1,781 matches
-
Hartley. Se ridica din nou dificultatea cum să fac să-i parvină scrisoarea. Nu voiam să risc să-mi ratez apariția în scenă, predându-i-o eu însumi. Nu voiam nici să-i cer lui Titus s-o ducă, iar Gilbert, pe care l-am sondat, mi-a spus că se teme. Cât despre James, Lizzie sau Peregrine, nu țineam să afle nimic despre chestiunea în speță. M-am gândit la un moment dat s-o trimit prin poștă, într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neputință și deznădejde, care mă vlăguia până la leșin. Îl auzeam pe James coborând scările în urma mea. Se părea că se întâmplase ceva cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă mașina lui Gilbert, privind în direcția turnului. Pe urmă am văzut-o pe Lizzie, revenind cu pași împleticiți spre casă, sprijinită de brațul lui Gilbert. Lângă turn, se afla o mașină și un grup de oameni care se uitau la ceva aflat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă mașina lui Gilbert, privind în direcția turnului. Pe urmă am văzut-o pe Lizzie, revenind cu pași împleticiți spre casă, sprijinită de brațul lui Gilbert. Lângă turn, se afla o mașină și un grup de oameni care se uitau la ceva aflat pe jos. Mi-am spus că o fi avut loc vreun accident de circulație. Peregrine se întoarse spre mine și i-am strigat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceva care suna cam așa: — Ar fi trebuit să nu-l scap din mână... Apoi se așeză pe jos. Peregrine îmi spunea ceva, dar am pornit să alerg spre turn, trecând pe lângă Lizzie, care se așezase pe o stâncă, în timp ce Gilbert, în genunchi alături de ea, o susținea. M-am alăturat grupului de curioși. Erau străini și se uitau în jos la Titus, care zăcea chiar la marginea de unde începe iarba. Dar nu fusese lovit de o mașină. Se înecase. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o depărtare de multe mile, unde a fost dizolvat în milostivul anonimat al incinerării. ISTORIE Capitolul șase Câtăva vreme mai târziu, timpul s-a scurs pentru mine ca printr-o plasă de amărăciune, remușcări dureroase și hotărâri dictate de ură. Gilbert a trebuit să se întoarcă la Londra, să joace într-o piesă la televiziune. Lizzie a rămas, și începusem să mă obișnuiesc cu fața ei nefericită, congestionată de plâng. Peregrine a rămas și el, dar ursuz, aproape mânios; îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că era un lucru absurd. Dar dacă n-a fost James și, după cum susținea el, n-a fost nici Ben, atunci cine încercase să mă asasineze? Eram impresionat de jurămintele lui solemne, deși nu le puteam crede. Să fi fost Gilbert, înnebunit de o tainică gelozie din cauza lui Lizzie? Sau Rosina, răzbunându-și copilul pierdut? Poate că existau mai mulți oameni care aveau motive să-mi dorească moartea. Freddie Arkwright? De ce nu? Mă ura, și se găsise la ferma Amorne când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Lizzie, și să-i expediez pe vecie, întocmai cum i-aș fi ferecat împreună într-o ladă pecetluită și i-aș fi cufundat în mare. În timp ce mă întorceam spre casă, m-am uitat automat în cotețul de câini, unde Gilbert instalase cu atâta grijă coșul menit să ferească scrisorile de ploaie. Am văzut o scrisoare în coș. Am luat-o. Era de la Hartley. Am vârât-o în buzunar. Lizzie a ieșit prima, cărându-și sacul de voiaj și plângând. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unicul leac era moartea. Amândoi fuseseră răpuși din viața mea. Casa era ciudat și lugubru de tăcută. Mi-am dat seama că de multă vreme nu mai fusesem singur în ea. Ce de-a mai vizitatori se perindaseră pe aici! Gilbert, Lizzie, Perry, James, Titus. Pungile de plastic, cu comorile lui, cu cravata, butonii de cămașă și poemele de dragoste ale lui Dante, zăceau încă într-un colț al bibliotecii, ca un câine uitat. Mi-am adus aminte de cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
