3,066 matches
-
mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub presiunea noului concept, ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dovedește a fi - cu excepția mai complicată a lui Tristan Tzara - o avangardă „pozitivă”, „constructivă”, de o clasicitate structurală. Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex al periferiei care însoțește formarea conștiinței moderne în cultura română. În prefața volumului Carnete europene (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 5), Adrian Marino lansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în bună măsură. Ele indică însă - asemenea multor altor abordări contemporane - un simptom al interesului pentru importanța factorului „periferic”, de hinterland european și extraeuropean, în discutarea avangardelor istorice. Complexul pe care îl am în vedere (și care explică obsesia definirii identitare a culturii române moderne) include întreaga suită de complexe culturale identificate de către Mircea Martin: „complexul” originii umile, „complexul” existenței periferice, „complexul” întîrzierii, „complexul” discontinuității istorice și al absenței tradiției clasice, „complexul” ruralității, „complexul” începutului continuu, „complexul” condamnării la imitația modelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
complexul” condamnării la imitația modelelor străine, „complexul” absenței capilor de serie, „complexul” lipsei de audiență (internă și externă), „complexul” izolării provinciale, „complexul” lipsei de durabilitate și monumentalitate, „complexul” în fața criticii, recognoscibile în aproape toate marile construcții intelectuale românești cu dimensiune identitară din secolele al XIX-lea și XX. Complexul periferiei (însoțit de o criză a categoriilor „tari”, „stabile”, absolute”, de la metafizică, filozofie și arte la identitatea psihologică și sexuală) este prezent atît în cazul culturii radicale a comunităților naționale tinere - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu, mesianismul tradiționalist al lui Nicolae Iorga), se acutizează odată cu avansul modernizării social-culturale și cu apariția „crizelor” de adaptare aferente într-o societate cu mai multe viteze, intrată tîrziu în modernitate, marcată de clivaje identitare și de necesitatea autodefinirii. Dacă în cazul romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arhaic traco-get sau neolitic (Dan Botta, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Mircea Vulcănescu ș.a.), ai ur-balcanismului (I. Barbu) și ai autohtonismului ortodoxist și antimodern (Nae Ionescu), sub forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia adeseori cu o atitudine antipoliticianistă, antiburgheză și antiliberală, fie ea socialistă, populistă, conservatoare sau reacționară, mergînd de la critica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a minoratului, voința afirmării internaționale și a depășirii „provincialismului cultural” îi unesc însă pe toți. Nu am intenționat, bineînțeles, ca prin discutarea primului „val” avangardist autohton (și) din unghiul „complexului periferiei” să îl subsumez, în vreun fel, unei agende identitare. Dimpotrivă. Însă o astfel de reexaminare nu poate exclude relația cu discursurile de legitimare culturală pe care feluritele agende politice de acest tip le-au vehiculat, de la începutul secolului al XX-lea (să zicem) și pînă azi. De altfel, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002, postfață de Ion Bogdan Lefter Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, Editura Univers, București, 1995 Călinescu, Matei, Eugéne Ionesco: teme identitare și existențiale, Editura Junimea, Colecția „Românii din Paris”, Iași, 2006 Chimet, Iordan, Eroi, fantome, șoricei, Editura Eminescu, București, 1970 Cioculescu, Șerban, „Poezia d-lui Ion Vinea”, în vol. Aspecte lirice contemporane, Editura Casa Școalelor, București, 1942 Ciopraga, Constantin, Literatura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fraze esențiale de a mă propulsa în lumea marilor creatori de roman ? 21. Mult prețuite domn, Va trebui, treptat, să mă ajutați să vă plasez într-o categorie energetică. Există scriitori cărora le sunt stimulate energiile creative în urma unui postulat identitar. Un exemplu ar fi Melville. Știți cum își începe el această capodoperă creatoare de mit modern, romanul moby Dick ? Printr-o formulă de prezentare de o banalitate aș spune descurajantă : „Mă numesc Ismael”. Cînd i-am furnizat noi această frază
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
