6,722 matches
-
Autor: Angela Dina Publicat în: Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Mira așteptă îndelung până ca Mira-Mică să desferece cu cele trei chei ușa apartamentului și, nici nu intră bine, că și află cât se bucurase mătuși-sa când auzise cine avea să stea cu ea. Să fi trecut un minut ori mai mult de când intrase?! Mira nu știa. N-o mai asculta pe vară-sa. La ce bun?! Se conectă la realitate abia când se găsi
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
ochii, ochii, și așa mici de la natură, deveniseră două punctișoare ascunse în găvanele încercănate ale orbitelor. Paloarea feței era cadaverică și întreruptă de o despicătură negrie - gura. Doamne, gândi Mira, câtă suferință o fi îndurat biata! Apropie florile de capul mătușii. Mireasma lor umpluse încăperea, învăluind-o și pe Marieta. Ca semn că o bucurase, își mișcă ușurel degetele. Fluturarea lor nu-i aminti cu nimic degetele grosuțe și prielnice pregătirii bunătăților gastronomice, pentru care Marieta era vestită altădată. Nu! Acum
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
piardă vreo vorbă. Aceasta accentuă că toți fuseseră încântați de alegerea lui Artemie, că preoteasa avea să fie chiar fiica unor oameni de toată isprava ca, de altfel, și neamul lor, neamul Răzeșenilor. Și Mira se trezi cum îi răspunde mătușii la întrebarea presupusă: cum de ține minte? Păi, cum să fi uitat?! Era așa frumoasă amiaza aceea, se auzeau albinele și bondarii zburând prin crengile pomilor încărcați de roade și... Marietei îi picurară lacrimi șiroi. Ca să le ascundă, apucă vasul
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
ca și când ar fi vrut să gonească amintirea asta. Nu reuși. Cu greu își strânse energiile pentru a demara spre un alt moment al terapiei intenționate. Tocmai când voia să creioneze un alt episod ce ar fi putut-o bucura pe mătuși-sa, se auzi telefonul. Stridența soneriei o necăji pe Marieta, care începu să clipească des-des și să-și agite mâinile încercând, parcă, o defensivă... Noroc că telefonul tăcuse. Totuși, Mira nu putu să nu observe precipitarea asta; nu înțelegea reacția
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
a strigat: „Stai măi bădică! Stai măi frate! / Nu e mămuca! Nu se poate! Te rog, ascultă-mă pe mine! / Dacă cumva la ușă vine, În urmă, cineva cari are / A zice, ca din întâmplare: „Deschideți-mi ușa, / Că vine mătușa!” Degrabă voi o să fugiți / Să îi deschideți? Dar nu știți Că a murit biata mătușă / Și nu poate fi ea la ușă? De mult îi oale și ulcele. Încă din vremurile cele În care lupii se vădeau / Că la culoare
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
rog, ascultă-mă pe mine! / Dacă cumva la ușă vine, În urmă, cineva cari are / A zice, ca din întâmplare: „Deschideți-mi ușa, / Că vine mătușa!” Degrabă voi o să fugiți / Să îi deschideți? Dar nu știți Că a murit biata mătușă / Și nu poate fi ea la ușă? De mult îi oale și ulcele. Încă din vremurile cele În care lupii se vădeau / Că la culoare albi erau!” „Păi da! Păi nu am zis eu bine?” Spuse cel mare. „După tine
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
irochezii - noi eram mohicani -, cu rușii, cu nemții și cu dicarzii(!Ă, un dușman inventat de doi gemeni din banda noastră. Niște tâmpiți; unii i-au căutat pe dicarzi în Larousse! Alți tâmpiți! Îi amenințam pe vrăjmași că am o mătușă în America și că îi voi da telefon! Îi durea în cot; ne atacau cu pumnii, cu pietre, cu șipci smulse din gard; noi aveam arcuri. Nemții și rușii foloseau mitraliere din lemn. Țipau. Poc, poc, prrrrr, niciodată nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
