6,160 matches
-
de droguri, dar fără droguri. Dar din când În când, mai avea și altfel de crize, crize parțiale complexe. Începeau cu o senzație ciudată care urca În valuri, În sus, pe gât, umplându-l de o groază morbidă și de greață. Apoi, zbura ca un montagne russe, propulsat Înainte și Înclinat Într-o parte până când depășea limitele propriei conștiințe. Uneori, oamenii Îi spuneau după aceea că se uitase În gol, ca un zombie, și se jucase cu nasturii de la cămașă murmurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de la metrou. Am văzut pe banda din partea de jos a ecranului că domnul Takahashi murise. „Of , am ajuns prea târziu, nu a supraviețuit ... ce păcat!“ Aveam pupilele contractate și totul îmi părea întunecat. Tușeam puțin. Nimic grav. Mi se făcuse greață. Nu mi-au făcut analize sau investigații. Pentru orice eventualitate, mi-au pus o perfuzie. Încă mai eram îmbrăcat în uniformă. Am scăpat destul de ușor. Cred că am fost cel mai puțin afectat în comparație cu persoanele care se aflau lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la firmă. M-am schimbat în uniforma de serviciu. În final se pare că am făcut foarte bine. Mai târziu mi-au făcut analizele de sânge și mi-au pus perfuzii. S-au hotărât să mă interneze. Mi-era foarte greață, dar am avut întotdeauna probleme cu stomacul. După o vreme mi-am mai revenit, dar ochii mă dureau încă și făcusem febră. A doua zi mi-a scăzut și febra. Am fost internată o singură zi. Soțul meu a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nasul. Șiroaie. Bătăile inimii se mai domoliseră. „Probabil că-mi curge nasul pentru că mi-e frig.“ Nu mi s-a părut nimic îngrijorător. Când am ajuns la ședința de la firmă, a început să mi se facă din ce în ce mai rău. Mi-era greață. Am auzit la știri că se întâmplase ceva la metrou. Abia atunci mi-am dat seama. M-a luat cu leșin... Eu sunt cam slabă de înger. M-am dus imediat la spitalul Sfântul Luca. Timp de două ore mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trezisem mai devreme, așa că mi-am zisă: „Ce bine că stau jos!“. M-am așezat și am ațipit imediat. Am dormit dus. Când am deschis ochii, ajunsesem la stația Kasumigaseki. A patra stație de la Shin-ochanomizu. Mi s-a făcut brusc greață, de aia m-am trezit. Am simțit un miros ciudat. Apoi am văzut mulți oameni care se îndreptau spre vagonul următor. Închideau și deschideau ușile dintre vagoane. Când am deschis ochii, am văzut un angajat îmbrăcat în uniformă verde care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
iar apoi ne-au dat pe toți jos. „Metroul s-a defectat, vă rugăm să coborâți!“ - asta a fost tot. Nu ne-a explicat nimeni exact ce se întâmplase. Între Kasumigaseki și Kokkai-gijidōmae mi s-a făcut rău. Îmi era greață. Respiram greu. Când am ajuns la Kokkai-gijidōmae, lângă mine se aflau persoane care pur și simplu nu se mai puteau mișca. O femeie în jur de cincizeci de ani a fost transportată de angajații de la metrou. Erau cam zece persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
produs un accident pe linia Hibiya metrourile sunt oprite!» În momentul acela mi-am dat seama că nu fusesem singura persoană afectată. Vreau să înțelegeți prin ce am trecut. Dacă m-ar fi durut ceva, aș fi avut stări de greață sau, dintr-odată, nu aș mai fi văzut, aș fi coborât imediat din metrou. Dar, nu a fost așa. Sarinul s-a răspândit în organism treptat și, când am ajuns la Ginza, eram într-o stare deplorabilă. Nu am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spate a vagonului, toți călătorii se mutaseră în față. Toți spuneau: Pute! Pute!». Eram aproape de stația Roppongi. În momentul ăla și eu eram destul de amețit. Am auzit anunțul: «Următoarea stație este Roppongi.» Mă simțeam anemic în ziua aia. Îmi era greață, nu vedeam prea bine și transpiram. La momentul respectiv nu am făcut nici o conexiune între starea mea și mirosul din metrou. Eram sigur că este din cauza anemiei. Pentru că am multe rude care practică medicina, cunosc foarte bine mirosul alcoolului medicinal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și alți oameni. Am fost ajutat să urc scările și să ies la suprafață. Aer curat! Când am respirat aerul acela, am simțit că fusesem salvat. Imediat ce am ieșit, mi s-a făcut foarte rău. M-am așezat. Îmi era greață și mi-am vomitat și mațele din mine, până mi s-a golit stomacul. Se vedea clar că mă simțeam rău. Mulți trecători au venit lângă mine. Ceilalți erau așezați pe jos sau prăbușiți. Mulți își țineau batistele la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
