5,311 matches
-
atunci nășteam poezii - salutare erau acele lăsări În voia cuvintelor Înlănțuite după atracțiile lor de moment Într-o solidaritate aberantă. Dicteul mă salva mereu, dicteul, cea mai pură secreție a ființei noastre necunoscute ca sperma complementară dumnezeirii, menită a naște monștri și genii deopotrivă. Oare aș mai putea și acum, În această carte, să Îndrăznesc să-mi provoc orgasmul cerebral... În atîta sterilitate, În atîta senectute, ar mai răspunde ele bacantele, s-ar mai umfla strugurii lor de neastîmpăr, ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
au născut. Le-a pierit cheful să se mai ocupe de gărgăunii altora. Cursurile lui erau fascinante. Așa le și concepea. Veneau și educatorii noștri, care cum putea în fiecare săptămână. Mai cu seamă când vorbea despre homunculuși și despre monștri, astea le plăceau la nebunie. Numai Adélei și mie, nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore m-a chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dresuri plasă... Cu părul decolorat, am spus, și cu ruj negru. Toate în același timp, dacă tot vorbim de exagerări. Râdeam amândouă acum. Lee știa mereu cum să procedeze când situația era la limită. —Te prindea totuși. Arătai ca un monstru frumos. Și acum, arăți mult mai... dezbrăcată. Nu exagerat, cu siguranță. Deși fustele sunt la fel de scurte. — Nu e o decizie conștientă, am recunoscut aruncând o privire peste rochița mea neagră din lycra. Eram într-o stare mizerabilă când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a spus să plece. De fapt, a sunat ceva de genul „du-te naibii“. Am auzit-o. Așa că a urcat aici la un ceai. Era îngrijorat ca nu cumva Claire să își piardă cumpătul și să-i facă o scenă monstru lui Lee. Știi? E foarte sensibil. Nu știam, dar am lăsat-o așa. — Cred că vrea să o părăsească, a spus Judy către ceașca de ceai. Dar îi e frică de ce ar putea ea să facă. —îi e frică? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Laurei Archer, îmi simțeam palmele alunecoase de la transpirație. Au fost dăți când eram gata să pierd taxiul și, chiar dacă nu am omorât pe nimeni în drum, aproape că o făcusem de câteva ori. Ne aflam în inima orașului, unde fastuoșii monștri postmoderni își frecau umerii de vechile clădiri cenușii din piatră. Taxiul mergea leneș pe o stradă cu bijuterii vechi, în stilul în care merg taxiurile când caută un loc unde să se oprească. Asumându-mi riscul, am parcat mașina într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
părând îmbufnat. —Confortabil? l-am întrebat. Nu, e aici un arc care îmi intră în fund. —Tre’ să te așezi cumva în jurul lui. — Ar însemna să îmi tai picioarele de la genunchi. Nu exagera. Nu vrei o bere? Nu a răspuns. Monstrul cu ochi verzi era încă ros de invidie. Nu aveam ce să-i fac; dacă îi dădeam impresia că are vreun drept să mă interogheze, nu s-ar mai opri niciodată. Am mai mâncat câțiva cartofi. Apoi am agitat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
el. — Au avut o ceartă cruntă, ea și domnul Hammond, a spus el tare, prinzând avânt de la whisky. El i-a spus că riscă totul, cariera ei și a lui. Dacă s-ar fi aflat ar fi ieșit un scandal monstru. Ea i-a spus să termine cu prostiile, dar el a insistat. El e mereu speriat că lumea va afla despre ei. — Te referi la faptul că mariajul lor nu este unul real? — Oamenii știu deja despre asta sau bănuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Aerul din cameră era schimbat - mirosea ca adâncul mării, aer de iubire. Întorcându-și privirea de la îndrăgostiți, Beppo își amintise deodată de o imagine din cartea lui Aldrovandi, Teatro de la Natura. Era imaginea unui om compus din doi oameni: un monstru! Unul din brațele femeii ieșea direct din pieptul drept al bărbatului. Unul din picioarele lui se lăsa vederii din pântecul ei. Capul acestui corp monstruos era mare și rotund ca al soarelui. Beppo a intrat până la urmă în dormitorul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de obsesiile care-l bântuie de-o viață. Nici nu se mai poate controla. Sătul de hățișul uriaș de abstracțiuni în care s-au încurcat Fiii Omului, deloc dispus să mai accepte fie și o singură clipă responsabilitatea programării acestui monstru și nu în ultimul rând dornic să-și repare greșeala, Ionel se îndreaptă hotărât spre calculator pentru a-l decupla. Oricum nu mai e cale de întoarcere. Cifrele din ce în ce mai mari pe care le tot inventează hardughia asta vor ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
