KorAP: Find »[drukola/base=morfologie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...122 >

3,037 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Fillmore (1970)94, care are în vedere comportamentul diferit al verbelor din limba engleză hitt 'a lovi' și break 'a se rupe'. Koontz-Garboden (2009: 77) observă că alternanța cauzativ/incoativ a făcut obiectul multor studii despre interfața dintre semantica lexicală, morfologie și sintaxă. 5.1. Probleme terminologice, definiții Alternanța cauzativă a fost discutată în mai multe studii, în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. 5.1.1. Pană Dindelegan (1972a: 50−51) prezintă situațiile de neutralizare sintactică în structura de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
p. 402): regula deplasării α (engl. move α) care se aplică în cazul pasivelor și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența argumentelor externe. Pentru verbele deadjectivale, autoarele propun o soluție diferită (Alexiadou și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența argumentelor externe. Pentru verbele deadjectivale, autoarele propun o soluție diferită (Alexiadou și Anagnostopoulou 2004: 121, 133): anticauzativele deadjectivale sunt de bază, iar cauzativele sunt derivate prin adăugarea unui nivel cauzativ înalt; anticauzativele sunt mai complexe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
închide existențial: a. Forma logică a P: <e, π> → π b. Conținut: ˘[P(see−vedea)](x)↔∃y˘[see−vedea(x)](y) c. Stilul Montague: λx∃y[see−vedea(x)(y)] O operație de acest tip oferă conținut vericondițional afirmației că morfologia pasivă absoarbe sau saturează rolul tematic al subiectului. Agentul suprimat este însă prezent din punct de vedere semantic, existența acestuia fiind vizibilă, de exemplu, în controlul infinitivului: The boat was sunk [PRO to collect insurance] ' Vasul a fost scufundat [PRO

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti', suicidarsi 'a se sinucide'; dacă aceste inacuzative ar fi listate în Lexicon ca lipsindu-le argumentul intern, nu ar exista motive să suporte schimbările de valență mult mai ușor decât inergativele; (b) morfologia reflexivă, specifică unei clase largi de verbe inacuzative, sprijină ideea că inacuzativele reprezintă reflexivizări de tip special ale unor forme cauzative tranzitive; în unele situații, reflexivul este încorporat lexical în forma verbului, fără să existe consecințe morfologice, iar în alte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexivizări de tip special ale unor forme cauzative tranzitive; în unele situații, reflexivul este încorporat lexical în forma verbului, fără să existe consecințe morfologice, iar în alte situații operația de reflexivizare determină apariția unui clitic sau a unui element în morfologia verbului; (c) distribuția grupului da sé (engl. by itself, rom. singur/prin sine însuși), grup reprezentând un modificator al cărui antecedent este cauza unică a evenimentului; această situație apare ca urmare a faptului că inacuzativele sunt reflexive, deci subiectul acestora

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
r, așază o copie a argumentului-obiect în poziția primului argument al relației (subiectul), marcând reflexivitatea (The boat sinkr the boat ' Vasul a scufundat vasul'). Atunci când două copii identice sunt în apropiere, în configurația potrivită, numai una este pronunțată. (b) prin morfologie reflexivă: reflexivizarea propriu-zisă (R) obligă argumentul intern să fie identic cu celălalt. O consecință imediată a acestei situații este că verbele care nu pot avea ca subiect eventualități (notice 'a anunța', love 'a iubi', fear 'a se teme') nu acceptă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extern/intern se poate realiza, pe când în cazul reflexivelor intrinsece, argumentul extern trebuie să fie realizat sintactic. La Chierchia (1989), asemănările morfologice dintre inacuzative și reflexive reflectă faptul că ambele sunt derivate de la un verb cu două locuri, prin reducere, morfologia reflexivă fiind semnul că a avut loc o reducere; reducerea este o operație mai complexă decât reflexivizarea și se aplică unui verb cauzativ invizibil. Reinhart (1996) arată însă că există o singură operație de reducere, care derivă predicatele cu un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativelor: Un verb este inacuzativ dacă și numai dacă conceptul verbal include un rol [+c] și acest rol este redus (nu este realizat). Reinhart (1996) atrage atenția asupra faptului că, în multe cazuri, verbele inacuzative și cele reflexive au aceeași morfologie. În italiană, multe verbe reflexive apar cu cliticul si (de tipul rompersi 'a se rupe'). În engleză, în germană și în neerlandeză, forma obișnuită a verbelor inacuzative este cea "nudă", forma reflexivă a inacuzativelor fiind mult mai rară în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbelor inacuzative este cea "nudă", forma reflexivă a inacuzativelor fiind mult mai rară în limbile germanice decât în limbile romanice. Reinhart (1996) arată că un proces lexical reflexiv poate fi marcat: flexionar (it. si), printr-un argument (neerl. zich), prin morfologia verbului (ebraică), deloc (engleză). Reinhart (1996: 13) își propune să demonstreze că reflexivele nu sunt inacuzative, împotriva a ceea ce susținuseră Marantz (1984), Grimshaw (1982, 1990), Bouchard (1984)121, Kayne (1988), Pesetsky (1995), Sportiche (1998): derivatele reflexive sunt inacuzative (argumentul fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt întotdeauna specificate [+m] sau [+c]. Din moment ce rolurile [+m] nu pot fi reduse, vor fi reduse numai cele [+c−m]. Un verb [+c] nu poate avea intrare atât inacuzativă, cât și reflexivă. Varianta reflexiv-inacuzativă este posibilă și când nu există morfologie reflexivă. Problema reflexivelor este reluată în Reinhart și Siloni (2004). Autoarele (Reinhart și Siloni 2004: 159) observă că, în ultimele două decenii, abordarea inacuzativă a reflexivelor a devenit populară în special în tratarea reflexivului romanic: subiectul verbelor reflexive este obiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reducere se aplică în Lexicon. Reinhart și Siloni (2004: 165, 166) arată că reducerea este o operație supusă constrângerilor: se poate aplica numai unei perechi de roluri tematice libere, dintre care unul e extern. Reflexivele și inacuzativele pot avea aceeași morfologie pentru că sunt rezultatul aceleiași operații derivative (reducere), dar nu au aceeași structură argumentală. Reinhart și Siloni (2005) numesc operațiile care afectează valența unui predicat operații de aritate. Aceste operații sunt universale, dar nivelul la care se aplică este o alegere

