25,627 matches
-
O zi ca oricare alta. Ne plimbăm de-a lungul lizierei pădurii. În cea mai apropiată depărtare se anunță zgomotos întunericul. Acea parte a fiecăruia pe care ne e frică să o întâlnim. Nu agreez ideea de a nu fi singură de data aceasta, dimpotrivă, îmi încalcă oarecum o intimitate pe care o consideram sfântă până ieri. Ceea ce îmi displace mai mult este faptul că acum îmi e interzis să
Granițe. In: Editura Destine Literare by Irina Suătean () [Corola-journal/Journalistic/82_a_244]
-
tu, dar poate nu erai persoana potrivită sau pur și simplu nu ai ales drumul bun. Acum vrei să te întorci și nu poți. Ai distrus tot ce aveai aici și ești pierdut în gustul înșelător al comodității. Ți-e frică să începi de la zero și să construiești ceea ce visezi. Oare voi ajunge și eu în situația asta? Oricum, sunt conștientă că zilele trec și până la urma dorința se va stinge în tine. Te vei conforma cu o realitate de care
Granițe. In: Editura Destine Literare by Irina Suătean () [Corola-journal/Journalistic/82_a_244]
-
și te faci în continuare că nu o vezi deși ea sare în ochii tuturor. Cerșitul conține în el o conotație de lipsă de demnitate morală: "Privește-mă, sunt în noroi, și mă și tăvălesc în el ca să îți trezesc frica să nu ajungi și tu așa ca mine". E manipularea prin excitarea perversă a reflexului necondiționat de supraviețuire a animalului din om. De aceea, azi în Franța cerșetorii se îmbracă în haine de duminică, curate și perfect călcate, fără cea
Spovedania Și cei 30 de arginți by Nicolae Oprițescu () [Corola-journal/Journalistic/16303_a_17628]
-
paradă și întind mâna la doar câțiva centimetri de corp, ca și cum ar vrea să îți dea "Bună ziua", de la aceeași înălțime cu tine. Ei întorc astfel cu perversitate perversiunea: "Te poți uita la mine liniștit căci nu vreau să îți trezesc frica și mila prin reflex necondiționat, ci prin catharsis, adică prin creier, și deși mi-e neomenește de greu, disperarea nu m-a făcut să decad din statutul de OM. Adică sunt demn, chiar și când cerșesc." Dar noi, românii, nu
Spovedania Și cei 30 de arginți by Nicolae Oprițescu () [Corola-journal/Journalistic/16303_a_17628]
-
-i funcționalitate la un mod kafkian: "Cutreier trupul unui zeu/ Fără să știu dacă există/ Ori rătăcesc în cuprinsul/ Unui alt stăpîn,/ Pe care nici nu-l bănuiesc măcar/ Și care, ca și celălalt,/ Se crede singur/ Și îi este frică/ De încăpățînarea mea/ De-a merge mai departe/ Și a descoperi astfel -/ Cine știe? -/ Chiar rana de la capătul lumii/ Din care picură încă,/ Necunoscuți unii altora,/ Zei ipotetici" ( Rana de la capătul lumii). Ne aflăm pe un tărîm eretic, în care
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
cum să reformezi un dinozaur comunist care și atunci când vorbește despre junețea sa de dansator de "conga" nu uită că acest lucru se producea la "reuniuni"?! -, însă tare mi-e teamă că aroganța d-lui Năstase e un semn al fricii intrate în oase. Promisiunile imposibil de onorat, strângerea tot mai pronunțată a lațului unei economii falimentare, deteriorarea imaginii internaționale sunt fapte obiective, imposibil de ignorat. Ne prefacem că nu observăm că, de câțiva ani buni, din România ies mai mulți
Bazinul carbonifer-securist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16327_a_17652]
-
bunurile poporului. Și femeile, pînă la ziuă, refăceau colectiva. Un fel de Meșter Manole în registrul comic. Nu mai credeam însă, în 1993, cînd aflasem o groază de orori despre colectivizare, în colectivizarea asta de catifea. Și-mi era o frică cumplită să aflu despre tata lucruri rele. M-am dus totuși în satul lui. Și n-am aflat. Abia atunci am avut curajul să-l întreb și ce-a fost cu sinuciderea omului, al cărui nume, uite, acum l-am
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
roșii, cer albastru, zîmbete fericite de copii și tătucul Lenin și Stalin. Dar eu nu am călcat această interdicție. Am tras totuși cu coada ochiului. În ce an? Poate în '58-'59. Cînd i-am văzut, mi s-a făcut frică. Erau urîți, erau slabi, erau fioroși, erau bolnavi și le zăngăneau lanțurile. Nu-mi zisese nimeni să nu mă uit la ei, nu. Dar mai ales, nevorbindu-se cu noi așa ceva, nu știam care sînt bunii și care răii. Mai
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
