106,336 matches
-
accidentat, al unei literaturi. Nu scrii numai despre capodopere, nu scrii numai despre rebuturi. Acestea sunt extremitățile. Critica e, într-un fel, acea oglindă stendhaliană plimbată de-a lungul unui drum - numai că drumul este, în cazul ei, unul al literaturii. În fine, ca să repet un truism, criticul intermediază între scriitor și cititor (în ambele sensuri, de la unul spre celălalt). Aș adăuga că el este, de multe ori, o punte solidă în chiar scrisul unui autor. În sensul că scriitorul care
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
structură. Despre acest proces a scris niște pagini admirabile Lucian Raicu. Totul depinde, însă, de viziunea creatoare a criticului, de felul în care el (re)organizează și (re)creează uriașa cantitate de pagini tipărite cu care echivalăm, strict cantitativ, o literatură. Aș cita aici un fragment dintr-un studiu călinescian, Tehnica criticii și a istoriei literare: "În istorie, și mai ales în istoria literară, nu există structuri obiective, ci numai categorii, puncte de vedere. Au existat oare Renașterea, Romantismul? Au fost
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu e depozitarul și gestionarul adevărului absolut, ci un căutător al acestuia, în paginile de literatură. E prea puțin? Pentru mine, unul, asta înseamnă foarte mult. - Daniel, îți mulțumesc mult pentru disponibilitate. Trebuie să-ți mărturisesc că nu credeam să ajung așa ușor la tine. Bănuiam că întâlnirea cu un nume la modă cum este al
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
principe și nici de Congregația de la Alaba Iulia din anul 1653, ci, mai mult, au trecut-o cu vederea, este în întregime evident..." * "Deschideți săptămînalele România literară și Observator cultural și conștientizați «eclusivismul» estetic promovat de ele, și e semnificativ - literatura română înseamnă o sumă de hachițe redacționale, conjuncturale, elitiste" - scrie dl Liviu Ioan Stoiciu în ZIUA LITERARĂ din 2 februarie. În loc să ne laude că avem criterii estetice și de elită, dl S. se supără. Mai bine ne-ar trimite o
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
artificiile lăsînd să transpară, treptat, un adevăr construit pe detalii incontestabile. Realitatea nu e interpretată. E doar observată din punctul ei slab. Tehnica literară a romanului polițist își schimbă semnul; ea devine o tehnică de descoperire a realului camuflat sub literatura ideologică. De acum, Simenon nu mai vizitează, ci caută. În primul rînd, caută aglomerările urbane. Piețele. Bazarurile. Spectacolele. Aniversările. Acolo, în viermuiala generală, selectează detaliile care reconstruiesc cealaltă față a realității. Dincolo de piața alimentară e piața de vechituri. Dar cine
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
despre el a fost vorba din capul locului, după 1989. Am fost cu toți conștienți că o schimbare de regim politic, antrenînd abolirea ideologiei dominante și a cenzurii, nu poate rămîne fără consecințe asupra modului în care va fi citită literatura. Era inevitabil ca generațiile noi, dar și a noastră, să se raporteze altfel la o literatură scrisă și publicată în împrejurări care nu mai erau de actualitate. Cu un dram de cunoaștere a lucrurilor, nu se putea să nu anticipezi
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
o schimbare de regim politic, antrenînd abolirea ideologiei dominante și a cenzurii, nu poate rămîne fără consecințe asupra modului în care va fi citită literatura. Era inevitabil ca generațiile noi, dar și a noastră, să se raporteze altfel la o literatură scrisă și publicată în împrejurări care nu mai erau de actualitate. Cu un dram de cunoaștere a lucrurilor, nu se putea să nu anticipezi ce se va întîmpla. Mai ales că în istoria noastră literară avuseseră loc puține fenomene politice
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
deplină a comunismului, căci nu o revizuire critică a urmat atunci, dar una comandată de o oficialitate atotputernică. Cînd Maiorescu, în deceniul 7 al secolului XIX, ori Lovinescu, cincizeci de ani mai tîrziu, au întreprins principalele revizuiri critice din istoria literaturii române, nimic comparabil cu 1989 nu se petrecuse în societate ori în cultură. Și, totuși, sentimentul generațiilor cu pricina fusese acela că o revizuire e absolut necesară. Termenul n-a fost numaidecît clar de la început. Într-un fel era firesc
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
revizuire e absolut necesară. Termenul n-a fost numaidecît clar de la început. Într-un fel era firesc: peste înțelesul de revizuire a valorilor dat de Lovinescu și-a așternut greutatea un înțeles moral. Reevaluarea n-a privit exclusiv operele, ca literatură, ci și pe scriitori, ca oameni. Ba chiar această a doua perspectivă s-a dovedit mai atractivă. Nu felul în care recitim Nicoară Potcoavă, Moromeții ori Scrinul negru a părut interesant, ci culpele de natură morală ale autorilor lor, considerați
