1,377 matches
-
Orfeu n-a dovedit că Euridice trebuie ștearsă din suflet, ci că el trebuia să creadă În ea. Obrazul dublu al lui Ianus e acum compus din capetele lipite ale celor doi sfincși. O față surîde iar pe cealaltă buzele freamătă gata să adreseze o nouă Întrebare. Cum spune Socrate că Zeul voind să Împace plăcerea și durerea, fiindcă n-a putut, s-a mulțumit să le lege strîns laolaltă capetele. Pygmalion Într-un univers ca al Greciei antice, unde sculptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ci și-o modelează singur. Renunță la toate amăgirile artei și vrea un adevăr imediat pe care să-l atingă cu mîna. Cu alte cuvinte, surîsul metafizic nu-i mai spune nimic. Ceea ce visează el acum este un surîs real fremătînd pe buzele Galateii. Din toate promisiunile artei vrea să stoarcă o picătură de sînge, dovada puterii sale de a crea. Fără acest adevăr, arta lui nu mai are nici un sens. Întreaga sa trudă i se pare searbădă dacă degetele statuii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
tabloul lui Botticelli Nașterea Venerei cu Afroditele clasice pentru ca să simt adevărul dintr-un vers al lui Rilke: E atît de multă frumusețe În tot ceea ce Începe... Nimic din melancolia privirii botticelliene În ochii Afroditei din Cnid, convinsă că buzele ei freamătă În centrul lumii. Renașterea reabilita un ideal despre care știa că murise, care se dovedise vulnerabil, muritor, În timp ce sculptorii Afroditelor clasice credeau În nemurirea lui. Cine a Întîlnit printre ruine sfinxul grec nu va mai putea rosti numele adevărat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
rîvnesc se află În ceea ce Ariadna murmură din nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lăsîndu-l să mă ucidă și să se acopere de glorie ducînd cu el capul meu Însîngerat. Numai de-aș putea Închide ochii În clipa morții...) SÎnt convins că figura Meduzei s-a născut din recunoștința grecilor pentru tot ce vedeau fremătînd viu În jurul lor. E un gînd ce trebuie rostit cît mai limpede, deoarece cu o clipă mai devreme mi s-ar fi părut, poate, fără sens să mă Întreb: În ce măsură marea, zbuciumîndu-se undeva În apropiere, face ceva necesar? Și cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
trebui să spun: și voluptatea luminii. Dacă balanța mea s-a Înclinat vreodată spre nopțile lui Novalis, pentru care zorii tăiau Întunericul ca o ghilotină, aici m-am lecuit, bănuiesc. Labirinturile mele sînt acum pline de soare, iar buzele Ariadnei freamătă În lumină. Știu că aceste buze umede și luminoase murmură și „viață” și „moarte”, dar acum sînt pregătit să Încerc toată compătimirea necesară pentru Endimion. Endimion urăște luciditatea. O urăște pentru că-l smulge din vis, Îl tîrăște la soare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
le știam și mă știau de mici vițele. Mă îndrăgeau și ară tau așa ca și cum și‐ar fi cerut iertare de necazul ce mi l‐au pricinuit. Numai că nu puteau vorbi, dar din felul cum mă înconjurau și cum fremătau, nici nu mai aveau nevoie de cuvinte! Cum a crescut această copilă chinuită în curtea maică‐sei și cum a ajuns la 101 ani - e altă poveste care nu încape aici. E de ajuns să arăt că printr‐ o muncă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși și timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins Se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare Să naufragiez în vasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Frumos și trist e cerul, altar fără hotare. Și freamătă-o vioară pe-o inimă ce plânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare ! Frumos și trist e cerul, altar fără hotare, Iar soarele-n apune se-neacă-n propriu-i sânge. O inimă duioasă pe care neantu-o doare, Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să asculți de tovarășa învățătoare și să nu te îndepărtezi prea mult de ea și de ceilalți copii. Da, mămico, dar gândul ei era deja departe. Autocarul porni în sfârșit, spre bucuria tuturor copiilor, mai mici sau mai mari, care fremătau de veselie zgomotoasă. Drumul nu a fost lung, iar ei l-au presărat cu cântece vesele. Au vizitat un muzeu și alte câteva locuri din care Viviana parcă nu înțelesese prea multe lucruri, dar în sfârșit au ajuns la fabrica
