1,213 matches
-
cu privire la acțiunea/comportamentul concret; ea ar putea să consimtă sau cere ceea ce nu este corect, așadar, nu ar putea fi numită «vocea lui Dumnezeu» în acest sens”. 1.1.2.3 Loc de întâlnire cu ceilalți Am spus deja că interioritatea conștiinței este o interioritate de comuniune, dialog cu Dumnezeu și cu ceilalți. Întrebarea care provoacă reflecția noastră este următoarea: cum are loc această întâlnire cu ceilalți în conștiință? Teologul redemptorist german Bernhard Häring (1912 - 1998) în reflecția sa asupra tendinței
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ea ar putea să consimtă sau cere ceea ce nu este corect, așadar, nu ar putea fi numită «vocea lui Dumnezeu» în acest sens”. 1.1.2.3 Loc de întâlnire cu ceilalți Am spus deja că interioritatea conștiinței este o interioritate de comuniune, dialog cu Dumnezeu și cu ceilalți. Întrebarea care provoacă reflecția noastră este următoarea: cum are loc această întâlnire cu ceilalți în conștiință? Teologul redemptorist german Bernhard Häring (1912 - 1998) în reflecția sa asupra tendinței persoanei spre unitate și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Dumnezeu. Pe de o parte, ea apare ca „loc” al întâlnirii și al descoperirii lui Dumnezeu în intimitatea sufletului omului, „capabil de Dumnezeu”, iar pe de altă parte, ca „loc” al întâlnirii cu ceilalți, fapt din care rezultă nu o interioritate închisă și izolată, ci orientată spre comuniune, prin aspirația conștiinței la integrarea tuturor potențialităților ființei umane. În această optică putem să vorbim de funcțiile conștiinței morale: ca martor, judecător, normă de moralitate, care exprimă, în cele din urmă, raportul dintre
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
acesta se fondează pe un anterior nomen substantiale, pe perfecțiunea sa ontologică și pe caracterul în sine al persoanei. Persoana ca substanță primă nu doar există, ci subzistă, adică există în sine, și aceasta indică faptul că este dotată cu interioritate și imanență, spre deosebire de cea materială. În alți termeni, definiția persoanei nu depinde intrinsec de o alegere morală anterioară, ci de constatarea ontologică a statutului său și a caracteristicilor sale. Din examinarea realității și a gradului de perfecțiune ontologică a persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
experiența de sine, ci și din cea a tuturor oamenilor care se vor afla în poziția de obiect al experienței, adică într-un direct contact cognitiv. Doar în relația cu acel singur și unic om care sunt eu, se experimentează interioritatea (experiența interioară) care nu are loc în relația cu un alt om în afara mea. Toți ceilalți oameni sunt incluși în experiență din exterior (experiența exterioară). Experiența este unită cu înțelegerea, care are la bază intuiția intelectuală a faptului că „omul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sens pe care nu reușim să-l găsim decât în cadrul misterului și în necesitatea de a ni-l oferi cu orice preț. Conceptul de valoare morală izvorăște tocmai în această atmosferă de dramatism. Capacitatea persoanei de a face experiența propriei interiorități, dar și a exteriorității sale, se deschide ulterior spre experiența morală. La aceasta se referă, în mod special, documentul conciliar Gaudium et spes nr. 46. 2.3 De la experiența umană, la experiența morală Potrivit afirmației documentului conciliar Gaudium et spes
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
trupul meu. [...] A avea un trup înseamnă a avea pentru sine, a conserva pentru sine, a disimula și a avea forța de a-l descoperi. Caracteristica faptului de a se expune, pune trupul pe un plan în care exterioritatea și interioritatea nu se pot separa, adică există o tensiune, comuniunea intimă între exterioritate și interioritate”. În această direcție, D. Tettamanzi propune patru pasaje pentru a „atinge” chipul persoanei bolnave, din perspectiva credinței: primul pasaj este de la trup la corporalitate. Trupul bolnavului
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sine, a disimula și a avea forța de a-l descoperi. Caracteristica faptului de a se expune, pune trupul pe un plan în care exterioritatea și interioritatea nu se pot separa, adică există o tensiune, comuniunea intimă între exterioritate și interioritate”. În această direcție, D. Tettamanzi propune patru pasaje pentru a „atinge” chipul persoanei bolnave, din perspectiva credinței: primul pasaj este de la trup la corporalitate. Trupul bolnavului, de fapt, nu poate fi conceput ca un complex de țesuturi, de organe și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sînt capabile să împiedice totuși percepția sunetului valorilor. Pentru că în asemenea mase ale lumii apare numai ceea ce este material sau cantitativ; în lumea gîndirii și mai ales în cea a valorilor, se manifestă o mărime de alt gen, una a interiorității, pentru care orice extensiune în spațiu și timp este incomensurabilă. Se poate naște un sentiment de înfruntare cînd contradicțiile apar în forma cea mai acută; dar cu cît sufletul se adîncește în valorile înseși și în seriile cauzale producătoare de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
