1,480 matches
-
este că, sub raportul ce ne preocupă, mistica religioasă e mult mai adânc studiată decât poesia. Mărturisirile artiștilor despre natura inspirației sunt prea vagi și de prea puțină însemnătate față de minuțioasele, subtilele și precisele analize, pe care le oferă autobiografiile misticilor. „Nu experiența lui Shelley, zice Bremond, mă ajută să cunosc mai bine experiența lui Jean de la Croix, ci invers, aceasta îmi face ceva mai puțin întunecat misterul celeilalte”. Întemeiată deopotrivă pe adevărul revelat și pe multipla experiență personală a sfinților
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
acestei vieți; chiar acolo unde o modifică nu introduce în mod violent elemente cu totul streine, ci o face ajutând, completând, transformând, ridicând ceea ce constituie activitatea noastră psihică, naturală„. Același lucru îl spune mai explicit Joseph Marechal, după care ființa misticului își păstrează psiho fizionomia individuală chiar în cele mai înalte stări supranaturale ale contemplației. „Nici temperamentul, nici infirmitățile fizice, nici nervii, nici cultura intelectuală sau morală, nici receptivitatea față de mediul ambiant” nu dispar. Natura psihofiziologică a subiectului mistic, prinsă în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe o „acțiune streină”, ca pe ceva ce nu-l identificăm imediat ca al nostru și care vine cîteodată contra noastră. Sentimentul acestei dualități însă apare mult mai limpede din mărturisirile artiștilor și el e de-aproape înrudit cu al misticilor, numai că la mistici e o certitudine nezdruncinată că acela care își impune prezența luminoasă în suflet e însuși Dumnezeu. Dar inspirația artistică și cea mistică sunt deopotrivă precedate de un răstimp de elaborare care nu e obligatoriu. În mistică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca pe ceva ce nu-l identificăm imediat ca al nostru și care vine cîteodată contra noastră. Sentimentul acestei dualități însă apare mult mai limpede din mărturisirile artiștilor și el e de-aproape înrudit cu al misticilor, numai că la mistici e o certitudine nezdruncinată că acela care își impune prezența luminoasă în suflet e însuși Dumnezeu. Dar inspirația artistică și cea mistică sunt deopotrivă precedate de un răstimp de elaborare care nu e obligatoriu. În mistică, elaborarea constă din acea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se încheagă într-o sinteză uimitoare. E clipa în care artistul își vede opera întreagă în forma ideală, cum Richard Wagner și-a văzut în întregime Maeștrii Cântăreți. Într-o astfel de stare de dumnezeiască exaltare și-a scris marele mistic ortodox, Simion Noul Teolog, Dragostele imnurilor divine, după cum ne povestește biograful și ucenicul său, Nichita Stetatos. Și tot în această stare și-a scris Tereza d’ Avila poesiile. 3. Al treilea aspect al inspirației este impersonalitatea, cum o numește Richard
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
simțite unanim în extazul estetic, e suprapersonalitatea și el e necesar tocmai pentru a păstra caracterul de dualitate al inspirației. E adevărat că această suprapersonalitate nu e văzută clar de artiști și nici nu e determinată cu precizia și certitudinea misticilor când vorbesc de prezența supranaturală și personală a lui Dumnezeu în extaz. Acest aspect nedeterminat suficient în mărturisirile artiștilor îl face, desigur, pe Leonce de Grandmaison să definească experiența artistică drept o imagine sau o schiță a experienței mistice. Raportate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vorbit și care e oarecum comună celor două feluri de inspirație. Conștiința despre lume dispare cum dispare conștiința de sine. Dar ce poate să însemne această „nouă formă de conștiință” în care intră insul în extaz, fie el artist sau mistic? Ea nu e altceva decât dualitatea de care am vorbit. Insul se simte instrumentul unei puteri din afară de el și care îl domină. Pierderea conștiinței de sine e mai mult un fel de a vorbi; căci dacă artistul sau misticul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mistic? Ea nu e altceva decât dualitatea de care am vorbit. Insul se simte instrumentul unei puteri din afară de el și care îl domină. Pierderea conștiinței de sine e mai mult un fel de a vorbi; căci dacă artistul sau misticul și-ar pierde-o într-adevăr, nu și-ar mai aminti nimic din această trăire extraordinară. În realitate, conștiința de sine nu se pierde cu totul; ea cade pe planul al doilea, înlocuită instantaneu de conștiința nouă a unei dominații
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe planul al doilea, înlocuită instantaneu de conștiința nouă a unei dominații transcendente. Esența extazului e tocmai acest sentiment de dominație transcendentă, trăit în felurite grade de intensitate. În orice caz, mai slab de artist și incompatibil mai tare de mistic. Dar noi credem că problema principală a inspirației stă tocmai în această dualitate, în acest sentiment de dominație transcendentă al subiectului extatic. Pentru psihologia pozitivistă, dominația transcendentă n-ar fi decât o iluzie, n ar fi adică decât o proiecție
