1,363 matches
-
mătăsuri vechi. După ce ies, mă izbește, însă, și mai tare amestecul de noblețe decrepită și de kitsch sovietic de pe străzile, pline de mâzgă, peste care coboară o seară pâcloasă. Inclusiv clădirile care au fost cândva frumoase au căpătat un aspect mohorât. Emană, parcă, din ele o disperare stătută, provincială. Și lipsesc reclamele luminoase. Oricât de bine a vrut să se păstreze, "doamna" a sfârșit prin a se învăța cu cenușiul (culoare obsedantă), cu uniformitatea. Bucureștiul s-a înviorat mai repede. În
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să urcați acum la mormântul Seniorului Hanbei de pe munte. Oyu avea puține pregătiri de făcut pentru călătorie. Porni spre mormântul fratelui ei, împreună cu Kumataro și alți doi slujitori. Copacii își pierduseră frunzele, iarba de ofilise, iar muntele avea o înfățișare mohorâtă. Pământul se vedea alb la lumina lunii, ca și cum s-ar fi depus chiciura. Unul dintre cei șase vasali din suita lui Hideyoshi anunță sosirea lui Oyu. — Îți mulțumesc că ai venit, Oyu, începu Hideyoshi, cu blândețe. Am fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un vasal, privind, din nou, înăuntrul porții. — În noaptea asta nu licărește nici o stea și, dacă începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a învăluit întregul Azuchi în flăcări. Dar în Azuchi nu mai rămăseseră soldați inamici, așa că n-a avut loc nici o luptă. Hideyoshi își putea închipui ce anume se întâmpla în depărtare. — N-aveau nici un motiv să dea foc, bombăni el mohorât. Oricine-o fi el, Seniorul Nobuo și chiar și Gamo s-au pripit. În curând, însă, se calmă. Cultura pentru a cărei construcție Nobunaga cheltuise jumătate din sângele și resursele unei vieți de om trebuia să fie jelită în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ținându-se de mână și cântau. Apoi tot cântând, cu Alin Pivniceru în frunte, o porneau în cerc apropiindu-se de rampă. Lucian avea atunci prilejul să vadă brazii de mucava pentru prima oară din față. Erau de un verde mohorât, mult mai spălăcit decât verdele din cutia cu creioane colorate, primită în dar acum două zile. Dar se înălțau foarte sus și erau așezați în planuri diferite, dând senzația de desime. Îndărătul lor, până la fundal, ochii erau ispitiți să caute
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și înconjurase cu un abur de gheață copacii desfrunziți și frontispiciul de deasupra intrării în biserica Sfânta Treime. Ochiul lui Dumnezeu, într-un triunghi albastru-deschis, răspândea pe acel frontispiciu raze aurii în toate direcțiile. În ciuda lor, ziua rămânea geroasă și mohorâtă. Din tonul vorbitorului puteai să-ți dai seama că discursul său se apropia de sfârșit și că în curând avea să înceapă împărțirea darurilor. Tatăl său îl privi cu un zâmbet încurajator, cam forțat dar plin de bunăvoință, ca de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Voinea, confidențial. Cătălin nu pricepea dacă să vii de la Tecuci e de rău sau e de bine. Unde-i asta, Tecuci? întreba el. În Moldova, deșteptule! venea prompt răspunsul lui Damian. E reședința județului Tecuci. Dar acum veneau și zile mohorâte. Dacă nu ploua, zile întregi cerul rămânea acoperit de nori o pânză cenușie și deasă întinsă peste oraș. Ferestrele de pe latura lungă a clasei dădeau tot în Strada Principală, ca și anul trecut. Se vedea capul bulevardului Regina Elisabeta, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ușă. Se opri după doi pași și se întoarse obosit către Doamna: Țineți-vă ora, doamnă Mateescu. În recreație am s-o trimit pe Niculina c-o scară și c-un burete. În rest, faceți abstracție... Nu numai că vremea mohorâtă stăruia, dar se pornea să și plouă. Ba chiar vreo două tunete de vară întârziată făceau să tremure geamurile. Pe hol, băieții aruncau săculețul cu nisip peste zece careuri numărate de la linia de aruncare. Unii trăgeau cu coada ochiului către