dimpotrivă, ar comite-o în continuare. Ai zis că Dumnezeu ne-a ferit pe noi, spre deosebire de cei de dinaintea noastră. Nu, nu ne-a mai ferit Dumnezeu. Ne-am ferit noi singuri. Generațiile de după 1965 aveau în ele inculcată, indusă o frică atît de temeinică încît le-a devenit o a doua natură, încît nici nu mai era nevoie să ne ferească Dumnezeu. Trăitul ăsta în minciună, "de ce să-ncep eu și să nu-nceapă celălalt", sau "ce rost are, că nu
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
că s-ar mai comite aceleași crime. Uite ce cred: dacă în România s-ar fi dat, ca aproape peste tot în fostul lagăr socialist, acea lege care declară regimul comunist regim criminal și toate hotărîrile lui judecătorești nule, prin intermediul fricii, pur și simplu, de a comite actul pedepsit de lege, mulți foști slujitori ai regimului ar relativiza măcar rolul lor de atunci, apoi s-ar gîndi la actele lor și cine știe, ar avea, dacă n-ar fi periculos, și
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
ce-ați poftit. Ați cerut un rege și ați avut un stăpânitor. Acum ați încoronat un împărat. Eu nu sunt umbra lui Dumnezeu pe pământ! Sunt singurul zeu vizibil, singurul care binevoiește să se arate, vouă, oamenilor... Nu mi-e frică decât de timp și de slăbiciunile trupului meu. De fapt, nu mă mai tem de nimic. Sunt împăratul paradisului terestru!... Cine nu mă vede cum cresc nu e vrednic să-mi stea în preajmă. Cine nu mă vede cum cresc
FOTOGRAFUL MAJESTĂȚII SALE (ULTIMUL ÎMPĂRAT) by Valentin Nicolau () [Corola-journal/Journalistic/16377_a_17702]
-
fantomatic, într-un ritual mimat de foști stăpâni uzurpați. Ei joacă cele mai diverse roluri, de părinți ce-și vizitează copiii mutați la oraș, la bloc, fără să-i găsească acasă, bineînțeles, de bărbați suspicioși și geloși, de creștini cu frica lui Dumnezeu, de bețivi și detracați mintal, hulpavi de avere, de amanți persecutați de soartă, bănuitori, litigioși sau numai posesivi ș.a.m.d. Remarcabil la Ioan Neșu este darul de a trece rampa spre inima și mintea cititorului prin tehnica
Povestiri din zona gri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16428_a_17753]
-
prieteni, oameni cunoscuți, cad mereu alte capete, inclusiv cele ale comuniștilor ilegaliști, sînt fărîmate destine (cazul Dr. Lörinc): "Trăiam într-o nebunie colectivă, care a avut ca urmare dispariția vieții sociale normale, de comunicare interumană reală. [...] Această nebunie colectivă, această frică generală nu s-a limitat la cercul nostru, la cadrele inferioare ale activului de stat și de partid, ci domnea pînă sus, pînă aproape de piscul piramidei. Anul 1952 a constituit un fel de apogeu al terorii, al acelei nebunii colective
Eclipsa by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16431_a_17756]
-
și doar pentru faptul că îi dă din cînd în cînd de mîncare, ca un dictator poporului său ascultător. O fidelitate, s-ar spune, pe care, dacă o are, nici macar nu o înțelege, așa că mai curînd se poartă astfel de frică... S-a discutat mult, că între scriitori, la vila numărul 10, din care iarnă nici nu mai puteai să ieși de zăpadă căzută. S-a discutat despre firea ciudată, sălbatică, a cîinelui negru, ne-fidel (în definitiv) ne-credincios, știind
Fise de roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16453_a_17778]
-
mult, că între scriitori, la vila numărul 10, din care iarnă nici nu mai puteai să ieși de zăpadă căzută. S-a discutat despre firea ciudată, sălbatică, a cîinelui negru, ne-fidel (în definitiv) ne-credincios, știind deci numai de frică, ne-recunoscător, ne-ascultător, liber de capul lui (fără a ști măcar că e liber față de ceilalți membri ai speciei sale); despre firea să aspră de pustnic vrăjmaș, cu ghiarele lui oțelii aproape albastre... Un caracter adevărat. Aplicație. * Erau mulți morți
Fise de roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16453_a_17778]
-
durîndu-i statuia pentru a compensa absența dragostei fizice. O altă iubita a lui Hanta, o țigăncușa murdară și tăcută, căreia el nici macar numele nu-i știe, e personajul cel mai pur din întreg românul. Față adoră, dar îi e totodată frică de zmee, se teme că ar putea-o rufa, ridicînd-o pînă la cer și rătăcind-o în nori. Iar țigăncușa dispare într-o bună zi, dusă cu forța într-un lagăr de exterminare a țiganilor, unde va muri fie arsă
Rezistenta prin cultură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16457_a_17782]
-