îndur, trebuia să rezist. Orice auzeam îmi intra pe-o ureche și îmi ieșea pe cealaltă. Nu pricepeam nimic. Mă prefăceam că ascult și spuneam: Da, da», însă îmi era rău, eram scăldată într-o sudoare rece, îmi era foarte greață. Pentru că și în timpul răcelii avusesem cam aceleași stări, nu făceam diferența. Nu, nu am vomitat. Doar aveam senzația de greață. După ora 11.00 toți au ieșit să ia masa de prânz, dar eu nu eram în stare să mănânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
prefăceam că ascult și spuneam: Da, da», însă îmi era rău, eram scăldată într-o sudoare rece, îmi era foarte greață. Pentru că și în timpul răcelii avusesem cam aceleași stări, nu făceam diferența. Nu, nu am vomitat. Doar aveam senzația de greață. După ora 11.00 toți au ieșit să ia masa de prânz, dar eu nu eram în stare să mănânc și i-am refuzat. M-am dus la dispensarul din firmă și acolo, în cele din urmă, am aflat: «Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dispensarul din firmă și acolo, în cele din urmă, am aflat: «Ești o victimă a gazului sarin! E grav!». M-am dus direct la spitalul X. (Recuperarea nu a decurs cum ar fi trebuit. O săptămână nu a văzut nimic. Greața și senzația de oboseală au fost groaznice. Și durerile de cap au persistat o vreme. Dar, în acest timp nu și-a luat concediu nici măcar o zi. I-a fost foarte greu, dar s-a dus la serviciu pentru că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mine, dar, cum am urcat scările, am uitat complet de simptome. «Ce bine! Azi nu mă duc la școală!» Ideea era foarte plăcută (râde). După ce am telefonat acasă, ca din senin, mi s-a făcut foarte rău. Aveam stări de greață. Vedeam negru în fața ochilor, dar era prima oară când coboram la Kamiyachō și nu cunoșteam deloc împrejurimile. Când m-am întors acasă, totul era învăluit în întuneric. Aveam impresia să mi se îngustase câmpul vizual.“ Mama: „Prima oară am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
observat că nu eram în stare. Dacă nu mă prindeam de ceva, nu mă puteam ridica. Picioarele mi se clătinau, eram gata-gata să mă rostogolesc... Și în dimineața următoare m-am simțit rău. Nu aveam poftă de mâncare. Mi-era greață. Nu puteam înghiți decât ceai. Nici dimineață, nici la prânz n-am putut mânca. În plus, nici nu puteam vorbi clar. Presupuneam că era un efect secundar al antidotului, deoarece memoria mea nu era clară. A doua zi, când soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spus și mai devreme, se pare că am inhalat sarinul în stația Kodemmachō, deoarece, cum a plecat trenul din stație, am început să mă simt din ce în ce mai rău. Mă sprijineam de bară și stăteam în picioare cu ochii închiși. Îmi era greață. Nu îmi venea să vomit, aveam o senzație ciudată în coșul pieptului. Capul îmi amorțise. Cunoașteți expresia «mi s-a rupt filmul», ei bine, era ceva în genul ăla. Parcă mi se pusese un văl pe creier. Încercam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
gură și vomita. Era doar unul singur și m-am gândit că nu se simțea bine. Am ieșit afară și m-am hotărât să merg pe jospână la Nihombashi. Apoi am început să mă simt rău: aveam o senzație de greață și eram amețit. Nu mai vedeam bine. Cu sau fără ochelari, nu era nici o diferență. Nu mă puteam concentra. Totul era în ceață. Mă durea capul. Îmi pierdusem simțul orientării, nu știam încotro să mă îndrept. M-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
