12,623 matches
-
scris prea puțină poezie ca atare. Cred că prefer să scriu genul de proză care poate deveni poezie decât genul de poezie care poate aluneca în proză! Oricum, nu cred că 'poezia' ține doar de vers. Scrisul meu e uneori 'liric', cu toate că acest cuvânt îmi sugerează căutarea voită a frumuseții și extazului. În termeni mai generali, aș zice că una din atribuțiile prozei este să exalte ceea ce merită a fi exaltat în existență. Sper că asta și face proza mea, chiar dacă
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
intervine ironia. L.V. Una din temele centrale ale romanelor dvs. este relația părinți-copii. E sinuoasă, apare pregnant și dureros distanța dintre generații, dar personajele o depășesc. Părinții sunt o prezență sfâșietoare. Este proza dvs. autobiografică? Sunt romanele dvs. atât de lirice din cauza sensibilității autorului? G.S.: Recunosc. Relațiile dintre părinți și copii și dintre generații abundă în opera mea. Nu e ceva nefiresc: a fi fiul ori fiica cuiva, și tatăl ori mama cuiva sunt experiențe fundamentale, despre care se scrie de când
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
Sunt nenumărate fraze memorabile, care ar putea trece drept scurte poeme. Construiți situații simbolice, de o mare sensibilitate. Nu construiți intrigi ci vieți. Intriga romanelor dvs. e sumară, dar complicațiile, încărcătura de viață o copleșesc. Aveți o aură de haos liric. Autorii Desperado răvășesc sensibilitatea (Fluxul conștiinței a distrus convențiile, autorii Desperado distrug sufletele distruse). Ce drum ați vrea să urmeze lectorul când vă citește? G.S.: Întrebarea se apropie de cea anterioară. Îmi place ideea că 'construiesc vieți' și îmi place
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
intertextualitatea. Citați un jurnal care consemnează nu numai secolul trecut ci și întreaga istorie a omenirii. Transpare o dorință de globalitate. Creați un tărâm al memoriei plin de istorii. Scrieți cu inteligența (înțelegerea, tot ceea ce cunoașteți) ori cu sufletul (percepția lirică a lumii)? G.S.: Sper că scriu în primul rând cu sufletul și abia apoi cu mintea (să nu uităm ce spuneam despre cunoaștere și derută). Dar mai cred și că trebuie să scrii cu amândouă - inimă și cap. Această întrebare
Graham Swift - Inteligențe în mișcare by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16399_a_17724]
-
în mod tacit prin tot atîtea variante ale aceleiași teze: mai întîi, este vorba de o descriere afirmativă, de o celebrare a omului în sine, dincolo de orice proces de intenție, și atunci pictorul cade într-o retorică sămănătoristă de tip liric și grigorescianizeasă festiv, însă ceva mai bolovănos (Țărănci lîngă troiță, 1910, Țărănci din Vlaici, 1910, Țărănci la biserică, 1912, Țărani în bătătura casei, 1914, și chiar Bărci cu țărani la Măcin, 1915 etc.). Nepunîndu-se aici problema individualizării personajelor sau a
Camil Ressu, la o nouă privire (III) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16474_a_17799]
-
de pagini despre lirica actuala Nu există critic care să fi citit mai atent și mai comprehensiv poezia română contemporană decât Gheorghe Grigurcu. Scrisul sau este oglindă venețiana în care s-au reflectat de-a lungul ultimelor decenii toate spectacolele lirice, de la cele aristocratice și până la cele populare. Fiind el însuși un poet hipersensibil, criticul retrăiește poezia altora, o iluminează din interior și o restituie pe deplin înțeleasă cititorilor. Volumele sale Teritoriu liric, 1972, Poeți români de azi, 1979, Existentă poeziei
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
reflectat de-a lungul ultimelor decenii toate spectacolele lirice, de la cele aristocratice și până la cele populare. Fiind el însuși un poet hipersensibil, criticul retrăiește poezia altora, o iluminează din interior și o restituie pe deplin înțeleasă cititorilor. Volumele sale Teritoriu liric, 1972, Poeți români de azi, 1979, Existentă poeziei, 1986, Amurgul idolilor, 1999, oferă o captivantă imagine panoramica a întregii poezii române din perioada postbelică. Se înșeală însă cine crede că aceasta a fost tot ce-a avut de spus Gheorghe
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
Mai activ și mai inspirat decât oricând, criticul exilat la Târgu-Jiu urmărește mai departe tot ce se întâmplă în poezia noastră de azi. Comentariile sale risipite în zeci de periodice reprezintă o exegeza neîntreruptă și de mare anvergură a fenomenului liric de dupa 1989, atât de greu de cuprins într-o conștiința critică, din cauza diversității, imprevizibilității și confuziei de valori prin care se caracterizează. Cea mai bună dovadă o constituie cele două volume cu titlul Poezie română contemporană, publicate de Gheorghe Grigurcu
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