zâmbete și forme erau expresia libertății totale. Un sex de tablă arab. Un con heterociclic, hesperidian, cu înflorituri, basoreliefuri și cârlige încovrigate laterale, aidoma ácelor pentru pescuit, pândind și amenințând viața cu ascuțimea nemaivăzută a tăișului său, vexând-o. Un monstru de metal gravat cu slove arabe, rele, al căror unic sens era destinul fără scăpare al umanității. Un demon, săturat de legile existente, hotărât în același timp să le protejeze prin enunțarea unor concepte antinomice doar în aparență, prin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
frecându-și mâinile cu satisfacție, în vreme ce privirile celorlalți oameni mă săgetau furioase. - Vă rog foarte mult să-l lăsați în pace, spuse răspicat cel pe care acum simțeam că îl pot numi prietenul meu, altfel se lasă cu un scandal monstru, cum n-ați văzut în viața dumneavoastră. Sau vreți să afle mâine întreg orașul Jackson cât de mult talent aveți? Talent între ghilimele, bineînțeles... Cum vă permiteți? - Dar el cum își permite să se uite așa la mine, domnule? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
calm desăvârșit. Așa cum am spus că eram, imperturbabil, am știut că în acele clipe vom muri, atât eu, cât și Maro, dar înainte de asta trebuie să recunosc că ardeam de dorința de a-i face un rău cât mai mare monstrului care-mi sfâșiase brațul. Cu singura mână ce îmi mai rămăsese întreagă am deschis fermoarul genții negre și urâte pe care nu uitasem s-o recuperez de sub scaun, bănuind, așa cum am spus, că înăuntru s-ar afla un femur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
întotdeauna este decesul, mai mult sau mai puțin violent. Doamne ferește, măi ficior! își făcu cruce Pop. Vrei să spui că avem un criminal aici care a luat viața la douăzeci și cinci de oameni? Nu se poate una ca asta! Așa un monstru nu poate trăi printre noi. De ce nu? Gary Ridgeway, Ted Bundy, ăștia au ucis mai mult de treizeci de femei într-un an și jumătate. Asta ca să nu mai vorbim de ucraineanul Andrei Cikatilo cu cincizeci și două de victime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
într-un an și jumătate. Asta ca să nu mai vorbim de ucraineanul Andrei Cikatilo cu cincizeci și două de victime. Aici nu-i America și nici Ucraina! îl contrazise Simion Pop. Credeți că noi, în România, nu am avut asemenea monștri? Chiar Iașul se poate "lăuda" și, vă rog să sesizați ghilimelele de rigoare, cu unul dintre cei mai mari criminali în serie: Vasile Tcaciuc, care a ucis nu mai puțin de douăzeci și șase de persoane în numai cinci ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe Toma, trebuie să crezi! Chiar dacă ceea ce auzi acum ți se pare fantastic, ai răbdare și încearcă măcar să ne asculți! Îți vom arăta mai încolo și alte dovezi dar acum avem nevoie de tine. Musai să ne ajuți să închidem monstrul înapoi. Poftim? Tu înțelegi ce îmi ceri? Asta înseamnă să devin complice cu voi la mușamalizarea acestui caz. Care caz, Cristian? îl întrebă Ileana. Nu există nici un caz. În acest moment, la poliția din Baia de Sus sunt înregistrate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu cred în poveștile cu vampiri, vârcolaci, zombie și alți strigoi însetați de sânge. Iar în ceea ce privește vâlva voastră, cu atât mai puțin. Nici unii nici alții nu sunt reali ci doar proiecții, metafore, exteriorizări a ceea ce se află în interiorul nostru. Singurii monștri din această lume sunt cei ce trec drept ființe umane, care au umbră și se reflectă în oglinzi, zâmbesc și vorbesc despre compasiune și varsă lacrimi convingătoare, în timp ce te înjunghie pe la spate. Dumnezeul creștin de ce nu-l distruge pe diavol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai putu abține Toma. Mai sunt paznici din ăștia? Moș Calistrat este ultimul dintre ei. Moșul? se miră Cristian. Da, el. Păi, și de ce nu face ceea ce are de făcut? Fiindcă e ultimul dintre paznici. Nu are urmași. A îngropa monstrul nu-i treabă ușoară și nici lipsită de pericole. De cele mai multe ori, paznicul își pierde și el viața în încercarea lui să zăvorască vâlva înapoi în munte. Nu intră după