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gloanțe să nu alunece pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei... Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea... Și în sală la fel... Deasupra întinderii înzăpezite se înălța un cer mohorât și totul era mohorât în jur. Urmau asaltul general asupra colinei, entuziasm și urale... Alte umbre s-au perindat apoi pe ecran, în prim-plan sau în depărtare. Gestul de sacrificiu al eroului îl fascina și îl revolta, dar în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de pe podeaua murdară parcă n-a mai fost la fel de nemișcată ca înainte. Ceva dădea să iasă din ea... Pe ecran, eroul care se sacrificase, acum că focul ucigător încetase, era răsucit de camarazii săi cu fața în sus, către cerul mohorât și uniform. Pe mantaua sa cenușie se puteau vedea în zona pieptului și a stomacului o puzderie de mici pete mai întunecate la culoare, încă fumegânde: gloanțele care îi pătrunseseră în trup. Sângele nevăzut i se prelingea de bună seamă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nume cei din tagma lui, care, numai el, numele, suna ca o amenințare: activiști. Profesorii își țineau catalogul sub braț și își înălțau fața spre el arătându-i multă bunăvoință. În timp ce el nu le întorcea decât o privire superioară și mohorâtă, de străin sigur de spatele său. Doamna Constantinescu se pare că avea oricând timp pentru instructorul Cerchez. În clasă, șezând la catedră, în orele de limba română, zâmbea foarte puțin și foarte rar, dar lui uite că-i zâmbea cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
genunchii prin spațiul lăsat de genunchii ei. Își lovea dureros rotula de scaunul din față numai din grija de a nu se freca de genunchii ei. Cobora în stație și o lua de-a lungul străzii, în primăvara umedă și mohorâtă, pășind repede, cu capul în pământ. Auzea în urma lui pașii mărunți și zoriți ai Vivianei. Dragoș!... Nu vrei să te oprești un pic și să stăm de vorbă? Dragoș! Ascultă! Dragoș! Numai o clipă! Nu-i era dat să scape
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
că îl așteaptă pe coridor. Coridorul se golea încet-încet și, în așteptare, ea făcea pași încoace și încolo. Se apropia de fereastră și își arunca ochii în stradă. Dar de fapt n-o interesa strada, unde băltea primăvara umedă și mohorâtă. Antonia Se întorceau în oraș de la poligonul de tir sportiv, în timp ce fetele rămăseseră ceva mai în urmă pe drumul de țară. Dar erau semne că nu numai elevii din clasele superioare făceau trageri acolo, ci și armata. Cuzino văzuse într-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
astfel dintr-o pricină foarte interesantă. Oamenii din fața mea sunt cu toții de pe planeta Venus, niște pterodactili, bărbați și femei care aparțin altui timp. Tuturor trebuie să li se facă autopsia, și apoi trupurile să fie vârâte în saci de către tipul mohorât, care cântărește 150 de kilograme, aflat în cutia lui de sticlă bine luminată. — Cu afaceri sau doar în vizită? m-a întrebat ăână la urmă tipul. — Sper să fie vorba doar de afaceri, am răspuns eu, crezând sincer în cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
femeie micuță, care părea și mai mică acum. Privind dincolo de ea, l-am văzut pe domnul Davis tolănit într-un fotoliu cu brațe în fața televizorului, îmbrăcat cu o vestă și înarmat cu o cutie de bere. Îmi aruncă o privire mohorâtă - duritate, exasperare - și își ridică un deget la sprânceana însemnată. Pe Spunk l-am găsit în sufrageria întunecată și nefolosită din capătul apartamentului. Stătea pe marginea mesei, cu mâinile încrucișate, cu o căutătură de om nebun pe fața lui musculoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trebuiască să le dăm o explicație pentru omul în plus, adică pentru tine, dacă o să te observe la bord. Și nu ar fi bine pentru nimeni. "Explicație" e un surogat pentru metodele lor de chestionare, încheie el cu un aer mohorât. Asta era deci problema. Toată tăcerea asta din jurul meu începe să prindă contur în sfârșit. - Dar am înțeles că formalitățile mele trebuiau să fie gata până la plecarea navei, altfel n-aș mai fi fost acum aici. Mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
domnișoare, cu toate rezervele ce le manifesta față de persoana sa, o socotea ca pe un dat al sorții. Cineva acolo sus îi veghea pașii și îi prilejuia bucuria de a se întâlni și cu fețe luminate, nu numai cu cele mohorâte și crispate și fără a fi purtătoare de un așa-zis vino-ncoace! * Încă de la prima întâlnire cu Alex, deși parase elegant și cu discreție feminină fiecare ocazie în care îi apăruse în cale acest cavaler, Ina trăi în forul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
