1,553 matches
-
în ochi de femeie, nu poți uita originalul. A putea suferi cu nebunie, curaj, zâmbet și deznădejde. Eroismul nu e decât rezistența la sfințenie. Primejdia în suferință e de a fi blând; de a îndura cu îngăduință. Te pomenești astfel lunecând într-o icoană, din omul ce erai, plămădit dintr-o carne infinit muritoare. Să nu devii pentru nimeni exemplu de pefecțiune; distruge-n tine tot ce-i chip și dâră de urmat. Oamenii să-nvețe de la tine să se înspăimînte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am amestecat cerul în toate senzațiile, c-am înălțat o boltă de regret peste fiece sărut și-un azur de alte doruri peste acel leșin. Nimic nu servește mai puțin natura ca dragostea. Când femeia își închide ochii, privirile tale lunecă pe pleoapele ei căutând alte firmamente. În disperările subite și neîntemeiate, sufletul e o mare în care s-a înecat Dumnezeu. Singurul conținut pozitiv al vieții este unul negativ: frica de a muri. Înțelepciunea - moarte a reflexelor - o învinge. - Cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
uman. Tendința noastră de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit și spre distrugere sânt un fior ce ne instalează în spațiul în care se desfășoară suflul divin. De-am rămâne reduși la limitele condiției individuale, prin ce am putea luneca înspre Dumnezeu? Vagul și nesiguranța noastră reprezintă surse metafizice mai importante decât încrederea într-o menire și abandonarea orgolioasă într-un rost. Slăbiciunile omului sânt posibilități religioase; cu condiția să fie adânci. Căci atunci răzbat până în Dumnezeu. Valurile de nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împins spre ele. Zaci - cu voie sau fără de voie - în straturile ultime ale existenței. - Viața îți pare atunci - atunci dramatic al fiecărei clipe - un vis pe care-l depeni din priveliștea Absolutului, o nălucire a înstrăinării tale de toate. Cum luneci așa, pe panta rosturilor nemărginite, și prin vagi instincte trebuie să te mai ții de lume, contradicția soartei tale e mai dureroasă ca năpădirea primăverii într-un cimitir de țară. Omul e un naufragiat al Absolutului. Nu se poate înălța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se aplică. Înălțarea florală a spiritului, în perioadele creatoare ale culturilor, le împrumută o naivitate pe care cu greu am căuta-o în luciditatea searbădă a culturilor mici. Un popor care se lansează în istorie de la întîiul act de viață lunecă pe soarta sa. Respirația în mitologie, diferențierea vieții religioase de cea politică, creația unui stil propriu spiritual și politic, accesul la putere și consecința lui, imperialismul etc., indică o evoluție firească, o iresponsabilitate în evoluție. Închegarea etnică a poporului francez
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmi dă fiori reci; căci mă înspăimîntă o dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțelege nimci din ceea ce trebuie să devenim. Fiecare ar trebuis ă ne sfâșiem pe imperativul devenirii noastre. Când s-ar spune că ardoarea, și nu omenia, este însușirea de căpetenie a României, mi-aș încrucișa brațele și aș aștepta să lunec cu ea automat spre glorie. Sau pasiunea, focul, elanul și chiar teroarea... Franța este opera entuziasmului, mai mult decât a raționalismului și a clasicismului. De altfel, pasiunea oarbă pentru logică i-ar folosi mai mult decât logica. Unii cred că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acești doi munțișori de zăpadă cari se susțineau drepți și numai se-nălțau * și [se] retrăgeau încet sub răsuflările ei, mișcîndu-și acele două pete fragede care sunt ca două grâne de tămâie gata a se aprinde amorului; una câte una lunecau hainele de pe ea până ce i se-mlădie * bustul numai până-n șolduri, apoi mai jos, până ce rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea piele caldă, dulce, netedă care lăsa urme dac-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
