3,158 matches
-
Lévi-Strauss și, de o manieră pe care urmează să o ilustrăm, gândirea sălbatică. Munca la un edificiu literar cu exploatarea "pretextelor" nu numai că nu amenință valoarea noului text, ci, mai mult, fortifică literatura însăși. Practica intertextuală comportă un demers ludic și serios pentru că jocul acesta angajează o viziune asupra lumii, conform nuanțării barthesiene. După cum observa Claude Lévi-Strauss, gândirea sălbatică, prin rituri și mituri, se prezintă ca știință a concretului, care pleacă de la organizarea și exploatarea speculativă a lumii sensibile în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vorbea Roland Barthes. "Pentru postmoderni, intertextualitatea este o manieră, în timp ce la Eminescu ea echivalează cu raportarea critică și dramatică la sine (și la literatură, la operele corespunzătoare "cărții bizantine" invocate de Dionis-Dan)"9. Principiul participației se aplică și prin dinamismul ludic, atât în mit (ludus sacer), cât și în intertext: "Acțiunea înfățișează un eveniment cosmic, dar nu numai ca prezentare, ci ca identificare...Funcția lui nu este numai să imite (vezi repetiția intertextuală), ci să confere sau să aibă o participare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la onomastica protagonistului, Dionis-Dan. Jocul sacru înregistrează trei forme de manifestare importante: dansul mascat, inițierea și sacrificiul. Sacrificiul apare în momentul în care Riven se transformă treptat și dispare. Protagonistul nuvelei practică, mai mult sau mai puțin, toate aceste forme ludice ale sacrului. Ne oprim la inițiere, care presupune o tensiune numinoasă aparte, cu momente mai semnificative și cu altele estompate. Jocul inițiatic comportă trei etape: 1.un ritual de separare de lumea familiară, în care a evoluat neofitul. Desprinderea de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
3. Ritualul de confirmare autorizează renașterea la viață. În Sărmanul Dionis, jocul inițiatic nu este autentic, de vreme ce transformarea ființei nu este ireversibilă. Păcatului luciferic săvârșit doar pe jumătate (din fericire sau din nefericire) și căderea din rai reprezintă, în scenariul ludic, cauza eșecului. Astfel se explică și falsa recunoaștere (schimbarea statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sunt pline de desene prin care poetul își reprezintă conținuturi matematice, posibile surse ale adevărului). În "idila" Cezara, arta reprezintă un mod de a fi pentru Ieronim și pentru unchiul său sihastru: la primul figurile creionate par manifestarea unui spirit ludic și-atît, în timp ce bătrânul retras în insulă a sculptat pereții într-un act ce poate evoca picturile rupestre rămase din paleolitic, mesaje mitologice încrustate de membrii respectați ai tribului, cu o statură inițiatică recunoscută. (H1a) Acea fereastră dădea într-o chilie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu "Tot în gândiri...". Precizarea "în gând" s-a făcut prin adăugare la textul inițial, sub "radical", semn că autorului i s-a părut că este necesar să sublinieze caracterul interior al monologului. Din nou ni se pare că acest ludic grav de identități trimite la autorul intratextualist, așa cum se lasă văzut în succesiunea de metamorfoze din avantext eboșele, vorbire interioară exteriorizată (Almuth Grésillon): În ceea ce privește discursul neenunțat, nepronunțat, ceea ce se numește limbaj interior, el nu este decât un substitut eliptic și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 203). De la M.Riffaterre, jumătate sau mai bine dintre teoreticienii intertextualității au privit fenomenul de pe "malul" lectorial. Au fost chiar identificate patru planuri în care cititorul conlucrează cu textul prin intertextualitate: memoria, cultura, inventivitatea interpretativă și spiritul ludic (Samoyault: 2001, 68). Acestea sunt acționate în general împreună (nu neapărat toate odată), iar rezultanta lor determină nu cumu-i lumea livrescă, ci cum o vedem noi. Reprezentarea eckprastică 58 a potențialului arheic de eternitate, trans-orice ordine de lucruri, oferă posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prefață asupra faptului că nu extrapolăm intertextualitatea : repetarea dictând producerea celorlalte trei efecte prezente și în MER, ea nu trebuie înțeleasă ca fiind oricând de natură mitologic-literară. Există multă repetare literară nu gratuită, dar artificiu tehnic sau ironică sau excesiv ludică. 6 [Il est donc impossible, parce que trop facile et donc insignifiant, d'imiter directement un texte.] 7 [Nous proposons de parler d'intertextualité seulement lorsqu'on est en mesure de repérer dans un texte des éléments structurés antérieurement à
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
