KorAP: Find »[drukola/base=furtună & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...463 >

11,568 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

suliță și frânghie până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tot mai al nimănui. Fericirea lui Petru, la apelul solemn, în cataloagele cerului, o promisiune amânată. I se cuvenea să primească nu cu firimitura, nu cu lingura, nu cu potirul, ploaie de fericire ar fi meritat să-i inunde sângele, furtună de fericire în inimile netăiate împrejur. Privea Petru fericirea pe chipul oamenilor, paradă de zâmbete în icoane, aleluia! Se privea Petru în propria zidire, Dumnezeu clipea precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-o în mare și asta nu că te-ar interesa ce cred valurile despre cum te așezi în canoanele pilulei de diazepam. Anatomic, nebunia se întâmplă acolo unde sferele sfidează gravitația. Nebunul ține fruntea în palme cât să tragă obloanele. Furtună. Neuronii, într-un exces de egoism geometric, desenează săgeți în burțile cerului. Neuronii sunt ca niște stele neîmblânzite, nu pot fi fixate pe cer precum gâzele în insectarul elevului pasionat de mumificarea nimicului. Neuronii sunt stele coapte: unele se sting

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu îmi mai aparține, domnule doctor. O patrie ce a lăsat câteva amprente în sânge: s-au șters odată cu prima bătaie de clopot. Cine-ți permite să învinuiești marea de incest când în burțile scoicilor abia că se mai aude furtuna? Încerci sa resuscitezi fotografiile, imagini descompuse sub o grindă! La dracu cu toate actualizările tale, nu mă regăsesc în nici un ungher, poveștile acestea miros a biserică de lemn putred. Au îmbătrânit hainele pe tine. Despre ce tinerețe vorbești? Gata, ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cămăși de nuntă pentru sâmburi de piersică, tu de pe ce ramură ți-ai ales acest veșmânt pixelat? Pentru cel mai adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de furtună? Cui îi este de folos ciobul acela de stea ascuns în cutia toracică? Să te ferească Dumnezeu de invidia felinarelor, suflete! Între un trup de trestie și o floare, sufletul alege scara. Iluzia zborului sfidează infinitul; între două intenții, aparența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi biserică." "Saule, bate vântul a furtună în clepsidră, este vremea zidurilor crescute în inimă, înalță-te, sângele leagă cel mai trainic intențiile." Promisiunea lozului în plic, trei colți și o limbă despicată. 45. Pe hol, un singur felinar stropit cu var și excremente de muște. În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o să te scoată de aici. La dracu' cu toate lozincile astea! Tiparul imprimă după cum dictează așteptările. Scutură-te de etichete! Este vremea lumânărilor aprinse în icoană. Ai cei mai deschiși ochi, cei mai limpezi, cei mai senini, somnambulii balamucului stârnesc furtuni cu fiecare resuscitare a memoriei. Sunt copii, nene Matei, nepoții matale pot fi. Ai fost ca ei, ai avut surori, ai avut frați, imaginează-ți că mergeți împreună la școală, la biserică, la scăldat. "Ce ore ai azi? Ce jocuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ca un individ educat prin școlile patriei. Până spre dimineață, când asistentele și infirmierele se culegeau de prin unghere întunecoase unde se putea închide un ochi, erau departe. Nenea Matei fierbea parcă într-un sânge de împrumut: ochii ca de furtună scăpărau fulgere vineții, buzele măcinau cuvinte inexistente, umerii îi tremurau precum un resort de ceas grăbit să numere intervale, noaptea fierbea în inima lui nenea Matei smoală, cazanul constructorului dădea în clocot. Palmele, fălci de menghină, pietre de moară; ciocanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a zâmbit sfioasă ca un copil, timidă ca o fată mare, stângace ca o adolescentă. Ei, părinte, cum nu știm să primim ceea ce Dumnezeu ne îngăduie. Am fost și eu ca matale, stâncă când era vorba de adevăr, stejar în furtună, apă limpede pe vreme de secetă. Degeaba, părinte, degeaba, nesătule sunt gurile cimitirului. Mai bine câmp de luptă pentru toate războaiele lumii, decât pace în inima celor care nu o merită. Creadă ce or vrea despre mine, sufletul îmi este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mare, mulțumesc, iubitule drag, că m-ai așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt Ilie brăzda obrajii. Genele, ca o pădure răvășită pe timp de furtună; stânci despicate de trăsnet, buzele; fântâni săpate în soare, ochii; tot corpul îi ardea ca un munte cu venele înfundate de lavă. Cătălina a luat tămâie și cărbune în podul palmei și s-a întâmplat minune fără foc, mireasma ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de temperamentul oscilant între blândețe și masochism și de câte altele, să plătească (pentru prima dată) tribut instinctelor sale de om slab. Părintele stareț încercă să îngâne ceva a milă, a dorință, a foame, a sete. Inima toacă, clopot, tunet, furtună în chilia bătrânului, Cătălina călare pe situație. Doamna director a investit toată averea în mănăstire! se lăuda părintele stareț. Mai rar așa gospodărie în munții Năsăudului: moară cu ciocănele, gater, fermă de vaci, fermă de oi, 8 hectare pădure, 15

