1,350 matches
-
Landul Victoria, regiune care a fost descoperit în anul 1841 de exploratorul polar britanic James Clark Ross. În anul 2010 a fost observat "coliziunea secolului", coliziunea lui cu un aisberg gigant, care a dus la fragmentarea în două bucăți a ghețarului. In decembrie 1911 a sosit pe coasta Antarctidei o expediție din Australia sub conducerea geologului Douglas Mawson. Scopul expediției era cartografierea coastei pe distanța de 2000 de km, eploararea ținuturilor necunoscute ca și cercetarea locului unde a căzut un meteorit
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
decembrie 1911 a sosit pe coasta Antarctidei o expediție din Australia sub conducerea geologului Douglas Mawson. Scopul expediției era cartografierea coastei pe distanța de 2000 de km, eploararea ținuturilor necunoscute ca și cercetarea locului unde a căzut un meteorit. Numele ghețarului este dat după elvețianul Xavier Mertz care moare aici în anul 1913, și care era unul membrii expediției australiene. avea pe direcția nord-sud, 160 km lungime și 35 - 40 km lățime. Ghețarul Metz are o lungime de 95 km, din
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
cercetarea locului unde a căzut un meteorit. Numele ghețarului este dat după elvețianul Xavier Mertz care moare aici în anul 1913, și care era unul membrii expediției australiene. avea pe direcția nord-sud, 160 km lungime și 35 - 40 km lățime. Ghețarul Metz are o lungime de 95 km, din el s-a rupt deja un fragment în anul 1987. Acest fragment care era fix, s-a desprins în anul 2010 și a plutit în direcția ghețarului Metz. La data de 12
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
și 35 - 40 km lățime. Ghețarul Metz are o lungime de 95 km, din el s-a rupt deja un fragment în anul 1987. Acest fragment care era fix, s-a desprins în anul 2010 și a plutit în direcția ghețarului Metz. La data de 12 sau 13 februarie s-a produs coliziunea dintre cei doi giganți. Ghețarul Metz se rupe în două fragmente, un fragment care are lungimea de 78 km și o lățime de 38 km, rămâne pe continent
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
rupt deja un fragment în anul 1987. Acest fragment care era fix, s-a desprins în anul 2010 și a plutit în direcția ghețarului Metz. La data de 12 sau 13 februarie s-a produs coliziunea dintre cei doi giganți. Ghețarul Metz se rupe în două fragmente, un fragment care are lungimea de 78 km și o lățime de 38 km, rămâne pe continent, iar celălalt fragment a devenit aisberg și plutește pe Oceanul Arctic. Fragmentul mobil are o greutate de 700
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
află la o distanță de 100 -150 de km distanță de coasta Anterctidei, fiind<includeonly></includeonly> inoficial numit de cercetătorii australieuni ca "Mertz-Eisberg". Clima pe glob poate fi influențată de asemenea coliziuni, prin deschiderea blocadei curenților marini reci cauzată de Ghețarul Metz.
Ghețarul Metz () [Corola-website/Science/318785_a_320114]
-
zona de izvoare a acestuia, aval de locul numit Fleiu (aparținând de Cătunul Sfoartea), la o altitudine de 1220 m, în Munții Bihorului. Accesul la peșteră se poate face din Valea Arieșului pe ruta Albac-Horea-Mătișești-Valea Albacului (20 km), sau dinspre Ghețarul Scărișoara, 12 km drum pe jos, pe traseul Ghețar-Ocoale-Sfoartea-Pasul Ursoaia-Valea Albacului. 1963 - Pădurarul Pașca Ispas descoperă peștera, iar speologii I.Viehmann și Gh.Racoviță explorează și cartează primi 212 m de galerii, relevând faptul că în fundul peșterii sub un planșeu
Peștera din Peretele Dârnini () [Corola-website/Science/318878_a_320207]
-
la Cabana Scărișoara. Peștera este localizată la Prima mențiune a peșterii a fost făcută de R. Jeannel și Emil Racoviță (1929), care dau o descriere, o schiță de hartă și prezintă diferite fenomene hidrologice, biologice și meteorologice. Ei denumesc peștera „Ghețarul de la Zguraști". Porțiunea explorată arată astfel: În versantul abrupt al Văii Ordancușa, pe o porțiune limitată se formează o platformă care este perforată de deschiderea unui aven cu diametru de 40 m. În peretele lui nordic (cel dinspre versant) se
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
Peștera-Aven Ghețarul de sub Zgurăști este o peșteră situată pe teritoriul comunei Gardă de Sus, județul Albă, în Munții Bihorului. Peșteră este situată în versantul abrupt ce coboară din Dealul Mununa spre Valea Ordâncușii, la altitudinea de 921 m. Se ajunge la ea
Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316003_a_317332]
-
din comuna Gardă de Sus la Cabană Scărișoara. Prima mențiune a peșterii este făcută de R. Jeannel și Emil Racoviță (1929), care dau o descriere, o schiță de hartă și prezintă diferite fenomene hidrologice, biologice și meteorologice. Ei denumesc peșteră „Ghețarul de la Zgurăști”. Porțiunea explorata cuprinde avenul de intrare, Sala lacului temporar și cinci scurte galerii. În 1984 Liviu Vălenaș și Gabi Halashi, explorează și recartează partea cunoscută a peșterii și profitând de nivelul scăzut al sifonului de la capătul Galeriei V
Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316003_a_317332]
-
pare a fi o caracteristică sexuală secundară pentru masculi, folosită pentru a-și impune rangul și poate ca armă. Femelei narvalului îi lipsește acest dinte lung. ii trăiesc în ape arctice și sub-arctice și de obicei se întâlnesc în apropierea ghețarilor și par să se deplaseze în grupuri de doi până la zece indivizi, separați în funcție de vârstă și sex. Masculii pot fi văzuți duelându-se la suprafață. Femelele dau naștere unui singur pui, la fiecare doi până la trei ani. Regimul alimentar al
Narval () [Corola-website/Science/316044_a_317373]
-
mai poartă denumirea «Peșteră 1 Mai», ziua când a început prima explorare în anul 1950. Face parte dintr-un sistem carsitc complex care mai cuprinde Ghețarul Scărișoara, Pojarul Poliței, Izbucul Poliței Gură avenului se află la 500 m de intrarea în Peștera Scărișoara într-una din dolinele cu care se termină depresiunea de la Ocoale spre sud. Deoarece locul este greu de găsit se recomandă consultarea localnicilor
Avenul din Șesuri () [Corola-website/Science/316058_a_317387]
-
un raft, aici loc orizontal pe panta muntelui. Deci este peșteră situată pe locul drept de pe panta sudică a muntelui. 1929 - Prima mențiune a peșterii este făcută de R. Jeannel și E. G. Racoviță sub numele de "Peșteră de la Pojarul Ghețarului". 1949 - Peșteră a fost explorata de M. Șerban, I. Viehmann și St. Rotarides. 1955 - A fost făcută prima cartare de I. Viehmann, M. Bleahu și J. Dan. 1952 - Este declarată monument al naturii și închisă cu o poartă de fier
Peștera Pojarul Poliței () [Corola-website/Science/316048_a_317377]
-
este cunoscută și apare sub mai multe denumiri "Peștera Minunată" sau "Ghețarul de la Casa de Piatră" și este locul în care s-a găsit cea mai veche urmă a omului de Neanderthal din România. Denumirea peșterii vine de la platoul sub care se află, platoul Vârtop, vârtoapele fiind adânciturile (doline ) care se formează
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
Piatră" și este locul în care s-a găsit cea mai veche urmă a omului de Neanderthal din România. Denumirea peșterii vine de la platoul sub care se află, platoul Vârtop, vârtoapele fiind adânciturile (doline ) care se formează în zonele carstice. Ghețarul de la Vârtop este situat pe teritoriul comunei Arieșeni, județul Alba, în Munții Bihorului. Se ajunge urmând șoseaua de pe Valea Gârda Seacă aproape 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră. La acest cătun se poate ajunge
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
Alba, în Munții Bihorului. Se ajunge urmând șoseaua de pe Valea Gârda Seacă aproape 12 km din comuna Gârda de Sus, până în cătunul Casa de Piatră. La acest cătun se poate ajunge și coborând din traseul turistic Padiș-Scărișoara în Poiana Călineasa. Ghețarul de la Vârtop este situat în versantul vestic al muntelui, spre Valea Gârda Seacă, la o diferență de nivel de 170 m față de fundul văii. Intrarea în peșteră este cunoscută de localnici de sute de ani, dar nu a fost menționată
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
pătruns în galeriile profunde ale peșterii. Ulterior a fost cartată de Bleahu și Iosif Viehmann. În 1957 a fost declarată monument al naturii și închisă cu poartă. Mulți specialiști susțin că este chiar mai spectaculoasă decât mult mai celebra peșteră "Ghețarul de la Scărișoara". Intrarea este un portal de 15 metri lățime și 5 metri înălțime. Este descendentă și duce în "Sala Ghețarului", de 70 metri lungime. Blocul de gheață are aproximativ 1.600 metri cubi. Din această sală, trecând printr-o
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
