14,807 matches
-
mă ia de mână. Am lăsat-o să mă mângîie așa cum mângîi un animal ca să se liniștească. — Sigur că da, va trebui să te comporți în același fel și de acum încolo! Plină de recunoștință, râzând, destinsă acum, căzu în genunchi în fața mea, îmi sărută mâna și o strânse la piept. Ești generos, dragul meu! Vocea ei joasă vibra de emoție. Am gândit, dar n-am spus: „Sunt îndrăgostit de tine”. Ar fi fost o nebunie prea mare. În schimb am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne gândim cum facem cu afurisita asta de mobilă și toate celelalte. Avem destul timp pentru asta, zise Antonia. Se așeză pe podea, își strânse genunchii cu brațele, părând acum complet relaxată. Dar o să facem și asta, sigur că da. Avem o mulțime de prostii care pot lua direct drumul spre magazinele de vechituri. O mulțime de lucruri de care am tot vrut să scăpăm. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia rostea „Anderson”, care altădată îmi suna ciudat de oficial, avea acum o notă de intimitate îngrozitoare; iar faptul că Palmer era răcit mă enerva teribil. Antonia mă strânse de mână, își schimbă puțin poziția și-și sprijini capul de genunchiul meu. O doream și dorința începea să devină chinuitoare. — Gândul la Honor îmi dă o stare de încordare, spuse Antonia. — Dar v-ați mai întâlnit. Pare o profesoară destul de inofensivă. — Da, ne-am mai întâlnit, dar niciodată nu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
amestecată cu o abjectă ușurare care m-a făcut ca, pentru o clipă, Antonia să-mi pară aproape hidoasă. Eram pe punctul de a ceda nervos. Nu poți să ai totul, Antonia, am spus. Ea își puse ambele mâini pe genunchii mei, se apropie de mine cu ochi strălucitori și spuse: — Pot măcar să încerc, iubitule, pot să încerc! 8 Gara Liverpool Street mirosea a sulf. Era invadată de ceață și cupola din fier forjat nu se mai zărea. Lămpile de pe peron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era înfiorător de ascuțit. Mâna mea s-a oprit. Aveam senzația că lama e străbătută de un curent electric și a trebuit să iau mâna. Fără să-mi mai dea nici o atenție, Honor Klein luă sabia și o puse pe genunchi cu mișcările unui călău răbdător. Atunci mi-am dat seama că clopotele încetaseră să mai bată și că trecuserăm în anul nou. 14 Antonia m-a sunat a doua zi de dimineață, devreme. A insistat să trec pe la ea, motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de normalitate. Da, îi eram cu adevărat recunoscător lui Georgie sau, dacă mă gândesc bine, lui Honor Klein; și, urcând scările spre apartamentul lui Georgie, mi-a revenit în minte imaginea stranie a lui Honor Klein stând cu sabia pe genunchi. Imaginea mi-a revenit însoțită de o semnificație pe care, apropiindu-mă de ușa lui Georgie, am descifrat-o ca provenind din faptul că o visasem pe Honor noaptea trecută. Dar visul nu mi-l puteam reaminti. Georgie nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am umplut. Am pus cu grijă sticla lângă radiatorul montat în perete aproape de podea. Desenul de pe tapetul galben deschis îmi juca înaintea ochilor. M-am întors să iau paharele. Antonia s-a urcat în pat și l-a traversat în genunchi până pe partea cealaltă, sprijinindu-se de umărul lui Palmer. S-a ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de un auriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să sporesc presiunea, toată greutatea corpului ei să lăsa spre mine. Mă lovi din nou cu picioarele. Am slăbit puțin strânsoarea și mi-am încolăcit un picior în jurul picioarelor ei, împingând-o în același timp cu putere înainte. Căzu în genunchi, iar eu aproape că am căzut cu totul peste ea și i-am scăpat brațul imobilizat. Ne-am rostogolit unul peste altul pe podea. M-am lăsat peste ea cu toată greutatea, încercând să-i prind din nou mâna. Întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe podea. M-am lăsat peste ea cu toată greutatea, încercând să-i prind din nou mâna. Întinsă acum cu fața în sus, îmi opunea rezistență, încercând să mă împingă, să mă