4,125 matches
-
Prin intuiție sensibilă sunt date cunoașterii omenești obiecte, prin conceptele intelectului acestea sunt gândite. Kant indică două surse și două componente ale oricărei cunoașteri despre realitate, și anume receptivitatea expresiilor și spontaneitatea conceptelor, respectiv intuițiile sensibile și conceptele pure ale intelectului. „Intuiția și conceptele constituie deci elementele întregii noastre cunoașteri, astfel că nici conceptele fără o intuiție care să le corespundă într-un mod oarecare, nici intuiția fără concepte, nu pot da o cunoaștere.”9 Delimitându-se de raționalismul precritic, Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pot fi derivate concepte. Natura noastră este de așa fel, încât intuiția nu poate fi niciodată decât sensibilă, adică ea nu conține decât modul în care suntem afectați de obiecte. Din contra, capacitatea de a gândi obiectul intuiției sensibile este intelectul. Nici una din aceste două proprietăți nu este de preferat celeilalte. Fără sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect, și fără intelect n-ar fi nici unul gândit. Idei (Gedanken) fără conținut sunt goale, intuiții fără concepte sunt oarbe. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
decât modul în care suntem afectați de obiecte. Din contra, capacitatea de a gândi obiectul intuiției sensibile este intelectul. Nici una din aceste două proprietăți nu este de preferat celeilalte. Fără sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect, și fără intelect n-ar fi nici unul gândit. Idei (Gedanken) fără conținut sunt goale, intuiții fără concepte sunt oarbe. De aceea este deopotrivă necesar să ne facem conceptele sensibile (adică să le adăugăm obiectul în intuiție), precum și de a ne face intuițiile inteligible
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
oarbe. De aceea este deopotrivă necesar să ne facem conceptele sensibile (adică să le adăugăm obiectul în intuiție), precum și de a ne face intuițiile inteligible (adică să le supunem conceptelor). Aceste două facultăți sau capacități nu-și pot schimba funcțiile. Intelectul nu poate intui nimic, iar simțurile nu pot gândi nimic. Numai din faptul că ele se unesc poate izvorî cunoașterea.10 Intuiția sensibilă oferă, așadar, conținutul cunoașterii noastre, conceptele intelectului îi dau forma. Fără intuiție cunoașterea nu are conținut și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Aceste două facultăți sau capacități nu-și pot schimba funcțiile. Intelectul nu poate intui nimic, iar simțurile nu pot gândi nimic. Numai din faptul că ele se unesc poate izvorî cunoașterea.10 Intuiția sensibilă oferă, așadar, conținutul cunoașterii noastre, conceptele intelectului îi dau forma. Fără intuiție cunoașterea nu are conținut și este, în acest sens, goală. Fără conceptele intelectului nu putem gândi obiecte în genere și nu putem, prin urmare, cunoaște obiecte. Intuiția sensibilă este o componentă a oricărei cunoașteri despre
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pot gândi nimic. Numai din faptul că ele se unesc poate izvorî cunoașterea.10 Intuiția sensibilă oferă, așadar, conținutul cunoașterii noastre, conceptele intelectului îi dau forma. Fără intuiție cunoașterea nu are conținut și este, în acest sens, goală. Fără conceptele intelectului nu putem gândi obiecte în genere și nu putem, prin urmare, cunoaște obiecte. Intuiția sensibilă este o componentă a oricărei cunoașteri despre realitate. O cunoaștere intuitivă despre realitate nu există însă. Cunoașterea devine posibilă numai prin supunerea intuițiilor conceptelor. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre realitate. O cunoaștere intuitivă despre realitate nu există însă. Cunoașterea devine posibilă numai prin supunerea intuițiilor conceptelor. Ea cere, mai întâi, diversul intuiției pure, în al doilea rând, sinteza acestui divers prin imaginație și, în al treilea rând, conceptele intelectului care îi conferă unitate sintetică 11. Pentru trasarea contururilor conceptului cunoașterii orientat spre formă în CRP este esențială sublinierea insistentă că nici conținutul dat prin intuiție, nici conceptele fără conținutul dat în intuiție nu reprezintă cunoaștere. Kant afirmă explicit că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intern al intuirii și gândirii pure și care sunt puse mai întâi în funcție și produc concepte cu prilejul impresiilor”12. Delimitarea netă a acestor două elemente în analiza kantiană a cunoașterii se sprijină pe opoziția fundamentală dintre sensibilitate și intelect. Prin conceptele intelectului devine abia posibilă sinteza diversului și, prin aceasta, cunoașterea bazată pe experiență. Materia sintezei ne oferă însă intuiția sensibilă. A gândi un obiect și a cunoaște un obiect nu este, deci, același lucru. Din cunoaștere fac parte
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și gândirii pure și care sunt puse mai întâi în funcție și produc concepte cu prilejul impresiilor”12. Delimitarea netă a acestor două elemente în analiza kantiană a cunoașterii se sprijină pe opoziția fundamentală dintre sensibilitate și intelect. Prin conceptele intelectului devine abia posibilă sinteza diversului și, prin aceasta, cunoașterea bazată pe experiență. Materia sintezei ne oferă însă intuiția sensibilă. A gândi un obiect și a cunoaște un obiect nu este, deci, același lucru. Din cunoaștere fac parte, în adevăr, două
