3,603 matches
-
că aceste studii au de regulă o putere mai redusă de depistare a asocierii comparativ cu studiile de tip cazuri control (Spielman et al., 1998; Horvath et al., 1998; Morton et al., 1998). În plus, ele nu permit testarea asocierii genotipurilor (Field, 2002) și de aceea, orice asociere detectată cu ajutorul unui studiu pe familii trebuie ulterior confirmată prin studii de tip cazuri-control pe loturi omogene. În sfârșit, colectarea unui număr suficient de familii pentru un studiu care să atingă semnificativitatea statistică
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91980_a_92475]
-
scăderea velocității undei E. Metoda ecocardiografică de explorare prin Doppler tisular, aduce informații valoroase în faze incipiente ale bolii. Astfel, velocitățile diastolice măsurate la nivelul inelului mitral-septal și lateral, arată valori scăzute la pacienți fără hipertrofie de VS dar cu genotip pozitiv pentru CMH [4]. Raportul E/E´ (unde E este unda de umplere transmitrală rapidă, iar E´unda diastolică măsurată la nivelul inelului mitral septal) care în funcție de valoarea lui se corelează cu presiunea telesistolică a VS, este folosit ca parametru
Tratat de chirurgie vol. VII by ŞERBAN BRĂDIŞTEANU, ALEXANDRINA TATU CHIŢOIU () [Corola-publishinghouse/Science/92073_a_92568]
-
HLA DR3 și DR4 la predispoziția genetică pentru DZ tip 1 ar fi mai redusă. Concordant cu creșterea ponderii haplotipului DRX/DRX la diabetici, în populația românească apare o scădere a frecvenței heterozigoților DR3/DR4. Astfel, frecvența celui mai diabetogen genotip la diabeticii din lotul studiat a fost de 20,75%. Spre comparație, frecvența acestui haplotip este în general de peste 30% în țările cu incidență mare a DZ tip 1 [de exemplu ~ 35% în SUA (Redondo și Eisenbarth, 2002)]. Studiul distribuției
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
mică a heterozigoților DR3/DR4 la grupul cu debut al DZ înainte de vârsta de 5 ani (17,4%), mai ales dacă o comparăm cu cea înregistrată în țările cu incidență mare a DZ, unde aproximativ 50% dintre acești copii prezintă genotipul DR3/DR4 (Redondo și Eisenbarth, 2002). Trebuie menționat în acest context că în țările cu incidență mare a DZ tip 1 se observă tendința de deplasare a vârfului de incidență către grupa de vârstă 0-5 ani, fenomen care însă nu
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
cei 212 probanzi diabetici (90,57%) au fost purtători ai cel puțin unei alele predispozante DQB1*02 (DQ2) sau DQB1*0302 (DQ8), comparativ cu doar 74,26% dintre subiecții neafectați (Guja et al., 1999 b). Studiul distribuției celui mai diabetogen genotip (DQ2/DQ8) a oferit rezultate similare cu cele pentru genotipul DR3/DR4, lucru deloc surprinzător dacă avem în vedere fenomenul de linkage disequilibrium strâns între cele două tipuri de alele HLA DR și DQ. Astfel, frecvența genotipului heterozigot HLA DQ2
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
cel puțin unei alele predispozante DQB1*02 (DQ2) sau DQB1*0302 (DQ8), comparativ cu doar 74,26% dintre subiecții neafectați (Guja et al., 1999 b). Studiul distribuției celui mai diabetogen genotip (DQ2/DQ8) a oferit rezultate similare cu cele pentru genotipul DR3/DR4, lucru deloc surprinzător dacă avem în vedere fenomenul de linkage disequilibrium strâns între cele două tipuri de alele HLA DR și DQ. Astfel, frecvența genotipului heterozigot HLA DQ2/DQ8 a fost semnificativ mai mare la probanzii diabetici (25
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
celui mai diabetogen genotip (DQ2/DQ8) a oferit rezultate similare cu cele pentru genotipul DR3/DR4, lucru deloc surprinzător dacă avem în vedere fenomenul de linkage disequilibrium strâns între cele două tipuri de alele HLA DR și DQ. Astfel, frecvența genotipului heterozigot HLA DQ2/DQ8 a fost semnificativ mai mare la probanzii diabetici (25,94%) comparativ cu lotul de nediabetici (6,25%). Ca și în cazul genotipului HLA DR3/DR4, procentul este însă mai mic față de alte populații caucaziene, unde acesta
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
disequilibrium strâns între cele două tipuri de alele HLA DR și DQ. Astfel, frecvența genotipului heterozigot HLA DQ2/DQ8 a fost semnificativ mai mare la probanzii diabetici (25,94%) comparativ cu lotul de nediabetici (6,25%). Ca și în cazul genotipului HLA DR3/DR4, procentul este însă mai mic față de alte populații caucaziene, unde acesta se apropie de 35% (Redondo și Eisenbarth 2002). Analiza distribuției genotipului diabetogen DQ2/DQ8 la pacienții diabetici în funcție de vârsta lor la debutul bolii (fig. 10.8
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
