1,902 matches
-
limita însă la un nivel elementar și intuitiv, dat fiind gradul ridicat de subtilitate atins de analiza din acest domeniu, de îndată ce ne propunem să modelizăm cu precizie aceste fenomene. 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul Ducrot distinge subiectul vorbitor de locutor. Primul joacă rolul de producător al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât de frecvente în dialog, ilustrează perfect
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât de frecvente în dialog, ilustrează perfect disocierea dintre "subiectul vorbitor" și "locutor"146: DORANTE: Și pe dumneata te interesează dragostea lui. Am ghicit-o din graba cu care abia așteptai să plec. Astfel că pe mine nu mă puteți iubi. SILVIA: Mă interesează dragostea lui?! Cine v-a spus asta? Și nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
le-am subliniat, Silvia reia la persoana întâi singular replicile lui Dorante, însă fără să-și atribuie responsabilitatea pentru ele, fără a le afirma sunt validitatea: ea este, într-adevăr, "subiectul vorbitor", coincide și cu enunțătorul, însă fără a fi locutorul. Teoreticienii literaturii recurg și ei, de multă vreme, la distincții de acest gen, însă la un nivel diferit: Balzac sau Victor Hugo sunt "subiecții vorbitori" ai operelor lor, indivizii empirici care le-au produs, însă nu lor li se atribuie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
decât în și prin instituția literară. Într-un caz extrem cum este cel al lui Roman Gary / Émile Ajar sau al lui Fernando Pessoa, avem de-a face cu același "om" care corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
corespunde mai multor "scriitori". 4.2. Personajul ca "locutor" Naratorul nu este singurul care poate spune "eu" într-un text. Narațiunile prezintă în mod continuu personaje care enunță în "discursul direct", care se prezintă astfel responsabile pentru enunțarea lor, în calitate de "locutori": Jacques scăpă din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din mâinile stăpânului și dădu buzna în odaia tâlharilor, cu câte un pistol încărcat în fiecare mână: "La culcare, repede, le strigă el; dacă mișcă unul, îi zbor creierii...149" Personajul trece aici de la statutul de non-persoană la cel de "locutor", discursul direct având calitatea de a introduce în enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțarea autorului enunțările altor subiecți. Însă nu trebuie să uităm că, la un nivel superior, de fapt, aceste opinii devin responsabilitatea naratorului care le raportează, în aceeași măsură cu celelalte elemente ale întâmplării. Acest fenomen de încastrare este recursiv: personajul-"locutor" poate, la rândul său, să raporteze vorbele unui personaj din propria sa povestire, și așa mai departe. Literatura picarescă oferă numeroase exemple de încastrare narativă de acest fel. Poziția autorului dramatic față de enunțurile personajelor sale este total diferită. Nu putem
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este total diferită. Nu putem vorbi despre "discurs direct", atâta vreme cât autorul este absent și își lasă personajele să dialogheze singure. Acest dispozitiv se bazează pe un alt tip de polifonie, în care "subiectul vorbitor" (actorul care joacă rolul) diferă de "locutor" (rolul): cea care vorbește este La Champmeslé, însă cea care se face responsabilă de aceste cuvinte este Atalide. Teatrul constituie deci un mod aparte de enunțare literară, care, în ciuda iluziei pe care tinde să o impună, nu se lasă încadrată
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
această schemă simplă. Există cazuri în care distincția dintre teatru și discursul indirect nu mai este clară. Astfel, în momentul în care ne aflăm în prezența unui fel de "teatru interior", în care un "subiect vorbitor" joacă rolul mai multor "locutori", el îi pune în scenă, într-un fel, în propria sa enunțare. Putem aminti aici celebra scenă din Vicleniile lui Scapin în care Géronte, băgat într-un sac sub pretextul de a fi ferit de niște inamici imaginari, este bătut
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui obișnuită.) Ascundeți-vă bine. Stați camarazi, iată-l pe valetul lui. Haide, golanule, arată-ne unde e stăpânu' tău. [...]152. Scapin își plasează aici vocea pe același plan cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-vă bine. Stați camarazi, iată-l pe valetul lui. Haide, golanule, arată-ne unde e stăpânu' tău. [...]152. Scapin își plasează aici vocea pe același plan cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
