KorAP: Find »[drukola/base=lipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...474 >

11,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

te implici. Să-l lași pe Fratele cel Mare să cânte și să danseze în locul tău. Să fii reporter. Martor competent. Un membru recunoscător al publicului. La radio se aude valsul lipit de punk lipit de rock lipit de rap lipit de imnuri gregoriene lipite de muzică de cameră. La televizor, cineva povestește cum se fierbe somonul. Cineva povestește cum s-a scufundat crucișătorul Bismark. Lipesc ferestre de verandă de bolți în arce butante, de bolți de nave și de domuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lași pe Fratele cel Mare să cânte și să danseze în locul tău. Să fii reporter. Martor competent. Un membru recunoscător al publicului. La radio se aude valsul lipit de punk lipit de rock lipit de rap lipit de imnuri gregoriene lipite de muzică de cameră. La televizor, cineva povestește cum se fierbe somonul. Cineva povestește cum s-a scufundat crucișătorul Bismark. Lipesc ferestre de verandă de bolți în arce butante, de bolți de nave și de domuri, scări, vitralii, podele mozaicate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
publicului. La radio se aude valsul lipit de punk lipit de rock lipit de rap lipit de imnuri gregoriene lipite de muzică de cameră. La televizor, cineva povestește cum se fierbe somonul. Cineva povestește cum s-a scufundat crucișătorul Bismark. Lipesc ferestre de verandă de bolți în arce butante, de bolți de nave și de domuri, scări, vitralii, podele mozaicate, pereți izolanți, calcane și coloane ionice. La radio, tobele africane se suprapun cu șansonetele franțuzești. Pe jos, dinaintea mea, pagodele chinezești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau radioul mai tare. Atâta muncă, iubire și chin și atâta timp, viața mea, irosite. Am distrus tot ce-am sperat că-mi va supraviețui. În după-amiaza în care m-am întors acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-mi, zic. Helen își trage eșarfa de mătase de la gât și șterge praful de pe imensa ușă cu oglindă a șifonierului. Șifonierul neoclasic cu incrustații sculptate în lemn de măslin și mânere aurite în stil Napoleon III, după cum scrie pe eticheta lipită pe el. — Vrăjitoarele întind ulei pe o oglindă, rostesc o vrajă și pot citi viitorul în oglindă. Viitorul, zic, foarte frumos. Anizanta. Iedera japoneză. Bibanul de Nil. În momentul ăsta nu sunt sigur nici măcar că pot citi prezentul. Helen citește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în tavan. Polițaiul cel tânăr zice: — Da’ sigur, dom’ sergent. Și dom’ sergent ia un șervețel și-și tamponează ochii. Apoi polițaiul cel tânăr se întoarce brusc, apucându-mă de falcă și împingându-mă în perete. Cu spinarea și picioarele lipite de cimentul rece. Ridicându-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți cu dom’ sergent, țipă el. Ai băgat la cap? Și dom’ sergent își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de reclame amestecate la radio. Excesul de reluări la televizor ar putea provoca uraganele. Cancerul. SIDA. În taxi, în drum spre agenția lui Helen Boyle, văd cum titlurile din ziare se amestecă cu firmele scrise cu litere de mână. Afișele lipite pe stâlpii de telefon se amestecă cu reclamele trimise prin poștă. Cântecele muzicanților de stradă se amestecă cu muzica de mall, cu strigătele vânzătorilor ambulanți, cu talk-showurile de la radio. Trăim într-o babilonie amețitoare. Într-o realitate a cuvintelor neobosite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

