dintr-o
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
Poemul mi se pare esențial pentru înțelegerea nucleului de esență tragică al liricii lui Ioanid Romanescu, pentru că el explică însăși cauza uneia dintre notele definitorii ale întregii sale creații, și anume nota ateistă. Realizând cine l-a așezat sub semnul fatalității, al perisabilului, speriat de faptul că nici măcar demonul Poeziei nu este de ajuns pentru a dobândi mult râvnita supremație în univers, așadar și nemurirea, poetului nu-i mai rămâne decât revolta. Contestația religioasă pleacă de la punerea sub semnul îndoielii a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dar, în clipa în care Pariziana a cucerit pe cineva, la fel ca Don Juan, plictisita, își abandonează victima sedusa. Aceasta este soarta amanților lui Michèle de Burne, ai lui Nana sau Sidonie Chèbe. Sfârșitul secolului desfășoară pe larg spectacolul fatalității feminine. Asocierea seducției, pasiunii, ardoarei și agresivității în exprimarea și impunerea dorințelor și impulsurilor distrugătoare definește arhetipul femeii fatale 54. Cruzimea femeii moderne pune sub semnul întrebării definirea tradițională a feminității, readucând bărbatul la starea de animal sau îndepărtându-l
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
socio-profesionale reprezentative ale timpului. Iar în funcție de acest proiect sunt construite intrigile romanelor sale. Ceea ce îl preocupă este mecanismul funcționarii sociale al acestor clase. Conform proiectului conceput, majoritatea personajelor lui Zola sunt expuse unor forțe care le depășesc, fie ele externe (fatalitatea mediului și momentului) sau interne (ereditatea, temperamentul) [Roy-Reverzy, 1998, p.98]. Astfel, aristocrata pariziana Renée Saccard, protagonista românului La Curée, este victima mai multor factori: a unei eredități (moartea prematură amintește de cea a mamei sale), a unei educații (lipsa
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de o serie de substantive cu valoare semantica specifică, cum ar fi scandal, spectacol, fenomen, fiecare substantiv explicând una dintre trăsăturile pertinente ale fenomenului" [Bondarenco, p.172]. Oricât de puternică ar fi presiunea realității, monotonia sau nefericirea nu sunt o fatalitate. Femeia pariziana, cu întreg modul ei de viață o dovedește și, într-un fel sau altul, reface un element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Pariziana introduce în fiecare scenă o notă personală ce ține de trăsăturile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
general, cu alte spații, exemplul Iranului, cu care relațiile aproape înghețaseră și care s-au reluat spectaculos, fiind unul concludent, ce vrea să demonstreze și faptul că teza lui Bzrezinski sau a lui Huntington, privind ciocnirea civilizațiilor nu este o fatalitate, în termeni coperni-cieni, că nu economia se învîrte în jurul protecției sociale, ci invers, iar avînd în vedere asemănarea reformelor lui Schröder cu cele ale Administrației Reagan se poate spune că Germania (re)descoperă America. 7.4. SISTEMUL ECONOMIC ISLAMIC Islamul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
fi generos cu progenitura mai abilă discursiv). Supușii sînt uimiți de infantilismul subit al eroului, privind episodul cu egală îngrijorare și ironie. Există două explicații minimale pentru decizia stranie a monarhului, explicații cu valori de "vini tragice" externe, adică de "fatalități" induse de biologie, de natura umană propriu-zisă, descompusă de complicațiile sale istorice. Pe de o parte, Lear nu are moștenitori pe linie masculină (o veritabilă dramă pentru un rege al comunităților precreștine King Lear este singura mare tragedie shakespeariană plasată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cercetării, cu prea puține incursiuni în lumea exterioară. Mai mult, el i-a promis severei mame că va rămîne cast pînă la căsătorie, asumîndu-și, ca atare, virginitatea, la vîrsta maturității, atît ca pe o virtute, cît și ca pe o fatalitate. Previzibil, conviețuirea alături de familia lui Maartens implică (și) declanșarea fiorului erotic, îndelung reprimat. Pe de o parte, John se simte atras (impuls reciproc) de Katy, soția lui Henry (mult mai tînără decît savantul aflat la al doilea mariaj), pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