fiecare poet se trezește până la urmă legat fedeleș în frânghiile de matase ale frazelor lui Gheorghe Grigurcu. Iată-l, de exemplu, imobilizat astfel pe unul dintre cei mai nesupusi poeți de la noi, Mircea Dinescu: După cum spuneam, violența care constituie mecanismul liricii insurgente a lui Mircea Dinescu, odată dezlănțuita, nu mai poate fi frânata. Ea contaminează spații ample, provocând explozii în lanț. întreaga producție a poetului poate fi echivalata cu un proces de agresiune ce nu menajează nimic. O demonie poetica s-
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
în miezul sau, visul (ingenuu, fraged prin definitie) al realului pus în paranteză." Lucrarea ne ofera însă posibilitatea de a lua cunoștință și de un Gheorghe Grigurcu mai puțin cunoscut, de un teoretician disimulat în etern degustător epicureic al nectarului liric. S-a vorbit adeseori de absența unei construcții în scrierile criticului, de fragmentarist, de o situare în imediatul creației lirice, fără o perspectivă de ansamblu. Nimic mai departe de adevăr. Există în subtextul fiecărei analize planul unei construcții critice atotcuprinzătoare
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
lua cunoștință și de un Gheorghe Grigurcu mai puțin cunoscut, de un teoretician disimulat în etern degustător epicureic al nectarului liric. S-a vorbit adeseori de absența unei construcții în scrierile criticului, de fragmentarist, de o situare în imediatul creației lirice, fără o perspectivă de ansamblu. Nimic mai departe de adevăr. Există în subtextul fiecărei analize planul unei construcții critice atotcuprinzătoare. Gheorghe Grigurcu nu este numai turistul care se bucură cu candoare de frumusețea fiecărui peisaj, ci și exploratorul aflat în
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
pulsează puternic în zorii fiecărui nou ev al său. Poezia devine un concurs de procedee. Riscul e, desigur, o reducție a existențialului, o sărăcire a complexului uman pe care-l căutăm, reflex, îndărătul scriiturii, ca pe un nucleu al magiei lirice. (...) Intertextualismul ni se înfățișează drept unul din instrumentele de căpetenie ale acestui proces de tehnicizare, de reificare a creației lirice. întrebuințat de optzeciști în chip programatic, el evocă incontestabil o stare-limită a poeziei, funcționând că o tablă de materii care
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
a existențialului, o sărăcire a complexului uman pe care-l căutăm, reflex, îndărătul scriiturii, ca pe un nucleu al magiei lirice. (...) Intertextualismul ni se înfățișează drept unul din instrumentele de căpetenie ale acestui proces de tehnicizare, de reificare a creației lirice. întrebuințat de optzeciști în chip programatic, el evocă incontestabil o stare-limită a poeziei, funcționând că o tablă de materii care suplinește materia sau că o listă de bucate care ține locul bucatelor. Dacă purismul caută un absolut himeric al calității
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
întrebuințat de optzeciști în chip programatic, el evocă incontestabil o stare-limită a poeziei, funcționând că o tablă de materii care suplinește materia sau că o listă de bucate care ține locul bucatelor. Dacă purismul caută un absolut himeric al calității lirice, postura intertextualistă caută un absolut himeric al textului. Dar abstragerea livresca e un factor secund față de esențializarea lirica. E un fapt de tehnica, nu de creație. O recunoaștere, nu o cunoaștere (inițiere) în substanță. De aici propensiunea intertextualității spre ceea ce
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
în mod tacit prin tot atîtea variante ale aceleiași teze: mai întîi, este vorba de o descriere afirmativă, de o celebrare a omului în sine, dincolo de orice proces de intenție, și atunci pictorul cade într-o retorică sămănătoristă de tip liric și grigorescianizeasă festiv, însă ceva mai bolovănos (Țărănci lîngă troiță, 1910, Țărănci din Vlaici, 1910, Țărănci la biserică, 1912, Țărani în bătătura casei, 1914, și chiar Bărci cu țărani la Măcin, 1915 etc.). Nepunîndu-se aici problema individualizării personajelor sau a
Mihailopol by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16475_a_17800]
-
antic, într-un oraș fără evenimente, ca doi "străini", care urmează să-și mărturisească fiecare obsesiile, proiectele, întrebările, caracterizându-se în chip contrastant: în timp ce Oedip rostește un discurs de cuceritor și războinic, având vocația învingătorului, Oreste are o fire mai lirică și mai ezitantă. Concepute în contrast, sunt și cele două "mediatoare îndrăgostite" adică Electra, sora lui Oreste, care-i întreține dorința de răzbunare și îl îndeamnă să-și ucidă mama trădătoare, și Sfinxa, care, obosită de a pune mereu întrebări
Armonii româno-franceze by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16491_a_17816]
-
sub raport textologic, a fiecărei ediții e, mărturisit, prea sumară, deși lucrurile esențiale se spun. Edificator e faptul menționat că din 1889 (anul stingerii din viață a poetului) pînă în 1939 au apărut aproape 80 de ediții din opera sa lirică. Și asta, bineînțeles, pentru că poetul nu și-a editat, el singur, după a sa concepție, poezia, deși, cum reiese din recentul volum de corespondență inedită Eminescu-Veronica Micle, T. Maiorescu i-a propus, în 1882, să-și alcătuiască o ediție din