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în această lume, o biată cârtiță care sapă din instinct, fără conștiința puterii proprii. Teoria lui William James, ruinată de realități psihologice, ce nu se pot contesta, face să rămână în picioare dualismul atestat în unanimitate de artiști și de mistici. Inspirația nu se poate explica decât ca fiind de ordin transcendent. Fulgerul ei nu orbește conștiința, precum soarele privit în plin nu lovește ochiul decât aparent. Dar precum discul soarelui rămâne o vreme pe retină, tot astfel rămâne în conștiință
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
astfel rămâne în conștiință imaginea luminoasă imprimată în inspirație, imagine ce trece apoi în opera de artă. Inspirația nu anulează facultățile naturale, ci le stimulează în direcția fondului caracteristic din om: pe artist în direcția genialității creatoare din ci; pe mistic în direcția sfințeniei și a faptelor legate de sfințenie. Mistica ortodoxă în special realizează un acord suveran, când declară că locul prin care Dumnezeu se descoperă sufletului nu este inconștientul, ci spiritul, mintea inteligența, conștiința. Mintea e tronul lui Dumnezeu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
există de o parte subiectul care o primește, iar de altă parte un non-eu, o putere din afară de subiect, care dăruiește inspirația. Marii artiști sunt de acord asupra acestei dualități, pe care de altfel o implică însăși noțiunea de inspirație. Misticii religioși nu numai că recunosc acest caracter de dualitate, dar cu o incomparabilă tărie și certitudine văd în noneul, care dăruiește inspirația, o suprapersonalitate infinită, pe care o numesc Dumnezeu, în desăvârșită concordanță cu doctrina creștină. Știința psihologică descrie mai
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în desăvârșită concordanță cu doctrina creștină. Știința psihologică descrie mai mult sau mai puțin veridic acest fenomen misterios și complex, dar în ce privește originea lui ne servește cele mai variate și mai insuficiente lămuriri. Căci dacă admitem împreună cu artiștii și cu misticii că inspirația e de origine transcendentă, deschidem prin aceasta un domeniu inaccesibil mijloacelor de investigație ale metodei științifice. Transcendentul se poate experimenta subiectiv, pe calea suprasensibilă a intuiției spirituale, dar acest mod de experiență e prea subtil pentru o metodă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Locul” religiei, prin urmare, în ființa umană e spiritul rațional, prin care ne deosebim de celelalte făpturi, iar nu inconștientul nerațional, prin care suntem la fel cu ele, care nu participă nici la religie, nici la cultură. ldeea cardinală a misticii ortodoxe este, după cum am spus, că „mintea e tronul lui Dumnezeu în suflet”. Toată doctrina contemplativă a Filocaliei se întemeiază pe această idee. A fi desăvârșit în sensul ortodox înseamnă a vedea lumina lui Dumnezeu strălucind în propria ta minte
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
diferitele extaze(Henri Delacroix: Psychologie de l’art, p. 338 ). Aceasta nu înseamnă totuși că cele două feluri de trăiri, estetică și religioasă, sunt identice. Dar tocmai în stabilirea acestei neidentități stă enorma dificultate, pe care o întâmpină atât teoreticienii misticii religioase cât și teoreticienii estetici. În termeni mai limpezi, problema ce ne preocupă e următoarea: absolutul, pe care îl trăim în contemplația estetică, în experiența sublimului, este totuna cu absolutul trăit de personalitățile religioase în contemplația mistică? Dacă aceste două
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu atât mai puțin cu cât învățatul francez își întunecă oarecum punctul de vedere, când afirmă mai departe că sunt contemplativi estetici care, dând numele de Dumnezeu absolutului experimentat în artă, extazul lor devine religios și tot astfel că sunt mistici religioși, care trăiesc în mod muzical absolutul divin. Metoda psihologică dedicată unor asemenea probleme, care, prin esența lor, depășesc sfera omenească, e foarte bună, dar e insuficientă. Ea are nevoie să fie călăuzită și completată de luminile unor discipline care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