meu se punea la cale ceva rău, un rău la care, fără să știu, eram, poate, părtaș, trebuia să mă mai trezesc amestecat și Într-o bizarerie cu comori, masonerii și femei misterioase, prevăzute cu secrete la purtător, posesoare de mătuși, unchi, bunici și alte rubedenii excentrice risipite prin Europa și America, având, la rândul lor, biografii senzaționale, inventate parcă de scriitori În pană de inspirație realistă. Sincer, nu credeam o iotă din fantasmagoria franco-română debordând de substituții de persoane, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aceasta decedând cu doi ani Înainte, În 1966. Mi-ar fi greu să mă pronunț asupra motivului pentru care nu s-a stabilit Între ei o relație apropiată. Cred că nici ai mei - despre tata și despre bunicul vorbesc -, nici mătușa n-au avut reciproc sentimentul familiei, s-au simțit străini, indiferenți. Poate fiindcă Noel nu dăduse ani de-a rândul nici un semn de viață, poate fiindcă cei din România nu vruseseră să-și complice viața (până la prăbușirea comunismului aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vechi Evangheliar, la preacuviosul Afanasie care-i arătase fraza ritoricească, la munții Neamțului pe unde hoinărise întovărășit doar de-un Octoih, la Barzovie-Vodă care-l învățase elineasca și latineasca, la moș Pafnutie care-l învățase a fluiera în dește, la mătușa Despina care-l scăpase de râie, la toți cei care, într-un fel sau altul, îi desăvârșiseră personalitatea. Tuturor acestora le aducea acum mulțumire în cuget și se gândea, în timp ce Cosette se apropia zâmbitoare, cu ochii ei negri, aprinși, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întrebă țigăncușa. „Aș bea”, gândi Broanteș. — Ce să-ți dau eu să nu te plictisești? - făcu țigăncușa, punând cafeaua la fiert. Ia uită-te puțin într-ăsta. E familia mea. îi dădu un album în care erau desenați părinții, bunicii, mătușile, frații numeroși ai Cosettei. Pe prima pagină era portretul tatălui Cosettei, un țigan masiv cu perciuni și mustață pe oală, cu cercei în urechi, ușor încruntat în momentul pozării. — îi murise calul - lămuri Cosette, văzând privirea întrebătoare a lui Broanteș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce să răspundă. Privi spre orizont. Orizontul era luminos și-atât. — Ai iubit vreodată, spătare? - spuse ea încet. — Țț - făcu spătarul. — Păi de ce? — Am avut un accident când eram mic. Mă jucam într-o fâneață, când am văzut-o pe mătușa mea care m-a crescut, că eu n-aveam mamă, cum se-aruncă de gâtul unui cazac, drept pe calul lui, și pe-aci ți-e drumul, pe la Nistru. Eu dau fuguța la unchiu ce-și potcovea iapa în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mamă, cum se-aruncă de gâtul unui cazac, drept pe calul lui, și pe-aci ți-e drumul, pe la Nistru. Eu dau fuguța la unchiu ce-și potcovea iapa în curte și-i strig: „Scoală-te, unchiule, c-a fugit mătușa cu-n cazac!”. „Ce vorbești, mă?” zice de pe scăunel unchiu ce era un om liniștit de felul lui. „Ce zi e astăzi?”. „Joi!” strig eu. „Atunci n-ajung ei departe. încotro au luat-o?”. „încolo!”, arăt eu. „Ciudat, zice unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
multe ori în timpul scrierii foiletonului, mai ales vara, ne-a ispitit gândul renunțării; poate că nu totdeauna am avut dispoziția sufletească ori timpul necesar conceperii lui ferme. în viață, cum se-ntâmplă îndeobște, mai sunt și neajunsuri: îți moare-o mătușă, îți mai apare-un unchi... Dar mereu, în ciuda oricăror impedimente, ne răsuna în conștiință îndemnul nemuritor al lui Heliade (cităm din conștiințăî: „Scrieți, copii, scrieți! Cât veți putea și cum veți putea, numai scrieți!” Și nu ne-am lăsat, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu bastoanele, cârjele sau împingând roțile cărucioarelor pentru faza ultimă, se înghesuiau pe chei în așteptarea vizitatorilor pe care apoi, cei care mai puteau, îi conduceau ca niște ghizi destoinici prin oraș, arătându-le cutare palat, cutare canal sau cutare mătușă de 106 ani ce mai reușea să croșeteze coerent. Cei care nu se mai puteau deplasa decât vag stăteau pe bănci în piața San Marco și turiștii le dădeau biscuiți, portocale sau mere și se pozau cu ei. în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu sardele albaneze și cotlete și el să-mi toarne, tronînd În capul mesei, o poșircă făcută-n casă și să-mi Înșire bancuri Învățate de plozii lui la grădiniță. Ce să-ți spun, petrecere nu glumă, mi se potrivea mătușă; unde mai pui că madam Albu se uita chiorîș la Wanda, pe care nu i-o puteam prezenta drept soție; știi, balabusta a fost colegă În clasele primare cu Puica, nevastă-mea și țmon cher, trebuie să recunoști că Marcelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care ați existat amîndouă. Și dacă scormonești și mai adînc, ai să descoperi că Întotdeauna de-a lungul existenței tale, Într-un colț de bucătărie, a