KorAP: Find »[drukola/base=grăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...84 >

2,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102

ani, hotărâtă să populeze Universul pe care-l apreciem, cu condiția expresă de-a menține echilibrul nostru și a-l vieții În general, având ca bază de orientare, Însăși evoluția legilor riguros stabilite a Întregei existențe cosmice...!” „Adevăr a-i grăit dar, zic eu, afrontul e destul de avansat...!” „Nu-i avansat deloc Șefule...” aprecie Tony Pavone. Această anomalie se poate rezolva, luând o hotărâre fară echivoc, adică: ce-i prinși În flagrant delict, să li se de-a o avertizare, iar

Legea junglei by Dumitru Crac (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
vine să plâng tot timpul...! Intuiția mea Îmi avertizează pericolul unei mari primejdii,de aceea, doresc să alung gândurile negre Încercând relaxarea, În compania celor mai cu suflet oameni ce i-am Întâlnit vreo dată. Aveți altă propunere...?” “Bine ai grăit române...!” - suspină Gică Popescu ce nu mai băuse de multă vreme un șpriț ca lumea...!” “Ți-a ieșit un porumbel din gură...” - Întări și Șeful Șantierului strângându-și hârtiile Împrăștiate pe birou. Mergem, tot la Nord Hotel...?” “De acord Însă

Legea junglei by Dumitru Crac (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
ai parale...?” „Mai am...!” „Bine...! Dă-mi te rog pașaportul, fugi repede la agenție și returnează biletul de avion, iar În acest interval de timp eu, voi Încerca să opțin viza suplimentară pentru o escală turistică În, Germania Federală. Am grăit bine...!” Ce putea să mai zică...? Făcând o retrospectivă a necazurilor prin care trecuse și mai ales ultimul pericol În care a fost la un pas de-a rata plănuita evadare, În care putea urma arestarea lui motivând evitarea cercetărilor

Legea junglei by Dumitru Crac (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

ochii mei cu privirea dilatată. „- Te iubesc”, îmi repeta întruna, și umerii i se dezveliră în lumina zilei de primăvară, și-i sărutai pielea albă ca din altă lume, cu capul îngropat în arcuirea molatică a gâtului. - „Noi suntem esența, grăi, n-avem nimic comun cu toate aceste cupluri pe care le vezi și care se cred fericite, dar fericirea lor e înșelătoare și pieritoare ca mireasma florilor de miozotis, pentru că nu-și sunt unul altuia împlinirea. Fiecare rătăcește căutând-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute închise aparatul și camera reintră în liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mâinile sub cap, privi tavanul, apoi perdelele lungi, nemișcate. - „Da, domnule judecător, grăi în sinea ei, sunteți cam îngâmfat - și zâmbi. Întâlnirea cu dumneavoastră m-a tulburat prin violența cu care vă susțineți părerile.” - „Nu e violentă ci credință”, auzi răspunzându-i-se - „Tot așa vă consumați și în timpul judecății?”. Nu mai auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

