1,453 matches
-
mobilul. Dar e încărcat doar pe jumătate și habar n-am unde să mă duc, ca să am semnal. Dacă Trish are, înseamnă că pot vorbi și eu. Mă întreb în ce rețea... — Samantha ? Îi aud vocea de jos. — Samantha ? Pare iritată. Acum îi aud pașii pe scări. — Da, doamnă. Mă grăbesc pe hol. — Iată-te ! Se încruntă ușor. Te rog să nu dispari în camera ta în timpul programului. Nu vreau să fiu nevoită să te strig. — Ăă... da, doamnă Geiger, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de altceva. — N-o să reziști nici două minute în altă meserie ! Pare de-a dreptul jignită. Samantha, ești avocat. Pentru asta te-ai pregătit, pentru a fi avocat. — Mai sunt și alte lucruri pe lume decât să fii avocat ! strig iritată. Se lasă o tăcere rău prevestitoare. — Samantha, dacă ai nu știu ce depresie... — Nu am ! De nervi, ridic tonul. Faptul că îmi pun pur și simplu niște întrebări în legătură cu viața mea nu înseamnă că am o depresie ! Nu te-am rugat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e vorba. — Vă închipuiți că am propriile mele... ăă... tipicuri, zic, încercând să-mi iau un ton firesc. Dar n-am nimic împotrivă dacă vreți să-mi faceți o listă cu ce anume doriți să fac. — A. Trish pare ușor iritată. Bine, dacă chiar crezi că ai nevoie de așa ceva. Iar eu, Samantha, trebuie să discut cu tine mai încolo în cursul zilei de azi despre termenii și condițiile angajării tale, spune Eddie. Stă în fața oglinzii, ținând o halteră. Ca să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
una ca asta. În clipa în care stiloul lui Eddie atinge hârtia, mă aplec ușor spre el. — Domnule Geiger, zic pe un ton de urgență. Puteți veni puțin vă rog ? Să vorbesc ceva cu dumneavoastră ? Eddie ridică ochii spre mine iritat. — Samantha, spune zâmbind strâmb. Tocmai mă aflu în mijlocul unei tranzacții extrem de importante. Pentru mine, cel puțin ! Se uită în jur, iar cei trei bărbați râd și ei, ținându-i isonul. — E foarte urgent, îi spun. Nu durează mult. — Samantha... — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
efort să las o pauză firească, după care arăt în treacăt spre anunț. Ce-i asta ? — Nu servesc avocați, răspunde fără să clipească. — Nathaniel ! Vino puțin ! îl strigă cineva din celălalt capăt al barului și își dă ochii peste cap, iritat. Vin imediat. Îmi atinge mâna, apoi pleacă. Iau o gură mare de vin. Nu servește avocați. De ce nu servește avocați ? OK... calmează-te, îmi spun apăsat. E o glumă. Evident că e o glumă. Toată lumea urăște avocații, așa cum toată lumea urăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și Melissa asta. — Mmm, mormăi ca să mă lase în pace. Știi, nu e ușor să intri la drept, Samantha. Mai ales la cea mai bună facultate ! Îmi aruncă o privire sugestivă. Au fost nu știu câte sute pe un loc ! — Fantastic. Dau iritată cu cârpa pe televizor. E extraordinar. Nu e la cea mai bună facultate de drept. Asta ca să știi. — Și cât stă ? Încerc să pun întrebarea cât mai firesc cu putință. Depinde. Trish suflă un nor de fum. Examenul e peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe lista mea. Ai mai lucrat pentru noi până acum ? — Sunt nouă, spun, cu voce joasă. Însă am lucrat pentru Ebury Catering. În Gloucestershire. — N-am auzit de ei. Își consultă iar hârtiile și dă la pagina a doua, din ce în ce mai iritată. Scumpo, nu ești pe lista mea. Nu știu ce-i cu tine aici. Am vorbit cu un tip, zic fără să clipesc. Care mi-a zis că le-ar prinde bine niște ajutoare suplimentare. — Un tip ? Mă privește perplexă. Cine ? Tony ? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că începe să-și facă socotelile : dacă mă trimite la plimbare e posibil să-i fac o scenă urâtă, are alte lucruri stringente la care să se gândească, ce mai contează o chelneriță în plus... — Bine ! spune până la urmă, pufnind iritată. Dar va trebui să te schimbi. Cum ai zis că te cheamă ? — Trish Geiger. — Așa, da. Îmi notează numele. Păi hai să mergem sus, Trish. O, Doamne. Am intrat. E limpede că am fost destinată unei vieți de infractoare ! Data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
