8,051 matches
-
angajeze altfel decât ca bătăuși la discotecă? - Se întoarse spre armean și-l întrebă: Ești gata? — Am altă soluție...? veni răspunsul acru. Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine. — La drum, atunci! Și liniștește-te; tuaregul s-a jurat că nu ești în primejdie. Și tu îl crezi? Celălalt încuviință în timp ce-l luă de braț și-l împinse ușor spre ieșire, aproape prietenos. Dacă nu l-aș crede, n-aș face ceea ce fac. — Sper să nu-ți pară rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i servească drept punct de reper; nici măcar un mizerabil tufiș prăfuit, care să fie dovada că se află pe Pământ și nu pe Lună. Nici o altă întindere nu putea fi mai netedă și nici un alt peisaj mai monoton, pentru că puteai jura că fiecare dintre acele pietre e identică cu următoarea și fusese pusă acolo mai degrabă ca să-l încurce pe călător decât să-l ajute să se orienteze. Rămase acolo ca o piatră între atâtea alte pietre, cu speranța că sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
H. și de R., spunînd că i-a văzut În sală asaltați de ziariști și fotoreporteri care făceau totul ca el să nu apară În cadru. Știam cu toții că H. și R. sînt În România, dar el susținea și se jura că erau acolo. Știa exact și locul unde ședeau, În stînga lîngă ușă. Apoi mi s-a adresat mie spunîndu-mi că a văzut semnele și le-a Înțeles În sfîrșit și că am să le văd și eu peste cîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
probabil - azi sîntem În 25 aprilie, se Împlinesc exact șapte luni de cînd scriu la această carte și de cînd mă obsedează săpunul lui Leopold Bloom. Ciudat. ...dar unde am rămas, vorbeam de o fată. Cine mai știe ce fată? „Jur că am să păstrez totdeauna, niciodată n-am să trădez vreo parte sau părți, chipul sau arta - În tulburiile nisipuri ale mării un otgon lung dinspre țărm unde fluxul se trage Îndărăt și se revarsă“... o fată În spatele tuturor pereților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să nu aibă prea mult de-a face cu el. A auzit o poveste și i-a dat un titlu. Titlurile erau specialitatea lui. În noaptea când i-au amputat ambele picioare, Igor Gherasimov l-a pus pe medic să jure că data viitoare nu-l va mai supune la asemenea chinuri. Nu numai pe el, dar nici pe prietenii lui, dacă vor ajunge vreodată într-o situație atât de jalnică. Adică pe Bódog, pe Iosif și Fratele său și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vor trăi în belșug de pe urma muncii mele! - și mi-a aruncat pe masă bancnota aceea de o mie pe care i-o dădusem cu o zi înainte ca să-și plătească chiria. Aici nu mai pune piciorul, vorbesc serios“ - s-a jurat Iosif și Fratele său. „Ține-ți vaza aia miceniană, n-ai decât s-o mâzgălești, dar aici nu mai calci. Nu mă deranjează că n-ai nici treizeci de ani și că ai dreptate, ci doar că eu mor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
noi, domnul Farney la pian. Apoi domnul Farney ne-a dat un certificat care atesta faptul că am încheiat cu succes gimnaziul și că puteam intra la orice liceu de stat cu ea și spera să și facem asta. Am jurat credință steagului și am recitat poezia. Toți au spus poezia prea repede și au stricat totul. Și apoi am absolvit gimnaziul. Am trecut pe lângă domnișoara Moore, care a zis că e mândră de mine, și apoi am mers la tanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
apartament în dimineața asta. Am un somn foarte ușor, vezi tu? Pe măsură ce îmbătrânești, draga mea, ai mai puțină nevoie de somn, și chiar și când adorm, mă trezesc foarte ușor. Se juca cu broșa de la gât. — Așa e, aș fi jurat că în dimineața asta a fost ocupată în bucătărie. E perete comun cu dormitorul meu, știi? Nu era încă lumină, dar nici noapte nu mai era. Perdelele mele lasă înăuntru puțină lumină, pentru că nu sunt atât de groase pe cât par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am proptit cizmele pe el și m-am aplecat spre ea. — Deci nu erai cu el în apartament? Nu, mergeam către casa lui. Am auzit geamul spart și l-am văzut cum a zburat... A făcut o pauză. Puteam să jur că o face intenționat. M-am întors imediat și am început să merg pe drumul pe care venisem. Am chemat aproape imediat un taxi și am venit direct aici. M-am uitat la ea. în mod bizar i-am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
