18,914 matches
-
graseierea ușoară, zâmbetul fugar ce-i lumina figura de madonă“. Deținător de variate poziții în ierarhiile culturale dinainte și de după 1989, pentru că așa s-a întâmplat să fie, Paul Cornea la altceva cu mai multă pasiune nu a râvnit, cum mărturisește, decât la „răsfățul în mijlocul cărților“. Și, adaug, la bucuria de a le vorbi despre cărți și altora, iubitorilor de literatură mai tineri, auditorilor săi de la Universitate, un eveniment fast la care mi s-a întâmplat și mie să particip. Sunt
În slujba utopiei by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2535_a_3860]
-
Tabloidul nu face judecăți de valoare, ci doar întreabă:”Îți place?”. Ținând cont că diva e prezentată din față, nu și din profil, pot spune doar atât: nu mă sperie! Dr. Nițescu, cel care i-a făcut intervenția chirurgicală, a mărturisit că frumoasa brunetă a stat patru ore în sala de operație. ”Nasul ei va fi acum puțin mai mic ,căci accidentul i-a distrus mai multe oase”. Nu destule, aș dori să precizez, dar o să spui că fac asta din
Ziare, la zi: cine a fost primul, Tucă ori Cartianu? - PAMFLET () [Corola-journal/Journalistic/25367_a_26692]
-
piesă un episod care, citit cum trebuie, își exonerează autorul de orice culpă și care demonstrează cât de subtil poate fi autorul Sufletelor tari. Un episod îndeobște cunoscut (și Șerban Cioculescu îl invocă într-un articol din 1957) pe care, mărturisesc, până nu demult l-am suspectat de un anume prost-gust. E vorba, pe scurt, de Scena II din Actul II, Tabloul V, în care Caragiale se întâlnește pe o terasă cu unul dintre „modelele” personajelor sale. La prima vedere, momentul
Moraru, Novicov and C-ia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2538_a_3863]
-
spună că fata mea s-a sinucis. Apoi i-au turnat otravă pe gât. Eu, unul, nu aș mai putea intra acum în casa aia, în casa crimei, pe holul ăla, unde ea era într-o baltă de sânge", a mărturisit Ion Manole pentru Libertatea. Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că
Tatăl Mădălinei Manole: Mi-a zis în vis cine A OMORÂT-O! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/25597_a_26922]
-
ale suferinței sau din spasmele unei dureri mereu reînnoite. Inițierea în spațiul „Jormaniei” socialiste, evocată și în cărți dinainte (Despre Clovni, Fericirea obligatorie) expune situații tragi-comice, cum ar fi postura prietenului silit să devină informator al Securității, care însă își mărturisește această calitate chiar celui urmărit. Spațiul și timpul sunt, în regimul comunist, confiscate, devin bunuri colective, își pierd orice notă individuală („După etatizarea «spațiului», inovația socialistă cea mai extraordinară: etatizarea timpului, pas decisiv spre etatizarea ființei înseși, căreia timpul îi
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
un anumit tip de lectură în dauna celuilalt, iar opțiunile tranșante sunt pândite de capcane și riscuri”. Narațiunea lui Norman Manea se încheie într-o notă de aparentă nerezolvare a conflictului, de întoarcere obsesivă în punctul de plecare, în măsura în care autorul mărturisește: „Plecarea nu mă eliberase, întoarcerea nu mă întorsese. Îmi locuiesc stânjenit biografia”. Singurătatea esențială ce prinde contur în cărțile lui Norman Manea are ca punct de plecare sentimentul de exclus, de damnat, de proscris ce l-a însoțit pe scriitor
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
a interogației, a singularității, dar și a dialogului cu Celălalt. Sentimentul purificării anamnetice, spectacolul traumei temporale reînnoite sunt elemente structurante ale destinului literar al lui Norman Manea, destin marcat din plin de deruta unui timp anomic. Faptul că scriitorul își mărturisește afinități literare cu Kafka și Joyce nu face decât să accentueze paradoxul pe care opera lui Norman Manea ni-l semnalează: experiența exilului determină, în cele din urmă, un retur simbolic spre matricea originară, în „casa melcului”, prin intermediul ficțiunii, o
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
-i viața, eu sunt mai puternic decât câinele. Că, dacă ar fi după el, m-ar mușca și m-ar mânca până la urmă. El se gândește că mă doare când mă mușcă pe mine?", a mai spus Mazăre, care a mărturisit însă că nu a fost mușcat de niciun câine. El a mai spus că o decizie în ceea ce privește câinii comunitari din Constanța va fi luată numai după ce populația va fi consultată în acest sens. "O să consultăm populația și în funcție de ce vrea
Mazăre despre maidanezi: Decât să mă muşte şi să mă îmbolnăvesc, mai bine îi omor () [Corola-journal/Journalistic/24409_a_25734]
-