emigranți greci, cu trei generații de prota goniști. Avem, mai întîi, "părinții fondatori", Eleutherios (Lefty) și Desdemona Stephanides, doi frați care își părăsesc ținuturile elene natale (ocupate de turci), pentru un nou destin în America. Întîmplarea (studiată în regim de fatalitate eschiliană sau sofocliană) proiectată însă și pe mutațiile hormonale inversate, patologice, ale eroilor face ca Lefty și Desdemona să dezvolte o atracție incestuoasă unul față de celălalt, finalizată cu o căsătorie neobișnuită, pe puntea vasului ce-i transportă către Lumea Nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei profeții (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilității de destin (de fatum malus, mai precis), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle. În pofida fatalității biologice, naratoarea/naratorul își proiectează drama pe întreg parcursul romanului pe un fundal jocular, lipsit de sentențiozitatea scrierilor tragice. Iată cum arată "istoria" familiei lui Cal(lie), la o perspectivă succintă, dar cuprinzătoare: "Deci să recapitulăm. Sourmelina Zizmo (născută Papadiamandopoulos
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prea mult situația. Totuși, adevărata surpriză a zilei e produsă, involuntar, de către Rosalind, ultima ajunsă acasă. Ea intră în scenă lividă, urmată de doi indivizi ce o amenință cu un cuțit. O singură privire îl pune pe Perowne în fața insurmontabilei fatalități. Agresorii sînt Baxter și unul dintre tovarășii de dimineață. "Perifericul" și "refuzatul" nu a putut suporta, la limită, umilința la care l-a supus "centralul" și "puternicul", hotărînd, în consecință, să se răzbune. Tensiunea creată de McEwan în acest episod
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ultimul Italo Calvino, o paradigmă. De ce? În: Convorbiri literare, 146, dec. 2012, nr. 12, p. 25-28. SOROHAN, Elvira. Un Caragiale pe o idee de lecție. În: Convorbiri literare, 146, nov. 2012, nr. 11, p. 34-36. Mircea A. Diaconu. I.L. Caragiale fatalitatea ironică. București: Cartea Românească, 2012. SOROHAN, Elvira. Vintilă Horia într-o nouă interpretare. În: Convorbiri literare, 145, febr. 2012, nr. 2, p. 30-33. Pompiliu Crăciunescu. Vintilă Horia: transliteratură și realitate. SOROHAN, Elvira. Vintilă Horia Jurnal de exil. În: Convorbiri literare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Punctele de maximă diferențiere sunt mai ales în ceea ce privește metaforele de intensitate medie și împrumuturile ori calcurile metaforice. De exemplu, în Amintiri din junețe și Scrisori la un prieten − vs. Alexandru Lăpușneanu −, există incomparabil mai multe metafore calchiate din franceză: "crude fatalități" (< fr. cruelle fatalité); "vis fantastic" < fr. fantastique (cf. rêve ~); "suvenirea ei ar sili imaginația mea să galopeze fără voie" < fr. galopper (cf. mon imagination ~) etc. 52 De exemplu: "Precum o sălbatică fiară, socotindu-să singură în deșărtul codrul, pășeaște fără frică
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sunt liberi. Ce înseamnă să fii fascinat de oameni care te fac sensibil la aventurile libertății umane, convingîndu-te, prin cunoștințele lor, că oamenii nu sunt liberi? O CAPACITATE UNICĂ DE A PREZICE TRECUTUL ȘI PREZENTUL "Revoluția franceză a fost o fatalitate?" se întreabă istoricul François Furet 120, ca un ecou la demonstrația profesorului meu din liceu. Una din criticile cele mai feroce la adresa științelor umane constă în a spune: nu sunteți științe din moment ce nu știți să faceți previziuni sau o faceți
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să se întîmple exact atunci și așa cum s-a întîmplat. Specialistul în uman este dotat cu o extraordinară capacitate de a prevedea trecutul și prezentul. Istorici, sociologi, economiști, psihologi s-au ridicat împotriva necesității ca obsesie, ca iluzie retrospectivă a fatalității. Istoricii sunt niște profeți pe invers, explică unul dintre ei, Paul Veyne: "Prin imaginația lor, ei urzesc și dau viață previziunilor post eventum; este vorba despre retrodicție 7 istorică sau "sinteză" și această capacitate de a imagina este răspunzătoare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din moment ce tot ce se întîmplă trebuie să se întîmple. Recunoscîndu-i o anumită libertate, Crisip salvează responsabilitatea omului: "Iată de ce subliniază filosoful nu-i ascultați pe perverși, lași și criminali, care, cunoscîndu-și prea bine greșelile și crimele, s-au refugiat în fatalitate ca-ntr-un azil sfînt și susțin că faptele lor rele nu se datorează unor erori voluntare, ci destinului 144. Argumentul radical al lui Diodor din Cronos împotriva posibilului e de găsit și la Epictet (50-125 sau 130) sau la