Șoferul primește banii, rupe bilet și-i arată spre fundul mașinii, pe culoar. Termină de dat înapoi, face un ocol și iese în șosea. Țăranca în suman își face cruce. Copiii gemeni se grămădesc amîndoi pe genunchii tatălui, cu nasurile lipite de fereastră. Mircea Emil își trage pe ochi pălărioara mirosind a mucegai și închide ochii. Lazăr bagă mai bine sub genunchi geanta cu afișe, întrebînd-o pe fata de alături dacă n-o incomodează. Fata dă din cap că nu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lîngă pat. Dă-l naibii! Îți dau o sută de sticle și zece blănuri în loc. Răspunde la ce te-am întrebat! Brațele bărbatului au răsturnat-o peste trupul lui, continuînd s-o frîngă. A, rîde Paula prinsă în joc, întărîtată, lipită de el se pare că gelozia e mai eficientă decît coniacul. Rîsul femeii, semn că i-a descoperit momentul de cădere, aduce în mintea lui Radu imaginea găleții răsturnate și-i trimite în urechi amintirea înjurăturilor lui taică-său, dimpreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fără să-și întrerupă goana creionului pe pagina albă. "Și cai mascați" completează Lazăr, ducîndu-și arătătorul la buze, semn că va păstra liniște. Mircea Emil doarme dus sub pălăria mucegăită în magazia închisorii, gemenii stau pe genunchiul tatălui, cu nasurile lipite de geam, mama lor se sprijină cu tîmpla de umărul soțului, fata în minijupe își mișcă genunchii goi în ritmul mizicii, o bătrînă cu ochelari, care împletește de zor, face cînd și cînd o pauză, așternînd pe pieptul bătrînului bucata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu! se apără secretarul literar ce, vrei chiar să te sărăcesc? Și-apoi, mai am de dus niște hîrtii la secretariat, trebuie să-i spun directorului de afișe, poate vine seara asta să le vadă, ca să le și dau la lipit, că Lazăr vine întîi aici... V-aștept. Pîn' deseară, cînd vine cursa rapidă, nu prea am ce face. Bine, dacă ții neapărat surîde secretarul literar. M-aștepți aici, în birou, că termin repede. Rămas singur, după ce secretarul literar pleacă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vreun sfert de oră..." *** Să mai iau o gură de cafea spune Radu în timp ce se îmbrăca grăbit. Ptiu! ce trece timpul... Fără cinci și-al tău? Da încuviințează Paula, fără să arunce vreo privire spre ceas, rămînînd mereu cu spatele lipit de tocul ușii. Ce ai? o întrebă Radu acordîndu-i o privire de-o clipă. Nimic, absolut nimic. Îmi pare rău că viscolește; plănuisem să merg la film. Draga mea, pe mîine spune Radu, prinzînd-o de umeri, sărutînd-o în colțul gurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
noi?... Cine le-o mai fi conducînd?... Își mai toarnă un sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca atunci cînd bei de unul singur, toarnă din nou, mai mult ca prima oară, vrea să bea, însă rămîne cu buza paharului lipită de umărul obrazului drept, oftează, apoi, încet-încet, parcă ar fi bolnav, se ridică în picioare, întinde mîna dreaptă cu paharul ținut drept, ceremonios, merge în mijlocul încăperii, privește atent în jos, la vîrfurile pantofilor, bate discret cu tocul în mocheta de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
chemare, oprindu-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind mocheta, apoi piciorul drept se îndoaie cu genunchiul ridicat, coboară lovind cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un gest rotund -, tot e al tău! Tata... îngînă fata pierdută. Ăsta-i de-al meu arată Săteanu cu privirea spre Mihai. Nu-ți fie rușine. Unde pupă tata fata? întreabă rar, șăgalnic. Doina ridică încet mîna dreaptă și-și lipește vîrful arătătorului de obraz, plecîndu-se spre tată el. Săteanu își țuguiază buzele, atingînd cu vîrful lor locul indicat de fată. Și unde bate tata fata? întreabă el pe același ton. Tata! rîde încet Doina, trecîndu-și brațul după umerii tatălui. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
