34,387 matches
-
celor reținuți la graniță - o frunză de canabis. Aruncă o privire mai atentă în beci. Într-un colț, zări un sac cu marginile răsucite ca să fie aerat. Părea plin cu plante uscate. Oftă și lăsând să-i cadă dintre degete, frunza pe care o recunoscuse cu ușurință, pe podea, începu să urce cu cele două sticle în mână, scara. Tocmai atunci, în capul ei se ivi și Florin care, îl privi cu nedumerire și un soi de iritare. - Da’ ce naiba cauți
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
Acasa > Poeme > Duiosie > CÂND IUBIREA NU MURISE Autor: Marin Voican Ghioroiu Publicat în: Ediția nr. 2201 din 09 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului CÂND IUBIREA NU MURISE - Frunze purtate de vânt Prin păduri se risipesc... Mult mi-e dor de-al tău sărut, Să-mi șoptești:„Cât te iubesc!” Iar în zori când mă trezesc Vântul e cuprins de dor... Dragul meu, îmi amintesc, Soare cald, strălucitor, Raza
CÂND IUBIREA NU MURISE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 2201 din 09 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380248_a_381577]
-
cais în păr Și adia un dor de primăvară Și dulcele zefir, prin florile de măr. Dar cât aș vrea să vină iarăși primăvara Și să-nflorească un ram al sufletului meu, Simt bruma rece, ce-mi aduce toamna, Văd frunze care mor, arzând de dorul tău. Și cât aș vrea să înflorească iasomia, Salcâmul să-mi spună „bună dimineața” Vântul mă-ngheață, și-mi spulberă magia Și-n patru zări, se risipește în eter, speranța. Și codru-i încă cenușiu
POEZIE de MARGARETA MERLUȘCĂ în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380256_a_381585]
-
În poemele de dor, Când se-adapă din izvor... Triluri de privighetori Mă trezesc adesea-n zori, Corzi vibrează în fiori... Suntem totuși trecători. Florile-și întorc privirea Uneori le simt uimirea Că-n petalele de soare, Galbenul frumos răsare... Frunzele șoptesc în vânt Când e pace pe pământ... Și se leagănă duios Lângă pomul cel frumos! Dorul prinde o cărare Când e liniștea mai tare Și alergă în amurg Se visează iarăși murg... Trup și suflet le-aș unii Să
AȘ PLECA... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380259_a_381588]
-
Viața mea e o apă care-și are izvor Într-o sete imensă, plămădită cu dor, Dacă mâna-i întind, ea mă ia de mijloc, Așeazându-mi în palmă, dramul meu de noroc. Rătăcesc într-un crâng, am dorințe puhoi, Printre frunze căzute văd imagini cu noi, Mă săruți apăsat și-ți răspund vehement, Dar în valuri coboară stele noi permanent. Lângă noi, păsărele, cântă-n triluiri de zor, Tu spre ele te duci, ca să plece în zbor Și pe aripi un
AZI MĂ DOARE IUBIREA de MANUELA CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380266_a_381595]
-
Acasa > Poezie > Amprente > CÂNTEC MUT Autor: Gabriela Docuță Publicat în: Ediția nr. 1875 din 18 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Din amintiri dureroase Am eșuat pe-o frunză Desprinsă din copacul vieții mele, Ruga-i vântul să nu mă spulbere Ci să mă mângăie Și să mă plimbe. Plutim c-ntr-un dans Pe-o nouă scenă cu decor Și coregrafie de vis Dar in mod inexplicabil, Mă
CÂNTEC MUT de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380276_a_381605]
-
spulbere Ci să mă mângăie Și să mă plimbe. Plutim c-ntr-un dans Pe-o nouă scenă cu decor Și coregrafie de vis Dar in mod inexplicabil, Mă cuprinde-o muzică surdă De acorduri pierdute-n mine. -Te rog frunză, Du-mă departe de toate Sau măcar invață-mă Cum să-i dau sufletul Unei soprane de inimi, Să-mi cânte! -Știu că ți-e greu Dar tu ai cântecul tău, Prizonier unei frici Ce-i acoperă surdina, Ca să-l auzi
