1,286 matches
-
este înregistrată ca Ausonion fone și de către Priscus din Panion în Ambasadele sale. Cronicarul bizantin ne informează că unii oameni de la curtea lui Attila vorbeau această limbă, care nu poate fi decât a populației locale romanizate, din afara imperiului . Nucleul acestei insurecții antibizantine s-a aflat, la început, în zona Balcanilor Mici locuită, în principal, de românii urmași ai populației din fosta provincie Moesia Secunda, pe care izvoarele contemporane i-au pomenit sub termenul generic de vlahi . Curând, răscoala din 1185 s-
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
de la 1900 în special „pentru strălucita sa analiză a dureroasei istorii a Europei secolului XX și pentru abilitatea sa de a împleti profunzimea analizelor istorice cu un mare talent literar”. Susținerea acordată de Eric Hobsbawm regimurilor comuniste, inclusiv după zdrobirea insurecției de la Budapesta și a Primăverii de la Praga, a suscitat numeroase critici. Oliver Kamm, editorialist la "The Times", consideră că Hobsbawm nu a pierdut nici măcar o ocazie de a justifica ideologia staliniană și de a ascunde realitatea regimurilor comuniste. Tot în
Eric Hobsbawm () [Corola-website/Science/322435_a_323764]
-
tocmai pentru a-l împiedica să plece, regele Spaniei, Carol al IV-lea și fiul său, Prințul Asturiilor, părăsesc țara și participă la Conferința de la Bayonne, în cadrul căreia regele abdică în favoarea fratelui Împăratului francez, Joseph, devenit José I al Spaniei. Insurecția antifranceză se răspândește însă rapid în toată peninsula, propagată de mica nobilime rurală conservatoare și de Biserica Catolică, care nu ierta ateismul Revoluției franceze. Prima etapă a războiului este marcată de ralierea celei mai mari părți a armatei spaniole la
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată generală, la o revoltă masivă, care nu s-a produs niciodată. O categorie mai redusă de insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în Europa de Office of Policy Coordination (OPC), antrenați în Franța
Rezistența anticomunistă din România () [Corola-website/Science/322992_a_324321]
-
ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române, grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006. La 18 iulie 1958, Vasile Motrescu a fost executat. În 1959, 80 de persoane conduse de Vasile Blănaru au fost judecate pentru "insurecție armată" în regiunea Câmpulung Muscel. Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de condamnări la moarte și totuși un număr
Rezistența anticomunistă din România () [Corola-website/Science/322992_a_324321]
-
Battle of Dorking" (1871), scrisă de ofițerul George Tomkyns Chesney. Cartea prezintă un atac surpriză al germanilor, care acostează pe coasta sudică a Angliei, profitând de faptul că Marina Regală Britanică este angajată în patrulări coloniale și în oprirea unei insurecții irlandeze. Armata germană înfrânge rapid miliția engleză și pornește în marș spre Londra. Povestea a fost publicată în numărul din mai 1871 al revistei "Blackwood's Magazine" și a cunoscut un asemenea succes încât a fost retipărită după o lună
Războiul lumilor () [Corola-website/Science/323090_a_324419]
-
Tiso a fost numit președinte al noii republici. Slovacia a semnat un tratat cu Germania prin care al doilea devenea un protector al țării. Slovacia s-a înscris în război de partea Axei ajutând de multe ori Germania. După izbucnirea insurecției naționale antinaziste din august 1944, germanii au ocupat din septembrie țara. Trupele germene au fost alungate pas cu pas de armatele sovietice, române și cehoslovace care înaintau din răsărit. Prima republică slovacă a încetat definitiv să existe de facto pe
Istoria Slovaciei () [Corola-website/Science/323173_a_324502]
-
trebuia să plătească pentru fiecare evreu deportat o sumă fixă, iar, în schimb, Germania promitea că evreii deportați nu aveau să se mai întoarcă niciodată în Slovacia. Slovacii au purtat război cu englezii și americanii. În septembrie 1944, a izbucnit insurecția națională slovacă, trupele germane au ocupat Slovacia. În țară, trupele de ocupație au reînceput aplicarea soluției finale prin deportatea în masă a evreilor în lagărele naziste ale morții din Germania și Polonia. Sovacia a devenit în scurtă vreme un teatru
Slovacia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/323196_a_324525]
-
unele regiuni dar au fost înfrânți. Apoi, au existat revolte în 1598, ca Prima Răscoală din Târnovo și, în 1686, A doua Răscoală din Târnovo în jurul vechii capitale Târnovo, a urmat revolta din Chiprovți în 1688, în Macedonia izbucnește o insurecție condusă de Karposh în 1689, ambele provocate de austrieci, ca parte din lungul lor război cu turcii. Toate revoluțiile au fost nereușite și s-au înecat în sânge. Cele mai multe dintre ele a dus la valuri masive de exilați, numerotare adesea
