KorAP: Find »[drukola/base=mlaștină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...137 >

3,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

Octavian Paler Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său. (Wilhelm von Humboldt) Memoriei tatălui meu 1. De câteva săptămâni încerc să zăresc în direcția mlaștinei silueta Eleonorei, așa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai ușor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu știu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici. De fapt

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
sânt cu toate că am aici cel mai potrivit pustiu căruia m-aș putea adresa. Dar, după cum vedeți, în loc să discut cu păsările cerului, eu discut cu dumneavoastră. În loc să mă adresez păianjenilor din sala de așteptare ori vântului care suflă dinspre pădure spre mlaștină, mă adresez unor oameni pe care nu-i văd, nu-i cunosc, și unii, poate, încă nici nu s-au născut. Ce vreți predicator mai ratat decât unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul și are nevoie

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
câmpul din fața gării și, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor care m-au adus pe acest peron; sânt apoi săptămânile sau lunile, nici eu nu mai știu bine, cât am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin pădure și prin mlaștină, îmblînzitorii de cobre pe care i-am văzut ori i-am visat, tufele de ațetari pe care le văd acum sau le visez. Observați, domnilor, câte lucruri ne despart? Ne desparte, poate, și propria mea moarte. Pentru că, după ce voi termina

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
pustiit de soare. În depărtare, se vede dunga neagră a unei păduri în care se pierde linia ferată. O altă linie ocolește gara, face o buclă prin spatele magaziei de mărfuri, dar după câteva sute de metri se oprește în fața mlaștinii care începe acolo. Probabil ar fi trebuit să traverseze mlaștina, dar proiectul a eșuat ori a fost abandonat odată cu gara. Altă explicație n-am găsit. Din partea aceea vine uneori un miros putred și greu. Din fericire, vântul bate de obicei

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
unei păduri în care se pierde linia ferată. O altă linie ocolește gara, face o buclă prin spatele magaziei de mărfuri, dar după câteva sute de metri se oprește în fața mlaștinii care începe acolo. Probabil ar fi trebuit să traverseze mlaștina, dar proiectul a eșuat ori a fost abandonat odată cu gara. Altă explicație n-am găsit. Din partea aceea vine uneori un miros putred și greu. Din fericire, vântul bate de obicei dinspre câmp și pădure, așa că alungă miasmele smârcurilor. Într-o

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
curând după asfințitul soarelui și încetează abia spre dimineață. Se văd mai întîi trâmbe de praf, un praf înecăcios și roșu, stârnit din iarba uscată și mai ales de pe porțiunile de pământ gol dinspre pădure. Ceva mai târziu, răzbate dinspre mlaștini un sunet surd, probabil vuietul stufărișului. Fără cele două becuri, nopțile ar fi cu siguranță mult mai greu de suportat în pustietatea asta, unde nu pricep cum am ajuns și nici măcar unde mă aflu. Până și numele gării e o

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mereu la asta. Zidul se închidea în jurul meu și, în loc să mă apere ca altădată, mă izola din ce în ce mai mult... Aici în gară cercul s-a închis. Am ajuns să sper doar că zidul nu e perfect, că dincolo de pădure sau dincolo de mlaștină trebuie să existe o crăpătură în el, dar despre asta o să vă vorbesc mai târziu. Pornisem un lung proces al celor petrecute la frizerie în care îi inculpam pe rând pe toți martorii. Începusem cu mine. În cadrul apărării am invocat

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
fiind însetat, după care am mai dat o raită prin toate încăperile. Pe telegraf, ca și acum, era un strat gros de praf. Deasupra, pe perete, o hartă despre care nici azi nu știu mai mult. Arată, probabil, bălțile din mlaștină și cărările dintre ele. Alături, tronează un cap de lup împăiat, cu colții ieșiți în afară. Poate că a fost prins în pădure. Sau poate că în mlaștină, când îngheață bălțile, vin lupii. Acum, vara, nu se apropie. O ușă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
despre care nici azi nu știu mai mult. Arată, probabil, bălțile din mlaștină și cărările dintre ele. Alături, tronează un cap de lup împăiat, cu colții ieșiți în afară. Poate că a fost prins în pădure. Sau poate că în mlaștină, când îngheață bălțile, vin lupii. Acum, vara, nu se apropie. O ușă a sălii de așteptare dă pe peron. Alta, spre un coridor care duce la niște încăperi de unde erau dirijate probabil trenurile. Într-una din ele există, prins în