zgârie și să mă lovească în burtă cu genunchiul. Se lupta ca o smintită și, fapt cu adevărat remarcabil, pe toată durata încăierării noastre, nu scosese nici măcar un singur țipăt. Ne împiedicau pe amândoi hainele, iar pe mine mă mai împiedica și faptul că eram beat. Era mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a căzut greoi la pământ. Antonia păși peste el și ieși în fugă din cameră. Încăierarea s-a încheiat aici, asta a fost tot. Cu excepția scenelor de film, violența este ceva penibil, caraghios și animalic. Palmer se ridică încet în genunchi, apoi reuși să se așeze pe podea cu spatele la perete. Își acoperea fața cu mâna. M-am lăsat în jos cu grijă. Am observat că sticla unuia dintre desene era spartă. Acum toată mânia mea împotriva lui Palmer se stinsese făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
acasă. Am să-ți chem un taxi. — Dă-mi, te rog, o batistă. În clipa asta nu văd nimic, spuse Palmer. I-am dat o batistă, și-a pus-o peste ochiul lovit și s-a așezat din nou în genunchi. L-am ajutat să se ridice și i-am scuturat hainele. În timp ce făceam asta el stătea ca un copil. Mi-am plimbat mâinile pe tot corpul lui, iar el nu s-a ferit. Totul semăna cu o îmbrățișare. În clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am mai pus niște whisky în pahar. Acum eu tremuram. — M-ai recâștigat, zise Antonia. — Oare? am întrebat. Grozav spectacol. Am sorbit din pahar. — Ah, Martin, dragul, iubitul meu Martin! rosti Antonia cu glas tremurat. Se apropie și căzu în genunchi în fața mea, îmi cuprinse picioarele și începu să plângă cu lacrimi cristaline. Am mângâiat-o absent pe cap. Îmi doream să fiu singur și să mă gândesc la ce am de făcut în legătură cu Honor. Mi-am dat seama brusc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
așa? A fost o adevărată minune că am rămas legați unul de altul. — N-a fost rău deloc, am răspuns. Iar asta numai datorită ție. Oricum, planșele de Audubon nu vor mai fi o problemă. — Iubitule! Își lipi fața de genunchii mei, plângând și râzând. Se auzi din nou soneria. N-aveam nici un chef să mai primesc oaspeți, dar m-am dus totuși să deschid. Mi-a trecut prin minte gândul nebunesc că s-ar putea să fie Honor. Era Rosemary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lui Georgie, Honor îi puse o mână sub umăr și o întoarse pe spate și-i lăsă în jos, peste piept, brațul ridicat deasupra capului. Apoi îi așeză o pernă sub cap. M-am înfiorat. Când m-am lăsat în genunchi de partea cealaltă a trupului lui Georgie mi-am dat seama că cele două femei alcătuiau pentru mine, pentru o clipă, o pietà nespus de stranie: Honor ținându-și capul plecat, arătând deodată blândețe și grijă, și Georgie, răpusă, străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
într-una din mâini țigara aprinsă. Fața ei gravă de înger ebraic mă privea inexpresivă, pregătită. Dar n-aș fi putut să o ating nici dacă ar fi fost însuși Chivotul Legii. Când am ajuns lângă ea, am căzut în genunchi și m-am întins cu tot trupul pe podea. Gestul a fost complet spontan, ca și cum m-ar fi trântit cineva la pământ. E ciudat, dar aș fi putut sta lungit acolo la nesfârșit. După câteva clipe ea spuse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
După câteva clipe ea spuse cu o voce gravă și stăpânită. — Ridică-te! Am început să mă ridic. Ea se retrăsese și acum stătea sprijinită de polița căminului. Nu mi-am putut înfrânge impulsul de a o implora. Stând în genunchi, am spus: — Honor, hai să nu ne înfruntăm în felul ăsta. Acceptă să mă cunoști măcar puțin. Nu-ți cer mai mult. Nu știu nimic despre poziția ta și despre ce vrei să faci. Dar sunt convins că acest ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei. Am pus laptele și biscuiții pe o tavă. Mi-am scos sacoul și m-am întors în salon numai în cămașă. Poate că totuși se făcuse prea cald. M-am așezat pe un scaun Chippendale chinezesc, ținînd tava pe genunchi. După o discuție cu Antonia în care ea fusese foarte hotărâtă, în ciuda faptului că stătea să plângă, iar eu adoptasem un ton frivol și plictisit, ajunsesem la concluzia să împărțim în mod egal între noi planșele de Audubon. Antonia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