manifestations, Paris : Payot, 1970, p.439. 9 Alexandru Goldiș Autoreferențialitatea eminesciană, (Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), (file:// C:\windows\desktop\autoreferențialitate/eminesciană.htm). 10 J.Huizinga Homo ludens, Gallimard, "Tel", 1988, p. 37 (ed. rom. Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, traducere de H.R.Radian, București: Humanitas, 1998, p. 57). 11 Constelația semantică se definește ca "un grup de termeni lexicali între care se stabilesc diferite relații semantice, dominante fiind cele de sinonimie și antonimie. Își subordonează cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
era Charles Trenet în cîntec. Îți mulțumim Pierre Dac că ne-ai închis atîtea uși! San-Antonio (Emballage cadeau, Ed. Fleuve Noir) Omagiul adus lui Pierre Dac de către San-Antonio pune laolaltă doi autori pe care îi leagă umorul, ironia și ferocitatea ludică. Să-l citești pe San-Antonio într-un epigraf care îl prezintă pe Pierre Dac și opera lui, înseamnă să alături doi oameni, două stiluri care își asigură mutual originalitatea. În plus, chiar titlul cărții din care este extras citatul, Emballage
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de povestiri Care ne conduc inimile și mințile, după bunu-i plac. Trebuie să legăm această insistare de finalitatea epistolei cu dedicație: s-a construit o paralelă între farmecul binefăcătoarei și cel al fabulei. Obiectivul moral a cedat locul unui obiectiv ludic. Este vorba de un nou contract de lectură în care plăcerea jocului conduce la utilitatea instruirii. În acest sens, cităm ultimele versuri din Epistolă: Știți cîtă importanță are pentru noi această minciună; Dacă ea dă versurilor mele fericirea ca ele
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
în altul, a prelua o soluție de la o problemă similară, a vedea o conexiune între o situație și alta producând noi combinații, noi perspective teoretice etc.; în modelul CPS analogiile sunt utilizate în stadiul de identificare a ideilor. * gândirea regresivă / ludică constă în abilitatea de a gândi “copilărește”, adică liber, fără prejudecăți, făcând abstracție de cunoașterea de adult, care conștientizează restricții, limite și impune perspective; este abilitatea de a se juca cu ideile (“playfulness”) și umorul. Este cert că gândirea influențează
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
de viață, fantezia se manifestă în plan perceptiv printr-o halucinație. 2) Foarte devreme în cursul copilăriei, refuzul poate fi pus în evidență prin intermediul jocului dramatic, care îi permite copilului să-și împlinească dorințele, speranțele, preferințele. În cursul jocului, lumea ludică are mai multă importanță decât cea reală, iar plăcerile reușitei, frumuseții sau puterii sunt trăite într-un mod imposibil de conceput în lumea reală a copilăriei. În timp ce copilul se joacă, fantezia pusă în scenă este preferată realității obiective, temporar respinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintre relațiile posibile ale subiectului cu mediul său înconjurător. La bază, introiecția este o apărare, în măsura în care ea protejează eul împotriva primului „traumatism” care este nevoia de obiect, apoi împotriva dependenței, și vizează să restaureze echilibrul intern, apoi autonomia acestuia. Activitatea ludică și creativă a copilului vine în continuarea îndepărtării posibile a obiectului. Acest lucru amintește, bineînțeles, de jocul cu mosorelul (Freud, 1923/1981), putând ilustra de asemenea mișcarea de introiecție-proiecție a obiectului care, substituindu-se mamei absente, o face pe aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o proliferare liturgică a hedonismului și a unui "jeunisme" molipsitor; în Clipa eternă (2000) lumea este redescoperită ca trăire a unei suite de momente și efemerități "eterne", și mai ales ca o revenire a tragicului în ciuda proeminenței hedonismelor și a ludicului în societățile postmoderne. Nu putem înțelege "imoralismul etic" al postmodernității, circumscris "relativismului" generalizat, ca ordonare valorică opusă substanțialismului și moralismului modernității, în afara acceptării socialității ca "relianță socială" și ca "lume a vieții" (Lebenswelt) și dacă nu ieșim din optica dihotomică
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
se folosește din ce în ce mai des termenul de "societal". În ceea ce mă privește, când am propus folosirea lui (La Violence totalitaire, 1979), era pentru a sublinia tot ceea ce era imprevizibil în existența colectivă. În particular, pentru a insista pe importanța imaginarului, a ludicului, a oniricului, a tot ceea ce nu ținea de viața privată, ci era cauză și efect ale lucrului public. Este posibil, poate, să mergem mai departe. Și pentru a scoate în evidență sfârșitul unui ciclu, ceea ce am numit dialogica deconstrucției și
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acceptă că pot exista și alte maniere de a fi sau de a părea fie că le ignoră sau că sunt în conflict cu ele. Nu la nivel politic se exprimă acest conflict sau această indiferență, ci într-un mod ludic. Ludic care, să ne amintim aici de Caillois sau de Huizinga, poate fi și agonal sau cuprins de un vârtej excesiv. Avem aici, din nou, una dintre mărcile mitului "copilului etern", pentru care calificările morale de judecată sau normative proprii
