KorAP: Find »[drukola/base=hol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...329 >

8,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

că asta a fost ultimul ei masaj. O lovitură ca asta se plătește cu un milion de dolari, ghiată. O agenție rivală o angajase să-l termine pe Lenny, și acum se lăsa de meserie pe bune. În barul din hol, beți câte un cocktail ca să-și clătească gura de gustul piciorului lui Lenny. Un ultim pahar de adio. Apoi Angelique îți spune să te uiți în jur în holul hotelului. La bărbații în costum. La femeile în haine de blană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și acum se lăsa de meserie pe bune. În barul din hol, beți câte un cocktail ca să-și clătească gura de gustul piciorului lui Lenny. Un ultim pahar de adio. Apoi Angelique îți spune să te uiți în jur în holul hotelului. La bărbații în costum. La femeile în haine de blană. Toți sunt asasini Rolfing, spune ea. Asasini Reiki. Asasini prin irigarea colonului. În terapia cu pietre prețioase, spune Angelique, dacă pui un cristal de cuarț pe inima cuiva, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Abia apucai să citești zece pagini dintr-un roman cu vampiri, și cina era gata. În loc de vreascuri și apă fierbinte, în perna argintie găseai chiftea de casă sau tocană de vită Stroganoff. Ne așezam pe covorul albastru al scărilor din hol, o cascadă cu falduri albastre, cu fiecare treaptă îndeajuns de lată încât puteam sta toți unul lângă celălalt și coatele nu ni se atingeau. Era aceeași tocană Stroganoff pe care președintele și membrii Congresului ar mânca-o în timpul unui război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
exoftalmici și injectați în dosul lacrimilor, și spuse: E chiar viața mea în joc. Cu o mână vârâtă în buzunar, după următoarea pastilă. Și, desigur, domnul Whittier clătină din cap, nu. Stând acolo în scaunul lui de catifea albastră, cu holul căptușit cu aur și catifea în juru-i, domnul Whittier luă o lingură de ciorbă de midii dintr-o pungă de plastic Mylar și spuse: — Zi-mi o poveste despre tatăl copilului. Scrie-mi scena în care l-ai întâlnit, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sfaturi. Spune: Cred că eu urmez... Și, la naiba, cu mult mai rău decât faptul că e prea blondă, mai rău decât faptul că i-a distrus hainele și freza, slăbănoaga noastră s-a și îndrăgostit de el. 4 În holul îmbrăcat în catifea albastră ceva se rostogolește duduind pe scări din umbra primei galerii. Cu fiecare treaptă bufnetele sunt tot mai puternice, până când devin bubuiturile unui obiect întunecat, rotund, în penumbra de la etajul al doilea. E o bilă de bowling

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
galerii. Cu fiecare treaptă bufnetele sunt tot mai puternice, până când devin bubuiturile unui obiect întunecat, rotund, în penumbra de la etajul al doilea. E o bilă de bowling, bubuind în jos pe mijlocul scării. Rostogolindu-se neagră pe covorul albastru al holului, bila de bowling a Sorei Justițiare trece pe lângă Cora Reynolds, care-și linge lăbuțele, apoi pe lângă domnul Whittier care bea cafea solubilă în scaunul lui cu rotile, apoi pe lângă Lady Zdreanță și soțul ei de diamant, și-apoi bila grea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de sticlă care trebuie sparte doar în caz de incendiu au fost deja sparte. Miss America sparge toate panourile încadomnișoarate cu un chenar roșu de metal, alături de care atârnă în lanț un ciocănel. Acționează comutatoarele din interior. Face asta în hol. Apoi pe promenada chinezească lăcuită în roșu și împodobită cu statui de ghips ale lui Buddha. Apoi în foaierul în stil templu Maya de la subsol, cu fețe rânjite de războinici. Apoi în galeria celor O mie și una de nopți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
încadrând chelia lui acoperită de pete. Lângă scaunul Sfântului Fără-Mațe, Cora Reynolds mănâncă netulburată cireșele și frișca de pe covorul prăfos. Miss America spune: Să nu crezi c-am terminat cu asta... Și agită lama cuțitului spre toți cei prezenți în hol. O legănare rapidă a brațului, un tremur și-un zvâcnet al mușchilor ei, și cuțitul s-a înfipt în spătarul unui scaun Empire din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
încercând să-și treacă vremea cu ceva. Închiși împreună în casa lor de vacanță igrasioasă. — Nu cine știe ce, spune domnul Whittier. Doar legenda lui Frankestein. Doamna Clark spune: — Și a lui Dracula... Sora Justițiară coboară scările de la etajul al doilea. Traversând holul, caută pe sub mese, prin spatele scaunelor. — E acolo, spune domnul Whittier, ridicând un deget tremurător înspre ușile duble ale amfiteatrului. Lady Zdreanță aruncă o privire în lateral, înspre ușile amfiteatrului, îndărătul cărora au dispărut Miss America și bila de bowling