CÂNTEC MUT de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380276_a_381605]
-
soprane de inimi, Să-mi cânte! -Știu că ți-e greu Dar tu ai cântecul tău, Prizonier unei frici Ce-i acoperă surdina, Ca să-l auzi trebuie Să te iubești din nou! -Deci a iubi , Înseamnă a cânta? Tu dragă frunză, Te rog nu mă bulversa! Cum aș putea aceasta Când voce n-am. -Vocea iubirii-i mută Draga mea copilă, Nu trebuie decât Să taci,ea știe Ce cântec să-ți cânte Dacă vrei s-o asculți! În juru-mi se
CÂNTEC MUT de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380276_a_381605]
-
-Vocea iubirii-i mută Draga mea copilă, Nu trebuie decât Să taci,ea știe Ce cântec să-ți cânte Dacă vrei s-o asculți! În juru-mi se porni O adiere ce mă reîntoarse Înapoi sub copacul De unde ea căzuse. Fericită frunza s-așterne Lângă suratele ei, Reușise prin moartea-i Mie să-mi dea inviere! -Am reușit in sfârșit, Să cânt tăcând! D.G. Referință Bibliografică: Cântec mut / Gabriela Docuță : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1875, Anul VI, 18 februarie 2016
CÂNTEC MUT de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380276_a_381605]
-
acele, pe care întorceam firele precum notele muzicale pe portativ... Făceam pulovere groase de lână , știam o mulțime de modele, le visam și noaptea... Îmi plăcea să lucrez culori deschise, cum ar fi mierea de flori de câmp, sau culoarea frunzelor îngălbenite - nisip, ruginii ca fragile sau auriul gutuilor toamna ; și tot eu vopseam lâna cu tot felul de ierburi pe care la adunam vara de pe câmp, le uscam și când nuanțam lâna le infuzam în concentrații știute doar de mine
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
garnitură, după fantezia mea... Plecai repede, trecui pârleazul și ieșii din grădina casei, în lanul de porumb. Luasem un cuțitaș, dar am uitat mănușa de lucru ; apucai un dovleac mare , îi tăiai lujerul ; mă înțepai cu vrejul și căutam o frunză să-mi protejez palma care începuse să-mi sângereze deja. Un fir de vânt înfiora ușor frunzele porumbului cu roade grele. Știuleții aveau mătasea revărsată peste boabele aurii, coapte. Luai un mănunchi în palmă, ca pansament, simțeam o usturime și
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
Luasem un cuțitaș, dar am uitat mănușa de lucru ; apucai un dovleac mare , îi tăiai lujerul ; mă înțepai cu vrejul și căutam o frunză să-mi protejez palma care începuse să-mi sângereze deja. Un fir de vânt înfiora ușor frunzele porumbului cu roade grele. Știuleții aveau mătasea revărsată peste boabele aurii, coapte. Luai un mănunchi în palmă, ca pansament, simțeam o usturime și mătasea îmi calmă usturimea. Pământul uscat și ușor nisipos se lăsa călcat, jucăuș, intrându-mi în papucii
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
Mașini grele, pline cu soldați se deplasau spre Severin, prin satul nostru. Dacă opresc și intră în porumb? Doamne Sfinte! Sunt pierdută! Faruri uriașe își roteau lumina în toată zona. Văzui vrejul mare și mă băgai sub el. Am tras frunza cea mai mare peste spate și am stat acolo nemișcată. Inima bătea să-mi spargă pieptul. Îi auzeam pulsațiile în urechi, nu mai puteam respira , eram îngrozită. Auzeam totuși motoarele care rulau cu viteză. Nicio oprire! Asta e bine. Dar
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