călătorului. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. Sătenii se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla greu. —Vere Costache, grăi Neculai cătră un țăran tânăr și mărunțel; du-te până la Baba Catinca, ad-o încoace; ea poate s-a pricepe mai degrabă ce să facă. Popa Ștefan intră, cu ochii sticlind, bătând tare cu cârja în podele și scărpinându-și nasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu știi cine-i, poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rotunzi. —Dumneata ești boierul din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză cu grijă, pe masă, trei păhărele de țuică. Vânătorul sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ale boilor. Dumitrache Hazu își întoarse iar obrazul blajin: Tot zice fumeia: Iaca, n-am avut noroc de băieți, zice. Când am scăpat de griji cu ei, s-au dus... Și, când își aduce aminte, prinde a boci... Ion Băieșu grăi încet: Ce să faci? parcă te poți pune împotrivă? Dacă așa a fost voia lui Dumnezeu, s-a mântuit... —Și eu tot așa spun, zise Hazu. Parcă ce poți face împotriva lui? Și la carte scrie că nu se mișcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului... și-l găsește acolo... era un om mititel și slab... pusese ceaunul subt osia de dinapoi a carului, dăduse sfredel în osie, și curgea pe borta sfredelului laptele oilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bărboasă s-a întors. Ridică ochii și văzu pe ungur cum îl privește neclintit. Nu simți însă spaimă. Își plecă privirile și văzu o broască mare în țigla hangiului. Aha! vra să zică tu ești frate cu diavolul din poveste... grăi el, râzând, cătră Mogoș. Hangiul nu răspunse, dar își ridică țigla și începu a bate cu grăsimea broaștei puiul din frigarea flăcăului. Măi ungurule, caută-ți de treabă, zise Petrișor. Eu sunt un om care am călcat țară multă... și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
căci eu nu-s cel cu sfredelul și cu laptele... Hangiul bătu iar cu broasca lui în friptura flăcăului. —De-acu s-a isprăvit! zise îndârjit slujitorul boieresc. De-acuma îți crăp ochii, cum ți se cuvine! Și cum a grăit, și-a încordat brațul și a plesnit scurt peste ochi pe Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla și și-a pus palmele peste pleoape... Îi picura sânge printre degete. Apoi îți arăt eu ție, scrâșni Petrișor Dămian - cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trecere la femei, da’ pacat că bei. Apoi mie vinul nu-mi face rău... Se risipește aburul lui ca pe Siret, când a ieșit luna... Da’ boierul nu vrea să știe, el nu vrea să mă îndulcesc... Hangița zâmbi și grăi iar: Măi bădiță Petrișor, ce are a face boierul?... Pe când lucea luna pe negurile Siretului, eu vegheam lângă vârșe, pe malul apei, cu oameni vechi. Hanul cel mare de deasupra Siretului își zugrăvea risipiturile sus, în pulberea de lumină. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre. Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, dădu cubrațul la o parte pe cineva care i se pusese în cale, și căută prin unghere torba, cornul, pușca și baltagul. Trase pe mâneci repede sumanul, își îndesă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
patru roate. Și triștii cai schilozi abia înaintează în hamurile rupte și înodate cu capete de frânghie, se poticnesc, se opresc din când în când cu capetele plecate în pământ și privesc cu ochii umbriți de trudă înainte-le. Stăpânii grăiesc repede, se întreabă, se ceartă, apoi biciul cade, și cotiuga se urnește, clămpănind din încheieturi. De-acolo și niște omuleți mărunți și unsuroși pornesc, ducând cu greu tinichelele cu gaz. Intră gârbovi în ulițele mai deschise, privesc în pământ și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din mahala în mahala, prin case cu chirie. Pe doi copii îi pusese în pământ, morți de anghină, iar fata cea mai mare, Tudorița, deodată începuse a crește, deodată se prefăcuse într-o domnișoară balaie și voinică. —Mâni-poimâni o mărit! grăia pe nas, cu mândrie, Ion Rusu. Zestre n-am, dar chiar să am avere, n-aș da zestre fetei mele... Cui îi place, așa s-o ieie... Și pleca, mândru, cu cortelu-i uriaș și cu pălăria-i