Bulgaria Otomană () [Corola-website/Science/323310_a_324639]
-
Bulgariei s-au dizolvat. O dispută între Karavelov și Botev a condus la sfârșitul organizației. În aprilie 1876, bulgarii s-au revoltat organizând răscoala din aprilie. Ea a fost organizată de către Comitetul Central Revoluționar Bulgar, și a fost inspirat de insurecția din Bosnia și Herțegovina în anul precedent. Revolta a fost în mare parte limitată la regiunea Plovdiv, Macedonia, precum și la Sliven. Revolta a fost zdrobită brutal de către otomani, care au adus trupele neregulate otomane din afara zonei. Multe sate au fost
Redeșteptarea națională a bulgarilor () [Corola-website/Science/323314_a_324643]
-
Ziua de 10 august 1792, zi decisivă pentru Revoluția Franceză, a fost, după cea de 14 iulie 1789, cea mai importantă din perioada revoluționară. Mare parte din istorici consideră această insurecție fi a doua revoluție. Pregătirea acestei zile, plină de consecințe pentru viitorul Franței și al revoluției, a fost organizată și pusă în aplicare de către Comuna insurecțională din Paris și de către secțiunile revoluționare pariziene; după mai multe asalturi, poporul a cucerit
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
au fost masacrele din septembrie. Această primă perioadă avea să se încheie cu reuniunea primei sesiuni a Convenției Naționale la 20 septembrie 1792 și cu victoria de la Valmy, obținută în aceeași zi și aflată la Paris a doua zi. Această insurecție și consecințele ei sunt denumite de istoricii Revoluției Franceze prin sintagma „10 august”; alte denumiri sunt „ziua de 10 august”, „căderea palatului Tuileries”, „insurecția din 10 august” sau „masacrul din 10 august”. Deja, la întrunirea Stărilor Generale la 5 mai
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
cu victoria de la Valmy, obținută în aceeași zi și aflată la Paris a doua zi. Această insurecție și consecințele ei sunt denumite de istoricii Revoluției Franceze prin sintagma „10 august”; alte denumiri sunt „ziua de 10 august”, „căderea palatului Tuileries”, „insurecția din 10 august” sau „masacrul din 10 august”. Deja, la întrunirea Stărilor Generale la 5 mai 1789, , care beneficia de popularitate și de respect în rândurile supușilor săi, a dezamăgit pe reprezentații stării a treia, dovedindu-și incapacitatea de a
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
și mare parte din liderii Adunării s-a lărgit, ca și cea între rege și poporul parizian. La 20 iunie, mulțimea înarmată a invadat sala Adunării Legislative și apartamentele regale de la Tuileries, dar nu s-a îndreptat împotriva regelui. Eșecul insurecției a provocat o mișcare de simpatie față de rege. La Fayette a încercat să profite de ocazie pentru a pune capăt conflictului intern din Paris, dar poporul, deputații și Curtea l-au bănuit că acționează doar în scopul ambițiilor personale. O
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
au primit doar pe cei invitați de ei, circa 500 de marsieillezi primiți de girondinul Barbaroux. François Mignet scria că „proiectul lor a fost lansat și suspendat de mai multe ori. La 26 iulie, a fost înăbușită în fașă o insurecție; dar ea era artificială, iar Pétion o anticipase. Când au sosit federații din Marsilia, pe drumul dinspre tabăra lor de la Soissons, s-au întâlnit cu ei în faubourguri, și au văzut, inevitabil, castelul. Atunci putea începe insurecția.” S-a hotărât
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
în fașă o insurecție; dar ea era artificială, iar Pétion o anticipase. Când au sosit federații din Marsilia, pe drumul dinspre tabăra lor de la Soissons, s-au întâlnit cu ei în faubourguri, și au văzut, inevitabil, castelul. Atunci putea începe insurecția.” S-a hotărât atunci să se dea lovitura decisivă în ziua de 10 august. Cluburile politice discutau fățis despre detronarea regelui, și la 3 august, Pétion a vorbit în fața adunării, cerând sfârșitul monarhiei în numele comunei și al secțiunilor. La 8
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
de a-l demite pe Pétion, de a institui o comună insurecțională (un guvern municipal) și de a lua cu asalt palatul Tuileries. La miezul nopții, au bătut clopotele. Insurgenții au format un comitet provizoriu al Comunei, care a condis insurecția de la Hôtel de Ville. Pétion se afla la Tuileries, unde a fost convocat de rege, care dorea să se asigure de situația Parisului, și a primit autorizarea de a răspunde la forță cu forță. O parte din membrii Adunării, treziți
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