D-zeu știe de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată și cu părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în valuri[le] verzi și întunecate ale mărei înghețate. Stâncile se-mbracă cu raze de diamant și zafir, valurile par a trăi, neaua cea îndelungată a câmpiilor de gheață ia colori fantastice, și prin acea feerie lungă, frumoasă, teribilă zboară lunecând o singură * ființă vie, palidă ca o umbră, visătoare ca [o] noapte, cântând doine de primăvară... eu! Stelele mari și aurite încunună frunțile munților de gheață, a căror poale se pierd în valuri etern rebele, etern spumegânde; prin ele vezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
așteptării, chemările acestui univers anchilozat, tînjind timid spre lumină, nu se rezolvă, iar sfîrșitul e o ruptură presimțită În degradarea peisajului, În distanțarea de lumina solară și răcirea atmosferei: „Parcă pe pînzele subțiri de păianjen ale atmosferei, o pojghiță a lunecat; În ogrăzi securile izbesc cioturile de lemn cu un regret vibrînd ca o vîslire de păsări. Am lăsat departe mărgelele galbene ale soarelui. Aici buruienile se rup cu un zgomot sec și cîmpul zbîrcindu-se pe nesimțite se pregătește pentru lungile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vocilor havaiene Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei... Tot așa, Incantații-le proclamă că „Nu ni-e străină nici o Înfățișare-a lumii”, ori că: „cele patru anotimpuri / Năvălesc În privirea noastră”, - iar În Petre Schlemihl poetul e „o umbră lunecînd În același timp prin toate punctele cardinale”, În vreme ce „poemele sunt ciubotele de șapte poști / Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, / Și-n vers ca-n geanta unui botanist recunoști / Ierburile atîtor distanțe stînd alături”. În fine, un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
secvențele prin care obiectul este personificat și transformat în personaj feminin („sunt palidă, slăbită...”, „mă simt singură”, „cilindrii mei ticăie nebunește”, „mi-e sete de dragoste. dacă aș putea iubi măcar vreun stecker cu prelungitor din vitrina asta./ mi-aș luneca degetele pe pielea lui de plastic alb, dac-ar vrea/și dac-aș avea degete” etc.). În ultimă instanță, farmecul și savoarea acestui monolog sui-generis rezidă tocmai în dispunerea antitetică a termenilor, dozarea lor abilă conducând în final la evidențierea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la CÎrlova, de a depăși „fruntea prea măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe decît privirea, iar privirea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
număr fabulos de graduri de frig. Ferice țară unde vara-i vară, dar și iarna-i iarnă! Pe aice clima e variabilă, ca și caracterul locuitorilor; cînd ploaie, cînd vînt, cînd ger moderat, cînd o rază de soare rușinoasă, care lunecă pe la un colț de casă și dispare curînd Într-un hău de negură. Însăși elementele sînt Împărțite În categorii: unele monarhice, altele republicane, altele iar comunarde... toate gata a se combate și a produce anarhie În plămîni, precum și În crieri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iasă și „În faptul zilei”. Contemplația este mai activă, intimitatea cu lunca mai puternică decît oricînd. Materia - În clocotul vitalității - „fură” gîndurile. După un tipar romantic cunoscut, Alecsandri merge În natură ca să viseze. Visurile sînt Întăritoare, natura respiră calm, reveria lunecă grațios deasupra lucrurilor Înfrățite. O nouă reverie a intimității, În mișcarea de data aceasta a naturii, se distinge: „Eu mă duc În faptul zilei, mă așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau în atmosfera cenaclului literar, iată și ce făcea “Simpla foaie de hârtie” sub pana lui Ion Alexandru Angheluș, profesorul: Simpla foaie de hârtie Nu mai poate să adune Lângă mese de stejar Sfânta noastră nebunie; Fumul vânăt de țigare, Lunecând spre bagdadie, Este acru, fără gust, Preaiubitule Ilie! Din atâtea vorbe spuse Din noianul de iacoane, Ce-a ieșit sărmane Cici, Și stimate Ciceroane? : N-o să-mi spui că din nuvele Nu-mi transmite una ciuda. Totuși, unde să te