Ca pierdere a sinelui în mine, O respirație doar pe jumătate În confundarea minelui cu tine, Ochi porți înspre cărări ce duc în zare, Încrederea în disperarea că îmi ești, Prin suflet călător în contemplare, În echilibrul viselor firești, Iubire frunză căzătoare, verde, Lumină ce te stingi ca-ntr-o eclipsă Pe cerul nopții mele care-și pierde, Neantul sentimentului de lipsă, Sunt fiica ta iubire, un copil Și-n lumea-n care toți trăim o dramă, Nenorociți fiind de ochii
DORINȚĂ de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380291_a_381620]
-
secară, Când razele de lună-s fermecate. Când soarele-i oprit să mai răsară, Iar zorile rămân întunecate Și-o aripă de fluture se zbate Să iasă iar din timpul său, afară. S-a deplasat spre inimă tot roșul Din frunzele uscate și din lanuri, Dând vieții glas, cum, zilelor, cocoșul Sau veseliei, vinul vechi în hanuri. Așa ne umple anotimpul coșul Și ne așează-n soare și limanuri. -Leonte Petre - sursa foto: Internet Referință Bibliografică: SECARĂ / Leonte Petre : Confluențe Literare
SECARĂ de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380305_a_381634]
-
cataloage, ci din lăuntrul meu spiritual dominat de iubire profundă pentru cei despre care am scris. Unii nici măcar nu înțeleg sensurile cuvintelor acestora. Ia citiți versurile de mai jos: „Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice,/ Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice,/” (...) Cei care nu înțeleg ce scriu eu și nici nu au simțul umorului, ori inimă pătrunsă de sensibilul vieții sufletești umane, nu mă miră dacă îl contestă pe Eminescu deoarece a spus despre
DE ACORD CU DESTINUL MEU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380281_a_381610]
-
dezinformarea despre sine, atunci cum ne putem aștepta să nu greșească altcineva. Cei constrânși de fire, aptitudini, specific profesional etc. să exploreze știința concretului brut și-mpietrit, își vor pierde vremea citindu-mi cărțile, deoarece ele-s scrise cu mătase, frunze, struguri, cer, mare, vultur... față de care rigurozitatea e o codoașă care cercetează peste tot sperând să descopere umbre. Iar în legătură cu faptul că în cartea „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” e summum-ul unei diversități de genuri artistice fără criterii
DE ACORD CU DESTINUL MEU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380281_a_381610]
-
să le-adunăm copii...,, - vara nu mai suporți soarele(de la caz la caz), spui că te sufocă ori că ai făcut insolație..., toamna..., nu știi de ce dar te prind melancoliile, visezi uitându-te cum se scutură copacii de ploaie, de frunze și de arderile tale... - ai vrea să te mai aprinzi ca să arzi cum ardeai odată, dar nu mai ai ..., nu mai ai, până vine iarna care-ți îngheață toate cele... Dar sunt și bătrâneți frumoase, mai aud pe la unii... ,, Ce
SEMNE DE BĂTRÂNEȚE de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380312_a_381641]
-
românească în ultimii 25 de ani. Că, la o astfel de sumă, probabil s-ar putea construi de la zero vreo două-trei amfiteatre de aceeași mărime, este o altă poveste, dar probabil că trebuie să coste mult ca să aibă valoare, precum frunza turistică a Elenei Udrea. Astfel, în timp ce obiectivele dacice rămân mai departe necercetate, nevalorificate turistic decât într-o mică măsură, autoritățile locale, cu sprijinul Ministerului (in)Culturii (același care după ce a promis câteva milioane de euro cercetării arheologice a cetăților dacice
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94138_a_95430]
-