permisă o identificare clară și circumscrisă nici cu laicii, nici cu clerul. Experiența dobândită în drept le amintește consacraților că vocația lor este aceea de a fi mereu pregătiți pentru a-i sluji pe toți cu o atitudine de incertitudine identitară, situație care le permite o prezență solidară, pe scară largă, fără prejudecăți și interdicții. Dreptul amintește și stabilește că persoanele consacrate se află la răspântia dintre ierarhie și laicat și, din acest motiv, sunt experți sau, mai bine zis, artiști
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
cetățenie europeană (care se adaugă cetățeniei naționale și nu o înlocuiește pe aceasta), monedă europeană, legislație a Uniunii (cu aplicabilitate directă, respectiv transpunerea normelor în legislația internă a tuturor statelor membre) etc.49 , ceea ce face ca manifestările fenomenului de repliere identitară să se intensifice. Revenind la autorul citat mai sus, subliniem că acesta pornind de la cele cinci elemente considerate că reprezintă cumulativ identitatea personală și polemizând într-un fel cu ideile și deducțiile unui alt specialist în domeniu 50, arată că
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
este nici posibil și nici de dorit se afirmă într-un studiu oarecum echidistant să se niveleze identitățile naționale ale națiunilor membre și nici topirea lor într-o60 "Națiune a Europei". Încercările de a dezvolta o Europă unificată de națiuni tip identitar bazată pe o tradiție culturală europeană comună sunt menite a produce o opoziție națională înverșunată. Totuși, până la urmă, procesul avansat de integrare va determina probabil o reevaluare a identității naționale, ori o transformare, o remodelare a identităților naționale sau apariția
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
al unei conștiințe colective. Ne aflăm mereu la intervalul dintre intuiția adevărului, slăbirea participării și regăsirea întregului. O conștiință istorică se edifică într-un regim oceanografic. Suntem mereu prinși - mai exact, surprinși - de alteritatea masivă a trecutului și de agonia identitară a unui prezent friabil. Tradiția apare, astfel, ca orizont dialogic devenit scut pentru orice înțelegere. Retrospectiv, tradiția fuzionează memoria unei opere culturale cu întrebările unei neliniști contemporane. Nu există trecut care, odată amintit, să nu împuternicească prezentul printr-un testament
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
strategică europeană vizează, pe de o parte, dezvoltarea internă a U.E., iar pe de altă parte, analiza provocărilor la care poate fi supusă această organizație în cadrul comunității internaționale 29. În acest context se au în vedere următoarele aspecte: examinarea caracterului identitar al politicii externe a U.E. cu statele membre; punerea în aplicare a concepției U.E. privind ordinea internațională, cultura de securitate și multilateralismul; determinarea principiilor și valorilor care ghidează P.E.S.C.; identificarea orientărilor în parteneriatele strategice bilaterale cu sprijin pe integrare și
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
de caz. Aceeași perspectivă o vom întâlni la Josselson (1987, 1996b), care urmărește în studiul său viața unui grup de femei pe parcursul a 20 de ani. Din unghiul abordării holiste și folosindu-se detipologia realizată de Marcia (1966) privind „statusurile identitare” generate de trecerea la maturitate, Josselson își caracterizează subiecții încadrându-i în una dintre categoriile următoare: „împlinire a identității”, „respingere”, „moratoriu” sau „difuziune”. În interviuri, care s-au tot repetat de-a lungul anilor, a urmărit patternurile vieților acestor femei
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
interviuri, care s-au tot repetat de-a lungul anilor, a urmărit patternurile vieților acestor femei, căutând să desprindă diversele lor traiectorii de dezvoltare. Deși niște diferențe precis conturate între poveștile vieții respectivelor femei, definite și prin maivechile lor statusuri identitare nu erau ușor de detectat, studiul ei poate fi luat drept un bun exemplu de demonstrare a abordării holiste a conținutului în cercetarea grupurilor. Lectura holistă a formei Acest tip de lectură se referă, de asemenea, la povestea integrală, dar
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
un anumit punct de vedere, deteriorată. O asemenea concluzie este problematică din două motive: atât pentru că participantele la eșationul nostru erau, toate, femei sănătoase și funcționale, cât și pentru că ar implica ideea că jumătate din populația globului ar avea probleme identitare. În mod clar, așa cum concluziona Mary Gergen (1992), fisurile nu se referă la poveștile femeilor, ci la definiția unei povești bine construite, definiție care este irelevantă pentru poveștile femeilor. Alți autori și cercetători ai unor autobiografii și opere literare scrise