renunțat să mai beau whisky. Detesc băutura asta Am colindat prin casă, intrând în fiecare cameră. M-am urcat până și în pod și m-am uitat la gaura din tavan. Stăruia încă o pronunțată pată de umezeală. Lizzie și Gilbert așezaseră două găleți sub gaură. Gălețile erau pline vârf de apă, dar le-am lăsat neatinse. Am cercetat casa de parcă într-adevăr căutam ceva, și în tot acest timp țineam în mână scrisoarea de la Hartley. În cele din urmă m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
suportate și acceptate ca o cale de eliberare, ca și perspectiva Operei din Sydney reflectată în apă? Oare unde-și petrecuse noaptea Rosina înainte de acea hidoasă zi când am dus-o pe Hartley înapoi. Mi-am amintit de spusele lui Gilbert că auzise o voce de femeie în casă, când se dusese să predea scrisoarea. Rosina îmi declarase că are de gând să-l „consoleze“ pe Ben. S-ar fi putut ca aceste cuvinte să fi fost doar o glumă batjocoritoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am bucurat să constat că nu mă sinchisisem nici un pic, ba chiar am încetat să mă mai gândesc la acest lucru. Când am intrat pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
intrat pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie, uite-l și pe Gilbert, ce plăcere! — Charles, arăți foarte slăbit și palid. — Mă bucur să aud asemenea complimente, am fost bolnav. — N-ar mai fi trebuit să stai la pat? — Nu, mă simt bine. Ce surpriză să vă văd pe amândoi aici! — Bună, scumpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
arăți foarte slăbit și palid. — Mă bucur să aud asemenea complimente, am fost bolnav. — N-ar mai fi trebuit să stai la pat? — Nu, mă simt bine. Ce surpriză să vă văd pe amândoi aici! — Bună, scumpul meu Charles? exclamă Gilbert apropiindu-se de mine. Fața lui frumoasă, stingherită, foarte ridată avea expresia de iminentă desfătare, nervoasă și vinovată, a unui câine care a făcut o poznă. Dacă l-ai fi atins ușor cu mâna, ar fi sărit și ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu mâna, ar fi sărit și ar fi lătrat. — Charles arată foarte rău. — Sper că nu-i ceva molipsitor? — Nu, nu. Noi stăteam afară, mă informă Lizzie. E destul de cald la soare. Ce plăcut! — Ce să-ți comand, Charles? întrebă Gilbert. Nu, nu, te rog, așază-te, tu ești convalescent, eu o să aduc băuturile. Vrei puțin cidru, sau e prea dulce pentru tine? — Nu, e foarte bun, mulțumesc. Lizzie, ce minunat e să te văd, și arăți superb. Așa cum am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
telefonat. Sunteți în trecere? Iartă-mă că nu vă invit să locuiți la mine, dar în momentul de fa]ă nu mă prea simt în stare să primesc musafiri. Nu, nu, în scurt timp o luăm din loc pe autostradă. Gilbert trebuie să se întâlnească cu cineva la Edinburgh. Știi, e vorba de piesa aceea care se va prezenta la festival... — Nu mai spune! — Oh, Charles, Charles, iubitule, m-ai iertat, nu-i așa? Pentru ce să te iert, Lizzie? Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așa? Pentru ce să te iert, Lizzie? Mă rog, m-ai iertat, nu? — Da, dacă-i necesar, dar habar n-am despre ce-i vorba. Ce-ți mai place s-o faci pe misterioasa! Ah, uite-l pe dragul de Gilbert cu băuturile. Lizzie și Gilbert veniseră pur și simplu să-și capete dezlegarea. Se așezară, uitându-se la mine și zâmbindu-mi, ca doi copii așteptând să li se dea certificatul de iertare, cu care s-o zbughească apoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