și vorbele tatei grele ca piatra/din temelia casei.// Ascultați un țăran vorbind ogorului/și veți vedea cum trec cuvintele/din hrisoave în versurile eminesciene/precum ploaia în rădăcini./ Aceasta este Eternitatea ei,/gloria ei/de a fi mereu/ca frunzele pe o cetină seculară.// Patria îmi este Limba ce o vorbesc/pe care am supt-o de la mama/cu ochi blânzi/ca Miorița./ Când îmi aplec urechea de sânul pământului/aud lucrând Meșterul Manole/ce, încă, modelează țara/pe care
ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ LA MALUL MĂRII [Corola-blog/BlogPost/94214_a_95506]
-
Și-n „gelatina” Timpului, în nobila familie a marelui-cosmos, consemnăm prezența unui „străin de unu / un străin al unului...” Un „călător prin cuvinte...” În acest mod „se vremuiește” trecerea. Într-acest mod „se arcuiește” amintirea. Iar, Tu, Nichita, rămâi „nervura frunzelor”, triumfând în eternul saltului în timp, pentru a-ți auzi șoapta: „Mi se nălucește câteodată / întregul cerului ocean. / Corăbiile stelelor / sunt scufundate. / Lumina-mi pare câteodată / catarg / cerând un ajutor / acelui vechi înec / și-ncet încet orbesc”. (Haiku) Timpul se
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94211_a_95503]
-
vederii...” (Ținta) Iar, întru-cuvântare, „să nu cerem mai mult cerului / decât neputința stelelor...”, pentru că „frumosul este surâsul purității”, iar rodul ei, creația (poezia) - devine „stare de spirit”. Și-n acest vârtej învârtoșat, „doarme între nori ochiul tău deschis” ( Noaptea unei frunze), iubite Poet! Dacă la o răsărire, vocea străpunge prin timp, străluminat, predacic („te-aș alunga și te-aș disprețui / de n-ai fi eu, de n-ai fi însumi. Te-aș plânge argintiu și gri / cu plânsu-mi... ”), întru trecerea măiastră
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94211_a_95503]
-
în formarea studenților RISE” ), bibliotecar Elenă Matache (“Presă UESEL”), studentă Mihaela Ormuz (“Despre proiectul Feminis”), Lector Dr. Aurelian Giugal “Revista presei: o radiografie subiectivă a evenimentelor”), Conferențiar Dr. Laurențiu Roșu, Maestru Emerit al Sportul (“Coordonate ale sportului universitar”). Invitatispeciali: Dr. Frunză Mihai Cătălin (autorul cărții “Responsabilitatea împărtășită”, Ed. ANTET XX Press, 2010) și istoricul HoriaNestorescu-Balcesti. Canale media invitate în mod special: “Radio România Actualități”, Agenția de presă “Agerpres” și “Clubul presei transatlantice”.
A doua editie a “Clubului de jurnalism Lumina” [Corola-blog/BlogPost/94229_a_95521]
-
mai apropiat de casă părinteasca. Limba engleză nu o prea aveam la suflet, dar altă opțiune nu puteam ... IV. NOIEMBRIE, de Maria Cristina Pârvu, publicat în Ediția nr. 2138 din 07 noiembrie 2016. Noiembrie Cristina Pârvu Noiembrie iar, câtă ploaie... Frunzele tot cad neîncetat. Pământul de frig se îndoaie, De ploaie s-a încovoiat. Și iarăși burează-ncontinuu, Ferestrele-mi sunt tot în lacrimi. Tristețea ne crește asiduu, Instalând iar gerul în inimi. Și tot ploua de trei zile, Dorul de
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
lacrimi. Tristețea ne crește asiduu, Instalând iar gerul în inimi. Și tot ploua de trei zile, Dorul de tine mă-ngheață. Chiar de cresc ghețari în mine, Dragul de tine-i dezgheață. Citește mai mult NoiembrieCristina PârvuNoiembrie iar, câtă ploaie...Frunzele tot cad neîncetat.Pământul de frig se îndoaie,De ploaie s-a încovoiat.Și iarăși burează-ncontinuu,Ferestrele-mi sunt tot în lacrimi.Tristețea ne crește asiduu,Instalând iar gerul în inimi. Și tot ploua de trei zile,Dorul de
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]