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
predilecție (Toussaint, Redonnet, Chevillard) este una negativ-destructivă, Lidia Cotea demonstrează strălucit că are distanța critică necesară pentru a-l percepe și analiza în toată substanța sa paradoxală de închidere și deschidere, de limitare a eului și interfață cu lumea, de fatalitate, dar și de cataliza tor al imaginarului. Dincolo de identificarea unui prototip de raportare la corp, tributar unei anumite viziuni despre lume, autoarea se apleacă și, ba chiar mai cu seamă, asupra abaterilor de la acest prototip, care definesc inserția literară personală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
discrepanța dintre, ca să spunem așa, caracterul științific al abordării și cel derizoriu al obiectului supus analizei. De altminteri, unele din studiile realizate până acum pe tema postmodernismului au destulă forță pentru a ne încredința că riscul acesta nu este o fatalitate. Atenția se centrează pe scriitură, una din ideile cvasiunanim împărtășite fiind aceea că postmodernismul ar fi în primul rând o chestiune de limbaj. Știut este, de altfel, că modalitățile de realizare și tehnicile discursive ale unui curent, oricare ar fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stil. Situarea pre-impusă a scriitorului în niște cadre date îl determină pe Barthes să vorbească despre o utopie a limbajului, din moment ce scriitura nu-și poate inventa limbajul decât ca proiect și nu ca realitate primă. Semnul literar este supus unei fatalități care face ca "un scriitor să nu poată înscrie un cuvânt fără să adopte clișeele proprii unui limbaj demodat, arhaic sau imitat oricum, convențional și inuman"277. Asemenea considerații, reluate și întărite în Lecția, contribuie la afirmarea unor concluzii "tari
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reabilitării scrisului în relația sa cu vocea. Expresia franceză pas de méthode ne permite a afirma că deconstrucția nu este o metodă, că ea este "fără metodă", dar și "mers al metodei". Modalitatea prin care se salvează conceptele derridariene de la "fatalitatea" de a deveni ele însele concepte "tari", înlocuitoare ale noțiunilor deturnate, este procedeul aplicării lor asupra lor însele. Se preferă logica terțului inclus, a lui "și-și" față de alternativa "nici-nici", acceptându-se astfel ideea nuanțată a identității în diferență. Cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se confunda, cel mult alunecă una peste cealaltă ca plăcile tectonice, din timp în timp coliziunea sau spargerea lor creând linii de falie unde realitatea năvălește"417. Se observă că noua metaforă utilizată de Baudrillard introduce în discuție și problematica fatalității și a gândirii radicale, care, la fel ca și cele două paradigme, se află la intersecția dintre sens și nonsens, adevăr și minciună, continuitate și discontinuitate. Mike Gane interpretează a doua imagine ca reprezentând distrugerea ordinii simbolice de către ordinea semiotică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
considerându-se că ideile sale nu sunt suficient de productive pentru a rezista și a se constitui într-un curent puternic și constructiv. De asemenea, pasiunea pentru distrugerea vechilor fundamente ale metafizicii, însoțită deseori de nihilism, și uneori de sentimentul fatalității, a fost receptată ca "ultimul act" înaintea sfârșitului domeniilor "infectate" cu virusul postmodern. Pe de altă parte, deschiderile oferite de această paradigmă au oferit mai multă libertate de exprimare, iar efectele sociale au fost puse sub semnul democratizării și egalității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]