fi înflăcărate niciodată. Deci, la disperate și la înflăcărate. Adică, la începutul și la finalul vieții sexuale. Deși sunt încredințat că viața sexuală ține pînă la moarte !“ Aceeași convingere o nutrește la rîndul ei poeta, care nu ezită a-i mărturisi reporterului „niște lucruri jenante“ : „nu cred că există noapte în care, după ce sting lumina și rămîn singură în pat, să nu mă gîndesc și să nu trăiesc acele clipe extraordinare. În momentul în care gîndul devine foarte intens, crede-mă
Ars amandi by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2447_a_3772]
-
acolo să o iau și când mă uit văd că sunt trecute sumele per total și nu nominal așa cum am cerut. Am revenit cu nu știu câte telefoane și cu vizite prin sediul CJ, însă sunt purtat de la un birou la altul", mărturisește Dorin Popescu. Acesta mai spune că este mai mult ca sigur că "funcționarii CJ nu amână predarea listei de capul lor" ci sunt puși să facă acest lucru de președintele Liviu Rusu. "Ce mai e țara lor, sunt banii lor
Conducerea CJ Bistriţa-Năsăud ţine ascunsă lista cu primele de vacanţă () [Corola-journal/Journalistic/24580_a_25905]
-
ajute să descriu totul în terminologia utilizată de Poliție. Declarația a curs ușor spre momentul în care jandarmii m-au agresat. Aici inspectorul mi-a spus că din punct de vedere profesional jandarmii nu au acționat deloc corect. Mi-a mărturisit că a văzut scene la televizor în care jandarmii băteau cu cruzime oameni și apoi îi lăsau pe jos. În opinia sa, din moment ce i-au bătut, jandarmii trebuiau să îi și ridice să îi ducă la secție. Mi-a povestit
REPORTAJ: Piaţa Universităţii se mută la Poliţia Capitalei. Cum vede un poliţist violenţele jandarmilor () [Corola-journal/Journalistic/23809_a_25134]
-
lingua franca are și un mic substrat ironic, dată fiind relativitatea noilor raportări la o realitate supusă din start unor mutații genetice disimulate sub ambalajul „bio”. Poezia ce dă titlul cărții e chiar un program concentrat cu aceeași miză, poetul mărturisind că se bucură să „poată lăsa / de pe (s)ine toate hainele” și să se împărtășească în taină cu propria pâine ci cu vinul propriu, iar, noaptea, că „î(i) vine să-(și) umple frigiderul / cu propria carne”. Altundeva, niște tineri
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
Carol Ferdinand, finul președintelui Traian Băsescu, împlinește astăzi doi ani. Fiul Prințului Paul și Prințesei Lia nu s-a bucurat și de prezența nașului său, deoarece acesta nu dă prea mare importanță aniversărilor, după cum a mărturisit Maria Băsescu, soția președintelui. Maria Băsescu, nașa micuțului Carol Ferdinand, a venit, miercuri, la aniversarea de doi ani a fiului Prințului Paul și al Prințesei Lia, care împlinește doi ani, fără a fi însoțită de soțul .său, Traian Băsescu. "Vine
Află de ce Traian Băsescu a lipsit de la aniversarea finului Carol Ferdinand () [Corola-journal/Journalistic/23939_a_25264]
-
ajută să-și aproximeze mai aproape de veridicitate stările, scriitorul putînd să se constituie astfel într-un inconfundabil Personaj, a cărui prezență devine exemplară într-o etapă neașteptată a vieții. De altfel, redactînd Pentru buna întrebuințare a timpului, Radu Petrescu va mărturisi în jurnal interesul pentru „Prezența autorului, ca personaj invizibil, în propriul său text, text lucrat în vederea acestei prezențe.” (s. a.) Proiecția temerilor Existența este însă amenințată. Inițial, de lucruri banale. „De zece zile, în casă, cu o întindere de mușchi la
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
canceroși, că oamenii mai puțin cultivați se tem mai puțin de moarte și că, în definitiv, ce înseamnă viața, ce valoare are. Ne despărțim la ora 8, se întunecase.” Doamna Adela îl așteaptă în curtea spitalului. „Nu știu ce să-i spun.” mărturisește scriitorul. Despre boală află unul și altul, din telefon în telefon. Începe să constate că nu-și mai aparține. „Tot timpul meu (e, n.n.) dat altora.” mărturisește spre mijlocul lunii mai. Desprinderea de propria muncă îl obosește iar societatea, chiar
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
se întunecase.” Doamna Adela îl așteaptă în curtea spitalului. „Nu știu ce să-i spun.” mărturisește scriitorul. Despre boală află unul și altul, din telefon în telefon. Începe să constate că nu-și mai aparține. „Tot timpul meu (e, n.n.) dat altora.” mărturisește spre mijlocul lunii mai. Desprinderea de propria muncă îl obosește iar societatea, chiar cea literară, cu pretențiile și solicitările ei de tot felul, superflue în cele din urmă, devine din ce în ce mai agresivă. Scriitorul pierde ritmul consemnării tuturor evenimentelor. Starea aceasta incomodă
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