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
și colectivă - aspecte proeminente pentru lumea adolescenților (Erikson, 1968). Aceste categorii nu sunt întotdeauna legate în mod direct de experiența din liceu, ci de sinele fiecăruia, care trebuia să se raporteze la clasă sau la școală, ca ansamblu. Cu toate că problemele identitare par să le fie comune tuturor adolescenților, ele apar mult mai frecvent în relatările celor care au absolvit programul experimental (categoriile 4, 5, 7 pentru cei de vârstă mijlocie; 5, 6, 7 pentru adulții tineri) și mai puțin în grupa
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
pentru adulții tineri). Această descoperire poate fi interpretată în mai multe feluri.Multe aspecte ale programului de „predare reabilitativă” (de exemplu, numărul redus al elevilor dintr-o clasă, relațiile intensive profesor-elev, îndepărtarea de mediul familiar) au favorizat probabil apariția dilemelor identitare printre elevi, ei devenind mai introspectivi și mai reflexivi. Mai mult decât atât, dacă elevii simțeau sau dacă li se spunea că făceau parte dintr-un „proiect experimental” (categoria 7 pentru ambele grupe de absolvenți din programul de reabilitare) și
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
căreia informațiile cele mai puțin utilizabile despre un autor sunt acelea pe care el însuși le oferă. Textele lor teoretice, la fel de bine ca și celelalte (distincția între ele este, practic, prea puțin relevantă), ne înlesnesc accesul la acea imagine (construct identitar) pe care ei se străduiesc să o impună. Sinele - imagine literară, poetică, fictivă, autoportretul, de cele mai multe ori idealizat, constituie, în fapt, referința lor ultimă. Iată ce nota, în acest sens, Gh. Crăciun: În spațiul scrisului nu cred că e cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
merge orice”, că nu există un canon sau o agendă comună, cu atât mai puțin o politică unitară. Post este un prefix care denotă succesiunea, nu neapărat adversitatea. El nu arată o identitatexe "„identitate" anume, ci amorfism, polimorfism sau flexibilitate identitară, adaptare a ideologiilor la nevoile individuale. Mass-media au propagat acest termen ca pe unul eliberator față de constrângerile ideologiei feministexe "„feminist" a anilor ’60. În raport cu agenda valului al doilea, postfeminismul ia distanță în următoarele privințe: - Este o greșeală strategică faptul de
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
bună seamă, de un control real asupra propriei lor vieți (vezi Verderyxe "„Verdery,Katherine", 1994, Miroiu, 1999, capitolul „O societate «feminizată»”). Neîndoielnic, comunismul a produs o emanciparexe "„emancipare" a femeilor prin muncă, în sensul în care profesia era o componentă identitară fundamentală, cel puțin pentru primul stadiu. Individual, femeile nu au mai fost definite funcțional ca mame, soții, fiice, ci ca electriciene, tractoriste, juriste, medici, profesoare, țesătoare ș.a. Faptul de a fi soții, mame și membre ale familiei urma după identitatea
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
Mediul academic, la fel ca și ONGxe "„ONG"-urile au manifestat dezinteres pentru studiul masculinitățiixe "„masculinitate" în tranziție. În afara modelului macho și al celui de success, tranziția este foarte provocatoare și pentru identitățile masculinexe "„masculin". Mulți bărbați trec prin crize identitare foarte severe o dată cu pierderea locurilor de muncă și schimbările dramatice de status. O parte dintre ei se adaptează mai greu decât femeile, își pierd sensul, și unii devin chiar victimele „mortalității în exces”, mult mai mult decât femeile. Educația patriarhală
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
ei și cei apropiați, un anume control al propriei vieți, o identitatexe "„identitate", respect de sine și de alții (Honderich, 1991, p. 15). Deocamdată însă, cei mai mulți oameni sunt „loserii”, ratații tranziției 23. Sfârșitul comunismului a fost însoțit de mari prăbușiri identitare pe care bărbații le-au trăit mai dramatic decât femeile 24. Conservatorii sunt mari susținători ai statu-quo-ului și foarte reținuți față de schimbări. Aceasta nu înseamnă că sunt fericiți cu societatea așa cum este ea și nici că nu au viziune. Diferența
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]