2,956 matches
-
1969; Mai mult ca plânsul. Icoane pe sticlă, București, 1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988; Elegii politice
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
care evită ceea ce anterior fusese verbiaj nebulos, uneori chiar balast strălucitor. Accentele expresioniste nu lipsesc, dar experiența poetului face ca stridențele să fie evitate. Cele două cicluri ale volumului - Orfice și Starea de dor - semnalează chiar prin titlu domeniile explorate: logosul și erosul. În Sonete (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din București), meditația lirică, depășind restricțiile formale, refuză din nou contemplația, fiind înviorată de evocarea unei naturi în expansiune, în care gravitația apare ca un impuls generator. Revin cele două spații complementare
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
și titlul antologiei publicate în „Biblioteca pentru toți” (1993), urmată de altă selecție (restrânsă la erotică), intitulată Mississippi (1993), și de Noul Adam (1994), ultima carte antumă, o meditație asupra scrisului, asupra harului, văzute ca îndemnuri și daruri ale providenței. Logosul e miracolul care transmite „substanța pururea divină”, concluzie peremptorie ce pune capăt unei experiențe agitate, luptei înverșunate cu cuvântul, cu acel cuvânt care a refuzat să fie mistificare, podoabă, artificiu. Poemele lui R. stau sub semnul simplității austere, pusă în
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
I-II, București, 1963-1964, Știința logicii, București, 1966, Prelegeri de estetică, I-II, București, 1966, Studii filosofice, București, 1967, Prelegeri de filosofie a religiei, pref. trad., București, 1969. Repere bibliografice: N. Bagdasar, Istoria filosofiei românești, București, 1940, 219-228; Athanase Joja, Logos și ethos, București, 1967, 261-264; N. Tertulian, Misiunea unei generații, RL, 1978, 20; Vaida, Mitologii, 204-207; D.D. Roșca în filosofia românească. Studii, coordonator Tudor Cătineanu, pref. Dumitru Ghișe, Cluj-Napoca, 1979; Cotruș, Meditații, 502-506; Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, I-
ROSCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289368_a_290697]
-
totală, ci doar la o concordanță esențială, R. socotește genul liric reprezentativ pentru tipul simpatetic, cel epic pentru tipul demoniac-echilibrat și cel dramatic pentru tipul demoniac-expansiv. Specificul poeziei e raportat la capacitatea ei de a exprima fondul eului originar sau logosul lui „viu, proaspăt, ferit de primejdia rigidității, caracteristică abstracțiunilor” și care dă seama de autenticitatea și unitatea vieții spirituale profunde. Capitole speciale sunt consacrate limbajului și atmosferei lirice, analizei formale (ritmul, melodia, imaginea intuitivă, tectonica) și așa-numitelor genuri lirice
RUSU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289410_a_290739]
-
ideilor este schimbul de scrisori cu Ion Negoițescu, din care s-a născut volumul Un roman epistolar (1978). Prin opera lui, S. rămâne, cum afirma Ștefan Aug. Doinaș, „una din acele personalități fascinante care însumează în ele splendoarea și tragicul logosului creator; înzestrat deopotrivă pentru poezie, eseistică și teatru (dramaturg, actor și regizor), volubil și însetat de tot ceea ce poate să ofere clipa unui om care trăiește din plin și, totodată, o domină prin luciditatea sa, el s-a grăbit să
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
prim nivel de transcendență. Aici își spun cuvântul cultura și experiența jurnalistului comentator politic și cea a eseistului pe teme civice și culturale. Realul brut și brutal, ignar și agresiv - agresiune a materiei infernale - este împins și filtrat în planul logosului. Privite din acest unghi, cărțile lui S. apar ca tot atâtea dezbateri de idei, iar personajele ca tot atâtea încorporări ale unor teme propuse dezbaterii. Personaje pline, altfel spus cu psihologie, ele sunt în aceeași măsură întrupări dialogiste (în sens
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