chiar, după părerea multora, deși scria deja de mai bine de patruzeci de ani, vitalitatea și prospețimea scrisului său erau atât de mari și de neschimbate față de perioada de început, încât toți cei care îl cunoșteau, adică toți oamenii, se jurau că Mircea se numără printre cei mai mari scriitori pe care îi avusese vreodată omenirea. Sigur, mulți spuneau aceste lucruri cu jumătate de gură, printre dinți sau dând acatiste la biserică pentru moartea lui, dar adevărul era că Mircea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și sentimentul de nepotrivire sufletească cu locul unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam să apăs pe clanță, intuind că nu am ce să caut aici, erau privirile acestor oameni. În acele momente puteam să jur că niște căutături mai pline de ură și mai tăioase nu întâlnisem nicicând. Mă priveau toți, fără excepție, cu o răutate ce depășea cu mult puterea mea de înțelegere și pot spune, fără să greșesc, că se aflau acolo pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dispariție. Și cum nici eu, nici el nu prea aveam chef să murim, iată că am încercat să ne potolim, revenind la locurile noastre. - Mda. Genial... spuse Euripide răvășit, încercând să se regăsească. N-am mai văzut niciodată așa ceva, mă jur... Doamne Dumnezeule... Genial domnul Bobby Giordano, nu-i așa? întrebă el ceva mai tare, nesigur, pentru a vedea dacă opinia sa este împărtășită de noi sau nu. - Da, da... se auziră vocile câtorva tineri. Genial... I-am observat cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vremelnice nefericiri, să tânjesc după sinucideri și stări providențiale care mai de care mai maiestuoase. Am să aleg lumina albă în locul celei negre, am să aleg să trăiesc asemeni și împreună cu toți ceilalți oameni ai mei, fără încăperi dubioase, mă jur, am să aleg să mă bucur de fiecare moment pe care l-aș putea avea în universul acesta magnific, cu toate că... o știu prea bine, numai contrastele pot face ca universul acesta, precum și altele, să dăinuie încă... Și-atunci? Biserică sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pentru a descrie cum se cuvine oroarea a ceea ce am făcut. Gata, s-a săvârșit... ce simplu a fost! Am dat drumul sângelui acela aprig care îmi alerga prin vene și pe care am să-l las să curgă, mă jur, să fugă pe străzile tuturor orașelor, ca un avertisment pentru cei care vor vrea să mai nască copiii precum cel care am fost eu! E vorba, probabil, de puțin timp până să părăsesc lumea pe care am disprețuit-o atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea că fuge degeaba, că tot nu ajunge la timp. În noaptea aceea, am rătăcit mult timp pe bulevarde și mi-am jurat să păstrez monedele de argint ale Zinocikăi toată viața, da, toată viața. Pe Zinocika n-am mai văzut-o niciodată. Moscova-i mare și câtă lume nu încape în ea. 3 Șefii din clasa noastră erau Stein, Egorov și, pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o lentilă măritoare. Și plapuma din petice multicolore, umedă și grea, că părea umplută cu nisip; și un sân de femeie lăsat obosit într-o parte, un sân cu gurguiul de culoare cafenie și cu mici proeminențe de culoare albă jur împrejur. În sfârșit, finalul și convingerea că farmecele femeii care inflamează senzualitatea noastră sunt ca mirosurile de mâncare: te ispitesc atunci când ești flămând și îți produc silă atunci când ești sătul. Când am ieșit, era deja dimineață. Din hornul casei vecine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-i provoacă frisoane de silă, îl obligă să se uite la ceea ce, hotărât, el n-ar vrea să vadă. Aceeași ispită mă încerca și pe mine în relațiile mele cu Stein. De fiecare dată când mă întorceam de la el, mă juram că n-am să mai pun piciorul pe acolo. Dar, când, peste câteva zile, Stein mă chema la telefon, mă duceam din