2,010 matches
-
ferite. Numai că dreptatea mea mi-a înrăutățit la maximum situația. Am ajuns să umblu prin curtea școlii singur ca un câine râios. Din același motiv am încasat câteva pedepse grele, umilitoare, în public, când am simțit pe pielea mea lașitatea bravilor mei colegi. Nu vreau să intru acum în amănunte. Trec de aceea direct la scandalul datorită căruia în cele din urmă am scăpat - e drept că numai eu gândeam astfel - de școala de corecție. Un lungan, căruia îi mijise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi dădusem o nuanță ușor golănească: fiecare să-și rezolve singur neplăcerile, să nu impută aerul din jurul lui. Ascultam necazurile altora, dar numai când erau mărunte; cele mari mă puneau pe fugă. Au existat totdeauna, se pare, în mine o lașitate și o nepăsare care au ieșit la iveală foarte devreme, încă de la patru ani, la înmormântarea bunicului meu dinspre mamă, pe care nu-l țin minte decât din fotografii; avea o mustață lungă și blondă, era un bărbat frumos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cameră m-a calmat și în clipa aceea chiar mi-a părut rău că o pierdusem, din câte înțelegeam, pe Marta. Simțeam în ea un fel de ostilitate - auzise de Laura? se lămurise că n-o iubeam? nu-mi ierta lașitatea?, dar n-avea rost să mă cert cu ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
universul diabolicilor nu din exces, ci din lipsă de credință. Umilit de incapacitatea lui de a crea (și toată viața utilizase dorințele frustrate și paginile nescrise vreodată, unele ca metaforă a celorlalte și viceversa, totul sub semnul presupusei, impalpabilei lui lașități), acum Își dădea seama că, lucrând la construcția Planului, În realitate crease. Era pe cale să se Îndrăgostească de Golemul său și găsea În asta un motiv de consolare. Viața - a lui și aceea a umanității - ca artă, iar În lipsa artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
era mai adevărat decât Jim Cânepă, poate chiar decât Cecilia, poate chiar decât Însăși Lorenza Pellegrini. Belbo, bolnav de atâtea Întâlniri eșuate, simțea că acum i se dă o Întâlnire reală. Astfel Încât nu putea nici măcar să dezerteze de la ea prin lașitate, pentru că fusese pus cu spatele la zid. Teama Îl obliga să fie curajos. Inventând, crease principiul de realitate. 106 Lista nr. 5, șase maiouri, șase indispensabili și șase batiste, i-a intrigat Întotdeauna pe Învățați, esențialmente din cauza totalei absențe a ciorapilor. (Woody
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sunt eroi. La Paris avusese probabil primul contact și-și dăduse seama că Ei nu-i credeau cuvintele. Erau prea simpli. Acum se așteptau la o dezvăluire, sub amenințarea cu moartea. Belbo nu avea dezvăluiri de făcut și, ultima dintre lașitățile lui, se temea să nu moară. Și atunci Încercase să-și piardă urma și mă chemase. Dar ei Îl prinseseră. 111 C’est une leçon par la suite. Quand votre ennemi se reproduira, car il n’est pas à son
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a frivolității și neseriozității remodelând într-o formă nouă concepția despre artă și joc<footnote Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005, p. 252 footnote>. Perioada postmodernă hypermaterialistă dezvoltă în individ acute ”calități” - considerate, probabil, defecte altădată - precum ipocrizia, lașitatea și înfumurarea, iar pentru a subzista cu succes cerințelor prezentului se ”impune” să fii maestru în arta tradării și a lingușirii, să te adaptezi după interesul propriu, să susții ideii care nu îți aparțin atunci când este necesar, să fii un
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
pe metru pătrat de cușcă mai bine decât mulți dintre noi pe hectare. Putem fi înșelați de faptul că înăuntru, cu mâncare dată la ore fixe și doctor la dispoziție, putem trăi, tot nu ne descurcăm în lumea de afară. Lașitățile însă ne vor însoți. Bănuim că dacă au ucis stau țepeni în cuștile lor ani lungi. Or, ei mișcă. Se aerisesc, se plimbă, joacă fotbal, șeptică, pocher, pun lumea la cale. Merg la Club, la spectacole sau la făcut artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
