KorAP: Find »[drukola/base=luneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...64 >

1,582 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

se făcea una cu pământul. „Nici nu apucă omul să se așeze bine pe scaun și tu sari cu Anticristul. Liniștește-te, femeie, se mustră Mașa, pe lumea asta sunt și ființe bune, nu numai Anticriști...“ De la Anticrist, gândul Mașei lunecă din nou la babulea și povestea ei cu televizorul... La strania asemănare dintre Stan și Tihon și dintre Bran și preceptor. „Cine știe, poate că o fi și un pic de adevăr În toată povestea asta... Poate că babulea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
trebuiau să se odihnească la fiecare verstă, iar roțile căruței se Înfundau până la osii În pământ, astfel că drumul de la târg până la Brodina dură aproape o săptămână. Odată ajunși la destinație, sipetul se puse În mișcare ca de la sine putere, lunecând singur din căruță și ridicându-se pe scări În pod. Increatul se afla și acum În stăpânirea lor. Avea Înălțimea de un cot, era Îmbrăcat În haine vișinii, purta pinteni și vipușcă și, pe creștet, o creastă de cocoș. Umbla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
nu vine chiar așa, din senin. Ci trebuie să obții o dispensă pentru asta. Înțelegi!? Mașa clătină din cap că Înțelege. Dar, de fapt, nu Înțelegea nimic. În capul său era un adevărat haos. Tot ce-i spune oaspetele Îi luneca printre degete. Frazele păreau bine Închegate, dar cuvintele parcă nu aveau consistență. Sau dacă aveau, atunci această consistență ar fi trebui căutată Într-o altă lume, ce se călăuzea, probabil, după alte legi, necunoscute Mașei.. - Nu prea Înțelegi, nu? o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
iar izul lui neplăcut s-ar fi atenuat de la sine. În prezența musafirului venit din altă galaxie, Mașa n-ar fi dorit să apară ca o femeie neglijentă și murdară. - Cum la nimic? făcu ea, cu farfuria gata-gata să-i lunece din mână. - Chiar la nimic, spuse vizitatorul. - Dacă nu vă folosește la nimic, atunci pentru ce mai aveți nevoie de el? - Aici ai atins punctul sensibil, Mașenca, spuse Extraterestrul. Chestiunea nu e chiar așa de simplă cum pare a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
acompanie cuvintele cu un chicotit atât de nefiresc, Încât vizitatorul o privi nedumerit, ridicând din sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
a brava cu orice preț, instinctul de autoconservare nu dispăruse complet. În nebunia lui de-a Împinge lucrurile dincolo de limita absurdului, Subotin era totuși destul de prudent, urmărind cu atenție fiecare mișcare a „gheișei“...„Hai, hai, curaj“, o Îndemnă el. Șobolănița lunecă pe pardoseala de ciment, privindu-l fix În ochi. „Mai aproape, mai aproape, curaj, Încă un pic, Încă un pic și gata...“ Subotin se simțea stăpân pe situație. În fond, În cazul unei mișcări prea bruște sau a unei agresiuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
și pe mironosița...“ Șobolănița făcu semn din cap că nu. „Ia vino Încoace la tăticul tău“, continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas. „Vasăzică, avem totuși parte de-o halucinație, râse Ippolit, sau ne-nșelăm?“ Auzind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele dindărăt, Începu să lunece spre masă... „Ei, vezi că am prins curaj“, spuse brigadierul, mușcând dintr-un castravecior. Pe măsură ce luneca spre dânsul, „gheișa“ revenea la dimensiunile inițiale, crescând la fiecare pas. „Vasăzică, avem totuși parte de-o halucinație, râse Ippolit, sau ne-nșelăm?“ Auzind acestea, șobolănița scoase un chițcăit, ce se voia a fi un răspuns la Întrebarea sa, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

o gaură scorțoasă, din care ieșeau melci. Oliver Își vâra capul sub pătură, dar melcii nu-l lăsau În pace. Întinzându-și balele ca pe niște fire de păianjen, coborau de pe fața femeii imaginare, ce-și desfășura părul peste el, lunecând pe pat. Ieșind din cochilie, melcii se strecurau sub pătură și i se urcau pe trup. Îi foșgăiau târându-se pe piele și sub piele. Erau foarte greu de stăpânit. Senzația pe care o resimțea masterandul era extrem de neplăcută. Balele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