dânsa dacă nu lasă cuiva secretul. Își transmit taina copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la un moment dat, ceva putea merge prost. Ori se împiedica unul dintre ei și nu mai apuca să se protejeze sub toiag ori se nimerea vreun trecător prin preajmă, pe care le-ar fi fost imposibil să-l salveze. Monstrul atât aștepta, o greșeală din partea lor, mai devreme sau mai târziu, era în firea lucrurilor ca ceva să nu se învârtă rotund. Bestia avea tot timpul din lume, ei erau cei ce trebuiau să se grăbească. Unde mai pui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ralanti. Aprinse farurile și porni ușurel la vale spre tabăra lor de la poale. Conducea atent, cercetând cu privirea de jur împrejur. Se aștepta să întâlnească ghemul de ceață în orice moment. Mergea încet tocmai pentru că văzuse de ce era în stare monstrul acela și nu avea chef să i se oprească motorul din nou. Erau bune mașinile acestea moderne dar, din păcate, toate sistemele erau legate de funcționarea motorului. Odată acesta oprit, nu mai aveau nici direcție, nici frâne. Era de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Inspiră adânc, după care deschise portiera și se repezi în clădire. Închise cu grijă ușa după el, urcând în fugă scările. Credeam că nu mai cobori din mașina aceea! îl luă la rost Mihailovici de cum intră în birou. E un monstru, începu să turuie Boris într-un suflet, o arătare care ucide orice suflet de om. Am văzut! spuse Vlad. Sălășluiește sus, la peșteră, așa cum ți-am spus. Am încercat s-o ucid. N-am putut. Oricâte gloanțe am tras în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
intrăm într-o sumbră perioadă premergătoare a războiului: națiunile cele mai evoluate răspund la violență prin violență, la frică prin egoism, la teroare prin represalii. Așadar pare rezonabil să ne resemnăm și să admitem că omul nu e decât un monstru și că lumea noastră nu va putea deveni niciodată o democrație la nivel planetar, pașnică, diversă, dar solidară. Și totuși, o asemenea dinamică este în desfășurare: Binele, după piață și după război. Jupiter, după Quirinus și Marte. Este evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
disprețuit, și așa va fi până în ziua în care forțele armate care, împreună cu mine și cu guvernul națiunii, au hotărât azi să vă abandoneze destinului pe care l-ați ales, vor trebui să se întoarcă pentru a vă elibera de monștrii generați de voi înșivă. Toată suferința voastră va fi inutilă, zadarnică toată încăpățânarea voastră, și atunci veți înțelege, prea târziu, că drepturile sunt integral drepturi numai în cuvintele cu care au fost enunțate și pe bucata de hârtie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
intră în birou, aprinse toate luminile și, pe rând, puse în funcțiune radioul și televizorul. Ecranul teve-ului expunea încă mira fixă, era prea devreme pentru începerea emisiunii, dar la toate posturile de radio se vorbea deja cu animație despre ambuteiajul monstru de pe șosele, se opina pe larg despre ceea ce, privit din toate punctele de vedere, părea să constituie o tentativă masivă de evadare din închisoarea nenorocită în care se transformase capitala din cauza capului ei prost, deși nu lipseau nici comentarii referitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
își dă seama destul de exact că împotriva lui e neputincios. Când am văzut că Strickland este cu adevărat nepăsător față de blamul pe care i-l putea atrage conduita sa, n-am putut decât să mă retrag îngrozit ca din fața unui monstru al cărui chip abia dacă mai are ceva omenesc în el. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus când mi-am luat rămas-bun au fost: — Spune-i lui Amy că n-are rost sa vină după mine. Oricum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se părea că Încă o mai simte pe buze. Chiar și Fecioara, prizonieră În relicvariul ei presărat cu nestemate, Îl persecutase multă vreme, Încercând să Îi comunice ceva. În vis, trăsăturile ei delicate se preschimbaseră În Înfiorătoarea Înfățișare a unui monstru, ca și cum ceara carnației sale ar fi cedat, În cele din urmă, văpăii soarelui. Se trezise brusc, cu fruntea strânsă Într-un cerc de fier. Iată că dușmanul său Îl chinuia din nou, Înfigându-i ghearele În creier fără să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]