KorAP: Find »[drukola/base=moralist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...52 >

1,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738

realiștii - care propun politici, reguli sau idealuri de organizare socială pot fi suspectați de dorința de a "depăși" sau "disloca" politica democratică. A doua este presupoziția că propunerile de politici, reguli sau idealuri de organizare socială venite de la filosofi (fie moraliști, fie realiști) afectează în mod negativ procesul democratic de decizie sau contrazic spiritul democrației. De fapt, așa cum a argumentat, într-un alt context, Rutger Claassen, filosofii care nu se abțin de la astfel de propuneri arată mai mult respect pentru democrație

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
îmbogățesc agenda dezbaterii publice cu noi idei, ajutând astfel la creșterea calității ei și la sporirea șanselor ca decizia democratică să fie una cat mai bine deliberată, informată și întemeiată 47. O ultimă observație (retorică): să presupunem, de dragul argumentării, că moraliștii sunt conduși, într-adevăr, de dorința nemărturisită ca teoriile lor să fie implementate prin eludarea sau depășirea procedurilor democratice de decizie. Cum anume invalidează, mai exact, acest fapt teza că filosofia politică este o diviziune a eticii sau teza că

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
covârșitoare, probleme de natură normativ-morală sau probleme care comportă și o dimensiune normativ-morală, probleme ce pot fi și trebuie tratate, drept urmare, prin recurs la principii, valori, teorii, convingeri sau intuiții morale, așa cum procedează de obicei în investigarea lor filosofii politici "moraliști". Această afirmație nu poate fi subminată, așadar, în baza argumentului că filosofia politică nu poate fi tratată în mod legitim, precum filosofia morală, drept o disciplină ce studiază "idealurile demne de urmărit în viață". Acest argument al lui Jeremy Waldron

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
al lui Jeremy Waldron se bazează pe o interpretare profund eronată și lipsită de generozitate a tezei că filosofia este o ramificație a filosofiei morale. Așa cum am fost preveniți de atâtea și atâtea ori, principiile și valorile morale susținute de moraliști cu privire la sfera politicului nu sunt, sau măcar nu sunt în primul rând, "idealuri demne de urmărit în viață", ci idealuri demne de urmărit în organizarea politică a unei societăți. O a doua strategie adoptată de realiștii moderați pentru a submina

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
de realiștii moderați pentru a submina teza că filosofia politică este o diviziune a eticii constă, deloc surprinzător, în argumentarea pentru ideea că filosofia politică este obligată să-și asume și multe alte probleme pe lângă cele investigate de obicei de "moraliști", probleme care privesc nu atât organizarea politică sau design-ul politic ideal, ci "politica așa cum este ea în realitate" (probleme precum virtuțile necesare unui bun politician, standardele de evaluare a comportamentului politic, natura corupției în politică, relațiile de putere din cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
explorate - în baza unor metode mult mai adecvate pentru cercetarea lor - în cadrul științelor sociale și politice. În cursul investigației noastre am constatat și că filosofia politică nu este caracterizată întru totul corect atunci când este prezentată, așa cum o fac de obicei moraliștii, doar ca o ramură a eticii, deși nu din temeiurile oferite de realiștii moderați, ci pentru că ea include cel puțin un proiect care nu poate fi subsumat într-un mod cu totul neproblematic acestei caracterizări, i.e., proiectul justificării epistemice a

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
după cum am constatat, cel puțin unul dintre următoarele defecte: confuzia între filosofia politică și științele politice, confuzia între normativ și descriptiv, confuzia între filosofia politică și discursurile motivaționale pentru cetățeni sau politicieni, interpretarea eronată a susținerilor, obiectivelor, ambițiilor și metodologiei moraliștilor, recursul la strategii sofistice de argumentare (în special de tip ad hominem sau petitio principii), confuzia sau echivocația între moralismul ca metodologie de argumentare filosofică (sau ca teză despre metodologia adecvată a filosofiei politice) și moralismul ca teorie sau practică

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
am putut constata totuși și faptul că unii realiști au început să conștientizeze caracterul extrem de precar și nedrept (dacă nu chiar diletant) al obiecțiilor avansate până la acest moment împotriva moralismului. Sunt speranțe reale, așadar, ca, în viitor, dialogul realiștilor cu moraliștii să nu mai fie un dialog al surzilor, unul bazat pe lecturi pe diagonală ale scrierilor moraliste, pe strategii extrem de inechitabile de interpretare a acestor scrieri, pe reflecții foarte grăbite pe marginea lor sau pe recursul la argumentarea sofistică ori

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
2012), p. 58)) și că politica definițională uneori diferită a acestor termeni (i.e., tratarea lor ca termeni echivalenți vs. tratarea lor ca termeni ce se referă la realități diferite) este, de fapt, sursa multor neînțelegeri și dialoguri ale surzilor între moraliști și realiști, pe întreg parcursul cărții voi urma totuși politica dominantă în acest sens - mai ales printre realiști - și voi utiliza termenii "filosofie politică" și "teorie politică normativă" ca sinonimi. 2 Dintre multele referințe ce ar putea fi invocate aici