luam de la bogați și dădeam la familia mea din pușcărie, frate și tată. În ziua de azi nu are curaj nici unul pe stradă să zică de ce bați. Oamenii de frică nu se apără, dacă are ăla cuțit sau pistol, e lașitate. Aveam sabie de la 16 ani. Normal, ca să mă apăr, că aveam frate și tată și veneau ăia acasă și mă luau la poceală, sau dacă intra vreunul peste mine în casă, ce făceam, așteptam legitimă apărare, să mă apăr? nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ce le scrii, ca să-mi duc nevasta și copiii la circ”. Pe post de editorial — un articol al lui Ion Vinea („Note repezi“). După ce deplînge faptul că „Prin urale, se celebră în apus moartea bravurei civice a socialiștilor”, autorul denunță „lașitatea” adepților războiului printr-o pledoarie individualist-pacifistă: „În război, gesturile sînt lașe. (...) asasinarea premeditată a pacifiștilor (...) măsuri contra panicei, contra adevărului și minciunei toate înlesnirile pe cari le face pufuirea separată a individului... Porți înlăuntrul tău leul, șacalul, hydra, — stăpînește-i. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
natură artistică: estetica evazionistă a visului vs estetica utilitaristă a constructivismului, apărarea purității radicale a unor „atitudini de artă care presupun sacrificiu și singurătate” ș.a.m.d. Acest „estetism individualist” va fi, în curînd, denunțat ca un handicap, ca o lașitate și ca o „concesie” oportunistă de către colegii de la unu. Un adevărat conflict de interese, generat de o „nepotrivire de caracter”. Căci pentru Ilarie Voronca suprarealismul nu era decît o formă de radicalitate poetică. Intrarea sa în Societatea Scriitorilor Români și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la sănătoasa ca un laș ce era. A fost tare caraghios. Ceea ce a deranjat-o însă și mai mult pe Tomoe a fost atitudinea lui din dimineața următoare. Era sfios și nu mai știa ce scuze să-și găsească pentru lașitatea de care dăduse dovadă în seara precedentă. — Adevărul este, Tomoe, că am fugit ca să chem poliția. Tomoe strâmbă din nas, zâmbi și-i întoarse spatele. „Aș vrea să cunosc un bărbat pe care să mă pot bizui“, gândi Tomoe ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zice rău despre mine. Am dormit bine, n-am avut nici un coșmar, sunt ușor și limpede. Nu m-am simțit demult atât de liniștit. Parcă sunt ca după o furtună. Mă crezi? ― Nu. ― Și totuși, e adevărat. Spune-mi, cuvântul "lașitate" s-a rostit? ― Bineînțeles. ― Mă așteptam. ― Nu e cazul să te întuneci, Galilei. ― Dar cine ți-a spus că mă întunec? Sunt mai departe liniștit. Te ascult. ― Eu am trăit lașitatea în forme mai rele decât tine. ― Chiar așa? ― Chiar
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
crezi? ― Nu. ― Și totuși, e adevărat. Spune-mi, cuvântul "lașitate" s-a rostit? ― Bineînțeles. ― Mă așteptam. ― Nu e cazul să te întuneci, Galilei. ― Dar cine ți-a spus că mă întunec? Sunt mai departe liniștit. Te ascult. ― Eu am trăit lașitatea în forme mai rele decât tine. ― Chiar așa? ― Chiar așa. ― Un tribunal al Inchiziției nu se compară cu nimic. Dacă n-ai fost acolo, nu știi ce e dezgustul. ― Ba știu. ― Tăcerea grea, ca o draperie îmbibată de umezeală și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Galilei, în al șaptezecelea an al vieții mele..." Până aici e ușor. Dar greul abia urmează. Primele vorbe pe care le vei rosti îți pot fi fatale... O asemenea experiență nu poate fi imaginată. Toți cei care mă învinuiesc de "lașitate" vorbesc în necunoștință de cauză, crede-mă. ― În privința asta te cred. Știu că nu exagerezi. ― De unde știi? ― Știu, Galilei... De la Julia. ― Cine e Julia? ― O femeie pe care am iubit-o mult... Mi-a frecat brațul stâng cu suc din
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
discutăm? Fiindcă aici e cheia problemei Cine pretinde că nu trebuia să abjur îmi reproșează, implicit, că sunt viu, că trăiesc. Nu se putea să nu retractez și să rămân în viață. Trebuia să aleg. La drept vorbind, pălăvrăgeala pe seama "lașității" mele e o nesfârșită ipocrizie. Nimeni n-are bunul simț să declare, răspicat, că era mai înțelept să mor. Toți se reped să spună doar că era mai frumos din partea mea să nu abjur. De parcă era posibil să zic "nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
izbânzi ale Inchiziției. ― Dar asta nu e vina celor care se văd constrânși să abjure. Ei se trezesc într-o situație în care sunt nevoiți să fie egoiști. Dacă nu-și apară viața, o pierd. Răul trebuie căutat nu în "lașitatea" celor siliți să abjure... ― Firește. Îngăduie-mi, totuși, să duc până la capăt ce începusem să spun. Ce-ți zic acum n-am auzit de la alții. Sunt gânduri pe care le-am măcinat în cap după sinuciderea Juliei, în nopțile în