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
constatat acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în rîndul criticilor: nu convingerea că literatura anilor de comunism trebuie recitită la fel ori diferit i-a despărțit, ci condiționarea acestei noi lecturi de atitudinile politice ale scriitorilor înșiși; pentru unii, aceste atitudini sînt fără mare importanță, pentru alții, ele antrenează discreditul operelor. Sub acest dezacord
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
a despărțit, ci condiționarea acestei noi lecturi de atitudinile politice ale scriitorilor înșiși; pentru unii, aceste atitudini sînt fără mare importanță, pentru alții, ele antrenează discreditul operelor. Sub acest dezacord, se ascunde în definitiv o politizare a întregii dezbateri. Procesul literaturii publicate sub comunism ar fi trebuit să fie, în opinia unora, similar unui eventual (și tot mai improbabil) proces al comunismului ca atare. S-au adăugat acestor circumstanțe și cîteva elemente secundare, dar inevitabile. Treptat s-a creat impresia că
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
splendidul autoportret narativ în care artistul își urmărește propria devenire, cu încredințarea că participă la însăși lucrarea destinului, Cornelui Baba este, fără nici o îndoială, una dintre vocile cele mai grave, mai lucide și, în același timp, cutremurate de miracol din literatura noastră din ultimele decenii. El este un scriitor în cel mai adevărat înțeles al cuvîntului, cu o știință a evocării plină de farmec și de melancolie, un analist sensibil al delicatelor stări sufletești, un observator fin al nu mai puțin
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
Dacă aș putea strânge o sută de ludovici, aș merge în Grecia", spunea Lamartine, în 1832. Nici Andersen, Byron, Chateaubriand, Renan, Giraudoux, Sartre, Cocteau - și câți alții! - n-au gândit altfel. Nici noi, în zilele noastre. Democrația, morala, filosofia, arta, literatura, estetica, mitologia, jocurile olimpice, istoria Greciei rămân obsedante pentru cine încearcă să înțeleagă izvoarele europene. A merge pe urmele lui Schliemann, la Mykenes, a asculta o scandare grecească la Epidauros rămâne visul oricui. Atena, în câmpia deschisă spre mare și
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
Mihai Zamfir Există pe lume ceva care nu poate fi în nici un fel planificat, programat ori măsurat, ci doar constatat: nașterea marilor talente. Popoare întregi se pot enerva din cauză că, în țările lor, decenii la rînd, literatura, muzica, pictura ori filozofia bat pasul pe loc, trăiesc din amintiri și nu produc nici o personalitate nouă. Alte popoare, în schimb, asistă înmărmurite de uimire la afirmarea simultană, pe un interval de doar cîțiva ani, a unei pletore de talente
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
intelectuală și de pustiu cultural. Cu toate că acest fapt a putut fi unanim verificat de sute și sute de ani, el este încă privit cu enervare și neîncredere: oamenii, bieții de ei, continuă să-și arunce vina unul asupra altuia dacă literatura, artele, gîndirea la un moment dat decad. Miracolul apariției unui mare scriitor nu este încă asimilat de mentalul uman. El n-a fost încă integrat categoriei convenabile, adică Miracolului, cu majusculă. Cel mai strălucit secol de civilizație franceză, secolul al
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
2002 și mai 2003, în mai puțin de jumătate de an, împlinesc vîrsta de 80 de ani personalități excepționale ale literelor: Augustina Bessa Luís, cea mai mare prozatoare portugheză în viață, care ar fi luat fără îndoială Nobel-ul pentru literatură în locul rivalului ei, dacă n-ar fi fost politic situată la dreapta; José Saramago, comunistul, Nobel-ul pentru literatură din 1998; Eugénio de Andrade, cel mai mare poet portughez contemporan, una dintre vocile distincte ale secolului; Eduardo Lourenço, poate cel
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
ale literelor: Augustina Bessa Luís, cea mai mare prozatoare portugheză în viață, care ar fi luat fără îndoială Nobel-ul pentru literatură în locul rivalului ei, dacă n-ar fi fost politic situată la dreapta; José Saramago, comunistul, Nobel-ul pentru literatură din 1998; Eugénio de Andrade, cel mai mare poet portughez contemporan, una dintre vocile distincte ale secolului; Eduardo Lourenço, poate cel mai cult și mai inteligent eseist portughez de astăzi, autoritatea critică numărul unu a lumii lusitane; și José Augusto
Scrisori portugheze - Coincidențe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14295_a_15620]