existat o doamnă Oprișan, grasă, bătrînă, vulgară, bîrfitoare, o femeie care seamănă cu toate mătușile, cu toate gospodinele, fără de care viața ar fi Îngrozitor de sterilă. „să exiști În oglinzi paralele, șansa de-a răsplăti două patrii deodată“ - toată ziua m-a urmărit acest vers. L-am găsit azi dimineață pe masa la care scrie Nino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de vînt! Cum să mai fii poet; dar ai fost vreodată cu adevărat? CÎnd sacrificai bucuroasă un cenaclu literar pentru o duminică În familie cu verișoare și mătuși grase În fața unei porții zdravene de Kolosvary Kapuszta. Ca pe vremuri În cuhnie la Omama, cu vorbele ei În urechi: izdatul și Cula VÎrșețului și nunțile tainice la sălcioară și toate acele apariții bizare scoase din lăzi vechi Încărcate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ruzsa Sandor și Draga Mașin și Fedak Sari și Charlestonul acela insidios și obscen - „ein Bißchen tiefer, ein Bischen schneller, wie ein Propeller...“ - anii nebuni ai bunicii mele, anii nebuni trăiți de mine În amintirea ei În fiecare duminică cu mătuși și verișoare grase, cînd creierul se odihnește leneș În poveștile vechi, cînd lumea e netedă și aburită ca un album de fotografii, cînd problemele nu au fost Încă inventate, nici politica, nici filosofia și nefericitul ăla de prinț nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind copacii de pe deal, cerul albastru cu cei câțiva nori de deasupra pinilor. Alunecau încet și l-am urmărit pe unul până a dispărut după deal. Pe unul l-am făcut să aibă fața mătușii Mae, apoi s-a transformat într-o vrăjitoare și mai târziu în ceea ce părea a fi un moș cu barbă înainte să dispară de tot. Deodată am simțit că se uită cineva la mine, și chiar era pe trotuar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
atât mai mult o fată. O să creadă cele mai nerușinate lucruri, așa cum fac ei de obicei. Sau poate or să fie și ei surprinși, pentru că și ei mă știau ca un copil liniștit, care lucrează la drogherie și trăiește cu mătușa și cu mama lui sus pe deal, care are grijă de mama lui și ascultă radioul cu ea în fiecare seară. M-am dus să mă uit din nou în oglindă. Pe obrazul meu mai rămăseseră două linii întunecate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
casă. — David. Scuză-mă. Doar că a trecut atâta timp de când nu ți-am mai văzut familia pe la biserică. Nu am spus nimic, și când a văzut că nu aveam de gând să vorbesc, a continuat. — Păi, am văzut că mătușa ta a plecat, așa că hai să trecem direct la subiect, cum se spune. Sunt aici din partea statului, fiule. Acum, tu știi că mama ta are nevoie de un loc mai bun în care să stea și tu nu ai cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cum se spune. Sunt aici din partea statului, fiule. Acum, tu știi că mama ta are nevoie de un loc mai bun în care să stea și tu nu ai cum să ai grijă de ea aici de unul singur. Când mătușa ta era aici, era altă treabă, dar acum, că a plecat... — Ce vreți? Îl sfredeleam cu privirea, dar el se uita oriunde numai la mine nu. — Am o mașină la poalele dealului și sunt gata să o duc într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ei alegeau să-și schimbe penele iarna, de exemplu, bunica agăța coliviile mari în apropierea sobei, care nu trebuia încinsă prea tare. Avusese loc un accident odată - bunica se dusese în vizită la niște rude, departe de satul nostru, și mătușa schimbase locul coliviilor, agățându-le lângă fereastră. Porumbeii s-au îmbolnăvit și au murit din pricina curentului de aer; se aflau în timpul schimbării penelor. Bunica era atât de furioasă de pierderea porumbeilor și ne-a povestit; „ca să nu murim proști“, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
bătrâni ce creșteau în fundul grădinii mai erau doar câteva gospodării după care, muntele se ridica semeț spre înălțimi. O bătaie discretă în ușă îl făcu să tresară. Da, poftim! spuse el, întorcându-se de la fereastră. În cameră intră doamna Maria, mătușa prietenului său Traian, cu un zâmbet ce i se întindea pe toată fața. Era o femeie mărunțică și plinuță, cu părul strâns sub un batic legat peste cap, la ceafă. Pe fața ei rotundă, ochii negri fugeau în toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]