1,806 matches
-
durerea inerta, fără a le cunoaște cu precizie sursă și fără a putea acționa împotriva lor. Leopardi, pe de altă parte, conștientiza izvorul durerii și al suferinței umane. De-a lungul unui dialog perpetuu cu Natura el împingea dubiul și interogația până la extrem, cu puterea și avântul celui care înțelesese că forța oamenilor constă în capacitatea lor de a investiga misterele universului. Poetul crepuscular, deși avea în spate epoca dinamică a cuceririlor științei și în ciuda faptului că era conștient de condiția
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face să o vedem în mărimea în care o vedem? Ideea este repetată câteva pagini mai târziu, în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în Sărmanul Dionis curge egal și sfârșește cu un semn de întrebare mai curând retoric. În schimb, în [Archaeus], tonul interogativ trădează un interes autentic de a afla răspunsul: care este criteriul realității? (h1) O băutură preparată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor, aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește" și efectul persuasiv este aproape atins. Demonstrația urmează să fie completată cu elemente legate de relativitatea timpului, astfel încât, din rezultanta celor două să reiasă cât mai aproape de certitudine concluzia relativității realității. În schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ei marchează tot atâtea etape ale drumului parcurs de neofit către înțelegerea lui Archaeus. În varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], integrată celei finale, seria exemplificărilor indirecte pentru existența lui Archaeus este aceeași, dar într-o expunere monologică, neîntreruptă de interogații decât retorice: "Cugetări imposibile? Ce este imposibil? [...] Care este criteriul realității? [...] Dar e un visător! Bine. Cine? Noi ori el. Asta e-ntrebarea..." (Eminescu: 2011, II, pp. 313-315). De la o întrebare despre Archaeus la alta, curge suita nu de metafore
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
însuși modul lui de viață), preferă "să vadă" în continuare lumea cu susul în jos, îndrăgostindu-se fără speranță de (mutilata sufletește) Estella. Mai apoi, cînd toți din jurul său se arată oripilați de propunerea lui Jaggers, eroul o acceptă fără interogații suplimentare. Conversația cu Biddy ne lămurește și de ce. Pip are un scenariu nemărturisit în minte, care i-a dat deja toate explicațiile posibile: domnișoara Havisham este "binefăcătorul" misterios și doar ea conștientă de iubirea lui disperată pentru Estella poate să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la poeticitate, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți ce au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală de acut ecou expresiv"85. Pornind de la rolul estetic al neomodernismului, pe care am reținut că îl include în marea paradigmă a postmodernității, precum și ținând seama de tot acest context ideologic problematizant, Ioana Em. Petrescu identifică deconstructivismul, atât din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
diversifică, producându-se o alternanță dihotomică a deschiderii spre ilimitat și a claustrării. E regăsit, de asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din peisajul exterior în interioritate, poeții grupați în jurul revistei "Steaua" au reușit să dea dimensiuni și modulații noi lirismului, căci, după cum observa Petru Poantă, "construit din sugestii și notații
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată această traiectorie poetică drept o cădere, fără sfârșit a zborului, care, pe parcurs, se transformă în tăcere. O interiorizare a exteriorului, sau o formă de cenzură a emoției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
propriei ființe și aducând în spațiul dens al poemului un senzualism extrem de elocvent".74 Dincolo de acestea, există "sentimentul grav al trecerii timpului, ca și melancolia sau angoasa ființei umane, confruntate cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale (...) imaginile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le "împrumută" de la Generația sa, reușind, astfel, împreună, să aducă "dimensiuni si modulații noi lirismului"76. Acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
alte cuvinte, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți, care au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală de acut ecou expresiv"86. 2.3. Dosar de receptare critică Situarea unui autor în contextul unei anumite epoci/ generații, precum și stabilirea influenței pe care acesta o manifestă în promovarea unei anumite estetici, pe baza unor coordonate teoretice anterior