urmează rispirea În eter... Încheind acest ciclu, eul se Întoarce Îndărăt, purificat de tot ce Înseamnă orgoliu sau alt rău, parcurgând toate etapele În sens invers. Metoda nu e simplă”, adăugă Bikinski, „e suficientă o clipă de neatenție și ai lunecat În hău pentru totdeauna. Orice particulă materială sau imaterială Își Întinde tentaculele sale invizibile În spațiu, având tendința de a te Împiedica să ajungi la adevărul ultim sau să te Întorci Înapoi la propriul eu. Mai rău e Însă atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
mesei. Mai trebuiau câțiva centimetri și efortul său ar fi fost răsplătit din plin. Noimann tremura de nerăbdare. Masa părea că vine Înspre el și totuși distanța dintre ea și pat nu se micșora, ci, parcă, dimpotrivă, creștea mereu. Masa luneca spre pat, dar patul luneca și el, retrăgându-se din calea ei. Noimann Închise din nou ochii. Era Într-o situație fără ieșire. Masa și patul păreau legate Între ele cu fire nevăzute. Când se mișca unul, se mișca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și efortul său ar fi fost răsplătit din plin. Noimann tremura de nerăbdare. Masa părea că vine Înspre el și totuși distanța dintre ea și pat nu se micșora, ci, parcă, dimpotrivă, creștea mereu. Masa luneca spre pat, dar patul luneca și el, retrăgându-se din calea ei. Noimann Închise din nou ochii. Era Într-o situație fără ieșire. Masa și patul păreau legate Între ele cu fire nevăzute. Când se mișca unul, se mișca și celălalt. Păreau două animale ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
felul de hieroglife. „Foarte interesant”, conchise Noimann, care Încerca să-și mascheze tulburarea.... „Uitați-vă ce o să facem acum”, spuse interlocutorul. „Dumneavoastră o să vă opintiți, iar eu am să invoc descântecul faraonic...” Noimann se opinti, icnind. Ceva din lăuntrul lui luneca afară. „Așa”, spuse interlocutorul său, apoi citi cu o voce neașteptat de groasă câteva versete: „O, Stăpân al zeilor ce peste cele două orizonturi domnesc, O, ocean ceresc al lui Tot Și Apele Nilului ceresc Încerc acum În spațiile lichide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
văzut că vă simțiți mai ușurat după ce ați intonat ultima formulă?” Noimann nu-l contrazise. Se simțea un pic mai bine. Crampele se mai răriră. „M-am așteptat, de fapt, la asta”, surâse celălalt. „Dumneavoastră, domnule Paul, sunteți obișnuit să lunecați mereu prin spațiile lichide, care, trebuie s-o recunoașteți, la rândul lor alunecă fără efort prin dumneavoastră...” „Faceți cumva aluzie la dipsomania mea?” „Nicidecum”, surâse celălalt. „E doar o simplă incantație, a cărei menire este să elibereze răul din om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
credeți că e-aici?” mai adăugă el. „Un bolovan”, răspunse Noimann. „Nu sunteți departe de adevăr”, făcu celălalt. „Am aici ceva ce poate să vă aducă aminte și de bolovani...” Și, desfăcând cingătoarea care lega cruciș ambalajul, ciungul lăsă să lunece pe pieptul lui Noimann ceva ce semăna cu un picior... „Iată și piciorul dumneavoastră metric”, glumi el. „Acum, chiar dacă ați vrea, n-o să-i mai puteți cânta În strună lui Lilith... Ați fost eliberat... Acum nu vă mai aflați sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci. Unele semne ale unui posibil accident pluteau În aer. Când Împărțea vatmanilor ziare vechi, Bikinski putea luneca sub roți... Nici icoanele pe care le ținea sub braț nu l-ar fi putut salva. În afară de aceasta, Satanovski, ca o piază rea, se ținea și el de capul pictorului, Încercând să-l determine să-i vândă o parte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Noimann fila și ea. Hotărât lucru: ceva nu era În ordine cu senzorii săi. „PROTEFIX. Adeziv pentru proteze dentare. Siguranța primează”. Decât o proteză pentru dinți, mai bine o proteză pentru alte simțuri! Medicul Își aranjă șuvița grizonată care-i luneca pe tâmpla stângă. „Sunteți mulțumiți că trebuie să purtați proteză dentară? Alimentele preferate nu mai pot fi consumate? Vă izolați de teamă să nu observe prietenii și rudele?” Care prieteni, care rude? Noimann avea dantură sănătoasă. Nu asta era problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de panică pot apărea În orice moment” și alte aberații... În privința atacurilor de panică, Noimann nu avea dubii. Ele puteau apărea, o știa din propria experiență, oriunde și oricând. Nu trebuia să fii nici măcar mahmur sau amețit ca să simți că luneci Într-un abis dubitativ, din care greu puteai ieși. Acum În memorie Îi venea o altă scenă, petrecută tot la Corso, În aceeași companie... PAGINĂ NOUĂ VI. Aria lui Satanovski ... Se făcuse deja ora șase. Soarele se retrăsese undeva dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