-
publicației să-i evoce epoca, să motiveze accentul moral cu valoare de simbol al gestului lor constructiv prin însăși natura experienței fiecăruia dintre ei. Mă refer la textele Simple amintiri despre începuturile "Caetelor de Dor", semnat de Constantin Amăriuței, și Literatura exilului și revistele ei de Virgil Ierunca. Primul autor pune accent pe evocare, pe efectele de perspectivă culese din chemarea timpului înapoi, pe deasupra oricărui orgoliu personal. Celălalt excelează prin enumerări concrete de interes bibliografic, prin lucidă apreciere valorică a situațiilor
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
făcut într-un număr restrâns de exemplare. Ele au devenit foarte rare în câmpul peisagistic al publicațiilor din emigrație și aproape neștiute de specialiștii din țară. Totuși, distingem în varietatea rubricilor voința cuprinderii a cât mai multor nume care aliază literatura scriitorilor din exil cu a celor din țară. A celor care au reușit să-și mențină suflul interior, moralmente intact, și voința lor explicită a păstrării acestui suflu în relieful ideilor cuprinse în paginile lor. O seamă de cuvinte, Povestea
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
Blaga, Al. Russo, C. Noica. Cronica, Letopiseț, Glossarium, Dialog, Arhive, sunt tot atâtea titluri de rubrici a căror directitate de cuprindere este mai mult decât explicită. Scriind în "Anotimpuri" despre "Caete de Dor", Titus Bărbulescu observă relația de fond a literaturii exilului: "O poezie adevărată a exilului naște din singurătate, se nutrește din dor și se adresează unei eternități românești." Trăsătură care se imprimă în meditațiile literare, publicate de Constantin Amăriuței în "Caete de Dor", scrutare a stării de suferință și
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
altă poziție, ca tematică, scrie Virgil Ierunca, nu și ca idee conținută. Ipostazele surprinzătoare ale sentimentelor, frumusețea artistică, diferența spațială, interesul lui mergând înspre Maurice Blanchot, André Gide, J. P. Sartre, Jean Paulhan, René Daumel, Drieu la Rochelle, Camus, ca literatură străină, Tudor Arghezi și Const. Brâncuși, ca expresii ale artei românești moderne. Textele sale din "Caete de Dor" sunt plimbare prin lumea artelor moderne. Numele lui Brâncuși îl asociază numelor intrate în marele repertoriu mondial, Lautréamont, Kafka, Shönberg. Brâncuși nu
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
murit un sfânt de Vintilă Horia, recrează drumurile acestuia în exil, în Austria, Italia, Argentina. Virgil Ierunca semnalează că în "Ethos", N. Steinhardt semna cu pseudonimul Nicolae Niculescu. Tot lui Virgil Ierunca îi revine meritul de a atrage atenția în Literatura exilului și revistele ei, că textele publicate de Emil Cioran în "Luceafărul" de la Paris, în 1948, sunt ultimele scrise de el în românește. Din datele revistei se poate extrage un repertoriu al publicațiilor românești din exil, indiferent de locul de
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
fondarea unei "Societăți pentru Reprimarea Lucrătorilor de Erudiție și pentru Înhumarea Decentă a Trecutului". La ora actuală, doi erudiți domină, la noi, cultura domeniului literar: Nicolae Balotă și Adrian Marino. Propunîndu-ne a ne ocupa în comentariul prezent de volumul intitulat Literatura franceză de la Villon la zilele noastre al celui dintîi, vom reveni, comparativ, la cel de-al doilea. Să menționăm mai întîi că Nicolae Balotă poate fi cu destulă ușurință scos din unghiul suspiciunii proustiene pe motivul că numeroasele d-sale
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
cult al virtuților luptătorului și gînditorului. Și totuși, nu întreg omul. Căci pe lîngă omul faptei și cuvîntului, el este, în același timp, vizionarul, în înțelesul cel mai propriu al cuvîntului. Cei vechi i-ar fi spus Văzătorul". Chiar ansamblul literaturii de care se ocupă îi apare situat sub un îmbătător semn al festivului, în prezența căruia jubilează: "Literatura franceză a avut din totdeauna înaltul simț al Galei. De la Villon la Apollinaire și de la Maurice Scève la Valéry, de la trubaduri la
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
el este, în același timp, vizionarul, în înțelesul cel mai propriu al cuvîntului. Cei vechi i-ar fi spus Văzătorul". Chiar ansamblul literaturii de care se ocupă îi apare situat sub un îmbătător semn al festivului, în prezența căruia jubilează: "Literatura franceză a avut din totdeauna înaltul simț al Galei. De la Villon la Apollinaire și de la Maurice Scève la Valéry, de la trubaduri la lionezi și de la poeții Pleiadei la romantici, ca și de la damnați la suprarealiști, poezia franceză a știut să
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]