umilite; o parte, proastele, de lemn-Tănase tot timpul și, rar, al naibii de rar!, femeile cruciale ale vieții, te înnobilează, nu numai că te fac fericit, de la timidul "Bine te-am găsit!" pînă la rămasul bun din zori... Noroc! strigă și-și lipește paharul de buze, cu o mișcare lentă, de mare emoție, apoi, după ce soarbe puțin, desprinde un deget de pe pahar și-i pipăie un loc, în colțul buzei, unde este un semn... Mi-a sfîșiat buza nu pentru că am vrut s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să înțeleg, am luat-o în brațe. Aveam un palton grozav, din șiacul cel mai bun, cu un guler mare, brumăriu... Cred că gulerul o fascinase. L-a atins cu vîrful degetelor, a oftat un "mă-măi" și și-a lipit obrazul de el. Era cît o păpușică; avea un funduleț mic de-l puteai cuprinde în palmă și niște ochi mari, speriați. Și mă-sa-i ochioasă, dar... Eah! face el un gest de lehamite. Am s-o las să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu facă pasul de dragul tentațiilor; o căsnicie trebuie să fie ca... Vreau ca Doinița mea să... Mîna dreaptă a lui Săteanu coboară încet pînă ce paharul atinge luciul mesei. Capul, lăsat pe spate, sprijinit de fotoliu, cade într-o parte, lipind obrazul de umăr. Mihai crede că a adormit și se gîndește cum să facă să plece; nu-i mai surîde să stea: prea l-au neliniștit vorbele lui Săteanu despre petrecerea de sîmbătă; adică va fi numai un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de tăcerea lui Săteanu se adaugă peste sufletul lui deja iritat; nu știe exact de ce, dar simte usturîndu-l o rană iscată acum, aici; "Să fie numai gîndul că nea Toader nu vede în mine un viitor ginere?" Poftim?! tresare Săteanu, lipindu-și strîns receptorul de ureche. Fii mai explicită! Așa, așa intervine el rar în discuție. Ei, ca orice..., o fi făcut o glumă... Cum să vină după tine, ce, erai moartă?!... Mihai se preocupă intens de magnetofon, cercetîndu-l doar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
coate, ștergîndu-se cu un prosop murdar. Nu credeam c-o să facem așa vînzare... Dă-mi un pahar. Ovidiu ia o sticlă și-i toarnă o jumătate de pahar. Mie nu-mi torni? întreabă Letiția încet, cînd Pavel s-a depărtat, lipindu-se cu spatele de sobă, să-și bea paharul în liniște. Cît? șoptește Ovidiu, începînd să toarne într-un pahar. Cît te lasă inima. Dar pe tine cît te lasă? face chelnerul un gest de atingere, pe sub bar, cu stînga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu pălăriuța peste obraz. De teama lui, pe la miezul nopții, bătrîna cu cățelușa învelită în broboadă s-a retras la masa vecină cu cea a bătrînei care a împletit. Părinții copiilor, îngrijorați că i-ar putea scăpa din brațe, au lipit cîteva scaune, peste care și-au așternut hainele, improvizînd un pat, în care au culcat copiii. Femeia și-a culcat fruntea pe o masă iar tatăl, călare pe un scaun, a dormit cu bărbia în pumni, să-i supravegheze. În ciuda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ochii mamei, rămasă în așteptare. Ala murmură el fără convingere, relaxîndu-se. Femeia strînge din buze, caută într-o sacoșă, de unde scoate pantalonași, cu care începe să-l schimbe. Ala murmură copilul, cînd se vede dezbrăcat de pantaloni. Maică-sa îi lipește un vîrf de palmă peste fundul gol. Oala! S-o ceri înainte, nu după ce-i dai drumul. Lasă-l, nu mai fă panaramă spune bărbatul, reușind să-l facă pe celălalt copil să uite de cîine. Mă duc după ceai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ceai. Cînd crede că a lovit destul cu palma, copilul se oprește, privește un timp, vede privirea supărată a tatălui, își țuguiază buzele ca un cioc de rață, alintă obrazul lovit, murmură un "mă-măi", apoi se întinde să-și lipească vîrful buzelor de locul lovit, în timp ce tatăl îl mai amăgește cu o bucățică de carne sau de pesmet muiat în ceai. Uite în ce hal te-a murdărit oftează soția, observînd cum copilul scoate mîncarea din gură, întinzînd mîna spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]