2,098 matches
-
ale strămoșilor, îi punea o mantie pe umeri, îl trecea printr-o lungă și complicată ceremonie de înnobilare, îi completa un pergament pe care-l parafa și îl pecetluia cu ceară vișinie, în care imprima blazonul de pe inel, îi lua mantia, îi înmâna actul de înnobilare și îl trimitea năuc și umilit acasă. țăranul nu știa bine cu ce se pricopsise și ce scria în patalama, dar o punea în camera mare, între două ștergare de cânepă, lângă icoane. Numărul borcanelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
într-o fulgerare genială. Am înhumat cadavrul într-un mormânt adânc, săpat cu bărdița birjarului. Deasupra mormântului am așezat un bolovan - modest monument funerar - și, împăcați în suflet de isprava făcută, am plecat. Umbrele serii ne învăluiră repede. În curând mantia cerului fu bătută de toate pietrele prețioase cu care se împodobește de la începutul timpului. Dar poalele mantiei se mișcau. Cea din stânga cobora cu toate diamantele ei sub dealul dinspre apus, iar cea din dreapta se înălța peste dealul din răsărit, ridicând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am așezat un bolovan - modest monument funerar - și, împăcați în suflet de isprava făcută, am plecat. Umbrele serii ne învăluiră repede. În curând mantia cerului fu bătută de toate pietrele prețioase cu care se împodobește de la începutul timpului. Dar poalele mantiei se mișcau. Cea din stânga cobora cu toate diamantele ei sub dealul dinspre apus, iar cea din dreapta se înălța peste dealul din răsărit, ridicând alte diamante sclipitoare, în mijlocul cărora, ca un motiv stilizat de broderie, strălucea constelația Andromedei. Când am ajuns
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
șuetă, o poșetă și-o servietă își luară ziua bună într-un banal ascensor... timiditate purtăm în sânge aceeași soartă pe pământul înfometat de atâtea zile cu griji lacrimi dureri și rugi nesfârșite și singurătăți vuind în dimineți născute sub mantia cerească la crucea răsăritului pleoape plăpânde cu freamătul irișilor în genune și trupul gol parcă e temnița zidită între zi și noapte *** punți de lumini pe-o firavă frunză ... un déjà-vu retrăit în detalii imaginare e frig din nou și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o corabie pierdută în ocean. Oare nu am trăit destul ca să pot ști ce e iubirea? Oare fericirea ajunge să se împartă la toți? Toamna de anul ăsta părea mai specială. Avea atâta timp să o trăiască, să-i poarte mantia uscată din frunzele multicolore, să-i admire întreaga paletă, să-i guste tristețea, să și ascundă lacrimile după stropii de ploaie, să-i cânte singurătățile.... Cineva se apropie de ea și-i puse o mână pe umăr. Te deranjez? Ia
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
udă și, ridicîndu-mi gulerul, am rămas pe loc. Mi se spusese că pe-aici pe undeva fusese văzut pentru ultima dată EL. Dacă EL ar fi stat atunci, acolo, În locul meu - presupunînd că ar fi venit pe furiș, protejat de mantia Întunericului - și ar fi privit casa părăsită, oare ce-ar fi gîndit și simțit? Am Încercat din răsputeri să mă pun În locul LUI, dar n-am fost În stare. Nu știu de ce, dar Îmi stăruia În fața ochilor imaginea taximetristului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Căsuțele pe lângă care treceam zilnic aveau câteva ingrediente inevitabile în curte și pridvor: dovlecii galbeni, făcuți „om”, ca la noi la țară, sperietori, unele lipite de ușă, altele sub forma unor vrăjitoare care își scoteau din pământ coada, pălăria țuguiată, mantia și ghearele, vampiri, beteală cu dovlecei și vampiri, becuri cu dovleci, baloane cu dovleci, schelete, păianjeni. Totul trebuie să culmineze cu seara de 31 octombrie, când copiii merg din casă în casă să amenințe și să sperie. Gazda, ca să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
doarme, cu fața luminată de soarele Levantului ce se ivise la orizont. Venea, sigur, din O mie și una de nopți, vindea pentru serai pământ de înflorire, altfel nu se explică sosirea lui, regulată, în fiecare primăvară, lumina de pe față, mantia orizontului roșiatic pe umeri, vocea familiară. Ce părere aveți, doamnă Pavel? Întorcându-mi fața de la fereastră văzui că doamna Pavel plecase, nu observasem, atât de absorbit fusesem de trecerea căruțașului cu calul mic și slăbănog venind din orient, că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care habar n-avem. Privind copacii aceștia, dar într-un anume fel, am convingerea că i-am mai văzut o dată, de mult, nu știu unde. Suntem un depozit de amintiri de care nici nu știm”. În apropierea ieșirii din Grădină se opri, mantia îi atârna dreaptă pe trup; ridică mâna dreaptă și spuse arătând spre prima bancă de pe ultima alee din stânga: „Aici ai stat cu Keti în iunie 1941 - la trei săptămâni a început pentru noi cel de-al doilea război mondial. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-și dau seama; vorbesc, comentează, dar nu înțeleg, n-au cum să înțeleagă, pentru că nu trăiesc aici”. Deodată timpii se amestecară, anotimpurile vuiră pe lângă urechi, le auzeam clar, copacii Grădinii înverziră, rondurile explodară în flori, un vânt ușor - era vară - mantia îi flutura deschisă pe umeri; se opri și zise: „Iată valoarea timpului! Străbăturăm micul bulevard, eram în plin soare. Fața îi strălucea de-o rară tinerețe. Când intrai în odaie deschisei fereastra dinspre micul bulevard din fața porții. El nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