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
caut puțină răcoare. Pe urmă mă întorceam pe peron unde și dormeam, pe bancă. Noaptea, țânțarii îmi ciuruiau mâinile și obrazul. N-aveam energie să mă apăr și, oricum, ar fi fost inutil. Erau prea mulți. "Din afurisita aia de mlaștină vin", mi-am zis. Trăiam cu simțurile ațipite, ca într-o cameră cu storurile trase, în care nu pătrunde de afară decât puțină lumină, cât să nu te împiedici de lucruri, să știi dacă e noapte sau zi și că

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
zidul descărnat. Te și vezi înmormîntat de bălării, împreună cu ruinele gării. Dar cel mai mult mă indispune faptul că acolo nu există practic nici un orizont. De pe peron și din sala de așteptare se vede în depărtare pădurea, în vreme ce, în direcția mlaștinilor, la câteva sute de pași se ridică o barieră de stuf și dincolo de ea nu se mai zărește nimic. Cum stam într-o zi pe peron, deodată am simțit că se rupe crusta și că pot ieși din muțenie. M-

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat, în zigzaguri bezmetice. Parcă le sperie sau le îmbată ceva de jos. E un mister pentru mine ce se întîmplă, de ce păsările simt mlaștina și se feresc să-i treacă granița, în vreme ce fluturii par fascinați

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat, în zigzaguri bezmetice. Parcă le sperie sau le îmbată ceva de jos. E un mister pentru mine ce se întîmplă, de ce păsările simt mlaștina și se feresc să-i treacă granița, în vreme ce fluturii par fascinați de aerul puturos al bălților. Uneori, în roiuri mari, se precipită într-acolo atrași de o forță irezistibilă și cad secerați. Din gară se vede deodată apărând un fel

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Cerul era limpede și, deasupra pădurii, se ridicase un soare inflamat și roșu. Așezați pe banca de pe peron, priveam câmpul. Iarba, udă de rouă, strălucea. Până și scaieții fulgerau în răstimpuri. Cârduri de ciori se îndreptau prin aerul dimineții spre mlaștină de unde făceau cale întoarsă. Acesta era imperiul în care domneam noi, singurii săi locuitori. Probabil nu era trecut pe nici o hartă și n-avea nici un nume. 9. Astăzi, în schimb, n-ar trebui să spun decât atât, domnilor: Totdeauna m-

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
faci după aceea? Trebuie să repeți sau să te culci și să strigi țînțarilor: "Vă aștept. Acum nu vă mai supăr cu nici un cuvînt". Eu încă trebuie să-i supăr pe ai mei. Trebuie să vă povestesc primul drum în mlaștină. Într-o zi a apărut pe neașteptate o pisică. Era primul eveniment mai important. Leșinată de căldură, s-a oprit și ne-a privit cu ochi indiferenți. Pe urmă s-a culcat pe una din șine. Dacă ar fi venit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
tren ar fi călcat-o. Am alungat-o, dar abia după aceea mi-am dat seama de absurditatea gestului. Brusc, m-am hotărât s-o urmăresc, să aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
alungat-o, dar abia după aceea mi-am dat seama de absurditatea gestului. Brusc, m-am hotărât s-o urmăresc, să aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
avea o culoare nefirească, albicioasă și, aplecîndu-mă, am descoperit un strat de fluturi morți. Prin urmare, roiurile de fluturi pe care le vedeam din gară căzând secerate nu erau o iluzie optică. Bănuiam că trebuia să existe o taină în mlaștină, dar m-am decis să amân pentru altă dată explorarea ei. M-am întors, am ocolit o baltă, apoi alta, și deodată am descoperit că nu mergeam pe unde venisem. În terenul mocirlos nu se zărea nici o urmă de pas