arată-ne unde e stăpânu' tău. [...]152. Scapin își plasează aici vocea pe același plan cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vocea pe același plan cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu cele pe care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
care le inventează și le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
le simulează. 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și "locutorul λ" Împreună cu O. Ducrot, putem analiza în detaliu conceptul de "locutor", responsabil al actului de vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vorbire, distingând în el două instanțe: "locutorul el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar fi interjecția sau ethosul. A analiza specificitatea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
el însuși" (notat locutor-L) și "locutorul ca persoană" (notat locutor λ). Primul îl desemnează pe locutorul considerat doar din punctul de vedere al activității sale enunțiative, ca persoană ce reiese din discurs. Locutorul λ, în schimb, îl desemnează pe locutor și din punctul de vedere al altor proprietăți, fiind o persoană din lume. Această diferențiere de o subtilitate aparent exagerată permite explicarea unor fenomene cum ar fi interjecția sau ethosul. A analiza specificitatea enunțiativă a interjecției înseamnă a aduce în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau ethosul. A analiza specificitatea enunțiativă a interjecției înseamnă a aduce în discuție o diferență precum cea dintre "uf!" și un enunț cu un conținut identic, cum ar fi: "Mă simt ușurat". Pentru Ducrot, enunțarea "Mă simt ușurat" trimite la locutorul λ, la persoană, atribuindu-i o anumită caracteristică, și anume senzația de a se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a-ți prezenta enunțarea ca un efect
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se simți ușurată, caracteristică ce există independent de enunțare. În schimb, a spune "uf" înseamnă a realiza o enunțare ușurată, a-ți prezenta enunțarea ca un efect imediat al sentimentului de ușurare; în acest caz, cel avut în vedere este locutorul L. După cum putem observa, interjecția presupune din partea enunțătorului o teatralizare a propriului corp. În ceea ce privește noțiunea de ethos, ea provine din retorica antică. Pentru Aristotel "convingem, așadar, prin intermediul caracterului vorbitorului [în greacă ethos], atunci când discursul este rostit astfel încât să îl facă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe care o apără oratorul. Acesta din urmă nu spune în mod explicit " Sunt onest, curajos etc.", ci adoptă, vorbind, tonul, felul de a fi pe care opinia comună le atribuie unui om onest, curajos, etc. Ethosul ține deci de locutorul L, de persoana din discurs, și nu de locutorul λ. Nimic nu-l împiedică astfel pe locutorul L să se pună în valoare, devalorizându-l pe locutorul λ: este cazul "autocriticii". Rousseau, de exemplu, în Confesiunile sale, își evocă cu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
spune în mod explicit " Sunt onest, curajos etc.", ci adoptă, vorbind, tonul, felul de a fi pe care opinia comună le atribuie unui om onest, curajos, etc. Ethosul ține deci de locutorul L, de persoana din discurs, și nu de locutorul λ. Nimic nu-l împiedică astfel pe locutorul L să se pună în valoare, devalorizându-l pe locutorul λ: este cazul "autocriticii". Rousseau, de exemplu, în Confesiunile sale, își evocă cu cea mai mare sinceritate greșelile, adică pe cele ale
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ci adoptă, vorbind, tonul, felul de a fi pe care opinia comună le atribuie unui om onest, curajos, etc. Ethosul ține deci de locutorul L, de persoana din discurs, și nu de locutorul λ. Nimic nu-l împiedică astfel pe locutorul L să se pună în valoare, devalorizându-l pe locutorul λ: este cazul "autocriticii". Rousseau, de exemplu, în Confesiunile sale, își evocă cu cea mai mare sinceritate greșelile, adică pe cele ale locutorului λ. Făcând acest lucru, el oferă imaginea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
opinia comună le atribuie unui om onest, curajos, etc. Ethosul ține deci de locutorul L, de persoana din discurs, și nu de locutorul λ. Nimic nu-l împiedică astfel pe locutorul L să se pună în valoare, devalorizându-l pe locutorul λ: este cazul "autocriticii". Rousseau, de exemplu, în Confesiunile sale, își evocă cu cea mai mare sinceritate greșelile, adică pe cele ale locutorului λ. Făcând acest lucru, el oferă imaginea unui locutor L sincer, veridic, care își ține promisiunea făcută
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]