1,291 matches
-
domni sărută mâna Ș-altceva încă la Doamne? Sau acei care-și pun osul Carul statului de-l mișcă? Ah, prea știi mai dinainte Tot ce-i doare și ce-i pișcă. {EminescuOpIV 501} Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onori, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru națiune. Toți acei ce-n astă lume Vor ceva... mă lese-n pace, Eu nu voiu nimic, nimica, De cât pace, pace, pace. Și de-or trece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rampă, fluierând și înghiontindu-se, împingînd tumbăraiele grele, pline de gunoaie. Pe umeri, purtau mături lungi de nuiele. Desculți și flămânzi, bețivi și răi, trebuia să țipi la ei ca să te asculte, că și el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea lucruri. Când se mai îmbătau, haidamacii fi spuneau printre dinți: - Vătaf puturos, de ne mănânci pâinea și sudoarea, o să te tăiem, o să-ți scoatem mațele afară! Dumnezeu fl știa câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
granguri și la fețe bogate, zise unul. Erau patru balaoacheși, căutați la dinți, cu niște ochi dulci, lipicioși și se făcură mai aproape de masă. Ăl cu țambalul clămpăni o dată coardele și trase cu ochiul la ceilalți: - Dumitru-mi zice, mînca-ți-aș leafa! Era sfrijit și nedormit cu zilele, cam urduros, dar cu mâna repede. Instrumentul răsună și vioristul luă cântecul din zbor: - Să-mi ziceți Inel, inel de aur, porunci starostele. Ori nu-l știți? Anghel, că așa-l chema, băgă dibla
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mănîncă? De unde cumpără mălaiul, săpunul? Nu de la tine, de la altul! N-au bani totdeauna? Nu-i nimic. Dă-le pe datorie, te-am mai învățat. Datoria e ca buba coaptă, de ce-o lași, d-aia crește. Îl știi cu leafă, fă-i loc în carnet! Azi îi dai, mîine-i dai, el nu zice nu! Tu scrii! La ziua lor, scoți socoteala: atât și-atît! Trebuie să plătească! Altfel nu le mai dai și, când i-ai obișnuit, e greu să-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și drumurile gropii lui Ouatu se lățeau. Unii trăgeau spre rampă, își 105 așterneau cum puteau. După trei zile intrau în prăvălia lui Stere și-i cereau făină pe datorie. Carnetul negustorului se umplea de linii și de semne. La leafă plăteau până la ultimul leu, se mirau de cât aveau să dea, cârciumarul îi încărca dintr-un condei, nu le venea să-i zică, de frică să nu-l supere, c-așa-i făcută lumea asta: pe-ăl de-ți dă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apăsat, hotărâte să facă un lucru despre care nu știau prea multe până acum. 219 - După ce-l ducem, îi dăm foc la casă! spuse un bărbat îmbrăcat într-o scurtă vătuită, plină de unsoare. - Mie mi-a pus poprire pe leafă pentru că n-am mai avut cu ce să-i plătesc... - A făcut șase case pe Grivița din dobînzi! - Se ținea cu judecătorii și cu sergenții. - Ne scotea trențele în stradă și-și bătea joc de sufletul nostru... Cioclii loveau caii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
serj! - Ia și te-ncalță! Ia și te-ncalță! - Uite ce mai costum! Extra, frățioare! Și-i trăgeau pe mocani de mână, îi băgau în prăvălii și le luau banii. Manglitorul a adulmecat, yeneau și ceferiștii grămadă. Era zi de leafă și se putea face treabă. Îi ardeau palmele să mai simtă hârtiile de-o sută în buzunare. - Mai repede, Paraschive, 1-a grăbit pe ucenic. Te miști ca ochiul mortului... Haide-ncoace, că am eu șustele mele... Când să străbată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lămpi roiau țânțarii. Câte o bătrână ridica șervetul uns cu urmele gurii știrbe, să alunge gângăniile. De la Stere se auzeau cântecele mușteriilor. 