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
maimuță? Așa spun cei necredincioși, ca să-și apere păcatele. Dar tu nu trebuie să-i iei în seamă, ci să rămâi neclintită în credința ta. Acum închină-te și hai la culcare, mâine mergi la școală. Angelina plecă la culcare, fremătând de gânduri pentru ziua care urma să vină cu noutăți. Curiozitate Copilele rămăseseră în grija bunicilor, părinții fiind plecați la serviciu. Bunica le pregăti locul de joacă la umbra unui dud, în așa fel încât să le poată supraveghea cu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mai scurtă, uite așa! spune Cezara întorcându-se în stânga și în dreapta, nemulțumită și capricioasă ca vremea de primăvară, în timp ce mama cu greu izbuti să deseneze cu creta semnele necesare. Veni apoi rândul Vivianei, care stătu cuminte la probă, dar nerăbdatoare, fremătând ca râul de munte. E gata? Mai durează puțin. Pot să plec? Încă nu, să însemnez și tivul. Cea de-a treia fetiță, Angelina, stătu cuminte la probă, calmă și răbdătoare, ca o bunicuță în miniatură. Pot să cos și
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
amuzat, în jur. Din vechiul port nu mai rămăsese nimic. Singură banca pe care stăteau mai părea întreagă. Bătrâna clădire a căptăniei abia se mai ținea în picioare. Fără ferestre, fără uși, fără țigle, fără vreun semn că odinioară viața fremătase între pereții ei. Dispăruseră, ca și cum n-ar fi fost nicicând, cozile de la casa de bilete. Zumzetul poveștilor din sala de așteptare. Înfrigurata așteptare a pasagerului. Nici un alt semn că la cheiul ajuns acum un mal de lut surpat fuseseră ancorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față, A ta iubire c-un suspin arat-o, Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în brațe - Pe veci pierduto, vecinic adorato! {EminescuOpI 121} FREAMĂT DE CODRU Tresărind scânteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. Din izvoare și din gârle Apa sună somnoroasă; Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
trăit cândva aici; când aceleași triluri mă răsfață la fereastră, același răsărit de soare, dimineața, mă trezește, pe același scaun mă așez la birou și aceeași liniște îmi înconjoară ființa? Și, totuși, aud nerăbdarea din mine; strigătul unei etape care freamătă asemeni orașului trepidant în care trăiesc. O fi chiar noul prag al casei pe care l-am călcat, șarpele alb care îl protejează, arc peste cele două lumi, sau strigătul dorinței de a uita trecutul?! Te voi sădi în suflet
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit”, primăvara îmi urează! O, Doamne! Nu pot să îmi explic nicicând, cum primăverile mă fac să-ntineresc! Sângele-mi curge prin vene fremătând spre inimă. Și-n drumul lui eu înfloresc! Diferențe Motto: Toate femeile au același rost pe pământ. Doar amprentele pe care le lasă, contează. Nu-mi plac femeile cu cicatrici la vedere. Îți dau impresia că le place să se
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
știu să fiu o prietenă adevărată, iar sfaturile mele întotdeauna au dat rod. Mi-e sufletul tânăr, ca o primăvară; îmbobocește ca o floare, în fiecare an. De- ai fi știut să îi asculți înflorirea, ai fi observat că nu freamătă în zadar. Sunt pe cât de bună, pe atât și exigentă, la mine cuvântul este drept și sfânt. Îmi place să visez, dar sunt cu mintea trează; ispitele, oricând, pot să mi le stăpânesc! Am vrut să știi toate acestea de la