cenușie. Ca totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pași rari, și se ducea să-și beie litra de vin în colț la crâșma lui Zeilic Ornștain, poreclit Făluță Lapte-dulce. Ce ai în ia-sară? zise Rifca prelung, privindu-l cu mirare. Cineva mi-a făgăduit un mire pentru Haia... grăi Sanis ridicându-și în pod privirile șterse. —Un mire pentru Haia?... strigă femeia uimită. Și cine ți-a făgăduit un mire pentru Haia? —Hahamul... Rifca întoarse fața spre Sanis, dar se uita în alt parte, căzută deodată pe gânduri. Glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pentru considerația ce i se cuvenea și pentru vorba cucoane. De-aceea chiar ar fi fost în stare s-o calce în picioare „dacă ar afla ceva“, dacă ar afla că „fata lui l-a făcut de rușine“. Altceva nu grăia acasă; stătea o zi, mult două, până ce-și dădea raportul, după aceea iar pleca, din canton în canton, din crâșmă în crâșmă, și nu se întorcea câte-o săptămână, uneori și mai mult. Dar vorbe despre dragostea Tudoriței cu feciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
târâiau papucii pe talpă prin pulberea drumului până la ele, se alăturau de zaplazuri, și începeau toate odată să spuie. Mai ales Reiza, care ținea dughenița, și era în orice clipă a zilei în prag, știa o mulțime de lucruri, și grăia dând din mâni și trăgând în fiecare clipă vânt în foile pieptului. —Eu n-am știut... De unde să știu?... Eu îmi caut de treburile mele... de sărăcia mea... Bărbatu-meu cu gaz toată ziua, eu cu dughenița... Da’ pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sculă târându-și în urma papucilor colțurile șalului. Se apropie de fata care tot cu fața în jos sta, toropită. O atinse cu degetele, o ținti cu priviri ascuțite: —Haie, zise ea încet, Haie... Haia întoarse obrazul răvășit. —Haie, mare pacat!... grăi baba, privind-o cu ochi rotunzi. Ce-ai făcut tu? Cum ai putut să greșești așa... Ce-ai făcut tu, Haie? Fata întoarse capul fără putere, cu ochii aiuriți, c-o spaimă sălbatică năvălită în față. A doua zi Sanis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Haiei. O clipă gemetele se stânseră. Și fata auzind glasul domol al tatălui său se încordă, și parcă avu un răstimp de alinare. Ascultă și ea, cu ochii închiși, din care se prelingeau pe tâmple lacrimi. —...Și văd pe rabin... grăi încet Sanis. Era într-o haină neagră de matasă. Și m-am gândit eu că așa om învățat trebuie să știe multe. Sta cu o mână la tâmplă și se uita la mine... — Ce vrei tu, Sanis? zice. De unde a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu vin de departe, din jos... Te-a trimes cineva? Nu; dacă nu ți-i cu supărare, te-aș ruga să-mi spui cine-i boier pe moșia asta, și dac-oi putea să intru aici în slujbă. —Bine, băiete, grăi moșneagul cu glasu-i subțire. Aici dac-ai venit, ai să ai ce face, că asta-i moșie mare... Boieru, iar, îi om bun... Da’ cum îl chiamă? —Cuconu Jor... Așa-i zice, cuconu Jor Avrămeanu... Te-i duce la curte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă. Mustața creață, rotunjită la capete, nu-i acoperea gura. Buzele-i erau uscate și arse; din când în când le întredeschidea și le umezea cu vârful limbii. — Mi-i sete, grăi el trudit, fă-ți pomană c-o ulcică de apă... Cum nu? pacat mi-a fi dacă nu ți-oi da, răspunse moșneagul. Hai la bordei... Fața bătrânului se făcu prietinoasă. Pe mine mă chiamă Nastase Tentea, vorbi el râzând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aicea de mult... Aicea m-au găsit și m-au lăsat trei rânduri de stăpâni... Și la mulți băietani trudiți, ca dumneata, am dat eu apă... Le-am dat - ca să am și eu cu ce mă răcori pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vrei să știe?... Ei dă, trăiesc și oamenii cum pot... observă cu blândeță Niță Lepădatu. —De asta așa-i... hm! Iaca eu, acu am un fel de bucurie că a mai venit cineva pe aici... și mai am cu cine grăi o vorbă, două... Dumneata vii de departe, din jos?... —Vin din jos... da’ nu e departe tare... —Poate vii de la târgul Ieșului... Ei nu, târgul Ieșului e departe... n-am fost niciodată pe-acolo... Și eu, un biet băiet fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]