chiar acum. Însă nu mă pot opri. Nu am făcut nici o greșeală, așa-i ? Pornesc spre el. Te-ai folosit de mine. Mi-ai distrus cariera și te-ai uitat cum mi se duce viața de râpă... Serios acum, intervine iritat Arnold, întorcându-se spre ceilalți. A întrecut deja orice măsură. — Nu vreau decât să-mi răspunzi la întrebare ! urlu la el. Când mi-ai pus memo-ul ăla pe birou ? Fiindcă nu cred în ruptul capului că a fost acolo înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nathaniel, trebuie să înțelegi. Cum aș fi putut să-ți spun când ne-am întâlnit ? Toată lumea știe că urăști avocații. Ai chiar și un anunț la tine la pub - Nu servim avocați. — Anunțul ăla e o glumă. Dă din mână iritat. — Ba nu. Nu în totalitate. Îi întâlnesc privirea. Haide, Nathaniel. Dacă atunci când ne-am întâlnit ți-aș fi spus că sunt o avocată din City, te-ai fi purtat cu mine la fel ? Nu răspunde. Știu că e prea cinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
descurcăm noi cumva. Guy mă privește sceptic preț de o clipă, după care își dă capul pe spate și începe să râdă cu poftă. — Îți faci iluzii degeaba. Trăiești într-o lume care nu există. — Ce vrei să spui ? zic, iritată. O să ne descurcăm noi cumva. Dacă amândoi o vrem suficient de tare... — Nu sunt sigur că ai înțeles bine care e situația. Guy clatină din cap. Samantha, tu părăsești acest loc. Și te întorci la Londra, înapoi la realitate, înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
băi sau alte obiecte sanitare. Continuă, Samantha. De ce, erau sub orice critică ? strigă tipul cu obraji dolofani, pufnind în râs. — Continuă, Samantha, spune cu precipitații Hilary, cu un aer livid. — Ba categoric că nu erau sub orice critică ! Trish înaintează iritată pe peluză, și tocurile fuchsia i se afundă în iarbă. Nu accept să-mi fie comentate în acest mod malițios toaletele ! Toate sunt Royal Doulton. Sunt Royal Doulton, repetă în microfon. De cea mai bună calitate. Te descurci foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
anunțată, rostește glasul. Ne cerem scuze pentru orice... — O jumătate de oră ? David Elldridge își scoate nervos mobilul, livid la față. O să trebuiască să-mi reprogramez întâlnirea. — Și eu să-i amân pe tipii de la Pattinson Lobb. Guy pare la fel de iritat, și a început deja să tasteze agitat la telefon. Alo, Mary ? Guy. Fii atentă, am luat o mega plasă cu trenul ăsta. O să ajung cu o jumătate de oră întârziere... — Reprogramează-l pe Derek Tomlinson... dă instrucțiuni David. Va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruschețe, câteva lăzi, precar așezate după descărcatul pe jumătate, alunecară și se izbiră violent de ușa din spate, Să se spargă totul odată, strigă iritat. Fu nevoit să se oprească la baza rampei de ieșire, regulamentul cerea ca și paznicul de aici să verifice permisul, de ce nu se știe, sunt chestiuni birocratice, în principiu cine a intrat ca furnizor, tot ca furnizor va ieși, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sunt gardieni, trebuie tratați cu respect și considerație, nu li se răspunde Știu așa pur și simplu, bătrânul ar fi trebuit să spună, Da, domnule, cuvinte simpatice și obediente, potrivite în orice situație, adevărul e că gardianul, mai mult decât iritat, e deconcertat, se gândește că nici el n-ar fi trebuit să spună, Aici nu e garaj, și pe un ton disprețuitor de parcă ar fi regele lumii, când nu e nici măcar al subteranei murdare unde își petrece zilele. Tăie numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ai început pe neașteptate să patrulezi în civil, ceru socrul, Nu facem patrule, veghem la siguranța Centrului, nimic mai mult, Foarte bine, așa o fi, Nu am nimic de adăugat, nu mă mai întreba, te rog, îi tăie vorba Marçal, iritat. Se uită spre nevastă ca și cum ar fi întrebat-o din ce motiv tăcea, de ce nu-l apăra, iar ea spuse, Marçal are dreptate, tată, nu insista, iar apoi, sărutându-și bărbatul pe frunte, Iartă-ne, noi, Algorii, suntem cam neciopliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vreme voi fi În viață, ea Îți va fi vărsată la Începutul fiecărui an. E de ajuns? Este mai mult decât Îmi trebuie, n-aș ști ce să fac cu o asemenea sumă. Khayyam este sincer, dar Nizam se arată iritat. — Când vei fi cumpărat toate cărțile, când Îți vei