a citit din Părinții greci mai ales într-o epocă mai tîrzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-a numit Augustin, i-au furnizat unele explicații fundamentale, în special cea legată de existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și de logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni că această doctrină putea fi găsită și în Evanghelia după Ioan, dar aceasta nu însemna că neoplatonicii puteau să se ridice la nivelul Evangheliei, pentru că le lipsea credința în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
98, 10-12) sau că Duhul Sfînt nu pogoară asupra ființelor fără suflet și rațiune (98, 13). Scriitorul atacă și doctrina preexistenței sufletului lui Cristos (98, 14 și urm.) pentru că a afirma, cum face Origen, că acel suflet era unit cu Logosul înainte de venirea în trup ar echivala cu a susține că orice suflet uman preexistent e de natură divină (98, 16). De fapt, tezele condamnate de Teofil ori n-au fost susținute niciodată de Origen, ori reprezintă deformări absurde ale teologiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Potrivit acesteia, crede el, Cristos era divizat în două, iar omul era separat de Fiul lui Dumnezeu; Chiril vorbește însă de o uniune kath’hypostasin, conform căreia „nu a existat întîi un om obișnuit născut din Sfînta Fecioară, și apoi Logosul a coborît să sălășluiască în el, ci, unit încă din pîntecele matern, acesta a fost supus unei nașteri carnale, făcînd din nașterea cărnii sale propria naștere” (Epist. 4, 4). De asemenea, Chiril i-a trimis împăratului un tratat Despre adevărata
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
speră să poată spune ceva nou și (așa afirmă în comentariul la cei 12 profeți) să contribuie la clarificarea pasajelor obscure ale discursului profetic. Efrem din Antiohia (în Fotie, Biblioteca, cod. 229) și florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului atestă că Chiril a comentat și Psalmii, iar în unele manuscrise ce conțin serii de pasaje biblice s-au găsit și comentarii fragmentare la diverși Psalmi (pînă la 119) ce apar sub numele lui. în primul fragment, ce servește drept
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cinci cărți ale scrierii Contra anatematismelor lui Nestorie, din 430, sînt o confutație a discursurilor rostite de patriarhul de Constantinopol, din care reproduc și extrase. Chiril aduce în discuție numeroase pasaje cristologice din Noul Testament, interpretîndu-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a ales să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Prin urmare, cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrierii Contra anatematismelor lui Nestorie, din 430, sînt o confutație a discursurilor rostite de patriarhul de Constantinopol, din care reproduc și extrase. Chiril aduce în discuție numeroase pasaje cristologice din Noul Testament, interpretîndu-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a ales să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Prin urmare, cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos, sînt blasfemii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ori ispită. De altfel, încă din introducerea la cartea a doua această opinie era înfierată și respinsă, între altele prin formula favorită a lui Chiril, potrivit căreia „după unire, trebuie să vedem de-acum o singură natură, cea întrupată a Logosului însuși” (2, introd.); formula este a lui Apolinarie, dar Chiril credea că-i aparține lui Atanasie. Chiril înțelege termenul physis în sens de individ, potrivit cu tradiția teologică alexandrină, și nu - așa cum făceau antiohienii - ca pe un ansamblu de caractere ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făceau antiohienii - ca pe un ansamblu de caractere ce definesc condiția umană sau divină, deși, la nevoie, îl poate utiliza și în această ultimă accepțiune. E adevărat că, aici și în alte locuri, Chiril, deși afirmă că trupul unit cu Logosul era animat de un suflet rațional, nu reușește să atribuie acestui suflet o funcție autonomă în cadrul propriei cristologii. în cartea a patra este atacată teza lui Nestorie potrivit căreia fiecare dintre persoanele ce compun Sfînta Treime a efectuat anumite operațiuni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a cincea cărți este modul cum interpretează Nestorie afirmațiile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos, pe care el le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos, pe care el le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și tot