lucru la ștrandul orașului și avea întotdeauna forța necesară de a ajunge la mal, chiar dacă înotul îi cerea un efort sporit. Era stăpână pe ea și nu dispera nici chiar în diminețile când soarele acoperit de nori prevestea o zi mohorâtă. * Alex, pe de altă parte, putea spune că o cunoaște mai bine pe Olga decât pe Ina, dar îi era greu să ia o hotărâre. S-au văzut cazuri când unii oameni, aflându-se între două pâini, au declarat, oarecum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
a sufletului său scoate ce-i bun, iar omul rău, din cămara ce rea a sufletului său, scoate cele rele. De aceea, se cuvine să dăruim amintirilor o lacrimă de bucurie încărcată cu emoții în colțul ochilor, pentru ca în zilele mohorâte ale vieții noastre sau a celor de lângă noi, să putem reciti 60 rânduri presărate cu multă credință și iubire ce pot fi socotite și fapte bune. Se spune că fiecare om este o taină pentru celălalt, iar cuvintele sunt șoapte
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
mereu altfel și întotdeauna fasci nant! Din păcate, pe acest tărâm unde am nimerit fără să ni se spună cum și în ce scop, nu ni se dă decât o singură încercare, iar pei sajul minții noastre, înso rit sau mohorât, ospitalier sau arid, nu ni-l alegem noi singuri. Și totuși, oricât de prinși suntem în fluxul evenimentelor exterioare, oricât de aleatoriu ne poartă viața dintr-o parte-ntr-alta, fiecare dintre noi, măcar de câteva ori în viață, se
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
zeița sclavilor, în templul ei de pe Aventinus, și care era chiar simbolul sclavului devenit om liber. Poporul a înțeles îndată imaginea și a îndrăgit-o. Unora însă le-a pricinuit o mare nemulțumire. — Unii refuză să accepte moneda aceea, spuse mohorât Sertorius Macro. E un semn rău. Pentru cel de-al treilea împărat al Romei, aceste amintiri aproape incoruptibile, risipite de hazard, pe care le-a lăsat despre sine gravate în bronz, în argint și în aur își aveau originea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
an la Roma costă mai puțin decât să înarmezi o triremis; îmbunându-i pe vecinii de la răsărit, în fond economisești. Mulți râseră, iar Seneca fu indignat că un fost sclav îndrăznea să i se adreseze. Nu-i răspunse, dar proclamă mohorât: — Chipul Romei se schimbă. Nu se mai vedeau, adăugă el, oamenii puternici din vremea Republicii, care vorbeau o latină concisă și se îmbrăcau după vechile cerințe. Toate rasele, limbile și modele se amestecau pe stradă, fără nici un control. — Pe lângă aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
izvor sacru, însă uneori apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii locului săpaseră în stâncă o galerie lungă, pentru a dirija fluxul spre mare. Pe coasta abruptă dinspre nord se deschidea un luminiș, unde se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar fi recitat un poem: Nu există lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Spuneți-le oamenilor că au înțeles greșit; „băiatul“ a dus legiunile să culeagă scoici pe plajă. Dintr-odată se prefăcu serios: — Mintea lui o ia razna. Râseră cu toții. Nopțile ultimei ierni Era iarnă; întunericul se lăsa repede, dintr-un cer mohorât, deasupra acoperișurilor orașului cuprins de neliniște. Împăratului i se părea că toți ochii Romei erau ațintiți asupra ferestrelor și galeriilor îndrăgitei sale domus, devenită acum cu neputință de suportat, și spionau luminile, întrebându-se ce se întâmplă acolo. Clivus Palatinus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de suprafața aceea luminoasă, mi-am pus mâinile în creștetul capului pentru a ține la locul lui țesutul moale al creierului. Cât ai clipi, lumina se stinse. Mașina lui Vaughan se scufundă în întunecimea de sub pod. Totul redevenise cenușiu și mohorât. Aerul și lumina se epuizaseră. Am pășit în stradă, îndepărtându-mă de mașină, conștient de brațul nesigur al lui Vaughan întinzându-se după mine. Am mers de-a lungul palisadei spre intrarea năpădită de buruieni a depozitului de mașini dezmembrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]