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pierdea firele de păr - dimineața le găsea pe pernă, fragile și despicate. Purta ochelari și nu mai avea speranțe. Îmbătrânea fără să fi fost vreodată tânăr cu adevărat. Și, mai mult decât atât, era sătul de minciună, de prefăcătorie, de lașitate. Era scârbit de monogamie, de fidelitate - sătul de cât se Înclinase În fața conveniențelor sociale, a circumstanțelor și a rațiunii. Ar fi vrut să zgârie caroseria BMW-ului lui Dario cu cheile casei În care el nu avea să locuiască vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
strălucitoare de la caseta din aparat. Regele Leu. Măcar el nu și-a dat seama de nimic. O gaură mică, aproape invizibilă, În ceafă, Între buclele cârlionțate strălucitoare de gel, ridicate În sus ca țepii unui porc spinos. În ceafă, cu lașitate. Ca o trădare, În timp ce-și urmărea desenele animate. Fără a-i da vreo șansă. Nici una. Mititelului, nu. Mititelul primul. Lașule, ticălosule, cum se poate, cum ai putut... Dacă-l găsesc, se gândește, dacă-l găsesc Îl... A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu am știut că toate lucrurile care mi se par datoare să existe, vor dispărea. Mă cheamă păpușile, să le iau iarăși în brațe, copilăria-napoi, credința în puterea de a face lucrurile mai bine, lăsând la o parte amăgirea lașității și a neputinței. Caut cu disperare prin cotloanele inimii mele gânduri, iubiri și uri ascunse, căci vreau să le scot la iveală, pentru că prea des acestea sunt închise. Dau frâu liber imaginației. Am prea multe de dăruit. Vrea lacrimi pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dar dragostea nu scuză chiar totul. Știi, tatăl meu m-a crescut În respectul pentru anumite valori, iar minciuna, disimularea, manipularea nu au În ochii mei nici o justificare. Dădu din cap. - Nu pot crede că Christian a acționat cu atîta lașitate. - Tatăl dumitale ar fi trebuit să te Învețe că bărbații au și ei slăbiciunile lor. - Nu și Christian! replică ea cu duritate. Scriitorul se Înclină cu un zîmbet scurt și nu mai stărui. Dar de ce oare ar fi mințit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să știi dacă n-ai fi făcut și mai rău. - Asta e scuza tipică a lașilor, mamă. - Eși necruțătoare. - Am cu cine semăna, nu crezi? Marie oftă. - Nu asta voiam să spun. - Ba da. Și ai fără Îndoială dreptate. Din lașitate n-am spus nimic, nici măcar după moartea fraților tăi. Jeanne dădu din cap. - Tatăl tău nu mi-ar fi iertat niciodată minciunile. Și nici tu, nu-i așa? Ușa care se deschise lăsîndu-l pe Milic să intre o scuti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
opri În fața proprietății și-l văzură pe Pierre-Marie coborînd, cu trăsăturile feței strîmbate de o furie pe care nici măcar nu mai Încerca s-o ascundă, Își spuseră că poate ar fi fost bine să intervină, apoi, cu un dram de lașitate, căzură de acord că Marie Kermeur, căpitanul lor, le ordonase să noteze vizitele, nu să le interzică. La fel procedară cînd o văzură pe Gwen ieșind din casă: atîta vreme cît rămînea pe proprietatea ei, n-aveau nici un motiv să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
agăță pe aceea a lui Lucas. Flash. Ar fi vrut să-i spună că aceea nu era ea, că o alta se preta la jocul pe care se aștepta ca ea să-l facă. Închise o clipă ochii, conștientă de lașitatea ei, iar cînd Îi redeschise, Îl văzu Îndepărtîndu-se. Ce importanță mai avea că o Îmbrățișa Christian, În starea În care ajunsese? Nici una. Din orele care urmară, Marie nu mai păstră nici o amintire. În sfîrșit rămaseră singuri, amîndoi. La hotel. Christian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i se ofereau. În zori, se hotărîse să-și amîne decizia pe mai tîrziu. Totul avea să fie cu siguranță mai limpede În mintea ei cînd se va fi eliberat de toți demonii care o obsedau, Își spuse ea cu lașitate. Era Încă devreme cînd ajunse la jandarmerie. O salută scurt pe Annick: aceasta băgă de seamă cearcănele și mutra Încruntată fără să facă nici un comentariu. - Cafea? Marie Încuviință fără să se oprească. - Așteaptă, am să mă duc să deschid obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]