l'Assemblée nationale constituante au fost realeși. Convenția s-a reunit la 20 septembrie și a devenit "de facto" noul guvern al Franței. Una dintre primele sale măsuri a fost abolirea monarhiei. Mignet scria că 10 august „a marcat... o insurecție a celor mulți contra clasei de mijloc și monarhiei constituționale, așa cum Căderea Bastiliei a fost insurecția clasei de mijloc contra clasei privilegiate și contra puterii absolute a Coroanei. A început perioada dictatorială și arbitrară a Revoluției... Natura chestiunii a fost
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
devenit "de facto" noul guvern al Franței. Una dintre primele sale măsuri a fost abolirea monarhiei. Mignet scria că 10 august „a marcat... o insurecție a celor mulți contra clasei de mijloc și monarhiei constituționale, așa cum Căderea Bastiliei a fost insurecția clasei de mijloc contra clasei privilegiate și contra puterii absolute a Coroanei. A început perioada dictatorială și arbitrară a Revoluției... Natura chestiunii a fost cu totul schimbată; nu mai era vorba de grija pentru libertate, ci de securitatea publică; iar
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
fiecare având susținătorii lui, orientați diferit din punct de vedere politic sau religios. În 1908, la doar o lună după ce o rebeliune a Junilor Turci în Macedonia și Kosovo la care au participat și albanezi s-a transformat într-o insurecție în rândurile armatei imperiale, sultanul Abdül Hamid al II-lea a acceptat să restaureze regimul constituțional. Numeroși albanezi au participat la rebeliunea Junilor Turci, sperând că în acest fel își vor cuceri dreptul la autonomie în cadrul imperiului. Junii Turci au
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
împotriva turcilor. Astfel, în martie 1912 a fost semnat un acord între Serbia și Bulgaria, acord la care s-a alăturat în octombrie același an și Muntenegru. Acordul sârbo-bulgar prevedea în mod explicit împărțirea Macedoniei. În 1913 a izbucnit o insurecție naționalistă în Albania, iar pe 8 octombrie, Liga Balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria) a organizat un atac comun împotriva Imperiului Otoman, declanșând Primul Război Balcanic. Atacul puternic al forțelor bulgare în Tracia a împins forțele otomane până la porțile Constantinopolului
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
enunțate de puternicul ministru de externe austriac Klemens Wenzel von Metternich, principalul arhitect al politicii conservatorare a Sfintei Alianțe. Pe de altă parte, Imperiul Rus, o altă mare putere care își arogase statutul de jandarm al Europei, privea cu simpatie insurecția grecilor, atât din solidaritate ortodoxă, cât și datorită intereselor stategice față de strâmtorile Bosfor și Dardanele. Un alt membru activ al Sfintei Alianțe, Regatul Franței, avea o poziție ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Germania de dincolo de Rin a fos motivul pentru care Thuringia a devenit un punct de plecare pentru misiunea creștină a Sfântului Bonifaciu. Thuringienii au avut o identitate separată până în anii 785-786, atunci când unul dintre conducătorii lor, Hardrad, a condus o insurecție eșuată împotriva lui Carol cel Mare. Carolingienii au codificat obiceiurile și cutumele thuringienilor în cadrul "Lex Thuringorum" și au continuat să stabilească un tribut în cantitate de porci pentru această provincie. În secolul al X-lea, sub dinastia Ottoniană, centrul puterii
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
faptul că Regatul Unit, fără sprijinul altor puteri europene, nu putea să impună respectarea tratatului. În 1875, teritoriul Herțegovinei s-a răsculat împotriva suvernaului ottoman, în ceea ce este cunoscut ca Răscoala din Herțegovina, care a condus mai apoi la o insurecții în Bosnia și Bulgaria. Marile Puteri au considerat că intervenția lor este nu este necesară, deoarece nu ar fi făcut decât să declanșeze un război sângeros în Balcani. Germania și Austria erau membre ale Liga celor Trei Împărați (alături de Rusia
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
ca scop bunăstarea reciprocă. Deși conducătorii acestui sindicat au colaborat cu Guvernul, o tentativă de grevă din 1949 a fost suprimată cu brutalitate de către trupele guvernamentale; în acea perioadă toate grevele erau văzute de către oficialii guvernamentali ca o formă de insurecție. Compania de căi ferate efectuează sondaje în vederea extinderii liniei de cale ferată cu 310 kilometri în sud de la Adama la Dilla între 1960 și 1963. Guvernul a fondat o nouă companie Nazaret-Dilla pentru a sprijini această nouă rută. Deși guvernul
TranSportul feroviar în Etiopia () [Corola-website/Science/325251_a_326580]