iert, Lizzie? Mă rog, m-ai iertat, nu? — Da, dacă-i necesar, dar habar n-am despre ce-i vorba. Ce-ți mai place s-o faci pe misterioasa! Ah, uite-l pe dragul de Gilbert cu băuturile. Lizzie și Gilbert veniseră pur și simplu să-și capete dezlegarea. Se așezară, uitându-se la mine și zâmbindu-mi, ca doi copii așteptând să li se dea certificatul de iertare, cu care s-o zbughească apoi în goană, zburdând și fluturându-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
simțit bătrân; probabil că îmbătrânisem, în mod semnificativ, de când venisem la mare. O pierdusem pe Lizzie, dar când, cum? Poate că ar fi trebuit să pun mâna pe ea de la bun început. Sau poate că îl îndrăgea într-adevăr pe Gilbert, ori viața alături de Gilbert i se părea mai bună. Sau poate că o speriasem prea tare, în chip profund, când o expediasem cu James. Lizzie opta acum pentru o viață ușoară, pentru fericire, pentru lipsa de spaime; nu puteam s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îmbătrânisem, în mod semnificativ, de când venisem la mare. O pierdusem pe Lizzie, dar când, cum? Poate că ar fi trebuit să pun mâna pe ea de la bun început. Sau poate că îl îndrăgea într-adevăr pe Gilbert, ori viața alături de Gilbert i se părea mai bună. Sau poate că o speriasem prea tare, în chip profund, când o expediasem cu James. Lizzie opta acum pentru o viață ușoară, pentru fericire, pentru lipsa de spaime; nu puteam s-o condamn. Și știam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
țesătură a cauzelor. Acum, Lizzie țipa de bucurie. Da, trebuia să supraviețuiască, cu toții trebuie să supraviețuim. Titus fusese un străin care nu conviețuise prea multă vreme cu noi. Am mai stat un timp de vorbă, sporovăind ca niște vechi prieteni. Gilbert căpătase un rol bun într-un serial de televiziune, care părea să nu se mai sfârșească niciodată. Aveau de gând să-și redecoreze casa. Lizzie își reluase serviciul cu jumătate de normă la spital. Eu urma să vin să iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceasul lui Lizzie. La un moment dat mi-au spus că trebuie să plece și i-am condus până la mașină. Lizzie ar fi dorit o mică scenă de îmbrățișări, dar am îndepărtat-o, bătând-o pe umăr. Cred că și Gilbert ar fi dorit să mă sărute. Le-am făcut semn cu mâna până când au ajuns la nu știu care capăt. Pe urmă am început să merg de-a lungul străzii, în direcția bisericii, și am luat-o pe drumul ce ducea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
caise proaspete. În timp ce urmam dealul mă simțeam foarte obosit și greoi. Poate că, după boala mea, ar fi trebuit să mă mai odihnesc câteva zile. Sau poate că n-ar fi trebuit să beau cidru. Ori poate că Lizzie și Gilbert îmi absorbiseră toată vlaga în vitalitatea lor, în abilitatea lor de a schimba fața lumii și de a supraviețui. Luaseră cu ei o parte din mine, pe care nu aveau să o folosească niciodată pentru propriile lor scopuri. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să se volatilizeze, să piară. De ce nu l-am luat în mâini și nu am creat o realitate între noi doi, de ce nu i-am dăruit întreaga mea atenție și nu l-am smuls mării necruțătoare, nepurtătoare de rod? Desigur, Gilbert și ceilalți ar fi râd de mine cu cinismul lor, dar n-ar fi avut dreptate. Sacra legătură a paternității poate lua ființă chiar în condiții atât de ciudate, și sfintele obligații morale m-ar fi transformat în ocrotitorul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să mă duc acolo. Nu doream să văd pe nimeni și nu doream să fac nimic. Am ieșit în drum, ca să constat cum e vremea. Era mai cald și mai senin. Am zărit câteva scrisori în ingeniosul coș al lui Gilbert. Greva poștală, sau sărbătoarea, sau ce-o mai fi fost, se terminase. Firește, nici una dintre scrisori nu era de la Hartley, dar una era de la Lizzie. Am luat tot teancul în cămăruța roșie, și m-am așezat la masă, să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]