șaisprezecea zi a lunii șaaban, 14 septembrie 1517, un sol a sosit la fortăreață, gâfâind și plin pe praf: se dăduse o bătălie la Marj Dabek, nu departe de Alep. Sultanul participase, purtând pe cap o mică tocă, înveșmântat în mantie albă, cu baltagul pe umăr, înconjurat de calif, de cadii și de cei patruzeci de purtători ai Coranului. La început, oastea Egiptului fusese triumfătoare, capturând de la dușman șapte steaguri și mai multe piese mari de artilerie montate pe care. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cercuri concentrice, având în mijloc un bărbat călare. Nu era ușor să-l recunoști în silueta aceea pe Tumanbay. Cu capul gol și barba în dezordine, nu avea drept straie decât niște zdrențe din postav roșu prost ascunse de o mantie albă. În picioare nu avea decât niște legături grosolane dintr-o pânză albastră. Un ofițer otoman îi ceru să coboare de pe cal și sultanul decăzut descălecă. Îi dezlegară mâinile, dar doisprezece soldați făcure pe dată cerc în jurul lui, cu sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fericire poate fi mai mare pentru noi decât să primim în sânul Sfintei Noastre Biserici un nou Rege mag, venit tocmai de la marginile Berberiei spre a-și aduce ofranda în casa lui Petru! Îngenuncheat cu fața la altar, înveșmântat într-o lungă mantie de lână albă, eram amețit de mirosul de tămâie și strivit sub atâtea onoruri nemeritate. Nici una dintre persoanele adunate acolo nu ignora faptul că acest „Rege mag“ fusese capturat într-o noapte de vară de către un pirat pe o plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trecut prin dreptul unei ferestre, iar un soldat imperial a trimis o salvă în direcția lui, fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul Vostru alb e prea vizibil, Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
au înăbușit revolta lui Vindix, în Gallia. Se aplecă spre Vitellius, privindu-l drept în ochi. — Ascultă-mă, Aulus Vitellius. Fortuna își deschide brațele... N-o lăsa să-ți scape. Vei fi imperator. Cu un gest larg, se înfășură în mantia de blană, își dezveli dinții într-un zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu știu să-mi aleg servitorii? 7 Ninsoarea încetase când Vitellius coborî în curte, escortat de gărzile lui de corp. Urcă repede în lectică, după ce dădu în șoaptă un ordin comandantului gărzii. Mai târziu, cu chipul pe jumătate ascuns de mantie, intra într-un han, departe de zidurile orașului și aproape de Rhenus, la marginea pădurii. Hanul era pustiu. Mirosul de carne prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care făcu mai multe plecăciuni - îl recunoscuse imediat pe guvernator în omul care înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
seama că mulți îl priveau, înainte de idele lui ianuarie, ca pe oponentul și succesorul lui Galba. Se așeză lângă foc, cu o cupă de vin în mână; ridicându-și privirea, îl observă pe bătrânul așezat în fața sa, înfășurat într-o mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mantie neagră cârpită. Barba neîngrijită aproape că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că aparițiile neașteptate ale prezicătorului îl speriau. Uneori am senzația că ești o fantomă. Taverna era pe jumătate cufundată în întuneric; hangiul încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
faptul că ești guvernator, așa cum lui Galba nu-i ajungea faptul că guverna Hispania Tarraconensis. Și el, ca și tine, voia să fie împărat - și a ajuns împărat. I-am urmărit drumul din Hispania până la Roma... Galba era magnific, cu mantia de general și un pumnal atârnat la gât. Totuși, prevestiri funeste l-au însoțit în drumul lui. În timpul marșului spre Roma, Galba a sacrificat victime ca să intre în grațiile zeilor. Însă un taur înjunghiat a reușit să se ridice, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
stea ziua arsese, probabil pentru că, în entuziasmul general, nimeni nu se mai îngrijise de căminul plin cu lemne. Mulți spuseră că incendiul acela era o prevestire funestă. Preț de o clipă, în fundul curții văzură un bătrân orb înfășurat într-o mantie neagră. Fiți încrezători! - aclamat de mulțime, Vitellius rotea sabia deasupra capului. Pentru noi, acesta este focul bucuriei! În ziua următoare, Flavius Valens intră cu soldații săi în Colonia și îl salută pe împăratul Vitellius. Pompeius Propincuus, procuratorul ce administra finanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luptam cu furia unui uragan... așa, deodată, am văzut înaintând spre mine o siluetă sinistră... Un om. Purta o toga praetexta și niște păsări ciudate se roteau deasupra capului său. Nu puteam să-i văd chipul, căci era ascuns de mantie. Când a ajuns în fața mea, și l-a descoperit: era un chip cinic, puternic, masiv... Apoi l-am văzut intrând triumfător în Roma și așezându-se în scaunul cel mai înalt din Senat, în timp ce soldații lui masacrau oamenii, jefuiau casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
niște priviri indescifrabile. Simți bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți cum cineva se apropie din spate. Un bărbat. Chipul îi era acoperit de o mască neagră. Mantia în care era înfășurat din cap până în picioare era tot neagră, brodată cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
genunchi, cu privirea pierdută. Fu ridicat de patru oficianți și condus din nou în templu. Acum, bazinul în care fusese sacrificat taurul era plin cu apă. Oficianții îl cufundară pe Antonius în apă și îl spălară. Parfumat, înveșmântat cu o mantie albă de lână, fu însoțit de-a lungul scării ce urca din templu până la o terasă. Pe câmpia învăluită încă de negura nopții se zăreau apele Danubius-ului. Soarele nu răsărise, dar cerul avea deja nuanțe purpurii. Antonius se întinse. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]