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și tot el crucificat și înviat din morți, care va veni la vremea sa întru slava lui Dumnezeu Tatăl și a sfinților îngeri” (ibid.). Nevoia de a cîștiga, în competiția cu Nestorie, curtea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unei confutații a opiniilor cristologice eronate. După ce enumeră cîteva dintre ele (6), Chiril respinge concepțiile docetiștilor (7-9), ale celor care neagă nașterea din Fecioară și afirmă că divinitatea s-a transformat în carne omenească (10-13), ale celor care susțin că Logosul divin nu are existență proprie și îl consideră un simplu cuvînt rostit de Dumnezeu, care apoi și-a găsit sălaș într-un om (14-15). Un spațiu generos acordă Chiril condamnării celor ce refuză un suflet omenesc Cuvîntului unit cu carnea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
14-15). Un spațiu generos acordă Chiril condamnării celor ce refuză un suflet omenesc Cuvîntului unit cu carnea (16-45): ei îl împart în două pe Cristos, în loc să recunoască faptul că un om întreg s-a unit în mod inefabil cu Unul-născutul Logos al lui Dumnezeu. Doctrina lui Nestorie sau, mai precis, interpretarea pe care i-o dă Chiril, este astfel atacată de-a lungul întregii scrieri, fără ca numele adversarului să fie menționat. Există patru manuscrise ce conțin, sub numele lui Chiril, un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
începînd cu Atanasie, unde apare sau care pot justifica termenul theotokos. întregul tratat e o încercare de a dovedi că Maria poate să fie numită astfel, pentru că nu-l putem concepe pe Cristos ca pe o ființă umană distinctă de Logos. în aceeași scriere se vorbește în mai multe rînduri de unirea ipostatică, temă ce revine o singură dată în tratatul Ad Augustas. în amîndouă, Chiril discută și respinge synapheia ca termen pentru desemnarea unirii divinului cu umanul în Cristos, considerîndu-l
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operă cu o scurtă carte despre întruparea Unului-născut, în trei părți, despre care Chiril afirmă că tocmai a terminat-o în epistola 67, scrisă probabil în 437; însă identificarea rămîne conjecturală. Protagonistul dialogului (interlocutori: A și B) explică faptul că Logosul s-a supus nașterii dintr-o femeie, rămînînd în același timp ceea ce era, adică o entitate de origine celestă, superior întru totul, pentru că e Dumnezeu, chiar și prin trup. Cine nu acordă Mariei titlul de Theotokos neagă, în realitate, calitatea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
timp ceea ce era, adică o entitate de origine celestă, superior întru totul, pentru că e Dumnezeu, chiar și prin trup. Cine nu acordă Mariei titlul de Theotokos neagă, în realitate, calitatea de Dumnezeu și Fiu a lui Cristos. Devenind om, asupra Logosului acționează limitările specifice condiției umane; nu exista alt mijloc de a-i răscumpăra pe cei ce erau în sclavie decît însușirea a ceea ce-i aparține sclavului, pentru a-l face să strălucească în slava provenită de la Logos. Așadar, nu trebuie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Devenind om, asupra Logosului acționează limitările specifice condiției umane; nu exista alt mijloc de a-i răscumpăra pe cei ce erau în sclavie decît însușirea a ceea ce-i aparține sclavului, pentru a-l face să strălucească în slava provenită de la Logos. Așadar, nu trebuie să vorbim de amestec, ci trebuie să recunoaștem că există o singură natură a Fiului devenit carne și om; de altfel, e o blasfemie să afirmi că Logosul este numit om pentru că a sălășluit într-un om
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a-l face să strălucească în slava provenită de la Logos. Așadar, nu trebuie să vorbim de amestec, ci trebuie să recunoaștem că există o singură natură a Fiului devenit carne și om; de altfel, e o blasfemie să afirmi că Logosul este numit om pentru că a sălășluit într-un om. Tocmai pentru că a devenit om, putem să-i aplicăm lui - și nu unui om unit cu Logosul - enunțuri care n-ar putea să se refere la Logos în afara situației determinate de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]