nici să te citești, nu mai știi să citești nimic, nu mai ai un reper sigur în lectura lumii. E o infirmitate supremă, greu de îndurat. Nestăpînind scrisul, nu mai poți stăpîni lumea. Miercuri, 28 mai 1980, Radu Petrescu îi mărturisește lui Mircea Horia (S.) „imposibilitatea de a ține la zi aceste note”. Și, mai mult, apare teama de a nu mai putea organiza universul scrisului, observînd că haosul stîrnit într-un asemenea univers nu va mai putea fi ordonat. O
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
a percepțiilor” lor. Problemele acestea nu țin doar de simpla politețe sau chiar de etică. Percepțiile, grosolane sau nu, riscă să-i falsifice identitatea. Cu ocazia vernisării unei expoziții, consideră că vorbește, ca de fiecare dată, cel puțin nimerit. Dar mărturisește: „Și totuși, ca totdeauna după ce vorbesc, impresia apăsătoare. Cui am vorbit? Drept ce m-au luat?” Ce declanșează oare asemenea îndoieli: sensibilitatea accentuată ultragiată, prezența unui auditoriu fals interesat, schimbarea statutului personal prin prezența bolii, care afectează mîna care scrie
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
Lipsă de interes pentru scrisul meu.” Dacă timpul scrisului însingurat poate fi cît de cît stăpînit, veacul în care trăiește este ostil scrisului. Scriitorul își dă seama că trăiește într-o societate ingrată, deloc propice asimilării propunerilor literare. „Am fost - mărturisește scriitorul - destinat unui timp incult și grosolan, mistificator. În locul bucuriei pentru fapta rară a spiritului, grohăeli agresive, tropot de copite, duhoare.” Contingentul, acela în care îți cauți receptorii, mistifică opera. Nu doar trupul se află într-o condiție ingrată, obligat
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
copiate de confrați din cărțile lui, fără trimitere la autor... Un semn al destrămării propriei literaturi, fără putința de a reacționa, de a mai lupta, de a se apăra. este irevocabilă. Viu, în sicriul propriei opere Inspirat de Pascal, scriitorul mărturisea, în 24 ian. 1947, în prima însemnare a Jurnalului, o profesiune de credință: „Arta este chipul de a te realiza (de a te face real).” Existența scriitorului „se face” reală într-o scriere cu funcții multiple. De la o situație din
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
sau colegii dvs. pe când eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum?" În final, românul mărturisește că scrisoarea senatorului PDL l-ar fi onorat dacă ar fi primit-o atunci când era încă în țară.
Mesajul emoţionant al unui român din Scoţia pentru parlamentari () [Corola-journal/Journalistic/24005_a_25330]
-
95 de ani nu e antimaiorescian, ci antilovinescian, deși nu e probabil ca Lovinescu, în ciuda inteligenței sale, să-l fi apreciat ca atare. Al doilea lucru ține de psihologia lui Vianu, care dovedea de tânăr că se cunoaște bine. Îi mărturisește lui Lovinescu în acea împrejurare absența îndreptățirii morale de a-i judeca pe alții. Nu ia totuși lucrurile în ușor. Știe prea bine că nu se poate critică fără aportul subiectivității, dar e deopotrivă de convins că un critic trebuie
50 de ani de la moartea lui Tudor Vianu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2403_a_3728]
-
unor delincvenți. Dacă ar fi ca în parabola cu oaia rătăcită, ar fi bine. Dar nu. În emisiunea cu pricina, acești oameni sunt înfățișați ca niște eroi. De pildă, sâmbăta trecută: ne era prezentat un băiat care vorbea gângav, care mărturisea că a ajuns aici fiindcă avea „anturajuri proaste” și că a făcut și liceul, dar n-a învățat nimic, nu știe nimic. Meritul lui, scos în evidență de realizatoarea emisiunii, era că, după ce-o să scape de pușcărie, are de
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2402_a_3727]
-
pe atunci ai „Almanahului” - care a avut loc în ianuarie 1953. Când Geo Dumitrescu vorbește de un „dans al omului încătușat” face aluzie la un moment distractiv din viața redactorilor amintit de însuși Cornel Regman într-un interviu din 1988. Mărturisea acolo criticul: „Să spun că învățământul ma captivat, aș rosti un neadevăr. Prea începuse a fi grevată profesiunea aceasta de tot soiul de îndatoriri excentrice, precum, în toamna lui 1949, obligația de a preda la orele de română, la clasele
Cornel Regman în documente semnate de Geo Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/2409_a_3734]
-
Argument. Aflăm că ideea de a studia televiziunea română i-a venit pe malul lacului IOR, într-o seară, când „amintirea fetișului și-a făcut brusc loc la suprafață”. Alții ar spune că au existat de semne prevestitoare, căci autorul mărturisește că, pe când era copil, nu doar că se uita la televizor, ca toți copiii, ci concepea și programe TV. Sigur, avem și răspunsul neargumentat afectiv, ci intelectual, la întrebarea „De ce Televiziunea Română? În primul rând, pentru că această parte a istoriei sale
TVR-ul ceaușist: un copil ridat precoce by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2411_a_3736]