nou la el. Mă duceam, probabil, pentru a-mi savura sila. Adeseori, stând culcat pe întuneric în cămăruța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plâns. Ileana trebuia să sosească din clipă-n clipă, cu masa de seară pentru copil. Din camera alăturată se auzi soneria telefonului. Cristian nici nu se sinchisise să-l bage în seamă. Știa cine e la capătul firului, putea să jure că soacră-sa sună din nou ca să vadă ce mai fac. Probabil că Ileana ridicase deja receptorul pentru că zgomotul strident încetă imediat. Asta însemna că masa micuțului va mai întârzia cel puțin un sfert de oră, cam atât dura convorbirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
materialului rezultat din excavare. Ieșise cu vagonetul la descărcat și acum se întorcea în mină. Era pe podețul din prima cavernă când auzi pentru prima dată zgomotul acela. Era un sunet grav, ca un geamăt ieșit din adânc. Putea să jure că venea din galeria unde lucra el. I se păru că muntele însuși oftase. Se opri în loc, simțind părul zbârlindu-i-se pe ceafă. Nu mai auzise niciodată așa ceva. Rămase nemișcat, ascultând cu urechile ciulite. Liniștea nu era tulburată decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristian dădu din cap și se îndreptă spre mașina de poliție. Nu mai avea nimic de făcut acolo. De acum era treaba celor de la criminalistică. Ei trebuiau să ridice amprentele, asta, dacă Pop considera că e necesar, dar putea să jure că acest lucru nu se va întâmpla. Comandantul nu agrea de loc ideea că acolo s-ar fi putut petrece ceva necurat, îi plăcea mai mult ipoteza disparițiilor. Orice, dar nimic care să îi mărească lui gradul de infracționalitate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
numele Domnului alături de cel al necuratului, nu-l deranja de loc pe chelner. Important era că se făcuse lumină în capul lui. Dar tă cerea nu dură mult, omul rămăsese în continuare pe gânduri. În liniștea din grădină puteai să juri că se aud rotițele cum se învârt în capul său. Bine, dar atunci, de ce ați venit în Baia de Sus? Nu ți-am spus că sunt în concediu? Ce concediu, domnule inspector? Hai să fim serioși! Cine vine în concediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Maricel, cu o voce tunătoare pe care n-ai fi bănuit că o are. Tăceți din gură, că deranjați ceilalți clienți! adăugă el, cu glas mai molcom de astă dată. Deși stătea cu spatele la el, Cristian Toma ar fi putut să jure că Maricel făcuse un semn cu capul spre el, atrăgându-le țiganilor atenția că nu e bine să-l deranjeze pe domnul inspector de la poliție. Larma încetă imediat ce starostele ori ce o mai fi fost el se răsti cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zilele de azi pe mâine. În timp ce vorbea, deschise cu dexteritate punguța și lăsă să cadă grăunții de aur înăuntru. Cu o mișcare scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde observaseră ei șatra țiganilor zlătari. Aceea era mult mai plină, dar se făcu că nu observă. Dădu aprobator din cap, ca și cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era mai puțin înaltă acolo, ca și cum ar fi călcat-o cineva de curând. Se hotărî să vadă despre ce este vorba și porni într-acolo. Făcuse abia câțiva pași când sentimentul că nu era singur reveni din nou. Putea să jure că este privit. Un al șaselea simț îl punea în gardă, atenționându-l că este supravegheat. Inima începu să-i bată în piept cu putere, în timp ce un fior i se scurgea în jos pe șira spinării. Strânse cu putere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vârf. Iarăși nimic, nu vedea nici o amenințare venind de acolo și totuși spaima punea stăpânire pe el. Se răsuci pe călcâie și examină cu atenție linia copacilor. Bineînțeles nici acolo nu părea să fie nimic periculos. Și totuși, putea să jure că cineva îl pândește, așteptând doar o clipă de neatenție ca să se repeadă asupra sa. Mai trecuse prin asemenea situații și avea încredere în intuițiile sale. De câte ori se afla în pericol, cel de al șaselea simț îl punea în gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]