3,144 matches
-
de regizor a lui Rembrandt. Sunt urmărite metamorfozele sugestiilor goticului flamboaiant, dar și apropierea de morfologia barocă, sub influența lui Caravaggio, cu jocuri ale mișcării personajelor. Fraza lui S. este alertă și nuanțată când descrie obiectele, apropiindu-se de un lirism apofatic când vorbește de absența ființei în Furtuna, luminată de o prezență covârșitoare: „Sub ceruri schimbătoare și dramatice au rămas, ca după o mare catastrofă istorică sau cosmică, doar ruinele mândrelor așezări umane”. Eseistul analizează și citează câțiva poeți, contemporani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
de jivină, cearcăn de abis, / pământ și mare, piatră și scânteie, / cascadă de luceferi răzvrătiți”) cunoaște stadiul ultim în luminiscența eterată a ființei incendiate de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor în decor „dospind de metaforă”. Scherzoul arlechinesc, crochiu de gen predilect, e inițial năstrușnic, cu „piruete pe poante” în „subțioara cerului”, apoi sarcastic, drăcesc, macabru: „Se umplu de răgușeală / clarinetele oaselor crude” și „Colombine carbonizate / între acoperișuri de aur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
a arderii se va produce începând cu Bolta glisantă. Sub zodia unei „cosmogonii devalorizate”, N. abandonează brusc scenografia fantasmatică și mitizantă pentru un cadru fără aură, citadin și domestic, când nu recurge la teatru și circ, livrându-se unui dens lirism elegiac al intimității devastate de deziluzii, „învinsă” și „însângerată”. Emerge acum o exasperare crescândă a preamultului luminii, care a calcinat chiar memoria: „ne-ar trebui o întunecare // o întunecare”. Și Înstrăinatul solstițiu atestă o adevărată teroare a „lavei luminii”, tortura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
Câmpeanu, „Sigiliul trecerii”, CNT, 1979, 13; Dan Alexandru Condeescu, Tineri poeți, LCF, 1979, 16; Sultana Craia, „Ceremonii de ape și soare”, LCF, 1980, 38; Mircea Iorgulescu, „Balanță solară”, RL, 1980, 44; Gabriela Scurtu, „Balanță solară”, CL, 1980, 12; Sultana Craia, Lirism și reverie, LCF, 1982, 36; Laurențiu Ulici, Descoperirea emoției, RL, 1984, 1, 2; Sultana Craia, Reflecție și sensibilitate, LCF, 1984, 27; Daniel Dimitriu, „Singurătatea spectacolului”, CL, 1985, 6; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1987, 43; Daniel Dimitriu, „Bolta glisantă”, „Înstrăinatul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
1959 până la moartea sa, este redactor-șef adjunct la revista „Steaua”, unde, mai ales în deceniul șapte, alături de A.E. Baconsky, Victor Felea și Aurel Rău, duce o semnificativă bătălie pentru recuperarea criteriului estetic în evaluarea literaturii, precum și pentru reabilitarea lirismului în poezie. Debutează cu versuri în suplimentul literar al ziarului clujean „Lupta Ardealului” (1949), iar editorial, cu volumul Drumuri, apărut în 1954. În istoria poeziei ardelenești de după al doilea război mondial, G. reprezintă explicit fenomenul desprinderii de tradiția sămănătoristă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
tratată de regulă în manieră convențional bucolică și, totuși, apar câteodată imagini de-a dreptul gongorice, de rafinate prețiozități: „Zăpada e roșie de sângele / Amurgului / Ca o brazdă, cosită, de maci.” Treptat, discursul accede la o solemnitate studiată a rostirii, lirismul prinde consistență în reveriile peisagistice și erotice, în evocările melancolice ale obârșiilor, în sentimentul de panică al timpului trecător. Predomină confesiunea, în varianta biografismului chiar, într-o retorică îndeosebi solemnă, maiestuos-melodică. Schimbarea de profunzime se produce începând cu Poarta cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
emoțiile edulcorate (Fata Morgana e „banală”, iubita „era când faună tropicală, când floră; / în păr avea plantații necuprinse de secară”; în „măscăriciul rampei” se vede pe sine însuși). Impresia generală e una de frondă juvenilă, însă aici se întrezărește un lirism structural. Acesta trece în prim-planul romanțelor sentimentale (și ele subminate de acorduri burlești) din Licențe emotive și din volumele care vor urma: Poezii (1988), Paletă de amurg (1991), General Museum (2001). Amprenta timpului ajuns în impasul amiezii, moment simbolic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
apărute până în 1944, ce i-au adus autorului Premiul Societății Scriitorilor Români pentru sonet (1932, 1935) și poezie (1942) și Premiul Fundațiilor Regale (1935). Marea vânătoare (1935) accentuează latura simbolist decadentă a poemelor, marcate pe de o parte de un „lirism dezinvolt și spontan” (Ov. S. Crohmălniceanu), iar pe de alta, de sintaxe imagistice insolite: „Columna unui arbore-n crepuscul/ Împrăștie-n fereastră balsamul evocării./ Odihne rubinii în piscină/ Pe luna șoldului Salomeei,/ Și tolăniri pe tigri jupuiți,/ O roabă siriană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