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre mântuirea copacilor: "Să fii cruce fără mormânt, Doamne, nu-i rost pe pământ, să fii scânduri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se împarte, la numitor atât cât încape o inimă largă), în care setea de a iubire este dată de circumferința roții Carului Mare. Fericirea nu se adună puzzle în trup, ci este însuși întregirea acestuia: ochi, sânge, cuvânt, tăcere, somn, furtună. Potir pentru suflet, trupul care iubește: "Luați, mâncați, acesta este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu!" Rupeți din mine ca dintr-un arbore roditor, în inimile voastre va înmuguri pacea, veți fi livadă și veți hrăni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cimitir, amăgirea decupează dintr-un album de familie cifre. "Copăcel puiule, copăcel!" Nisipul este cimitirul scoicilor, lumea muchie de zar, 7 7 doar pe masa lui Dumnezeu. "Copăcel puiule, copăcel, te ține mămuța de mână!" Prima orbire a cerului în furtuna sângelui se întâmplă, ultima... of, Genia, ultima... ochii tăi însenină aparențele omului singur! "Copăcel, puiule, copăcel!" Viața este precum o funie întinsă, pășește în arenă, lupta își stabilește eroii înainte să sune goarna, pacea împarte insigne pentru morți, pentru vii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
răcori inima cu sânge tânăr. Teama de moarte trăită este mai mare decât teama de viață murită pe firimituri! Setea de sete se cheamă dor și, Doamne, cum arde în inimă! Tremuri, Petre, tremuri. Te înțeleg, nu vei fi niciodată furtună pentru corăbiile ce nu-ți aparțin, dar, în același timp, cred că nici pentru tine nu vei sfâșia pânzele și asta mă sperie. Dacă aș fi mare, aș trimite un val să-ți inunde sângele, aș cobor fulgere, ploaie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tine nu vei sfâșia pânzele și asta mă sperie. Dacă aș fi mare, aș trimite un val să-ți inunde sângele, aș cobor fulgere, ploaie în trupul tău. Îmbrățișarea nu ține locul de vânt în pupă. Genia, tu exiști dincolo de furtună. Icoana un arhipelag de stânci, dincolo, doar pescăruși în chip de îngeri pot trece. Am aprins candela far la capătul lumi, am cinstit crucea catarg pentru lancea mare, am deschis Psaltirea puntea mateloților tineri, am pregătit potirul busola arată Steaua Polară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un sânge ce se caută în icoană. Cerul s-a zgâriat într-un vârf de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pistolul? Curvele, au fugit curvele cu banii mei! Vă împușc pe toți, dați-mi pistolul! De ce mi-ați luat pistolul? Apăăăăă! Aaaaaaaaaa... Maiorul Marcu s-a prăbușit precum o piatră ruptă de pe un versant înalt. Deasupra Bârgăului s-a stârnit furtună. Însemnele monahale se desprindeau precum filele dintr-o carte descleiată. Pecețile călugăriei se ștergeau una câte una de pe hoitul obez. Gradele maiorului de securitate se exfoliau de pe epoleți foițe de ceapă; insignele, ca niște fâșii de inimă putredă, se scuturau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
gaura cheii, prin intestinele târgului, prin nori, cerul. Atunci, ca și acum, nu mai avea nimic de pierdut, pentru că nu știi ce anume se poate pierde, când te găsești singur. Libertatea, un strop de ploaie limpede într-un ocean de furtună. Atunci striga lozinci iluzorii, acum iluzia poartă cizme, boandă, căciulă de miel; iluzia are piele și sub piele curge ceva tulbure; pe semne, inima îi este mâlită; pe semne, noaptea întunecă izvoarele sau poate cineva mușcă adânc, adânc din absență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pironit-o ca pe o cruce cu rădăcini de spatele meu și creste, crește sfidător și mă apasă precum un drum nefăcut până la capăt. Mama ei de momâie cu țâțele stafidite de sterpăciune, cu ochii descompuși în mâlul cerului după furtună, cu obrajii exfoliați! Fardul ascunde brazdă în inimă. Cum mi-a căptușit sufletul cu singurătate? Dimineți ulceroase, înserări hepatice, noapte și zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută... Mă răscolește o stare de indigestie cumplită, de suflet vomat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tras de-a curmezișul singurătății: Doamne îndreaptă-ți spatele să pot păși dincolo, să pot păși dincoace!... Timpul lui Petru, o vegetare în afara semnelor: bărbia căzută peste genunchi ca o secure peste un braț de vreascuri putrede; mâinile, picioarele înainte de furtună, Dumnezeu a împletit patru funii din nori și le-a legat parcă de un trunchi de copac, parcă de om; ochii raiul furnicilor, două mușuroaie negre acopereau câteva firimituri de lumină; buzele dâre de pământ în icoană; obrajii: S-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în nepăsarea lui Dumnezeu, cerul prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]