numit o veselă ironie a vieții. Găsim un loc, în felul nostru de a privi viața, și pentru faptul că ea prezintă constant repetiții. Aceeași energie care, în ciuda tuturor opreliștilor, păstrează ferm valorile vitale căștigate, poate păstra și prospețimea și interioritatea, în pofida tendinței moleșitoare și nivelatoare a repetării. CAPITOLUL V TRAGIC ȘI HUMOR 24. Comedie și tragedie Nu se poate dovedi, așa cum am remarcat deja, despre nici un sentiment total că indică o încheiere completă a vieții psihice. Atîta vreme cît apar
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se luptă înlăuntrul acelor caractere. Dar mai presus de orice, spaimele pe care le-a privit în față, ori pe care fantezia i le-a arătat ca fiind cu putință, nu l-au împiedicat să ne arate noblețea unei profunde interiorități, chiar și în nefericire și în ruină. S-a spus astfel: "Ceea ce i se întîmplă unei fiinșe cum e Cordelia nu este hotărîtor; lucrul hotărîtor e că ea există!"68. Putem exprima filosofic acest lucru astfel: Shakespeare nu-și pierde
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
potențiale, dar nici o posibilitate de a le pune în libertate. Humoristul n-ar putea interpreta așa ceva în sens humoristic. Pentru că ar trebui să admită că tragediei îi revine ultimul cuvînt. Da, dacă ar mai exista totuși o tragedie cu întreaga interioritate și măreție pe care e în stare să le provoace. Dar cînd izvoarele valorice ale existenței ar înceta să mai curgă, ar interveni o anemiere progresivă și o moleșire a vieții spirituale umane și ultimul act al dramei omenești ar
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se poate conchide, așadar, din liniștea aparentă a sentimentului total, asupra unei lipse de energie în situațiile de o clipă. Cînd vorbim despre tăria unui sentiment, trebuie să ne gîndim că aceasta se poate manifesta în două feluri: în forma interiorității, ca stare sufletească, și forma impetuozității, ca efect și ambele modalități se pot afla într-o acțiune reciprocă. Dacă este greu să înțelegem, pornind din lumea amintirii, energia cu care am acționat în trecut, deseori este și mai greu să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
reflectarea prin imagini abstracte, create cu ajutorul limbajului. 2. Reacțiile publicului-țintă la produsul creat sunt diferențiate astfel: - la operele artistice publicul reacționează în termeni emoționali; - la produsele din știință și tehnică, reacțiile sunt de natură intelectuală și practică. 3. Raportul între interioritate și exterioritate implicat în creație, este variat de la un domeniu la altul: - în artă este evocat mai mult fondul psihologic al creatorului; - în știință sunt exprimate mai ales aspecte ale mediului investigat; - în arhitectură se consideră că interioritatea și exterioritatea
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
Raportul între interioritate și exterioritate implicat în creație, este variat de la un domeniu la altul: - în artă este evocat mai mult fondul psihologic al creatorului; - în știință sunt exprimate mai ales aspecte ale mediului investigat; - în arhitectură se consideră că interioritatea și exterioritatea se află în echilibru. 4. Tipul de informație valorificată: - în artă este valorificată informația figurală sau senzorial perceptivă; - în matematică, chimie, logică se valorifică informația simbolică; - în știință, literatură, activitatea juridică și didactică, informația valorificată este cea semantică
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
Dionis”), G. Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu sau teoretizează pe marginea versificației moderne. Poemele din Anotimp interior țin de o atitudine neoclasică, „de limpezire a unei tensiuni lirice”, după mărturisirea autorului. Poezia se definește ca un spațiu al interiorității și reflecției asupra comuniunii cu natura, al erosului răsfrânt în amintiri nostalgice sau al meditației asupra actului de creație. Ț. a realizat și traduceri din Charles Baudelaire și Paul Valéry, unele selectate ulterior în antologii. SCRIERI: Premise literare, Timișoara, 1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290196_a_291525]
-