dar medicul Îi privea absent. La ora șase și un sfert, Noimann făcu un semn chelnerului și mai comandă un rând de halbe Tuborg pentru ceilalți și un coniac dublu pentru propriile sale simțuri. La masă se discutau vrute și nevrute. Cuvintele lunecau pe lângă el fără să-l atingă. Privirile celorlalți se loveau de privirea sa ca de un zid. Mirosul de mici care venea dinspre grătar și pălăvrăgeala fără rost Îl scoteau totuși din pepeni. Noimann pică Într-o stare tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
agitat, ochii i se roteau În cap, iar degetele rășchirate deasupra mesei executau un dans ciudat. Lingurile și furculițele Începură să se miște de la locul lor, atrase de palmele inginerului ca de un magnet. Halbele și sticlele vibrau și ele, lunecând ușor-ușor de la locul lor. Stimulat de aceste zgomote, inginerul Își strânse falca cu un bețigaș de bambus. Mesenii aplaudară. În ritmul muzicii, el mai execută câteva scamatorii, lipindu-și de obraji un șir Întreg de linguri și de furculițe. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
era putredă din cap până-n picioare.” (Afară, Oliver cântă cocoșește de trei ori. Acesta era semnul că pentru o parte din omenire sosise ora deșteptării!) „Și asta doar din pricina plictiselii. Nu e de mirare, deci, că de-atunci omenirea tot lunecă la vale... De ce Dumnezeu n-a scos două coaste din pieptul lui Adam? De ce nu a făcut două Eve? De ce s-a făcut că nu aude și nu vede cele ce se Întâmplau În jur? Nu cumva Dumnezeu S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
modul său de viață putea să devină exemplar. După primul pahar băut, conceptele din care era alcătuită această morală Începeau să se dizolve. Încetul cu Încetul, universul lui interior, constituit pe baza unor precepte solide, devenea fluid... Odată cu el, totul luneca la vale. Tavanul, podeaua, patul, fereastra, ușa și treptele care coborau În stradă Începeau să-i curgă printre degete. Noimann Însuși devenea și el lichid. Trupul său, pe măsură ce se umplea de tot felul de licori, se transforma Într-un șuvoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ce străluceau În soare, se Împarte În două. La câțiva pași de el se clătina acum vechea-i cunoștință: piciorul... Făcând un ultim efort, Noimann se sprijini de un zid, simțind cum pământul, Învârtindu-se ca un disc lichid, Îi lunecă pe sub picioare. Se trezi, mult mai târziu, când deja dădea să se-nsereze, umblând năuc prin gară... PAGINĂ NOUĂ X. Strada Nervi ... Un om alcătuit dintr-un picior aleargă pe o stradă fără sfârșit. În spatele lui, Îmbrăcat Într-un costum alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de rouă... Pietrele Își Întind privirea, Își Încolăcesc palmele de picioarele lui Noimamn, dar pantalonii săi sunt lunecoși. Și pantofii pătați de praf, de asemenea! Nu, nu-l poți prinde ușor pe Noimann. Trupul lui ca un lichior arămiu Îți lunecă printre degete. Cine vrea să-l tragă sub asfalt!? Cine vrea să-l facă una cu pământul?! Piciorul aleargă, oprindu-se din când În când să-l ajungă Noimann din urmă. La ce bună această goană? Încotro au pornit? Piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
draga lui Mathilda, iubita lui Mathilda! Fața palidă, triunghiulară, străjuită de doi ochi imenși! Chipul ei e Înconjurat de mâini și de picioare lungi, ca de păianjen... În jurul brațelor se rotesc ca niște astre Îndepărtate cei doi sâni. Picioarele Înaintează, lunecând, prin aer. În urma lor se-nfoaie-n zare un evantai de sutiene și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]