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
amfiteatrului, îndărătul cărora au dispărut Miss America și bila de bowling. — Răposatul meu soț și cu mine eram experți în a ne plictisi, spune Lady Zdreanță, și ne lasă să așteptăm în timp ce face trei, patru, cinci pași de-a curmezișul holului, ca să smulgă cuțitul din tăblia scaunului. Ținându-l în mână, privindu-i lama, pipăind-o să vadă cât e de ascuțită, spune: Să vă spun eu cum își trec vremea cei bogați și plictisiți... Think tank Un poem despre Lady

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
tipărit pe o carte de index. Pe un cartonaș de rețetar. Înconjurat cu un chenar întrerupt, ca un cupon de decupat. Și dedesubt era un număr de telefon. Era numărul doamnei Clark, prins în pioneze de panoul de plută din holul bibliotecii. Lângă toaletele din spatele supermarketului. La spălătoria de haine. Anunțul ăla pe o carte de index a fost peste tot timp de o săptămână. Apoi n-a mai fost nicăieri. Toate cartonașele au dispărut. Cei care-l văzuseră, dacă au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lungă, hârâitoare, un sunet ca de pași pe pietriș - și abia ne putem abține să nu jubilăm. Scotocește în buzunare după o pastilă, o capsulă, dar nimic. Sora Justițiară ne părăsește, scuzându-se, o pornește în jos pe scări înspre hol, înspre patul ei, devenind tot mai scundă pas cu pas, până când creștetul ei, cu părul de un negru accentuat, dispare în întregime. Miss America a noastră e și ea pe aiurea, îngenuncheată în fața unei clanțe, încercând să descuie închizătoarea. Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sporii de mucegai din aerul cald și umed care o ucideau pe domnișoara Hapciu, se hrăneau și se înmulțeau acum în fiecare nișă argintie plină cu porc dulce-acrișor, cu halibut pané, cu salată de paste. Înainte să se strecoare în hol ca să distrugă toate pungile cu clătite Suzette, Agentul Ciripel s-a asigurat că nu era nimeni prin apropiere. Înainte să se strecoare în hol ca să înjunghie toate pungile argintii care conțineau vreo urmă de coriandru, Baroneasa Degerătură s-a asigurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
plină cu porc dulce-acrișor, cu halibut pané, cu salată de paste. Înainte să se strecoare în hol ca să distrugă toate pungile cu clătite Suzette, Agentul Ciripel s-a asigurat că nu era nimeni prin apropiere. Înainte să se strecoare în hol ca să înjunghie toate pungile argintii care conțineau vreo urmă de coriandru, Baroneasa Degerătură s-a asigurat că Agentul Ciripel plecase. Fiecare dintre noi a distrus doar felurile de mâncare pe care le ura. Stăteam așezați turcește în galeria celor O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
să nu-i răspundă la flirt. N-au cum să nu-l placă puțintel, cu țeasta lui pătată și acoperită de șapca inversată, cu căștile în urechi, ascultând heavy metal atât de tare încât se aude și în încăpere. Pe hol, parcat în scaunul lui cu rotile, domnul Whittier ridică mâna cu palma în sus și zice: — Bate palma... Și toate voluntarele bat palma când trec pe lângă el. Așa da. Așa ar vrea îngerițele să fie la nouăzeci de ani: încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
fost singura pățită. De fapt sunt mai mult de o duzină. Și banii? S-au tot acumulat. Până când domnul Whittier a fost prea bătrân, prea obosit și prea plictisit ca să se mai fută. — Uitați-vă la petele de pe covorul din hol, spune el. Vedeți că au brațe și picioare? Precum voluntarele, și noi am fost prinși în capcană de un băiat prizonier în corpul unui bătrân. Un puști de treisprezece ani care moare de bătrânețe. Partea aia cu familia care l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în lemn. Se aude o ușă de lemn care bubuie și se clatină în balamale. Apoi din nou un strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu știm dacă am dormit o oră sau o noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