Cum a fost editat Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16487_a_17812]
-
bineînțeles, pentru că poetul nu și-a editat, el singur, după a sa concepție, poezia, deși, cum reiese din recentul volum de corespondență inedită Eminescu-Veronica Micle, T. Maiorescu i-a propus, în 1882, să-și alcătuiască o ediție din opera sa lirică. Cum poetul n-a dat curs invitației și din iunie 1883 a intervenit fatala boală, rolul autorului l-a îndeplinit marele critic și protector Titu Maiorescu, care, se știe, și-a asumat el misiunea de editor. Și o face excelent
Cum a fost editat Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16487_a_17812]
-
modă Irina Schroter; scenograful Helmut Stürmer, timișorean trăitor în Germania, este și el pentru prima oară prezent într-o producție a Operei bucureștene. Și indiferent dacă rezultatul acestei colaborări place sau nu, el este încă un pas spre teatralizarea spectacolului liric. Deschis unor multiple interpretări, textul wagnerian a fost citit de-a lungul timpului în diverse feluri: legendă romantică, dramă socială sau thriller, parabolă a eternului conflict dintre creator și mediu etc. Care este cheia concepției regizorale din acest spectacol nu
Redescoperirea unui teritoriu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16527_a_17852]
-
anume eleganță scenică ce-i este proprie. Dar tensiunea dramatică extremă pe care acest, cel mai formidabil rol de bariton wagnerian, o cere, mai rănîne încă de adîncit. După cum rămîne deschisă o posibilă discuție despre adecvarea vocii sale de bariton liric la caracteristicile muzicale ale personajului: un grav penetrant care să-i asigure fundamentul, o culoare sonoră întunecată - "voce neagră" - o vocalitate arogantă, metalică și totuși mlădioasă, într-un cuvînt, ceea ce se cheamă un "Heldenbariton". În dorința sa de a se
Redescoperirea unui teritoriu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16527_a_17852]
-
se cheamă un "Heldenbariton". În dorința sa de a se apropia de această imagine sonoră, Barnea forțează, pierde din vedere legato-ul făcînd fraze colțuroase, iar gravele nu se aud; doar atunci cînd cîntă respectînd natura vocii sale, în pasajele lirice sună foarte frumos. Cristiana Popescu a fost o Sentă energică, decisă, călcînd apăsat (este și opțiunea regiei) dar efortul vocal mult prea mare, a depășit-o. În rolul ingrat al lui Erik, Gabriel Năstase a cîntat impetuos, mai puțin preocupat
Redescoperirea unui teritoriu by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16527_a_17852]
-
vizibilă în procesualitatea sa, ca factor perturbator integral al existenței, fără să dezavueze polemic gîndirea și nivelul de raționalitate la care s-a ajuns prin ea". în spațiul genurilor literare, eseul a fost integrat triadei clasice, ca parte a genului liric (la Hildegard Träger, care îl apropie de poemul în proză insistînd mai ales pe inserțiile lui lirice), sau a celui epic (la Claire de Obaldia, care îl situează în avanscena discursului romanesc). A fost considerat rezultat al hibridizării celor trei
Neliniștea din jurul eseului by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16554_a_17879]
-
de raționalitate la care s-a ajuns prin ea". în spațiul genurilor literare, eseul a fost integrat triadei clasice, ca parte a genului liric (la Hildegard Träger, care îl apropie de poemul în proză insistînd mai ales pe inserțiile lui lirice), sau a celui epic (la Claire de Obaldia, care îl situează în avanscena discursului romanesc). A fost considerat rezultat al hibridizării celor trei genuri, la Hugo Friedrich sau Max Bense, sau formă a unui al patrulea gen (numit "didactic" la
Neliniștea din jurul eseului by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16554_a_17879]
-
vale de Rovine/ Grăim, Doamnă, către Tine...") și Baltagul lui Sadoveanu ("Frunzuliță de mohor, / Te iubesc și te ador, / Ghiță C. Topor"). Simpla citare, chiar fragmentară, a celor două epistole evocă una dintre principalele ambiguități ale genului: fragmentul eminescian, intermezzo liric, pune în valoare autenticitatea folclorică a scrisorii versificate (cel care scrie e un fiu de domn, dar interpretarea canonică merge în direcția unei culturi omogene - în care aristocratul tradițional se împărtășește alături de țăran din cultura populară). La Sadoveanu e vizibilă
Scrisori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16595_a_17920]
-
de acum încolo? Ca prozator cu precumpănire ironic, ce importanță acordați lirismului? J.B.: Da, am scris ceva poezie, cam de la șaisprezece la douăzeci și cinci de ani. Dar era slabă. Era o poezie prozaică și discursivă. Cred că scriu mai bine proză lirică decât poezie prozaică. L.V.: O ultimă întrebare: cât anume știți despre realitatea comunistă pe care ați descris-o în The Porcupine? Ce înseamnă pentru dvs. căderea comunismului? J.B.: M-am născut în 1946, deci sunt copil al Războiului rece. Am
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]