fi umplut toate ulcioarele cu vin și Îți vei fi acoperit cu bijuterii toate amantele, vei Împărți milostenii celor aflați În nevoie, vei plăti caravana din Mecca, vei construi o moschee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu mă crede. Simt cum un val de umilință îmi arde obrajii. Ce crede? Că am inventat că Luke e iubitul meu? — Păi, să vă las să vă vedeți de șandvișuri, nu? zic, încercând ca glasul să nu sune la fel de iritat cum mă simt. Eu o să... mă duc să văd dacă nu cumva mama are nevoie de mine. O găsesc în capul scărilor, la ultimul etaj, împachetând perne de grădină în niște saci transparenți de plastic, apoi scoțând aerul din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Așa. Deci... ce vrei să spui? Spun că ar fi bine s‑o iei încet. Nu te aștepta să te acomodezi imediat. Stresul și ritmul vieții de aici e, sincer, cu totul altul decât la Londra. Mă uit la el iritată. — Și crezi că n‑am să fac față, da? — N‑am zis asta. Spun doar să o iei încet. Încearcă să simți pulsul orașului; imaginează‑ți cum ar fi să trăiești aici. Poate o să‑l urăști! Poate o să‑ți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipă, am sentimentul oribil că o să‑mi spună să‑mi văd de treaba mea. Dar el își trece mâinile prin păr, expiră adânc și ridică privirea spre mine. — Ai dreptate. Adevărul e că unul dintre susținătorii noștri financiari e cam iritat. — A, zic, mirată. De ce? — Pentru că s‑a răspândit un nenorocit de zvon cum că am fi pe punctul de a pierde Banca Londrei de client. — Serios? Mă uit la el și simt cum mă ia cu fiori pe șira spinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
blândețe. Și Madonna are unul exact la fel. — A! Madonna. Îi e adus cappuccino‑ul și ia o gură. — Deci... cum merge treaba? întreb, cu glasul ușor mai scăzut. Luke mi‑a zis că unul dintre susținătorii lui e cam iritat. — Da. Michael dă din cap grav. Nu înțeleg deloc ce se întâmplă. — Dar de ce aveți nevoie de investitori? întreb. Doar Luke are o grămadă de bani... Niciodată nu‑ți investești banii proprii, zice Michael. Prima regulă a afacerilor. În afară de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de raport pe care l‑am trimis vreodată... Există cea mai mică posibilitate de a fi dați în judecată pentru asta? Cine a fost secretara firmei în 1993? Ce mașină conduci? Ce... blestemată de pastă de dinți folosești? Se oprește iritat și‑și golește paharul, iar eu îl privesc supărată. — Par oribili, zic și chipul lui Luke e traversat rapid de umbra unui surâs. — Nu sunt oribili. Sunt doar niște investitori conservatori, de școală veche, și ceva îi deranjează. Nu știu ce. Expiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sună din nou. Nu sunt în stare să răspund. Nu pot vorbi nu nimeni, nici măcar cu Suze. Telefonul sună pentru a patra oară, iar Luke iese cu pași mari din baie, în prosop, și cu părul ud. — Nu răspunzi? zice iritat, și apucă telefonul. Alo? Da, sunt Luke Brandon. Cuprinsă de panică, strâng cuvertura mai bine în jurul meu. — Bine, zice Luke. Bine, ne vedem atunci. Pune telefonul jos și scrie ceva pe o hârtie. — Cine era? zic, încercând să nu‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
înghit în sec. Crezi că au văzut articolul? — A, cred că da, spune Luke. E ceva în vocea lui care mă face să tresar. — Da, sunt destul de sigur că l‑au văzut. Se luptă cu ultimul nasture al cămășii. Brusc, iritat, trage de cămașă, și o rupe. — Luke, zic neajutorată. Îmi... îmi pare așa de rău. Nu știu ce pot face. Respir adânc. Am să fac tot ce pot. Nu poți să faci nimic, zice Luke categoric. Intră baie și, câteva clipe mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mi spui. E o încordare în glasul meu, care‑l face să tresară. — Becky... — La fereastră sau la culoar? îl întrerupe fata de la check‑in. — La fereastră, vă rog. — Becky... Mobilul lui începe să sune strident și el îl oprește, iritat. — Becky... vreau să vorbim. — Acum vrei să vorbim? zic uimită. Bravo. Ți‑ai ales perfect momentul. Exact când trebuie să mă îmbarc. Îi dau una ziarului. Și cu ședința de urgență ce faci? — Poate să mai aștepte. Viitorul companiei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]