al naturii și închisă cu poartă. Mulți specialiști susțin că este chiar mai spectaculoasă decât mult mai celebra peșteră "Ghețarul de la Scărișoara". Intrarea este un portal de 15 metri lățime și 5 metri înălțime. Este descendentă și duce în "Sala Ghețarului", de 70 metri lungime. Blocul de gheață are aproximativ 1.600 metri cubi. Din această sală, trecând printr-o poartă și un scurt sector de galerie joasă, se ajunge în "Sala Domului", în care se poate admira un dom din
Peștera Ghețarul de la Vârtop () [Corola-website/Science/316116_a_317445]
-
bogățiile ei: mine de aur și de cupru, blănării și pescării în care se lucra pe baze industriale. Călătorind mai departe pe mare, printre insulele Sitka și Junean, a privit, pe continent, cupola munților Crillon, La Perouse și St. Elias, ghețarul Malaspina, „cel mai mare din lume, formînd în Ocean un zid perpendicular de gheață înalt de 300 de metri pe o lungime de 140 kilometri". În peninsula Kenai, unde și-a stabilit tabăra pentru plecare la vînătoare în împrejurimi, trăiesc
Nicolae Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316210_a_317539]
-
împădurite, N.G.C. a trebuit să urce pe rîul Kussiloff pînă la lacul Tustamena, cu luntrile. De acolo, după alte zile de mers cu un vapor, a debarcat și, însoțit de indieni, s-a îndreptat, pe jos, prin pădure, pînă deasupra ghețarului Sheep Creek, la marginea Cercului Polar, unde a campat. A văzut, de aici, turmele de mufloni, despre care nota: „Carnea lor e bună de mîncare, blana însă nu are nici o valoare, părul fiind scurt și aspru". A vînat chiar cinci
Nicolae Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316210_a_317539]
-
încă multe semne de întrebare. În Peștera Poartă lui Ionele se decoperă Galeria Superioară în care este amenajat traseul turistic actual. În Peștera Pojarul Poliței, Viorel Roru Ludușan descoperă Galeria Polaris cea mai frumosă galerie din "perla apuseninor." În peștera Ghețarul de sub Zgurăști, Eugen Cindrea și Ștefan Kucinschi, împreună cu doi speologi cehi descoperă Galeria Cehilor și Galeria JP. Apoi Viorel Roru Ludușan descoperă Galeria Roru ridicând lungimea peșterii de la 700 m la peste 5 km. În zona nou descoperită se află
Polaris Blaj () [Corola-website/Science/316220_a_317549]
-
european.Se întinde de la Munții Carpați,în vest,pînă la Munții Ural,în est,și de la Marea Neagră și Marea Caspică,în sud,pînă la Oceanul Arctic,în nord.În sud,câmpia a fost modelată de mările de demult,iar în nord-de ghețari.Partea centrală este puternic modelată de eroziunea fluvială. este bogată în minereuri de fier,cărbune,petrol,gaze naturale,materiale de construcții,săruri ș.a. Relieful Relieful are altitudini reduse (sub 400 m.), este relativ orizontal, estompat și caracteristica principală este aceea
Câmpia Europei de Est () [Corola-website/Science/320168_a_321497]
-
însoțit la cercurile inițiatice ale epocii. Studiile o aseamănă pe Stilla cu Porporina, protagonista operei lui Sand, căci unele descrieri sunt foarte asemănătoare. Tema mortului viu apare și alte opere ale lui Verne, precum "Testamentul unui excentric", "Doamna Branican", "Sfinxul ghețarilor" și "Mathias Sandorf". Acest roman, ca și marea majoritate a operei lui Verne, a fost ecranizată. Există patru adaptări cinematografice: două românești în 1957 și 1981, o producție cehoslovacă în 1981 și una franceză în 1976 (ORTF). Prima adaptare a
Castelul din Carpați () [Corola-website/Science/320184_a_321513]
-
este cel mai puternic. a existat de acum două-trei mii de ani. Înainte de aceasta, zona a fost diferită datorită nivelului diferit al mării în timpul topirii calotei glaciare și a revenirii izostatice a topografiei - toate acestea s-au întamplat datorită modificărilor ghețarilor care au acoperit Norvegia de Nord și Europa pentru zeci de mii de ani. Curentul este creat atunci când mareea încearcă să umple fiordul Skjerstad. Diferența de înălțime dintre nivelul mării și fiordul interior poate fi de până la 1 metru. Când
Saltstraumen () [Corola-website/Science/320217_a_321546]
-
care au atins Polul Sud și de la imaginile din satelit, se știe că acel continent este format dintr-o întindere compactă de gheață. În anul 1984, compania Electrecord din România a lansat teatrul radiofonic pe disc dublu de vinil "Sfinxul ghețarilor", o adaptare a romanului lui Jules Verne. În numărul 257-258 din august 1965 al "Colecției de povestiri științifico-fantastice" a apărut un fragment din roman.
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]