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
i-am spus: —Te iubesc. Nu a auzit nimeni. Patrick s-a uitat la mine speriat și șocat, apoi a spus, la fel de hotărât: —Și eu te iubesc. Inima îmi spărgea pieptul. Valuri de fericire îmi inundau tot corpul. Degetele îmi fremătau de bucurie, ca atinse de un curent electric. Patrick a adăugat foarte serios: Nu aș fi aici dacă nu te-aș iubi. M-am întrebat dacă asta este o încercare să se justifice, să minimalizeze importanța declarației. Nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Flopsy și pe Tooty făcând acest lucru te poate lecui pe viață. Peste tot dau numai de cupluri. Mă duc înapoi în hol și mă strecor afară printr-una dintre ferestrele franțuzești. E o noapte foarte frumoasă și caldă. Frunzele freamătă încetișor în adierea îmbălsămată, iar secera lunii atârnă palidă pe cerul negru. Îmi dau seama cât este de poluat aerul Londrei când vin la țară și văd puzderia de stele, care aici iau locul norilor violeți ce plutesc deasupra orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
gros, dicționarele, gențile, penarele cu râs înfundat, pernele, fulgii din plăpumi, câlții din dormeză, rece, centrifuga mașinii de spălat, râșnița de cafea, mașina de tocat carne, rolele de la măsuța cu role râdeau șchiop, tremurau de râs flăcările lumânărilor de atmosferă, fremătau casele de păianjen de sub fotolii, tremurau faldurile draperiilor de catifea de atâta râs multicolor al tuturor lucrurilor din jur, râdeau de râsul lor și perdelele de la ferestrele zidite, râdeau mușchii de la peretele din casa ce începuse să se roadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la rândul lor oamenii erau gânduri învelite cu carne și piele pentru a le apăra de ce este dincolo de ele ca să nu le fie furate, sorbite, așa cum tocmai pățise ea, da, e drept că aceasta se întâmplase demult! Un gând muzical fremăta în ea ca și cum cineva străin, aflat înlăuntrul ei, începuse un cântec. Un cântec căruia nu-i înțelegea sensul. Linia melodică nu semăna cu a niciuneia cunoscute, auzite, trăite, dansate, repetate, până la obsesie, învățate ca pe o rugăciune încât și mecanizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înălțau mult deasupra lui și la oamenii care țipau, din mașinuțele lor. Ce mai montagne rousse! Mighty Kong! Având o pantă de coborâre de peste o sută douăzeci de metri, oferea oamenilor toate motivele să țipe. Coada posesorilor de bilete nerăbdători fremăta în anticipație. Brad așteptă, așa cum îi era obiceiul, până ce la coadă se așezară două fete foarte drăguțe și tinere. Erau copile din localitate, crescute cu lapte adevărat, sănătoase și cu pielea rozalie, cu sâni mici și fețe dulci. Una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tine ca piciorul în nea!!!”. Vedeam că ești atât de îndrăgostit, doar că acum ai dispărut, acum, acum de ce nu mă cauți, de ce nu dai un telefon? Cum poți? Un tren sună undeva aproape, și strigătul lui lung, zbârlit, mișcător, fremătând, alb ca argintul, e durerea din inima mea, cum de nu-l auzi?, e atât de departe Snagovul?, ești atât de departe?, este Teatrul și sunt repetițiile alea atât de importante? Mai importante ca mine? Probabil că da. E timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În sfârșit, bufonul: Primește boneta mea de nebun. (Și-i dă lui Kent boneta.) Lear îl întreabă cu drag: Ei, dragul meu aghiotant, ce mai faci? De-abia când bufonul ajunge la: Anul ăsta nebunia/ E la mare trecere, publicul freamătă, Maestrul simte că lipsește ceva din spectacol, ceva la care el se gândise demult: actualizarea textului, a spectacolului. Vorbește cu zeii. Apoi, bufonul. E la fel, același lucru. Actul II. Fetele cu priviri de scorpie. Maestrul se uită la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]