43,337 matches
-
cu 1948, Tudor Vianu a fost împiedicat să-și vadă mai departe de preocupările sale estetice, Petru Vaida se întreabă dacă esteticianul român ar fi reușit, în situația în care ar fi fost liber, să dea o formă completă, sistematică, gîndirii sale filozofice. Răspunsul lui Petru Vaida e răspicat: neavînd vocația metafizicii, ci doar nostalgia ei, Vianu nu ar fi elaborat o filozofie propriu-zisă. Cauza acestei neputințe este de găsit mai ales în preferința sa mărturisită pentru exactitatea de tip științific
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
O listă reprezentativă în acest sens o oferă cercetătoarea franceză Béatrice Ramaut-Chevassus în cartea intitulată “Musique et postmodernité” (Presses Universitaires de France, seria “Que sais-je?”, 1998), ideile acestei liste, formulate că titluri de subcapitole, reprezentând două grupaje de precepte extrinseci gândirii și practicilor musicale: (1) sfârșitul avangardei (pag. 8), sfârșitul istoriei (pag. 9) și sfârșitul metanarațiunilor (pag. 10) și (2) o nouă atitudine față de trecut (pag. 11), un gust pentru eclectism (pag. 13) și o cerere pentru comunicabilitate (pag. 15). Monografia
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
representative pentru relația terminologica prezentată în titlul cărții. Diferența concepției noastre rezidă într-o atitudine mai puțin “enciclopedica” și cu o miză mai accentuată pe ideea sfârșitului metanarațiunilor, care în opinia noastră reprezintă un factor de importanță decisivă în reorientarea gândirii musicale înspre dominantele valorice ale postmodernismului. În termenii lui Jean-Jacques Nattiez această reorientare ar putea fi exprimată prin deplasarea de la muzică “poïetico-centrică” înspre una “estetico-centrică” (în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
moment în care Lyotard își definitivează raportul său. Semnificația primului reper, anul 1968, se referă la aspectul pur muzical al schimbării de paradigmă conceptuală. Este vorba aici despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul cumulative al gândirii și practicilor musicale ale celei de a treia avangardă. Deși “plajă” cronologică a lucrărilor musicale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
vorba aici despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul cumulative al gândirii și practicilor musicale ale celei de a treia avangardă. Deși “plajă” cronologică a lucrărilor musicale este ceva mai extinsă - aproximativ între mijlocul anilor ’60 și începutul anilor ’70, este de remarcat această precipitare a cantității de lucrări representative înspre “epicentrul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
citatului și interacțiunii pluristilistice utilizate în lucrările lui, desi cercetătoarea franceză scoate în evidență un alt aspect al acestui interes: “Fără a dori să facă din Mahler un postmodern, se poate vedea în figură lui, deoarece el era marcat de gândirea lui Nietzsche, pentru care inelul sau spirală Eternei Reîntoarceri reprezintă o totalitate fascinantă, unul dintre prevestitorii unui sentiment de pierdere iremediabila a totalitatății - în sens de unitate - a ființei și a cosmosului.” (Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 22). Acest interes crescând
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
între 1961 și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem observa și un process de acumulare în planul gândirii teoretice despre musica, literatura, arhitectura și filosofie care se structurează că o succesiune convergență (și, implicit, de emergentă a noului mod de a conceptualiza natură transformării) de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem observa și un process de acumulare în planul gândirii teoretice despre musica, literatura, arhitectura și filosofie care se structurează că o succesiune convergență (și, implicit, de emergentă a noului mod de a conceptualiza natură transformării) de titluri reprezentative. Să citam doar câteva: The New Image of Music (1963) de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală sau reprezintă mai degrabă o expresie radicalizata a modernului? Răspunsurile oferite au marcat multitudinea tipologica a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii divergențe, postmodernul semnifică astfel fie o pierdere a subecitivității, fie o revenire la această; sfțrșitul noului sau mai noul; retragerea avangardei sau o avangardă contemporană: fie o antiestetica, fie o nouă estetică; o concepție regionalista
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