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
după câte știu, nu ar exista nimic, și nici nu ar putea exista ceva la care ideea să poată fi aplicată. Orice intuiție posibilă pentru noi este sensibilă, prin urmare gândirea unui obiect în genere cu ajutorul unui concept pur al intelectului nu poate deveni în noi cunoaștere decât întrucât acest concept este raportat la obiectele simțurilor.13 Dacă nu sunt raportate la obiecte date prin intuiție, conceptele intelectului rămân „simple forme de gândire prin care nu este cunoscut încă nici un obiect
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sensibilă, prin urmare gândirea unui obiect în genere cu ajutorul unui concept pur al intelectului nu poate deveni în noi cunoaștere decât întrucât acest concept este raportat la obiectele simțurilor.13 Dacă nu sunt raportate la obiecte date prin intuiție, conceptele intelectului rămân „simple forme de gândire prin care nu este cunoscut încă nici un obiect determinat.” 14 Kant a oferit o elaborare particulară, specifică conceptului orientat spre formă. Particularitățile acestei elaborări decurg, în primul rând, din concepția kantiană asupra formei cunoașterii. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și, prin aceasta, cunoașterea. Kant subliniază cu insistență că sinteza diversului nu poate avea loc prin simțuri sau prin forma pură a intuiției sensibile. Acea corelare care este desemnată de Kant prin termenul sinteză este caracterizată drept „un act al intelectului”15. Sensibilitatea și intelectul sunt acele facultăți care conferă cunoștințelor noastre determinările lor sensibile și respectiv formale. Conceptul cunoașterii orientat spre formă a fost elaborat de Kant în cadrele unei teorii transcendentale asupra facultăților (capacităților) cunoașterii. Doar o formulare particulară
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant subliniază cu insistență că sinteza diversului nu poate avea loc prin simțuri sau prin forma pură a intuiției sensibile. Acea corelare care este desemnată de Kant prin termenul sinteză este caracterizată drept „un act al intelectului”15. Sensibilitatea și intelectul sunt acele facultăți care conferă cunoștințelor noastre determinările lor sensibile și respectiv formale. Conceptul cunoașterii orientat spre formă a fost elaborat de Kant în cadrele unei teorii transcendentale asupra facultăților (capacităților) cunoașterii. Doar o formulare particulară a conceptului cunoașterii orientat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Într-un al doilea pas, trebuie să se sublinieze, totodată, opoziția dintre rezultatele acestei reflecții, care s-a dezvoltat pe fundalul unei concepții empiriste asupra cunoașterii, și apriorismul kantian. Pentru Kant, cunoașterea este rezultatul reunirii intuițiilor și conceptelor pure ale intelectului. Pentru empirismul modern, cunoașterea reprezintă o coordonare univocă a unor experiențe senzoriale date și a unor concepte create în mod liber de mintea omului, respectiv a cercetătorului. Reflecția metodologică modernă asupra științei pornește de la supoziția că nu există condiții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
evenimente cu totul excepționale, și schimbări care au loc în mod continuu într-un cadru dat26. Contestând existența unui cadru conceptual dat o dată pentru totdeauna prin însăși structura capacităților noastre de cunoaștere, cum este cel reprezentat de conceptele pure ale intelectului la Kant, Carnap va sublinia totodată acele caracteristici distinctive ale cadrului conceptual al cercetării științifice care îi conferă statutul unui a priori relativ și dinamic 27. Distincția dintre schimbări științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cercetarea științifică, în genere, drept idei regulative. În „Suplimentul la Dialectica transcendentală”, intitulat „Despre folosirea regulativă a Ideilor rațiunii pure”, Kant afirmă că ideile transcendentale ale rațiunii pot să aibă și o funcție legitimă, și anume aceea de a orienta intelectul în toate străduințele sale cognitive. Dacă principiile și categoriile intelectului au în cunoașterea noastră o funcție constitutivă, în schimb ideile rațiunii pot avea doar o folosire regulativă. Ele servesc pentru a procura cunoașterii noastre despre fapte cea mai mare unitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Dialectica transcendentală”, intitulat „Despre folosirea regulativă a Ideilor rațiunii pure”, Kant afirmă că ideile transcendentale ale rațiunii pot să aibă și o funcție legitimă, și anume aceea de a orienta intelectul în toate străduințele sale cognitive. Dacă principiile și categoriile intelectului au în cunoașterea noastră o funcție constitutivă, în schimb ideile rațiunii pot avea doar o folosire regulativă. Ele servesc pentru a procura cunoașterii noastre despre fapte cea mai mare unitate și cea mai mare extindere 4. Kant precizează că „noi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