317 Toamna, cârciumarul aducea un vin albicios, dulce ca morcovul. Nu mai ședea unul acasă. Sâmbătă seara luau leafa. Cine nu se oprea întîi la Stere, după ce mânca, se lega la izmene și, în papuci, iute să nu i-o ia altul înainte, la negustor. Nevestele rămase acasă scoteau din magazii albiile mari de rufe, le umpleau cu apă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țuică, obrajii lor trudiți se luminau puțin la vederea rachiului, sorbeau cu lăcomie cinzecul și, dacă mai aveau bani în buzunarele largi, comandau încă o dată. Viața se înăsprise. Sâmbăta nu se mai umplea cârciuma ca altădată. Unora li se tăiaseră lefurile, pe alții îi dăduse afară stăpânirea, le plângeau copiii de foame. Lume săracă, nu se ajungeau. Parcă zidarii erau mai pricopsiți? Treceau uneori luni întregi până să se uite la mistrii. Ce să le dea de mâncare copiilor? Abia ieșiți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cele mai virulente atacuri ale oratorilor din Opoziție. North i-a făcut avere lui W. Brummell, bărbat foarte disciplinat și activ. Pamfletarii care strigau Împotriva corupției (sperând În taină să-i corupă cineva) l-au numit pe lordul North ,,zeul lefurilor” (the God of Emoluments). Dar trebuie spus și că, plătindu-l pe Brummell, Îi răsplătea astfel serviciile. După căderea ministrului și binefăcătorului său, Brummell deveni un soi de prefect În Berkshire. Locuia acum aproape de Domington-Castle, loc celebru, căci fusese reședința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că o voi face într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dascălul m-a mai întrebat dacă doream să lucrez, căci fratele său, director al maristan-ului, ospiciul orașului, căuta un tânăr învățăcel pe care să-l angajeze ca secretar pentru o leafă de trei dinari pe lună. Am primit cu entuziasm, pentru că spitalele și ospiciile îmi stârniseră întotdeauna curiozitatea; am căzut de acord că aveam să încep din toamnă. Am lăsat să treacă două luni înainte de a mă întoarce la palat, nevrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida lege a luptei era să nu-mi treacă prin cap un singur cuvânt: vomă. În rest, puteam să mă gândesc la orice, până și la mizera mea leafă, și victoria era a mea. Nu m-am gândit decât la lupta mea cu stomacul. Arma psihologică. Țopăind ca împins de un arc nemaipomenit, am pornit spre intersecția dinspre Cișmigiu. Aveam 25 de lei în buzunar. Puteam să sărbătoresc victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un drum al batjocoririlor îndurate chiar de la primul ins cu care te afli, oarecum, într-o relație de subordonare. De la veșnic nervoasa „doamnă Miți“ de la pontaj și până la șeful de echipă, de tură, de șantier, de întreprindere, de trust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în răgete atotputernice. N-a venit unul ieri la slujbă și azi abia se ține pe picioare, mi se pare că prind a pricepe de unde vine indignarea urlătorului. Veche și de neschimbat greșeală a celui care bea în zi de leafă. N-am cum să-l compătimesc. El singur și-a făcut-o. Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea în zi de leafă? Chiar mă simt bine scriind acum, în vacarmul țipetelor acelea. Un bine care vine din contopirea mea cu această Lume pe care o descopăr frumoasă, după ce trec de vălul ei de aparențe. După ce-mi birui primele reacții de iritare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
altfel, de-a lungul anilor acel monolog, împreună cu lipsa mea permanentă de bani. M-a apărat acel monolog, pentru că niciodată nu am râvnit mai mulți bani decât aveam, decât mi se dădeau, decât câștigam. Așa am acceptat să trăiesc din lefuri de mizerie, într-o sărăcie de mine aleasă. Acel monolog m-a ferit de umilința lipsei de bani. I-am povestit de acel monolog, cum îl copiasem. A râs, părând atunci interesat de prezența mea. M-a întrebat ce bursă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mele, să fiu supus, ascultător, robit vieții, să nu mă semețesc cu nici o izbândă. Mi-a dat acea umilință a așteptării, m-a întărit în răbdarea de a