anul terminării liceului. După aceea, a urmat "armata lungă" care, probabil, iarăși l-a perturbat. E posibil, dar repet, noi facem aici niște speculații, plecând de la niște evenimente recente și... spectaculoase, e adevărat, dar fără a avea acces real la interioritatea subiectului în studiu. Nici măcar n-am vorbit direct cu el de foarte multă vreme... Poate va face el însuși, cândva, o mărturisire completă a acestor fapte ciudate și atunci, măcar, vom avea ceva de la care să pornim. Oricum, e clar
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
generând o aură de mister, alternează cu relatarea unor întâmplări cu personaje apăsat antitetice: meschini, duplicitari studenți, intelectuali și politicieni români, pe de o parte, generoși poporaniști englezi și ruși, pe de alta. Inserții confesive și scrutări meticuloase ale propriei interiorități apar și în pledoariile pro domo ale omului politic - Spovedanie pentru oameni cinstiți (1908), Pentru ce sunt un trădător... (1915), discursul Un caz de conștiință (1921) ori Documente și lămuriri..., unde se află și un remarcabil portret al lui Iuliu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
interior e foarte bogat, dar el se desfășoară din incident în incident mai mult decât din idee în idee. Prins în păienjenișul acțiunii, acest personaj unic ne apare ca o inteligență hiperbolizată. Inert și nedumerit, el este un martor liminar. Interioritatea lui și exteriorul fuzionează. În vreme ce viața i se întâmplă, el suportă, îndură mult peste resursele lui. Realul îl devorează. Gândirea e ultima fortăreață. Baza caracterizării este rememorarea. Există o serie de stări definitorii de care autorul Desperado se folosește în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
el însuși de acest gen, fiindcă după ce l-a terminat a redevenit ființa publică de dinainte de a-l scrie. Unii autori au o perfectă decență verbală, dar desferecă urâțenii morale sau afective șocante. Fie că e vorba de limbaj ori interioritate, scriitorul Desperado e îndrăgostit de ieșirea din normă, de aberantul incitant. Orice Desperado e acut conștient că într-o narațiune ca a lui, care pune obstacole în calea înțelegerii, fiindcă se folosește de ordinea memoriei și exagerează ceea ce a descoperit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui modernistă se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului nesofisticat. Până și romanele polițiste de calitate proastă discută acum ce gândește eroul, nu numai ce se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește, de obicei, direct cu lectorul. Fluxul conștiinței interpunea între personaj și lectură un edificiu de simboluri, coduri, subînțelesuri. Lectorul are liber acces la interioritatea eroului Desperado. E o interioritate ce se hrănește cu nimicuri prezente, nu una structurată pe cronologie. Eroul condamnat la prezent nu e tiranul intrigii (nu încheie trecutul cu un viitor de niciun fel); el e, pur și simplu, substanța, realitatea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește, de obicei, direct cu lectorul. Fluxul conștiinței interpunea între personaj și lectură un edificiu de simboluri, coduri, subînțelesuri. Lectorul are liber acces la interioritatea eroului Desperado. E o interioritate ce se hrănește cu nimicuri prezente, nu una structurată pe cronologie. Eroul condamnat la prezent nu e tiranul intrigii (nu încheie trecutul cu un viitor de niciun fel); el e, pur și simplu, substanța, realitatea ei. Romanul Desperado comunică o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
condamnat la prezent nu e tiranul intrigii (nu încheie trecutul cu un viitor de niciun fel); el e, pur și simplu, substanța, realitatea ei. Romanul Desperado comunică o isterie a realului. Fluxul conștiinței avea cultul inteligenței, al explorării lucide a interiorității cu un pre-limbaj, cu uneltele pre-verbalului (asociații, simboluri, subînțelesuri). Autorul Desperado revine la romanul de suflet, dar nu se întoarce la tradiție: el combină sentimentul (substanța) și tehnica (mecanismul) într-o simultaneitate despre care Peter Ackroyd scria, "Mintea e suflet
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
plăcerea textului. E meritul autorilor Desperado de a fi readus literatura în sufletul cititorului nedoritor de comentatori. Refuzul deznodământului clar, refuzul de a încheia opera în fond, decurge din celelalte refuzuri, al cronologiei, al realului exterior prezentat direct (nemediat de interioritate). Virginia Woolf se lamenta privind la romanele lui Galsworthy, Bennett, Wells și alți conformiști de geniu: "Chiar trebuie romanul să arate așa?" Joyce, încă înainte de Ulysses, inventa epifania (care era, în mod cert, o scurtcircuitare a limbajului, în ideea de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]