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
conținutului uneia sau alteia dintre valorile sociale și politice fundamentale și argumentarea pentru (sau împotriva) anumitor reguli sau idealuri de organizare politică sunt, sper că veți fi de acord, nu doar activitățile în care sunt angajați cu prioritate filosofii politici "moraliști", ci și principalele activități în care ei apelează de obicei la argumentarea morală. Țin să menționez că, făcând această observație, nu vreau să sugerez și că acestea sunt singurele activități în care este dezirabil să fie angajați filosofii politici (sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
să fie angajați filosofii politici (sau că nu este posibil ca apelul la argumentarea morală să se dovedească a fi o strategie adecvată și în cazul altor tipuri de concepții politice). Dar, dat fiind că acestea sunt activitățile în care "moraliștii" sunt angajați cu prioritate, mi se pare rezonabil să restrâng sfera de "aplicabilitate" a moralismului la argumentarea pentru concepțiile referitoare la specificarea adecvată a conținutului anumitor valori sociale și politice fundamentale și concepțiile despre regulile sau idealul adecvat de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
mai bune în realizarea a ceea ce susținătorii lor consideră a constitui exigențele dreptății, înțeleasă ca valoare sau scop dezirabil în sine). Aceasta nu înseamnă neapărat, desigur, că toți filosofii politici de până în prezent care au produs teorii plauzibile au fost moraliști. Este posibil ca despre unii dintre ei să se poată spune în mod rezonabil că și-au sprijinit idealul de organizare socială și politică preferat exclusiv în baza unor argumente instrumentale, chiar dacă alți filosofi politici au adus și argumente de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
919-934)). 59 Mă tem că este destul de probabil că politica lui Williams, un gânditor extrem de atent și pătrunzător în alte ocazii, de a nu elimina orice echivoc în interpretarea tezei "priorității moralului asupra politicului", a fost, precum și în cazul altor moraliști, una intenționată (fapt ce nu constituie, în mod evident, o practică filosofică respectabilă). 60 Eva Erman și Niklas Möller, "Political Legitimacy in the Real Normative World: The Priority of Morality and the Autonomy of the Political", în British Journal of

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
observații ridică importante semne de întrebare și asupra definirii moralismului - sau cel puțin a unei versiuni a lui - drept "derivarea de prescripții politice din idealuri etice pre-politice" (Rossi și Sleat, "Realism in Normative Political Theory", p. 689). Pe lângă faptul că moraliștii - sau cel puțin moraliștii pe care îi critică de obicei realiștii - nu prea scriu pe tema "prescripțiilor politice" pe care le implică "idealurile lor etice pre-politice", ei nu împărtășesc opinia, așa cum sugerează această definiție, că "prescripțiile politice" (sau, în termenii

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
de întrebare și asupra definirii moralismului - sau cel puțin a unei versiuni a lui - drept "derivarea de prescripții politice din idealuri etice pre-politice" (Rossi și Sleat, "Realism in Normative Political Theory", p. 689). Pe lângă faptul că moraliștii - sau cel puțin moraliștii pe care îi critică de obicei realiștii - nu prea scriu pe tema "prescripțiilor politice" pe care le implică "idealurile lor etice pre-politice", ei nu împărtășesc opinia, așa cum sugerează această definiție, că "prescripțiile politice" (sau, în termenii lui Cohen, regulile de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Hurka. 32 Jonathan Floyd, "Should Political Philosophy be more Realistic?", în Res Publica 16, 3 (2010), pp. 337-347. 33 Mai mult, unii realiști (i.e., Mark Philp) au atras ei înșiși atenția asupra faptului că realismul este - și trebuie să fie - moralist în acest sens și - ca atare - că antimoralismul realist nu trebuie înțeles și ca anti-utilitarism sau anti-consecințialism (Mark Philp, "Realism without Illusions", în Political Theory 40, 5 (2012), p. 633). Vezi, în această chestiune, și Hans-Jörg Sigwart, "The Logic of

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
B. Guy Peters și Jon Pierre (Palgrave Macmillan, Londra, 2015), pp. 136-147). Cele mai interesante întrebări în acest context sunt însă următoarele: au oare realiștii, în baza unei simple diferențe metodologice în fundamentarea teoriilor lor, mult mai multe șanse decât moraliștii de a avea un impact "aici și acum" asupra politicienilor? Nu este oare aceasta o asumpție sau expectație nerealistă? Să ne reamintim de teoria "selectoratului" dezvoltată de Bruce Bueno de Mesquita și colaboratorii săi (Bruce Bueno de Mesquita, Alastair Smith