scoase din natură” și considerăm cunoașterea noastră drept nesatisfăcătoare „atâta timp cât ea nu le este adecvată”5. Ideile rațiunii orientează cercetarea spre unificarea și sistemarizarea sub principii mai generale a cunoștințelor despre fapte, spre ceea ce Kant va numi „folosirea sistematică a intelectului”6. Prescriind o asemenea folosire a intelectului, „rațiunea nu cerșește, ci ordonă, deși fără a putea determina limitele acestei unități”7. Kant va menționa trei cerințe, pe care le va caracteriza drept principii generale ale cercetării naturii, și anume principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
drept nesatisfăcătoare „atâta timp cât ea nu le este adecvată”5. Ideile rațiunii orientează cercetarea spre unificarea și sistemarizarea sub principii mai generale a cunoștințelor despre fapte, spre ceea ce Kant va numi „folosirea sistematică a intelectului”6. Prescriind o asemenea folosire a intelectului, „rațiunea nu cerșește, ci ordonă, deși fără a putea determina limitele acestei unități”7. Kant va menționa trei cerințe, pe care le va caracteriza drept principii generale ale cercetării naturii, și anume principiile omogenității, sprecificării și continuității formelor. Primul principiu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu cerșește, ci ordonă, deși fără a putea determina limitele acestei unități”7. Kant va menționa trei cerințe, pe care le va caracteriza drept principii generale ale cercetării naturii, și anume principiile omogenității, sprecificării și continuității formelor. Primul principiu orientează intelectul spre subsumarea diversului unor genuri superioare, al doilea cere căutarea varietății, adică a speciilor inferioare, iar al treilea „ordonă” o trecere de la o specie la alta prin creșterea graduală a diversității 8. Cu alte cuvinte, primul principiu ne cere să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
perspectiva unor interese în primul rând practice, ceea ce a dus la stabilirea anumitor corelații disparate, acum, pentru prima dată, se dezvoltă o cercetare a naturii orientată ferm de principii cum sunt cele ale omogenității, specificității și continuității formelor. Ele îndrumă intelectul spre formularea unor ipoteze teoretice care vor face posibile observația sistematică și experimentul. În formulările lui Kant, cercertătorul, prin ipotezele sale, va constrânge natura să răspundă la întrebări care exprimă interesul rațiunii pentru unificarea, ordonarea și sistematizarea faptelor sub principii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care el le pune.”11 Poziția lui Kant pare să fie clară. Ceea ce distinge știința de simpla empirie este integrarea corelațiilor desprinse prin observarea faptelor într-un sistem. Sistemul însuși este rezultatul intervenției, pe paliere succesive, a principiilor constitutive ale intelectului și a ideilor transcendentale ale rațiunii. O știință despre natură, ca sistem al legilor naturii, va putea să se constituie abia atunci când întrebările la care răspunde cercetarea empirică, în primul rând cea experimentală, vor veni în întâmpinarea acelui interes al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care constrânge martorii să răspundă la întrebările puse de el, redă în mod intuitiv această funcție specifică care revine ideilor transcendentale. Știința naturii, ca sistem al ordinii naturii, ca sistem al legilor, este produsul intervenției constitutive a categoriilor și principiilor intelectului pur și, în egală măsură, a îndrumării pe care o primește intelectul prin ideile rațiunii. Numai datorită folosirii regulative a ideilor transcendentale devine, pentru Kant, posibilă o știință „bazată pe principii empirice” ca un sistem de legi12. Lucrările lui Gerd
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mod intuitiv această funcție specifică care revine ideilor transcendentale. Știința naturii, ca sistem al ordinii naturii, ca sistem al legilor, este produsul intervenției constitutive a categoriilor și principiilor intelectului pur și, în egală măsură, a îndrumării pe care o primește intelectul prin ideile rațiunii. Numai datorită folosirii regulative a ideilor transcendentale devine, pentru Kant, posibilă o știință „bazată pe principii empirice” ca un sistem de legi12. Lucrările lui Gerd Buchdahl, publicate de-a lungul a mai multor decenii, au atras atenția
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se înfățișează drept deosebit de modernă tocmai prin această din urmă dimensiune a ei ținând seama de reorientarea istorică care a avut loc în filosofia științei în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Este important de observat că principiile intelectului, care fac posibilă experiența în genere, au și o dimensiune regulativă. Principii constitutive ca cea de-a doua analogie a experienței implică un corelat regulativ. În cazul aceleiași analogii, acest corelat este cerința ca legile naturii să fie legi deterministe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]