început să-mi fie rău. Sincer să fiu, cu o seară în urmă cam exagerasem cu băutura. Am băut cu oaspeții mei din Hokkaidō. Credeam că îmi este rău din cauza mahmurelii. Îmi era rău de la stomac. Aveam o stare de greață. Îmi era penibil, nu putem să vomit în fața oamenilor. Putea să mă vadă cineva. Muream de rușine dacă mă vedea un cunoscut. Am coborât din metrou și am luat-o la fugă. «Trebuie să vomit afară, nu se poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
iar vomitam, dar răul nu-mi trecea. Aveam o geantă pe care am pus-o sub cap, în chip de pernă. Stăteam întins cu capul pe ea. Era foarte frig. Cu toate astea, transpirația îmi curgea șiroaie. Îmi era iar greață. După această hartă mă aflam la prima ieșire. Stăteam lungit acolo. Nu știam ce e cu mine, de ce mi-e așa de frig. Mi se păreau niște lucruri prostești. Îmi amintesc că cerul era învăluit de nori. «Astăzi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lumina, nu vedeam bine. Vedeam ca prin ceață. Nu puteam citi. Îmi dădeam seama că se întâmpla ceva ciudat cu mine. Atunci nu știam că mi se contractaseră pupilele, doar bănuiam că văd eu mai prost. După aceea starea de greață a devenit din ce în ce mai pregnantă. I-am spus asta șefului meu și mi-a zis să mă duc la baie și să mă spăl pe față. Un alt coleg, de la alt departament, cu care eu nu m-am întâlnit, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
departament, cu care eu nu m-am întâlnit, s-a aflat în același metrou, dar se pare că a rămas în stație la Kodemmachō să aștepte metroul următor. A ajuns la firmă și avea aceleași simptome: dureri de ochi și greață. A fost trimis la spital cu însoțitor. Pentru că nici noi nu ne simțeam grozav, firma ne-a pus la dispoziție o mașină și ne-am dus toți trei la spital. Când am ajuns la spitalul Bokutō, acolo nu sosise încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întuneric înăuntrul stației. Mi se contractaseră pupilele. I-am cărat pe toți cei căzuți la pământ. Am tras aer în piept și voiam să iau un taxi până la firmă. Atunci mi s-a făcut rău. Mă durea capul. Îmi era greață. Ochii mă furnicau. «Se pare că m-a afectat și pe mine.» Fiindcă celelalte persoane mi-au spus să merg la spitalul cel mai apropiat, așa că le-am ascultat. Ne-am urcat trei bărbați în taxiul acela. Unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de a doua zi. Sunt o persoană conștiincioasă. Seara m-am culcat devreme. Dimineața m-am trezit, m-am spălat pe față. Brusc am simțit o greutate în cap. Într-o clipă mi s-a făcut rău. Parcă îmi era greață. Nu pot defini cu exactitate starea. Nu am avut încotro și m-am întins din nou în pat. Așa mă simțeam mai bine. Toată ziua am lenevit în pat. «E imposibil. Îmi iau liber de la muncă.» Tot mă mai dureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nimic. O să cumpăr eu ceva.» Se pare că i-a întrebat pe cei de la serviciu cum trebuie să se comporte cu o femeie gravidă. Aveam o perioadă în care nu puteam să mănânc decât sendvișuri și jeleu de grepfrut din cauza grețurilor de dimineață. În drum spre casă mi le cumpăra. Mă suna și mă întreba ce am nevoie să-mi ia. În duminica dinainte de 20 martie am mers împreună la cumpărături. De obicei nu făcea așa ceva. Da, vinerea trecută își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
c-om mai avea timp și altădată; ce, numai președintele e presat de probleme importante, că s-a adus bere la crâșmă la Chiriac? Avem și noi probleme presante! Ia mai dă-o dracului de ședință că mi-a venit greață de prostii! Petrică, unde naiba ai pus damigeana aia, că n-o văd?! - La dumneavostră sub catedră, dom' director! - Băi, tu ești nebun? Dacă o vedea boul ăla și ne turna la partid, vedeam noi pe dracu, mai ales eu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
la București și basta? Se pare că este o problemă de metabolism sau altceva, în orice caz este ceva fiziologic fiindcă în secret a motivat că după o săptămână, două petrecută aici la noi, i se face pur și simplu greață de o așa țară coruptă, șpăgară, îmbâcsită și fără nici un orizont. A propus el sireacul vreo câte va măsuri de reducere a birocrației, pedepsirea corupților, transparentizarea modului în care operează statul... Dar cine să-l asculte? Balaurii noștri statali au
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]