vers/ Cu creștet înclinat spre Nadir,/ Ori în genuni deschise de clavir/ Să mă cobor cu foc din Univers” (Sonet). Pădure adormită (1941) marchează un regres în privința laturii imagistice, suitele metaforice simplificându-se, diminuându-se numeric și cedând locul unui lirism din ce în ce mai discursiv (Augustin Meaulnes, Amintirea fără seamăn, Andersen), centrat pe o tematică sentimentalist-romantică, a regretului după copilăria pierdută și după iubirea neîmplinită. Însă cea care pune cel mai bine în valoare talentul, modalitățile de expresie și afinitățile culturale ale autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
de elemente distanțate dezvăluie, În „lumina imaginii”, deopotrivă depărtarea față de realul depășit și apropierea de „a doua lumină”, eliberatoare. Într-un articol publicat În revista unu, Benjamin Fondane a numit cu exactitate Înțelesul acestei „beauté convulsive” bretoniene: „Există astăzi un lirism al panicii, și dacă putem dori ca frumusețea să fie convulsivă, e pentru că dorim s-o surprindem În timp ce se formează și nu cînd e deja Împlinită, moartă. Noi nu disecăm cadavre, ci organe vii”. E ceea ce crede, În fond, și
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
diafragmă” a ritmului epocii, crește pe niște date constitutive sensibilității poetului, chiar dacă - cum se va vedea - „sentimentalitatea răvășită și descompusă de «tristeți» și de «restriști»”, despre care vorbea mentorul Sburătorului, se va dori depășită. Și atunci, Însă, substratul neliniștit-elegiac al lirismului său se va conserva În infrastructura spectacolului constructivist, și după aceea. SPRE O POEZIE „CONSTRUCTIVISTĂ” Transformările liricii lui Voronca În foarte scurtul răstimp ce desparte Restriști-le din 1923 de primele adeziuni avangardiste au avut de ce să uimească. Și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
suferința veche Vinele noastre sunt catarguri pînă unde exist În ecou tresare lampa ca o ureche Final ezită glasul tău ca un trapezist. Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația În fața spectacolului mundan Înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricît de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și căutarea febrilă a unei comunicări posibile, exprimată sub semnul unei stări de urgență, al unei alerte interioare: și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță cînd oare se vor Întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA Un lirism ambiguu, specific Întregii creații a poetului, amestec de uimire și exaltare În fața feeriei metropolei cu surprizele ei mereu reînnoite, și de inadaptarea izolatului aspirînd la universala comuniune sufletească, colorează de altfel toate secvențele acestui „film” al „orașului tentacular”. Dinspre agitația
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
centru iradiant era chipul femeii iubite. Versul e, desigur, mai rafinat acum, feeria imagistică mai spectaculoasă, lanțul asociativ-fantezist pare de-a dreptul infinit, vărsîndu-se dintr-un adevărat corn al abundenței. „Delir cosmic”, „abuzivă feerie În haos”, „frenezie rimbaldiană a imaginii”, „lirism de feerie cosmică, de halucinatoare persistență a plasticii”, „joc neostenit al artificiilor”, „Înalte tonuri de odă” - erau calificativele date, bunăoară, de Pompiliu Constantinescu În recenzia sa, - și ele numesc cu justețe trăsăturile fundamentale ale acestei poezii. „Incantația” e pentru Voronca
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
conducător. Și dacă nu Întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămîn destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII Evoluția poeziei lui Ilarie Voronca de după Incantații indică o distanțare definitivă de lirismul jubilatoriu-spectacular: Între Zodiac și Petre Schlemihl (1932), apoi Patmos și alte șase poeme (1933), această carte apare ca un ultim interludiu, care e și un capăt de drum. Căci ultimele două volume amintite continuă mai degrabă filonul elegiac al operei
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Își mărturisește deopotrivă angoasele și speranțele, În versuri adesea patetice, În care colocvialitatea whitmaniană concurează masiv imagismul luxuriant al poemelor de pînă acum, expresia se simplifică, devine mai directă, ajungînd frecvent pînă la transparența programatică. Iar la această limită extremă lirismul e prejudiciat de constrîngerea exterioară a „ideii”, Încît se poate vorbi, cum observase deja G. Călinescu, de „slaba putere calorică” a unora dintre poeme, de „atitudini și concepții pe care [poetul] le tratează retoric, În chip de invectivă și program
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai degrabă de lumea eterată și flotantă a unor Paul Eluard sau Robert Densos. Dar și, prin unele accente ale discursului, de solemnitățile altui călător vizionar al momentului, Saint-John Perse. El deschide calea poeziei de generoase elanuri umaniste, dominată de lirismul Încrederii Într-un viitor imaginat ca nouă „vîrstă de aur”, spre care va evolua creația de limbă franceză a poetului. Alături de Ulise, Patmos dă Încă o dată măsura talentului major al lui Ilarie Voronca, situîndu-l printre vocile cele mai autentice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