unul. Ceea ce se numește extaz în unirea mistică e constituit din anume semne fizice și fiziologice, pe care le suferă corpul celui rămas în contemplație. Dar contemplația supranaturală poate să fie desăvârșită chiar dacă trupul nu e supus fenomenelor extatice. Sunt mistici care consideră aceste fenomene, cum e încremenirea într-o atitudine, încetinirea sau suspendarea respirației, răcirea extremităților corpului, levitația și stigmatele, drept o stare de slăbiciune a subiectului contemplativ. Dincolo de asemenea fenomene, esența unirii mistice, în care culminează viața religioasă, e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în care culminează viața religioasă, e pur spirituală și constă din descoperirea luminii dumnezeiești de orbitoare strălucire și frumusețe, de infinită măreție și afectivitate în sufletul contemplativului. Evidența supranaturală a acestei lumini e atât de imperioasă și de categorică încât misticul, care o experimentează într-o stare de fericire paradisiacă, știe imediat că nu poate fi altcineva decât Dumnezeu însuși care se descoperă. Inefabil în esența lui, sublimul mistic, experimentat nemijlocit, fară ajutorul simțurilor, care sunt ca și moarte în acel
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
supranaturală a acestei lumini e atât de imperioasă și de categorică încât misticul, care o experimentează într-o stare de fericire paradisiacă, știe imediat că nu poate fi altcineva decât Dumnezeu însuși care se descoperă. Inefabil în esența lui, sublimul mistic, experimentat nemijlocit, fară ajutorul simțurilor, care sunt ca și moarte în acel moment, și fără ajutorul inteligenței, care îl primește pasivă, e identic cu Dumnezeu. Sublimul mistic e expresia cea mai pură și mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu pentru
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fi altcineva decât Dumnezeu însuși care se descoperă. Inefabil în esența lui, sublimul mistic, experimentat nemijlocit, fară ajutorul simțurilor, care sunt ca și moarte în acel moment, și fără ajutorul inteligenței, care îl primește pasivă, e identic cu Dumnezeu. Sublimul mistic e expresia cea mai pură și mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu pentru om și a iubirii omului pentru Dumnezeu. Sentimentul nimicniciei proprii pe care îl încearcă misticul nu e un sentiment de îngrozire, ci unul de creatură mărginită, vremelnică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fără ajutorul inteligenței, care îl primește pasivă, e identic cu Dumnezeu. Sublimul mistic e expresia cea mai pură și mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu pentru om și a iubirii omului pentru Dumnezeu. Sentimentul nimicniciei proprii pe care îl încearcă misticul nu e un sentiment de îngrozire, ci unul de creatură mărginită, vremelnică și păcătoasă, conturată ca în lumină de fulger în infinitul strălucirii dumnezeiești, ce-l inundă. În viforul orbitor al contemplației unitive, omul nu are impresia, pe care Schopenhauer
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în care e condensată lumea în acel moment, ci sentimentul umil și fericit totdeodată că el e o simplă anexă a lui Dumnezeu, smulsă din contingențele timpului și spațiului, absorbită și asimilată ordinii veșnice a existenței dumnezeiești. Dar dacă sublimul mistic e identic cu Dumnezeu, putem spune același lucru despre sublimul estetic? Din înseși exemplele pe care le-am dat din câmpul esteticii, răspunsul iese limpede. Sublimul artistic se desface din orice forță ce depășește, real sau aparent, pe om. Aceste
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
furtună sau un incendiu, naturii subomenești, cum e un leu sau un tigru, naturii omenești, cum e eroul, naturii supraomenești, cum sunt obiectele religioase ale sublimului, sau pur și simplu imaginației, cum sunt fantomele întunericului sau ficțiunile mitologice! în raport cu sublimul mistic, pur, real și supranatural, sublimul estetic e variat, eterogen și în totalitatea izvoarelor lui, foarte impur din punct de vedere teologic. Această eterogenitate, acest conglomerat cu aspect aproape grotesc ne face să înțelegem la ce distanță ne găsim în contemplația
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Nu mai trăiesc eu, zice Pavel, ci Hristos trăiește în mine. Supranaturalizarea prin artă e însă numai aparentă, de scurtă durată și fără urmare. Diferența aceasta incontestabilă ne duce mai în adânc, la cauza ei. Care poate fi această cauză? Misticul intuiește direct și nemijlocit însăși prezența lui Dumnezeu în străfundul sufletului, în sinea lui substanțială, dincolo de eul de la suprafață, în spirit. Henri Bremond, care își punea această subtilă chestiune, numește locul lăuntric, în care se descoperă lumina dumnezeiască, eul profund
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
lucrurilor se ia prin simțuri, prin intuiția sensibilă. Din acest punct de vedere e încă o deosebire fundamentală între ea și intuiția pur spirituală din contemplația mistică, ce se dispensează total de ajutorul simțurilor. Prin intuiția spirituală, eul profund al misticului ia contact cu Dumnezeu și se supranaturalizează, se îndumnezeiește. Prin intuiția sensibilă, același eu profund ia contact cu realul creat, cu universalitatea lucrurilor și trăirea acestei universalități e acel sentiment de dezmărginire și de infinit, pe care îl recunoaște estetica
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]