de-a gata, megafonate de Vocea, lucrurile se precipită. Îndoctrinarea cu locuri comune de uz didactic privitoare la istoria națională, patrie etc. poate deveni în anumite minți deșănțare psihotică. Nu mai puțin periculoasă este și retragerea indiferentă, orbirea în fața violenței, frica de viață, de adevărul și măștile acesteia. Din mrejele ambiguității se țes și cele 6 tablouri ale piesei "Ulise în cal". Nenumărate sunt glosele, inclusiv cele dramatice, la celebrul cal troian, varianta lui Iosif Naghiu fiind una a confruntării între
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
Gheorghe Grigurcu * Numai lucrurile de care te desparți pentru totdeauna îți dau realmente gustul vieții. * O caracteristică a reflecției postmoderne ar fi frica de utopie, postmodernismul înclinînd spre scepticism, adică mai exact spre evitarea oricărei schimbări radicale a contextului cultural-social (Frederic Jameson). * "Cel mai mic lucru conține ceva necunoscut" (Maupassant, în legătură cu Flaubert). * Starea de bine face mai multe gafe decît starea de rău
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
circumstanțiale, atît de armonios? * Ultimul cuvînt pe care am fost pus în situația de a-l rosti în fața impunătorului profesor mai sus menționat, în ziua cînd acesta a fost uns cetățean de onoare al Clujului de către Gheorghe Funar: "mi-e frică să stau de vorbă cu dvs., pentru că nu știu cum veți relata spusele mele în Jurnal". Am rămas fără răspuns. (Jurnalul în chestiune, cu toate meritele lui, nu e deloc scutit de deformări și malițiozități.) * Există, în așa de imperfectul nostru univers
Din jurnalul lui Alceste (V) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16482_a_17807]
-
alienant, nu poate fi distrusă, discreditată decât prin supralicitarea, prin exagerarea tuturor viciilor și anomaliilor sale. Sunt denunțate astfel, într-un pamflet care își epuizează complet obiectul, aberațiile partidului, securității, școlii, bisericii, pervertirea relațiilor interumane, duplicitatea, minciuna, lașitatea, infamia, teroarea, frica etc. Romanul debutează în nota preponderent hazlie a meditațiilor "drolatice" ale naratorului despre prostie, râs, "sexul dracilor" etc.; orice eveniment, oricât de mărunt, îi prilejuiește autorului revelarea unor inepuizabile surse de comic (vizita protocolară la Nașul Tutilă II, ședințele de
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
oare, liberi? Iată ce afirma Ion D. Sîrbu, profund cunoscător al caracterului românesc: "Dacă iadul e pardosit cu utopii, raiul nostru valah e alcătuit din libertatea de a putea râde, bârfi, critica, amestecând lacrima cu veselia, desperarea cu nădejdea și frica de curaj cu curajul fricii..."
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
Ion D. Sîrbu, profund cunoscător al caracterului românesc: "Dacă iadul e pardosit cu utopii, raiul nostru valah e alcătuit din libertatea de a putea râde, bârfi, critica, amestecând lacrima cu veselia, desperarea cu nădejdea și frica de curaj cu curajul fricii..."
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
Aici, dialogul cu Divinitatea se poartă, uneori, cu accentele argheziene din Psalmi, poezia asumîndu-și semnul dubitativului, al lui "poate că..." sau "dar dacă...", ca niște interogații adresate lumii și ființei lăuntrice, dar și ca expresii ale neliniștii și, poate, ale fricii: "Poate că asta a fost greșala -/ să merg înaintea mea,/ să cresc peste mine însumi/ micșorînd distanța între mine/ și mine, / între a fi/ și a face./ Poate că ăsta a fost delirul -/ eu, copil cu părinții de lut,/ să
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
se poartă ca niște copii plîngăcioși, de ți se face milă de ei, de-ți vine să-i iei și să-i legeni, să le dai țîță. Pe cînd ăsta, Costică,... Kostiká... e ca un taur: ți se și face frică de el, și ia în stăpînire femeia, așa, ca pe o capră, văcuță... încît, acest Costică, ducîndu-i-se vestea, îi spune unui doctor român americanizat și el, că negresa asta, domnule, e în stare să nască, lunar, lună de lună, nu
Răzlețe (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16526_a_17851]
-
sinucidere și singurătate, eliminînd o posibilă rivală cu un sînge rece și o ingeniozitate ieșite din comun. Ca și umorul negru prin care sînt înfățișate - de exemplu - întrebuințările cîrligului de undiță - armă de apărare sau bisturiu deblocînd limba înghițită de frică ori extrăgînd fetusul unei sarcini nedorite. Farmecul indicibil se întrezărește de la prima secvență statică asemeni unei clasice stampe, menținîndu-se pînă la ultima figură de stil în doi timpi: eroul pătrunde într-un stufăriș, eroina zace pe fundul bărcii acoperite de
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]