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
individuală, atunci devine pertinentă întrebarea retorică a lui Nichita Stănescu: "Să-ți trăiești soarta. Asta este un lucru relativ ușor de trăit. Dar dacă-r fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!"21 Devenită stigmat pentru întreaga Generație șaizecistă, interogația stănesciană devine justificabilă și pertinentă, în contextul în care rolul artistului-poet ar fi acela de a crea noi realități printr-o reconsiderare a realităților existente deja. Cu alte cuvinte, să reconstruiască ceea ce este construit, utilizând limbajul absolut, adică poezia, depre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de revelare a unei esențe"57. Condiția poetului drept salvator și reprezentant al unei generații capătă, astfel, contururi raționale, dincolo de cele exclusive senzoriale, în consecință trăirea acestuia ca militant al unor interese civice și spiritual este răspunsul strigătului poporului, al "interogației ontologice"58. Identificarea cu ceilalți, care se regăsește în majoritatea poemelor acestui prim volum (Aripi, Memoriu, Noapte de dragoste, Glumă, Regenerare, Robinson Crusoe), în scopul autocunoașterii, "se prelungește în tot ceea ce o înconjoară"59. Cu versuri de o transparență tulburătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scopul recuperării faptelor"101, iar cadrul natural, deși dominat de o priveliște vegetală moartă, redevine, totuși, în somn, un spațiu prielnic manifestării iubirii. Dialogul cu celălalt, devenit monolog prin lipsa răspunsului, capătă conotații onirice. Repetiția semiadverbului mai, plasată în numeroase interogații retorice, capătă un puternic efect stilistic, iar încercarea femininului de a reface cuplul, precum și de a tămădui răni, devine sisifică. Spațiul idilic este reconstruit dintr-o perspectivă nouă, aproape sumbră, în care elemente romantice semnificative iau o întorsătură de 180
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
irealitate sau dintre viață și moarte. Autoarea mai păstrează doar metaforele opace, care să marcheze subversiv opoziția față de ideologie. Gravitatea dominantă, născută dintr-o maturitate vizibilă și dintr-o conștientizare mai clară a scopului vieții este marcată stilistic prin prezența interogațiilor, devenite un șir filozofic de problematizări. Tototdată, într-o primă ipostază, lumea de acum Anei Blandiana este o lume "a opozițiilor, a contradicțiilor, ordonate într-un lanț de antinomii: sacru profan, viață și moarte, senzație și conștiință pur impur. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ne poată naște/ După chipul și asemănarea Ei./ Fără drept de apel/ Condamnați la naștere,/ Singuri și neputincioși în fața/ Creșterii noastre-nverzite/ În timpul ei crescător/ Ca-ntr-un mormânt ce dospește viața viitoare./ Noi doi,/ Gemeni în uterul spaimei". (Gemeni) Interogația retorică devine strigăt de salvare, când "o mare de trupuri inerte-/ Acoperind până în zare/ străzile, văile, munții-?/ Pe valurile căreia oricine/ (Cu singura condiție să fie treaz/ Sau cel puțin somnambul)/ Ar putea înainta/ Dar spre ce?/ O mare fără
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?"(Eu cred că suntem un popor vegetal) Voind cu orice preț a-și face auzită durerea, Ana Blandiana utilizează, în mod repetat, interogația retorică, urmată de afirmații concluzive de tipul : Eu cred că suntem un popor vegetal, celebră sintagmă, utilizată, ulterior, în multe caracterizări cu nuanță etnică. Pentru ca retorica să fie desăvârșită, autoarea alege, în aceste patru texte interzise publicate în volumul Amfiteatru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fixează reguli de acțiune concretă, În care se recunoaște expresia binelui, pentru atingerea scopului propus. Intrăm Într-o eră profund marcată de preocupări morale teoretizatoare. Când Însă vor fi ele urmate de practici individuale și sociale pe măsură? Este principala interogație În jurul căreia se organizează și se structurează lucrările cuprinse În acest volum, care descriu mai degrabă „preumblări” filosofico-morale printre problemele considerate semnificative ce marchează acest Început de secol și mileniu, decât să se pretindă sistematizări teoretice deosebit de savante. Mai mult
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