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
că pot exista și alte maniere de a fi sau de a părea fie că le ignoră sau că sunt în conflict cu ele. Nu la nivel politic se exprimă acest conflict sau această indiferență, ci într-un mod ludic. Ludic care, să ne amintim aici de Caillois sau de Huizinga, poate fi și agonal sau cuprins de un vârtej excesiv. Avem aici, din nou, una dintre mărcile mitului "copilului etern", pentru care calificările morale de judecată sau normative proprii logicii
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
a devenit rigid în decursul timpului. "Nebunul regelui", bufonul, saltimbancul nu este numai o figură individuală. El capătă uneori o "formă" colectivă. Și permite astfel reemergența pro-funzimii non-raționale a vastului domeniu de instincte sociale. A imaginarului său, a pulsiunilor sale ludice, a eliberărilor onirice. Jung, care a abordat în nume-roase ocazii o astfel de irupere, vorbește despre rolul "hoțului divin"37. Expresie justificată prin faptul că subliniază importanța excesului în structurarea socială. Importanță pe care este inutil să o negăm, căci
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
spiritualitate sau de edificare și al revistelor specializate sau pentru marele public care se referă la aceste teme. În fiecare dintre aceste cazuri, esențialul non-istoric, arhetipal este în joc. Această raportare la destin poate fi remarcată, de asemenea, în dezvoltarea ludicului. Jocuri de noroc, bineînțeles, și diversele loterii o dovedesc. Sumele cheltuite sunt importante și investiția libidinală este departe de a fi neglijabilă. Dar și jocuri de roluri și alte jocuri video pentru care se cheltuiesc timp și bani fără măsură
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sexist, rasist, ce nu corespunde "corectitudinii morale" oficiale, a avut multiple versiuni, toate foarte difuzate, toate aclamate de un public numeros care cere mereu altele. În fiecare dintre aceste cazuri, jocuri de noroc, jocuri video, ca și pentru toate manifestările ludicului, ceea ce este în discuție nu mai este Istoria individualistă și rațională în esența ei, ci mai degrabă destinul în aceea că el fondează comunitatea care utilizează în acest scop emoțiile împărtășite. Comunitate de destin. Reafirmare tribală. Iată deci ce fondează
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
nici un fel. Putem refuza ca istoria să fie orientată spre vreun scop și totuși să-i găsim un sens"88. O semnificație: aceea a jocului pasiunilor, aceea a plăcerii de a fi împreună fără finalitate sau utilizare specifică, pura plăcere ludică a vieții în comun. Nu este aceasta ceea ce se exprimă, la modul major, în aglomerațiile contemporane și, la modul minor, în ritualitatea vieții cotidiene? Aceasta este deontologia, a trăi, cu alții, situațiile. A le trăi cu intensitate, cu autenticitate, fără
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Este acest phylum "johannic" pe care îl vom regăsi în cultele de mistere, în mistică, în bresle, într-o francmasonerie simbolistă și în alte societăți secrete. Este chiar ceea ce am numit eu "centralitate subterană" sau "socialitate", integrând dimensiunile onirice, imaginare, ludice, imateriale ale datului mundan, contra aspectului pur "pozitiv" al unui social rațional și contractual. Religiozitatea contemporană, sincretismul filosofic, relativismul teoretic ce se înscrie, desigur, într-o astfel de perspectivă. Carl Schmitt, pentru a sublinia aspectul complex al modului de a
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
pune în spectacol se leagă de valorizarea unei tinereți perpetue. Figura ale cărei caracteristici esențiale trimit la superioritatea instinctului, la forța imaginarului, la locul central pe care îl ocupă natura, fără a uita bineînțeles rolul central acordat aspectului oniric sau ludic. Or toate aceste aspecte integrează, de facto, finitudinea lucrurilor mergând împreună cu această sete de o juisare, de o lume ce se oferă să fie trăită aici și acum. Și numeroase practici contemporane fac în același timp să reiasă acest "juvenilism
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
de plăcerea jocului de-a viața: „Mai funcționează / șurubul / pinionul /și piulița, /mai bate / roata mașinilor de cusut, /se învârte cilindrul cu găuri, / se aprinde motorul de la flacăra/ inimii mele/ - nu-mi pare rău.” Poetul este un ghiduș sarcastic, un ludic agitat și hipersensibil. Neliniștea subiacentă o deghizează în posturi zgomotos-candide, poetul se simte permanent sub reflectoarele aprinse, orice revelație, orice senzație se cere comunicată cu sagacitate celorlalți. Acest vacarm grațios și clovnesc ocupă locul temei singurătății și disconfortului existențial, ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]