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
noroi și resturi vegetale și, printre bălți, locuri înguste de pământ tare care oricând se putea dovedi înșelător. Încotro s-o apuc? m-am întrebat. Am pornit la întîmplare. După o vreme, am avut impresia că, în loc să ies spre marginea mlaștinii, mă afundam în ea. Am luat-o, așadar, în direcția opusă, până am reușit să mă zăpăcesc de tot. Și nu lipsea decât un pas greșit ca să alunec, rămânând prizonierul unui labirint noroios îngrășat de fluturi. Întotdeauna e de ajuns

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
fluturi. Întotdeauna e de ajuns un pas greșit, nu-i așa? Apoi mi-am amintit de harta din gară. Din moment ce fusese nevoie de o hartă însemna că riscul rătăcirii era real. Cei care o făcuseră știau cât de amăgitoare era mlaștina. Dar ce căutaseră ei printre bălți ar fi greu de spus. M-am uitat din nou în jur, întrebîndu-mă în ce direcție s-o iau. Și totuși parcă pe acolo venisem. Am recunoscut o movilă cu mărăcini pe care o

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
auzit... Ba nu, l-am mai auzit o dată, să nu mint. Era o noapte oarbă de iarnă, mă pierdusem pe un câmp viscolit și nu mai știam încotro să mă îndrept. Totul era alb în jur, un întuneric alb, o mlaștină albă, vântul spulbera zăpada orbindu-mă și orice drum dispăruse. Eram gata să cedez, să mă așez în zăpadă epuizat, renunțând să mă mai lupt cu viscolul, când am auzit din nou acel clopot... Apoi am rămas singur cu meandrele

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
când am auzit din nou acel clopot... Apoi am rămas singur cu meandrele vieții mele... Mă credeți că n-am mai izbutit niciodată să plîng? Și n-am mai avut reflexe prompte în fața primejdiei... Mergeam, așadar, căutând o ieșire din mlaștină, când am încremenit. Printre trestii, am zărit lucind un foc în fața căruia, nu-mi venea să-mi cred ochilor, trei inși cântau cu fluierele unor cobre așezate pe niște butuci înalți și rotunzi. Cântecul nu-l auzeam. Am mai făcut

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
toate ordinele oculte bazate pe supunere oarbă și fanatism. Mi-a trecut prin minte un șir întreg de presupuneri; că erau, poate, sau fuseseră cândva certați cu legea și că au fost ticăloșiți de singurătatea smârcurilor; că se ascunseseră în mlaștină să uite și să fie uitați, să-și piardă urma și numele; și, o vreme, poate, acesta fusese singurul lor gând; apoi, treptat, în inima lor se va fi înfiripat o dorință sumbră de răzbunare împotriva lumii care îi silise

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
trăiască ascunși ca fiarele sau ca niște leproși; au găsit în cobre arma de care aveau nevoie și în ură forță pentru utopia lor neagră și începuseră să se organizeze; vor fi învățat să urască tot ce se afla dincolo de mlaștină și gara a fost, poate, prima lor victimă; hăituiți, vroiau să hăituiască pe alții; ticăloșiți, vroiau să-i ticăloșească pe toți; și cum nu credeau decât în frică, o răspândeau; nu încercau, ca alte secte, să convingă, să-și facă

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
care zburaseră spre mine făceau un ocol brusc, îndepărtîndu-se. Mi-am amintit că văzusem de multe ori, din gară, aceeași scenă, dar răsturnată: ciorile lovindu-se parcă de o barieră invizibilă și revenind spre gară. Prin urmare acolo era marginea mlaștinilor, prima barieră de stuf. Am pornit și era gata-gata să mă încurc din nou când, din fericire, alt cârd de ciori apăru și făcu cale întoarsă Continuând să merg în direcția aceea, am reușit în cele din urmă să ies

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]