rapidă și continuă schimbare este argumentul responsabilității. General vorbind, atunci când cadrele sociale de adaptare și reintegrare a individului, când ierarhiile valorice cunosc modificări neașteptat de frecvente, când Înseși codurile morale ce păreau date o dată pentru totdeauna suferă schimbări radicale, interogația etică regăsește principiul responsabilității ca un concept-cheie al timpului nostru. În afaceri, responsabilitatea trebuie și poate să se manifeste În mai multe sensuri: - În raport cu participanții la realizarea afacerii: acționari, angajați, clienți/beneficiari; - În raport cu generația contemporană, care poate fi afectată direct
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
problema dacă noile modalități de acțiune umană - care fac obiectul unor „etici aplicative”- nu implică datorii și obligații inedite, ce pot antrena și riscuri considerabile, Termenul „applied ethics” apare În anii 60 În S.U.A. cu referire la noile domenii deschise interogației etice de implicațiile dezvoltării științei și tehnologiei moderne, astăzi desemnând bioetica, etica afacerilor, etica profesională, etica mediului Înconjurător și, mai nou, etica riscului. IV. Pentru o etică a responsabilității O interdeterminare inițială care să reclame noi abordări ale filosofiei morale
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
de propriile sale invenții, acest lucru se datorează capacității sale de a se Întreba asupra urmărilor acțiunii sale și de a găsi un răspuns la o asemenea Întrebare.” Este obligatoriu de remarcat că responsabilitatea nu este o soluție, ci o interogație, o exigență. dă. Exigența de autolimitare, inclusiv a amorului propriu. Să ne aducem aminte de Kant, care considera că izvorul răului este atenția excesivă pe care o acordăm propriei fericiri și recomanda ca fericirea să fie proporțională cu propriul merit
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
nici un efort, Doamna Sorohan a fost pentru foarte mulți dintre noi o forță catalitică, un punct cardinal în universul mișcător al vremurilor de tot felul, cele care au adus, în fluxul lor indistinct și indiferent la sensibilitatea umană, momente de interogație și cumpănă, de rătăcire sau de neputință. Cu o energie nesfârșită, Doamna Sorohan i-a ținut aproape pe cei tineri, i-a ajutat să se manifeste și să crească intelectual. Acest devotament a avut prețul lui uriaș de învestire și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
o asumi drept metodă de lucru. A lectura ironia în cheie adecvată presupune să înlături evidența, căci nici un cititor serios nu lucrează doar cu suprafețe, cu fețele văzute ale textului. Ironistul, ca orice profesor bun, ține spiritul în mișcare, căci interogația perpetuă, chiar dacă ia pe drum și forma unei iluzorii cunoașteri, sfârșește prin a fi autocunoaștere. Profesorul care educă în spiritul ironiei are oroare de adevăruri definitive și este dușmanul declarat al simțului comun, dar nu agreează nici pălăvrăgeala narcisistă, prinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nostalgică și concretă a căderii de pe bicicletă. Ca și altă dată, cu multă vreme în urmă, am avut același sentiment, de a fi căzut rău de tot de pe bicicletă. Încercînd să prindă contur, pierzîndu-se, imaginea a antrenat o serie de interogații cicliste. Ce reprezintă bicicleta de pe care am căzut? Pe ce pedalăm noi întruna, cu dorința de a fi la nesfîrșit și mai moderni? Pentru ce pedalăm atît de repede, ca să mergem unde, pînă unde? Să cazi de pe bicicletă nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din muncă baza organizării societății și a "avuției națiunilor". Dorință tot mai intensă de timp liber, reducere a duratei de lucru, șomaj: experții, profeții anunță sfîrșitul muncii. Ne vom limita, din perspectiva studiului nostru, la cîteva considerații sintetice, la cîteva interogații elementare. În ciuda reducerilor succesive ale duratei de lucru, muncim, într-un an, încă și mai mult decît în Evul Mediu (cînd sărbătorile religioase erau foarte numeroase). Timpul liber nu este, de altfel, în slujba muncii? Nu servește el adeseori pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ar cădea să avem feredee de apă de râu și izvor, singur mijloc de a ușura boalile numite și de a le vindeca, ba încă și de a le dezrădăcina cu vremea dintre noi?" Răspunsul decurgea logic din partea finală a interogației sale, întărind ideea: "[...] mai vârtos, atuncea când țara aceasta se găsește înzestrată nu numai cu râuri și izvoare pline de sănătate, dar și cu toate mijloacele ce sînt de trebuință spre înființarea unor asemene institute!"18 Ceea ce poate surprinde pe
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]