viață sămânța unei bucurii imense, deocamdată minusculă ca imaginea balenei la mare adâncime sub vas. Dar n-am renunțat la expresia acră, m-am ridicat și am pus un picior pe scaun. M-am aplecat în față, sprijinindu-mă pe genunchi și am privit în jos spre ea. Așa îmi era mai ușor. Nu mai pleci deloc? am întrebat. — Deloc. — Și Palmer pentru cât timp a plecat? — Pentru totdeauna, după câte spune el. — Vasăzică te-ai despărțit de Palmer? L-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E ușor de descris: vestă descheiată, mâneci suflecate, brațe tatuate balansându-se pe genunchii de fost boxer. Între degetul arătător și cel mijlociu lucea un trabuc scurt, dar gros. Văzându-mă, s-a ridicat, și-a băgat chiștocul bine mestecat În gură și mi-a Întins o mână mare cât pentru doi. — Knisch, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niște bile de biliard ciocnite una de alta, apoi am bătut. Acum nu mai aveam cale de Întoarcere. Eu și sexul meu devenisem una. — Anton? Femeia care mi-a deschis avea păr scurt, negru ca smoala și cizme Înalte până la genunchi. Șireturile aurii erau trase prin sute de inele metalice minuscule. Pe sub déshabillé-ul nu mai lung de vreo treizeci de centimetri, printr-un material subțire și gri ca grafitul, se vedea o cămașă de noapte de culoarea mierii. Mișcările ei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
jupa, dar și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate În piele de-a lungul pulpelor, desfăcându-mi genunchii cu blândețe. Scoase din cutia cu farduri o bucată de sfoară și ceva ce părea un șiret. Îl legă În așa fel Încât ceea ce voia să scoată În evidență să pară separat de două migdale grase. Mulțumită, dar fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care mă aflam, vedeam doar mănușile ei pe jos, mate și ondulate ca pielea lepădată de un șarpe - și, desigur, pe fetița drăgălașă cu fundița roșie atât de stridentă. Stând cu picioarele Îndoite și depărtate, mi-am pus mâinile pe genunchi. Fiind o poziție solicitantă chiar și pentru o femeie, m-am străduit din răsputeri să respir calm și cât de cât demn. Trecu ceva timp până când am reușit să discern sunetele din spatele meu. La Început am văzut o mișcare repetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Viena. — L-am procurat de la unul dintre vizitatorii noștri obișnuiți. Are un Întreg stoc de pantofi pe care Îl Împarte bucată cu bucată În schimbul unor servicii terapeutice. Cu acest articol, poți să stai pe o parte și să-ți Îndoi genunchiul astfel Încât călcâiul să fie Îndreptat spre - mă rog, sunt sigur că știi la ce mă refer. Ne-am Îndreptat spre partea cealaltă și am studiat niște buzunare din piele crăpată, fixate pe o bucată de catifea. — Sunt așa-numite vulves
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă simțeam de parcă palma i-ar fi fost Încărcată cu lumina lunii. Niciodată nu m-am simțit atât de gol. Gol, nu expus. Pentru că, În felul ei, Dora mă Îmbrăca cu mâinile În timp ce-mi mângâia șoldurile, coapsele și genunchii. Sentimentul de intimitate era copleșitor, și am iertat-o imediat pentru că nu mai voia să facem ce făceam În camera 202. Încet, am avut o revelație că ăsta eram eu, numai eu - corpul ăsta gol, fermecat, exaltat de atâtea mângâieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
au dezvoltat pornirile despre care vorbeam. I-am spus Dorei că o văzusem pe maică-mea și pe Agnes ascunzându-și picioarele În aceste Învelișuri magice, cu glezna și degetele de la picioare Îndreptate În jos și cu brațele Întinse pe lângă genunchii trași. O dată, În mod ciudat, la câțiva ani după moartea lui taică-meu, chiar am văzut-o pe maică-mea vopsindu-și unghiile de la picioare Într-o culoare portocalie, aprinsă. Am presupus că avea de-a face cu decizia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]