similar cu pluralitatea narativa din mitologiile mai sus amintite. footnote> în cinci părți, pentru orchestră simfonica și opt voci solistice amplificate (1968-69) de Luciano Berio sau opera Votre Faust (1969) de Henri Pousseur, acestea fiind două lucrări reprezentative pentru simptomatologia gândirii muzicale postmoderne, așa cum le prezintă Célestine Deliège în monografia lui Cinquante ans de modernité musicale: de Darmstadt a l'IRCAM<footnote Editions Madraga, 2003. footnote>. În opinia lui Deliège, Sinfonia reprezintă unul dintre rarele momente în care conceptul de postmodernism
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism de infiltrare, pe când în cazul lui Wolfgang Rihm valorile neoromantismului tonal se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Europei am adoptat următoarele departajări începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității, schimbarea paradigmei de la teocentrism la antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ca atare și legitimându-se că descriere detaliată a acestei imagini. O altă analogie, una aproape identică în termeni o prezintă contextul nașterii armoniei din răcirea "magmei" contrapunctice în segmentele cadențiale dintr-o fugă bachiană. Însă cum formele elaborate ale gândirii armonice nu mai pot fi explicate prin particularitatea contextului generativ polifonic, tot astfel nici postmodernitatea nu mai poate fi înțeleasă doar prin recursul argumentativ la o sumă de „justificări” în calitatea lor de descrieri a abuzurilor și crizelor ultimei avangarde
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
primară, indivizibila a conștiinței postmoderne. Fragmentul devine, el însuși, un întreg în sine, definiția întregului în termeni moderniști nemaifiind nici practică și nici practicabila în nouă ordine a lumii, în noile stări de conștiință colectivă, precum și în noua stare a gândirii muzicale. Situația se prezintă drept una comică, dar și absurdă în egală măsură, deoarece ne-o putem imagina desfășurându-se la o creșa, pe Habermas, educatorul, stând în fața unei grămezi de cioburi ale unei "amfore" iluministe, sparte în urmă năstrușniciei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul american ridică aceeași problemă a determinantei stilistice că un criteriu de identificare. Aparținând ultimei avangarde moderniste, în opinia lui Kyle Gann minimalismul se prezintă drept un ultim nou stil
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
happened after minimalism, the last modernism, burnt itself reductively ouț, taking the very idea of an identifiable, marketable style (and the musical mainstream) with it."), în: Robert Fink, Idem. footnote> și (b) problemă stării post-stilistice că o caracteristică definitorie a gândirii muzicale în postmodernitate. (3) Un al treilea coeficient al ambiguității și confuziei îl reprezintă modul în care postmodernitatea se relevă deja printre constituentele stilistice ale celei de a treia avangarde. Drept exemplu relevant al acestei emergente poate servi, din nou
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Simfonia nr. 2 (1899-1902), precum și în Simfonia nr. 4 (1910-1916). Atrage atenția mixajul realizat în cea dintâi între citate din muzică populară americană și invocări ale muzicii clasice drept referenți servind muzica lui Brahms și Dvorak. Aceasta emergentă a unei gândiri postmoderne o putem reprezenta prin analogia unui proces de infiltrare sau contaminare, în orice caz manifestate în limitele unui proces invaziv parțial sau realizat la modul gradat și niciodată cu pretenția cuceririi, precum și înstăpânirii definitive în teritoriile avangardismului orientat pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
gradat și niciodată cu pretenția cuceririi, precum și înstăpânirii definitive în teritoriile avangardismului orientat pe traiectoria descendentă a dispersiei. Putem prezuma astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pe traiectoria descendentă a dispersiei. Putem prezuma astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care il întreprinde John Rea atunci când încearcă o resemnificare a istoriei muzicii filtrând-o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și universalitatea lor în calitate de metanarațiuni muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și tăcerii/liniștii, Lachenmann pentru principiul bruiajului, Ferneyhough pentru principiul gândirii parametrice, totul dispersându-se în urma acestei spargeri a barierelor: de la Fluxus, aleatorism, teatru muzical înspre instalații sau ontologii private à la Stockhausen; în: Mahnkopf, Idem., pag. 10. footnote>, în postmodernitate este negat principiul adevărului. Postmodernitatea operează cu negația, iar principiul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]