petrece În ordinea impusă de calendare / orice zi e numerotată În arhivele nemișcării”. Figurile recluziunii, diseminate pe tot parcursul operei, sînt asociate mereu cu imaginile stagnării, Încremenirii, Împotmolirii, În genere ale noncomunicării, ale absenței relației cu celălalt. În ultimă instanță, lirismul elegiac al lui Voronca crește tocmai pe acest teren al nostalgiei comunicării, al profundei comuniuni cu universul exterior. Lamentația sa vizează, iarăși și iarăși, „această-ntemnițare a omului Într-Însul”, „somnul” oamenilor „Îngrășați de tenebre” sau „lanțul [care] Înnoadă glezna”, „apăsarea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Kuprin), D. nu-și modifică fizionomia literară, care rămâne aceea a unui prozator. Nuvelele și schițele din La fetița dulce (1933) - carte încununată cu Premiul de debut al Societății Scriitorilor Români - sunt, de fapt, un „jurnal basarabean”, în care un lirism cu estompă și ironia învăluită dau tonul fluentelor notații. În modulările unei melancolii din când în când surâzătoare, regățeanul surprinde agonia lentă a unui prăfos târg basarabean, în care timpul curge leneș și plictisul împăienjenește ritmul precar al unei vieți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]
-
de asemenea, reducerea unor scriitori la o singură trăsătură: „sentimentalul Maupassant”, „incomparabilul caz de bovarism Stendhal”, maestrul biografiei psihologice Sainte-Beuve, care a făcut „mahalagism distractiv”. Combaterea, tot excesivă, a sentimentalismului, depistat chiar și la marii poeți, riscă să compromită însuși lirismul acestora. Despre literatura română Z. a scris puțin și oarecum întâmplător. Prețuitor al Junimii, cu care și-a descoperit atâtea afinități (lupta contra imposturii, a falsității, a prostului gust), a fost și un admirator entuziast al lui Mihai Eminescu, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
ca și de viața satelor, P. va încerca să rețină, caleidoscopic, cât mai multe impresii din spațiul francez: Louvre, Povești lyoneze, Amiens sau Mulțumim pentru speranță, Verdun, Reims etc. Și aici maniera metaforică e adesea exagerată, descripțiile cedând locul unui lirism retoric. Până și un roman, Interogatoriu la iubire (1972), va avea aceleași caracteristici ținând de tenta lirică, la care se adaugă înscrierea într-o tematică agreată în epocă: lupta comuniștilor împotriva legionarismului. Antiteza bine-rău e fără nuanțe, fie ea ilustrată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
în treacăt, fără mari entuziasme, fiind printre primii critici de la noi care au avertizat asupra sterilității ermetismului din poezia noastră de după anul 1930. Tot Vladimir Streinu a văzut în Virgil Gheorghiu și Emil Botta doi autori capabili să reînnoiască sursele lirismului românesc. Și exemplele s-ar putea înmulți. Prin aceste exemple vrem să probăm obiectivitatea criticului, imparțialitatea lui structurală în judecarea marilor valori literare românești. Aprecierea unui critic actual, recunoscut pentru exigența și inconformismul lui structural, Alexandru George, este elocventă dintr-
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Eminescu sunt reluate cele patru studii apărute în volumul Clasicii noștri (Eminescu al vremii noastre, Eminescu, poet dificil, Legenda Luceafărului, O ediție Eminescuă, la care se adaugă, ca argumente întregitoare, următoarele studii critice și articole: Vocabular eminescian, „Floare albastră” și lirismul eminescian, Eminescu, lectură comentată, Eminescu despre Shakespeare, Eminescu și cititorii lui, La Ipotești, Documente de biografie intelectuală, Coincidențe și anticipări eminesciene, Eminescu, fragment, Eminescu și limba engleză, Din nou lângă Eminescu. Cea de-a doua secțiune se intitulează Despre interpreți
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
ademenitoare și incitante: „În opera lui Eminescu sunt așadar două sensuri lirice: unul depresiv individualist, altul unanim, vital și stenic, amândouă fiind arătate distinct prin grupuri proprii de cuvinte, precum și prin structuri verbale corespunzătoare. Fundamentale deopotrivă, niciunul nu colorează singur lirismul eminescian. În continuă alternanță, ele se confruntă pe spațiul operei întregi, al câte unui poem chiar în cuprinsul aceluiași vers, cu un contratimp dialectic, care oglindește în mișcarea lui schema dialecticii materialiste.” 3 „Floare albastră” și lirismul eminescian este un
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
nu colorează singur lirismul eminescian. În continuă alternanță, ele se confruntă pe spațiul operei întregi, al câte unui poem chiar în cuprinsul aceluiași vers, cu un contratimp dialectic, care oglindește în mișcarea lui schema dialecticii materialiste.” 3 „Floare albastră” și lirismul eminescian este un studiu de referință în bibliografia criticului, publicat întâia oară în volumul Studii eminesciene 1 idem, p. 116 2 ibidem, p. 136 3 Vladimir Streinu - Eminescu. Arghezi, ediție alcătuită și prefațată de George Muntean, București, Editura Eminescu, 1976
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]