probanzii diabetici (25,94%) comparativ cu lotul de nediabetici (6,25%). Ca și în cazul genotipului HLA DR3/DR4, procentul este însă mai mic față de alte populații caucaziene, unde acesta se apropie de 35% (Redondo și Eisenbarth 2002). Analiza distribuției genotipului diabetogen DQ2/DQ8 la pacienții diabetici în funcție de vârsta lor la debutul bolii (fig. 10.8) a arătat că acesta este mai frecvent la diabeticii cu debutul bolii între 5 și 20 de ani (29,03% pentru grupul 5-9 ani; 26
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
purtători ai cel puțin uneia dintre aceste două alele diabetogene, procent care se dovedește încă o dată mai mic decât cel de peste 95% întâlnit la alte populații caucaziene cu incidență mai mare a bolii (Redondo și Eisenbarth, 2002). Cel mai diabetogen genotip este DQB1*02/DQB1*0302 (alele care codifică moleculele HLA DQ2/DQ8), frecvența acestuia fiind de 24,23% la diabetici comparativ cu doar 7,33% la nediabetici (p < 10-06) (Guja et al., 2004a). Pe cel de-al doilea lot independent
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
HLA DQB1*0303 (antigen DQ9). O altă particularitate ar fi procentul crescut (10%) de subiecți diabetici care nu prezintă nici una din alelele HLA DR de mare risc (DR3 și DR4). De asemenea, surprinde procentul mai mic de diabetici purtători ai genotipurilor heterozigote cele mai diabetogene HLA DR3/DR4, respectiv DQ2/DQ8, în special la grupele cu debut al DZ la vârsta de 0-4 ani și > 20 ani. În sfârșit, folosind metoda AFBAC, am estimat că frecvența în populația generală din România
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
dintre alelele -23 HphI A / +1127 PstI C și DZ tip 1 în populația românească este susținută și de analiza distribuției acestor alele la lotul de probanzi diabetici comparativ cu lotul de neafectați. Se remarcă frecvența semnificativ mai mare a genotipurilor homozigote -23 Hph AA (85,85%) și +1127 Pst CC (90,09%) la diabetici comparativ cu subiecții neafectați (71,51% respectiv 77,76%) (fig. 10.11). Apariția alelei T (fie heterozigoți AT/CT fie homozigoți TT) conferă protecție, dovedită prin
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
și +1127 Pst CC (90,09%) la diabetici comparativ cu subiecții neafectați (71,51% respectiv 77,76%) (fig. 10.11). Apariția alelei T (fie heterozigoți AT/CT fie homozigoți TT) conferă protecție, dovedită prin ponderea mai mare a prevalenței acestor genotipuri la subiecții neafectați comparativ cu probanzii diabetici. De exemplu, pentru genotipul homozigot -23 HphI T/T, frecvența sa este de 2,21% la lotul de neafectați, comparativ cu doar 0,47% (un caz din 212) la probanzii diabetici (fig. 10
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
neafectați (71,51% respectiv 77,76%) (fig. 10.11). Apariția alelei T (fie heterozigoți AT/CT fie homozigoți TT) conferă protecție, dovedită prin ponderea mai mare a prevalenței acestor genotipuri la subiecții neafectați comparativ cu probanzii diabetici. De exemplu, pentru genotipul homozigot -23 HphI T/T, frecvența sa este de 2,21% la lotul de neafectați, comparativ cu doar 0,47% (un caz din 212) la probanzii diabetici (fig. 10.11). Asocierea deosebit de puternică a alelei -23 HphI A cu DZ
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
diabetogenă ICAM-1 469E este transmisă preferențial la probanzii diabetici purtători ai HLA DR4, sugerând existența unei posibile interacțiuni între cei doi loci: IDDM1 și ICAM-1. Am efectuat, de asemenea, analiza distribuției pe loturile de probanzi diabetici, respectiv subiecți neafectați, a genotipurilor ICAM-1 469 E/K (fig. 10.14). Rezultatele au venit să confirme asocierea dintre alela 469 E și DZ tip 1 în populația românească. Astfel, 62 din cei 212 probanzi diabetici (29,25%) au fost purtători ai genotipului homozigot ICAM-1
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
neafectați, a genotipurilor ICAM-1 469 E/K (fig. 10.14). Rezultatele au venit să confirme asocierea dintre alela 469 E și DZ tip 1 în populația românească. Astfel, 62 din cei 212 probanzi diabetici (29,25%) au fost purtători ai genotipului homozigot ICAM-1 469 E/E comparativ cu doar 111 din cei 544 subiecți neafectați (20,40%), deci o diferență de 9 procente între cele două loturi (Guja et al., 1999a). Pentru a confirma (sau infirma) rezultatele de mai sus, am
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91985_a_92480]
-
nu la eradicare. Această constatare a condus la prelungirea tratamentelor antivirale adresate VHB. Rezistența la tratamentele antivirale a VHB crește riscul de CHC [63,64]. În infecția cu VHC, răspunsul la tratamentele antivirale curente a fost mai puțin eficace în genotipul 1 al VHC (cel mai răspândit genotip) și la cirotici [57]. Factorii de risc pentru CHC cei mai importanți sunt reprezentați de încărcătura virală ridicată (în infecția cu VHB) și de ciroză (în ambele infecții) [57]. Co-infecția VHB - VHC a