câine și carne veche. O pastă mestecată, înghițită, amestecată în stomac. Mirosul de cartofi vechi topindu-se într-o băltoacă neagră sub chiuvetă. Ținându-ne respirația, încercând să nu inspirăm, ieșim pe bâjbâite din camere și o luăm prin bezna holului, prin întuneric, înspre locul de unde se aud strigătele. Aici, noaptea și ziua sunt sub semnul întrebării. Până acum fuseserăm de acord să avem încredere în domnul Whittier. Fără el e incert dacă e a.m. sau p.m. De afară nu pătrunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
să nu transforme un sărut romantic într-o scenă la care se râde în hohote. Apusul e atunci când domnul Whittier se uită la ceas și spune noapte bună. Apoi urcă până în cabina de proiecție și întrerupe circuitele, stinge luminile în hol, în foaieruri, în saloane, apoi în galerii și în sălile de primire. Întunericul ne mână înspre amfiteatrul principal. Amurgul acesta trece din încăpere în încăpere până când singurele lumini rămân cele ale cabinelor din culise. Unde dormim cu toții. Fiecare cameră are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cameră are un pat, o baie, un duș și o toaletă. E destul de încăpătoare pentru o persoană și o valiză. Sau coș de răchită. Sau cutie de carton. Dimineața e atunci când îl auzim pe domnul Whittier strigând „Bună dimineața” pe hol. O nouă zi începe când luminile se aprind din nou. Până în dimineața asta. Sora Justițiară strigă: — Încalci o lege a naturii... Aici, fără ferestre, lipsiți de lumina zile, Ducele Vandalilor spune: — Parcă am fi prizonieri pe o stație spațială în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
noastră nu va putea deveni un film bun. Până când fiecare dintre noi nu va deveni un personaj îndeajuns de slab ca să fie jucat de un actor celebru. O poveste care să ne salveze de toate poveștile din trecutul nostru. În hol, în fața cabinei domnului Whittier, Sora Justițiară bate cu pumnul în ușă, strigând: — Hei, Whittier! Azi-dimineață vei fi tras la raspundere pentru multe. Și îi vezi aburul răsuflării la fiecare cuvânt. Soarele n-a răsărit încă. E frig și pute. Mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de afară ar putea auzi și ar veni să ne salveze. Încuietoarea scoate un clic și usa cabinei se deschide, dezvăluind-o pe doamna Clark în halatul ei lărgit din flotir. Are pleoapele roșii, pe jumătate căzute, și iese în hol închizând ușa în urma ei. Ascultă, madam, zice Sora Justițiară. Trebuie să vă tratați mai bine ostaticii. Ducele Vandalilor e lângă ea. Același Duce care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
aia trăsnet, gen Frankenstein, până nu primim căldură. În dimineața asta: fără căldură. Fără apă caldă. Fără hrană. — Ascultă, madam, spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul halatului de baie. Aplecându-se, apăsându-i sânii cu pieptul lui, Veriga Lipsă își strânge pumnul și își îndoaie cotul, ridicând-o în aer cu o singură mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-i moșului de Whittier că tre’ să ne dea de mâncare. Și niște căldură. Sau să ne scoată de-aici chiar acum. Noi: victimele nevinovate ale acestui dement diabolic, care doarme buștean. N-o să avem ce mânca la micul-dejun în holul de catifea albastră. Toate pungile în care se găsea ficat au fost străpunse cu acul de zece cincisprezece ori. Fiecare a dat câte-o gaură în ele. În holul mare, toate pungile de Mylar s-au dezumflat. Toți am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
care doarme buștean. N-o să avem ce mânca la micul-dejun în holul de catifea albastră. Toate pungile în care se găsea ficat au fost străpunse cu acul de zece cincisprezece ori. Fiecare a dat câte-o gaură în ele. În holul mare, toate pungile de Mylar s-au dezumflat. Toți am avut aceeași idee. Chiar și cu centrala defectă, cu tot cu frigul, alimentele s-au stricat. — Trebuie să-l înfășurăm în ceva, spune doamna Clark. Să înfășurăm cadavrul și să-l ducem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]