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și James D. Morrow, The Logic of Political Survival (MIT Press, Cambridge, 2003)). Dacă această teorie este corectă, șansele realiștilor de a influența "aici și acum" deciziile politicienilor sunt, de fapt, tot atât de mici (i.e., aproape nule) ca și cele ale moraliștilor (vezi și supra, primul capitol, nota 71). În acest context, opinia lui Matt Sleat (din "What Is Realism For? Recovering the Intellectual Context of Political Realism", Draft, 2015, https://sheffield.academia.edu/ MattSleat, p. 1), potrivit căreia adoptarea realismului "îi

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Dreptatea ca echitate se focalizează asupra politicului (sub forma structurii de bază), care nu reprezintă decât o parte a domeniului moralului" (John Rawls, Justice as Fairness: A Restatement (Belknap Press, Cambridge, 2001), p. 14). 18 De vreme ce cei mai mulți dintre filosofii politici moraliști sunt adepți ai ceea ce John Rawls a numit "liberalism comprehensiv", i.e., își întemeiază (și consideră că sunt îndreptățiți să-și întemeieze) teoriile politice în baza unor concepții morale particulare despre ceea ce face ca o viață să fie lăudabilă, înfloritoare sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
comprehensiv", i.e., își întemeiază (și consideră că sunt îndreptățiți să-și întemeieze) teoriile politice în baza unor concepții morale particulare despre ceea ce face ca o viață să fie lăudabilă, înfloritoare sau valoroasă. Altfel spus, în termenii lui Robert Talisse, cei mai mulți moraliști se încadrează în "tradiția modernă a filosofiei politice care, de la Locke, Montesquieu, Rousseau, Hume, Smith, Jefferson, Kant sau Mill și până astăzi, este unită în concepția potrivit căreia există o justificare morală solidă pentru liberalism" (Robert B. Talisse, Democracy and

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
problemele ridicate de condițiile dezacordului rezonabil generalizat Cea de a doua întrebare ce ar putea fi ridicată cu privire la argumentul lui Waldron este aceea dacă dezacordul din cadrul societăților liberale este atât de generalizat pe cât presupune el, alături de mulți alți liberali, fie moraliști, fie realiști. David Miller pare să creadă că o astfel de poziție exagerează dimensiunea dezacordului rezonabil din cadrul societăților liberale. Din punctul său de vedere, ideea dezacordului rezonabil generalizat este doar rezultatul luării mult prea în serios a luptelor pentru putere

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
moralismului este "sever incorectă", că realiștii tind "să interpreteze în mod greșit obiectivele, susținerile, ambițiile și metodele curentelor de opinie din teoria politică pe care le critică" și că "multe dintre obiecțiile realiste sunt obiecții împotriva unor poziții pe care moraliștii nu le împărtășesc" (Maynard și Worsnip, "The Realist Narrative"). 34 Mă refer aici la Edward Hall și la argumentarea sa din "The Limits of Bernard Williams's Critique of Political Moralism", în Ethical Perspectives 20, 2 (2013), pp. 217-243, invocată

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și în una dintre notele de subsol din finalul primului capitol. 35 De altfel, nu spun nimic nou dacă amintesc că, în ciuda legitimării lor pe căi diferite - argumentarea de tip instrumental vs. argumentarea prin apel la anumite teorii morale ideale -, moraliștii și realiștii (cu orientări politice similare) ajung adeseori la exact aceleași recomandări pe termen scurt sau pe termen lung pentru practica politică. Realiștii și moraliștii "de stânga" argumentează pentru (aproximativ aceleași) politici publice sau idealuri de organizare politică "de stânga

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
căi diferite - argumentarea de tip instrumental vs. argumentarea prin apel la anumite teorii morale ideale -, moraliștii și realiștii (cu orientări politice similare) ajung adeseori la exact aceleași recomandări pe termen scurt sau pe termen lung pentru practica politică. Realiștii și moraliștii "de stânga" argumentează pentru (aproximativ aceleași) politici publice sau idealuri de organizare politică "de stânga", în vreme ce realiștii și moraliștii "de dreapta" argumentează pentru (aproximativ aceleași) politici publice sau idealuri de organizare politică "de dreapta". Cea mai bună comparație în acest

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
orientări politice similare) ajung adeseori la exact aceleași recomandări pe termen scurt sau pe termen lung pentru practica politică. Realiștii și moraliștii "de stânga" argumentează pentru (aproximativ aceleași) politici publice sau idealuri de organizare politică "de stânga", în vreme ce realiștii și moraliștii "de dreapta" argumentează pentru (aproximativ aceleași) politici publice sau idealuri de organizare politică "de dreapta". Cea mai bună comparație în acest sens mi se pare comparația între John Rawls (A Theory of Justice. Revised Edition (Belknap Press, Cambridge, 1999) sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]