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
la prelungirea tratamentelor antivirale adresate VHB. Rezistența la tratamentele antivirale a VHB crește riscul de CHC [63,64]. În infecția cu VHC, răspunsul la tratamentele antivirale curente a fost mai puțin eficace în genotipul 1 al VHC (cel mai răspândit genotip) și la cirotici [57]. Factorii de risc pentru CHC cei mai importanți sunt reprezentați de încărcătura virală ridicată (în infecția cu VHB) și de ciroză (în ambele infecții) [57]. Co-infecția VHB - VHC a fost constatată la 10-15% dintre pacienți [65
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
la utilizatorii de droguri. Nu au fost menționate estimări privitoare la prevalența VHB și a VHC la alte categorii de screening sau la alte categorii de risc (tabelul 54) [24]. Prevalența medie a AgHBs a fost de 5,6% [24]. Genotipul D al VHB a apărut ca fiind predominant [100]. Incidența hepatitei acute virale B a scăzut de la 24,4 cazuri/100.000, în 1995, la 2,7 cazuri/100.000 locuitori în 2009 (Anuarul de statistică medicală 2009, citat de
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
5% la grupa de vârstă 18-29 ani și 6,5% la grupa de vârstă 60-69 ani în perioada estimată, 2006-2008). La 90% dintre subiecții cu Ac anti-VHC pozitivi infecția s-a dovedit a fi replicativă [101, 102]. Datele privitoare la genotipul VHC au constatat o distribuție predominantă pentru genotipul 1, la 99,13% (fără o stratificare de subtip), iar pentru genotipul 1b la 93,13% dintre pacienți [103]. O asemenea distribuție a fost regăsită și în unele state învecinate și a
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
6,5% la grupa de vârstă 60-69 ani în perioada estimată, 2006-2008). La 90% dintre subiecții cu Ac anti-VHC pozitivi infecția s-a dovedit a fi replicativă [101, 102]. Datele privitoare la genotipul VHC au constatat o distribuție predominantă pentru genotipul 1, la 99,13% (fără o stratificare de subtip), iar pentru genotipul 1b la 93,13% dintre pacienți [103]. O asemenea distribuție a fost regăsită și în unele state învecinate și a sugerat un profil epidemic al infecției cu VHC
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
La 90% dintre subiecții cu Ac anti-VHC pozitivi infecția s-a dovedit a fi replicativă [101, 102]. Datele privitoare la genotipul VHC au constatat o distribuție predominantă pentru genotipul 1, la 99,13% (fără o stratificare de subtip), iar pentru genotipul 1b la 93,13% dintre pacienți [103]. O asemenea distribuție a fost regăsită și în unele state învecinate și a sugerat un profil epidemic al infecției cu VHC, în relație cu un model de transmitere parenterală, prin transfuzii de sânge
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
a acelor de injecție insuficient sterilizate [103]. Un aspect particular a fost reprezentat de predominanța VHC la femei, la grupele de vârstă 40-60 ani. Explicația probabilă ar putea fi reprezentată de utilizarea transfuziei în cursul intervențiilor chirurgicale/obstetricale [103]. Alte genotipuri ale VHC pot exprima intervenția unor noi tipuri de transmitere ale infecției, în relație cu alte provocări și alți donatori de infecție [104,105]. Virusul hepatitei D (VHD) a fost constatat la 37,9% dintre pacienții cu hepatite cronice AgHBs
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Gelu Osian () [Corola-publishinghouse/Science/92147_a_92642]
-
ai VHB și chiar în infecția VHB ocultă. CHC dezvoltat în infecția cronică VHB are unele particularități:apariția la vârstă mai tânără față de alte etiologii;absența cirozei în 30-40% dintre cazuri,corelarea cu o serie de parametri virusologici: nivelul viremiei, genotipul VHB, mutațiile genetice față de tipul sălbatic al virusului;existența unei agregări familiale în Extremul Orient, probabil în legătură cu unele polimorfisme mononucleotidice [82-85]. Se semnalează beneficiul tratamentului cu analogi nucleozidici/nucleotidici în prevenirea evoluției cirozei VHB, reducerea mortalității prin prevenirea decompensării, aceste
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Mircea Grigorescu () [Corola-publishinghouse/Science/92128_a_92623]
-
ajuta pe oamenii de știință să răspundă la întrebările rămase în suspensie: schimbările genetice au avut loc odată cu separarea de cimpanzeu? Concluzie: nu există nici o urmă semnificativă a genelor omului de Neanderthal în cele ale omului modern. Proiectul Genomul Uman Genotipul uman este alcătuit din 80 000-100 000 de gene ce însumează în jur de trei miliarde de nucleotide. Această complexitate este ilustrată și de capacitatea organismului uman de a sintetiza aproximativ 80 000 de proteine diferite. Genele umane variază între
Caleidoscop by Maria-Cristina Doroftei () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93516]