îndura mizeriile de peste zi. Mi-a dat tăria de a trăi din lefuri de nimic, de a mă hrăni cu fărâmituri și de a nu-i invidia altuia reușita. Mi-a dăruit adevărata putere de a nu fi singur, chiar în grele clipe de însingurare. M-a adunat Biblioteca din risipiri, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surprindere. Banii îi programasem pentru sfârșitul lunii viitoare, când plecam în concediu și mă gândeam să fac unele reparații la casa de la țară (gardul, poarta mare, acoperișul magaziei de lemne și alte mărunțișuri care, totuși, cereau cheltuieli mai mari decât leafa mea). Numărând banii la casierie, dintr-odată m-am gândit la Ester. Acel soi ciudat de asociații de gânduri, neprevăzute, care vin în tine, de parcă ți le trimite cineva, programat, aproape imperativ. Am simțit că trebuie să-i ofer cina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a unei foste bibliotecare. Elogii de la mine către el. Elogii de la el către mine. Îmi numără banii. Cu 15 la sută mai puțini. Ieșim pe hol și schimbăm vorbe despre mizeriile intelectuale. Îi dă cu virtuțile mele morale. „Știi ce leafă am?“ „Știu. De calic.“ „Și stau și copiez articole din Învățătorul vâlcean, ca să mai scot un milion să-mi cumpăr medicamente. Copiez pentru colaborările la Gazeta școlilor!“ Întâmplător (?) tocmai terminam de transcris finalul mărturisirilor unui învățător din 1935 care, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
albă. În fața ei, am învățat prea bine aceasta, începe viața autentică. 22tc "22" Dimineață de sâmbătă, pierdută oarecum aiurea. Nu primesc, după ceasuri de așteptare, periodicele sioniste. Mi se spune, cu acea sinceritate a complicității, „Ieri a fost zi de leafă... Dom’ depozitar...“. Știu prea bine ce înseamnă cele trei puncte din oftatul mânuitorului de cărucior, trist că nu-mi poate aduce volumele cerute. Știu și eu prea bine ce înseamnă beția în zi de salariu. De câte ori nu m-am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la o grădină de pe lângă Tribunalul Mare, am auzit doi bețivi căinându-l pe un altul, absent. „A decăzut grav la moral, săracul. A ajuns să se îmbete în zi de leafă.“ Mă interesa problema. Chiar luasem salariul și m-am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană în amintirea tuturor zilelor când țipam după o dușcă și nu aveam bani să o „consum“, am abordat tema băutului în zi de leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
leafă. Erau șantieriști cei doi, lucrau la Casa Poporului care se construia nu departe. Câștigau bine. Erau din provincie și își omorau după-amiezile prin crâșme. „E o decadență morală teribilă“, mi-au spus, „să ajungi să bei în zi de leafă. Toată lumea are bani și știe că ești în mălai și a doua zi e cu ochii pe tine. Te vede că nu vii la serviciu, că nu vii, cum boalelor să vii, tre’ să dormi, să te dregi, poate te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-ți dea drumul, ce-i doare că tu ai conștiență de om la lucru, oricum nu se există să vii a doua zi la șaibă, și atunci te râde de desconsiderare: e din ăia care bea în zi de leafă“. Un bețiv adevărat, susțineau ei, o face lată când nu se așteaptă nimeni. „Pui loveaua deoparte, reziști două-trei zile, nu tragi nimic, poate așa de antrenament una-două mici, da’ nu dimineața, după prânz, când slăbește atenția, că și atenția-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
omul, un necaz, o bucurie, ceva de s-a-ncurcat și s-a cotoșmănit și viața lui, nu-ți face nimeni nimic, nu-ți taie ziua și alte de-astea. Te respectă, dom’le, dacă nu bei în zi de leafă. Dacă o faci, pierzi, e decădere și jaf, de nu te mai spală nimenica.“ Am reținut sfatul. Am încercat să-l și urmez. Știu cât este de greu. Câtă tărie de caracter îți trebuie să nu intri în primele trei-patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]