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
domn inginer mi-a spus: "scapă d-le mai repede de ăștia !" într-un cuvânt, prăpăd au făcut la fermă ! Cauza: Nichipercea a ajuns șef ! * Aud că un broscoi Bălțat, umflat de venin și scuipând puroi, e cuiul pe care lunecă lanțul PNL. Sunt surprins de ușurința cu care oameni deștepți se lasă prinși într-un păienjeniș care-i expune la șantaj și dezvăluiri de presă. Lanțul coboară din brâul unui ministru și ajunge la tot felul de mărunței. Nichipercea (al
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
mea, și o greșeală a conducerii USR, care nu a coordonat punctele din program cu Uniunea de la Chișinău la o etapă când se mâi puteau opera modificări. Încercarea de a discuta literatură, așa cum îndemna de fapt și titulatura colocviului, a lunecat în dezbateri privind diferențele de mentalitate, gradul de implicare politică a scriitorului, formele și cantitățile de patriotism necesare acestuia pentru a se face util societății. Aici au ieșit din nou în prim-plan diferențele de formație și informație dintre scriitorii
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
atitudinea pe care o ai față de ea. Dar nu mai acceptăm să o privim ca pe o expresie resentimentară a unor stări de spirit și, în definitiv, a ghinionului istoric pe care îl întruchipează Basarabia. Nimic mai simplu decât să luneci pe panta unor frustrări, transformându-ți sentimentul de marginalizare într-o redută a orgoliului plăvan - o atare ispită îl pândește pe orice scriitor din stânga Prutului, mai tânăr sau mai vârstnic. E calea minimei rezistențe în fața greului numit azi printr-o
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
i-au demonstrat că, deși fiece om constituie o excepție ("totul trebuie raportat la individ și la structura lui", pe motiv că "nu există o fericire, sau o soluție unică a problemei vieții"), destinul tuturor îndrăgostiților e totuși "de a luneca unii pe lângă alții, fără a se cunoaște". Așadar, nefericirea eroului lovinescian rezidă în aceea că el vrea nu doar să iubească, ci și să înțeleagă. Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întinse cu gesturi ferme pe banca de stejar și ajută pe cei doi ca să repună omul de pe targa udă de ploaie, pe bancă. Omul de pe targă gemu de câteva ori slab, ca de pe altă lume. De sub învelitoarea de pânză cauciucată lunecă o mână slabă și galbenă, pe care femeia ce venise cu el se grăbi să o bage la loc. După un timp, dădu deoparte învelitoarea de sub care apăru un bărbat slab, galben, cu nasul ascuțit de boala necruțătoare și care
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
puteam ține de ei. Pantofii soră-mei de la carei împrumutasem îmi îngreunau mersul pentru că-mi erau largi, iar cele două sacoșe pe care le aveam mi se părea că au tone... După ce am traversat șesul aveam de urcat un deal. Obosisem, lunecam mereu pe clisa înghețată de sub zăpadă și pantofii mereu îi pierdeam rămânând în urma cârdului. Un timp l-am mai văzut pe ultimul din grup, Costache Luță din Dănești, apoi a dispărut și el în întuneric. în surdină le mai auzeam
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
noi, astăzi, cu greu încropim înțeles.” ,,Și ce încîntare pe înfriguratele degete cînd, prefirînd răveneala călduță a brazdelor mari, nimereau pe cei trei minunați ochișori învăscuiți pe o mică mărgică de sticlă, abia cît e bobul de nohot; sau, cînd, lunecînd în ispită, pe rînd, cîte unul, cercau inelușuș de fildeș țîșnit rostogol spre lumină prin vreo crăpătură de bulgăre care, fusese și el zdruncinat cu puternicul vărf al brăzdarului. Cine mai știe de cîte ori, veseli, ne-am tot aplecat
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]