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
expletivizarea (decauzativizarea) și saturarea. Și în acest studiu, autoarele pledează împotriva analizei inacuzative a reflexivelor. (A) Reflexivizarea este operația care generează verbe reflexive de la intrări tranzitive. Verbul reflexiv denotă o acțiune în care argumentul Agent acționează asupra lui însuși. Aceeași morfologie apare și cu alte tipuri de predicate: reciproce, inacuzative, verbe cu subiect Experimentator, construcții medii, impersonale, pasive. Autorii arată că verbele cu se nu pot fi considerate ca fiind tranzitive, se nu este un obiect clitic și aduc două argumente

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în favoarea derivării inacuzative a verbelor reflexive. Faptul că operațiile de manipulare a grilei de roluri nu pot avea loc în Sintaxă explică de ce inacuzativele și verbele cu subiect Experimentator sunt derivate în Lexicon în toate limbile. Se este incompatibil cu morfologia nominală. În engleză, verbele reflexive sunt derivate în Lexicon, deci sunt posibile nominalizările; în franceză, verbele reflexive sunt create în Sintaxă, deci nu există un input reflexiv care să se nominalizeze. În limbile "sintactice", reflexivizarea este o operație productivă; orice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în Voice și CAUS. Variația lingvistică în cazul pasivului și al anticauzativului depinde de proprietățile Voice și de combinarea CAUS cu diferite tipuri de rădăcini. Deși alternanța cauzativă este un fenomen lingvistic bine definit semantic, limbile manifestă variații importante în morfologie. În multe limbi, varianta anticauzativă, și nu cea cauzativă, este marcată morfologic. Există limbi în care ambele forme sunt derivate de la o formă comună (japoneză), limbi în care sunt folosite forme supletive (rusă) și limbi în care e folosită aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativitate; (b) limba română este "sensibilă" la reflexiv, a cărui frecvență este foarte mare și ale cărui valori sunt diverse (vezi Pană Dindelegan 2008e [2005e], în GALR II). În ceea ce privește prima explicație, în mai multe studii, a fost subliniată relația dintre morfologia reflexivă și anumite fenomene legate de inacuzativitate 129. Grimshaw (1990: 151) arată că reflexivizarea din limbile romanice reprezintă suprimarea argumentului extern. Reinhart (1996: 50−56) prezintă cele două posibilități de a privi variațiile de marcare (prezența vs absența reflexivului): (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexivului): (a) în limbile cu operații lexicale rezistente, în urma reducerii rămâne o trăsătură de acuzativ, un reziduu mai slab decât acuzativul originar, rămas în cazul pasivului, care cere marcare morfologică specială (Everaert 1994130, Reinhart 1996); (b) ceea ce este marcat în morfologia acestor limbi nu este un reziduu de Caz, ci un reziduu de rol tematic, morfologia marcând faptul că a avut loc o operație (Cinque 1988, Grimshaw 1990). Embick (2004a: 142) atrage atenția asupra faptului că, în anumite limbi, există reflexive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un reziduu mai slab decât acuzativul originar, rămas în cazul pasivului, care cere marcare morfologică specială (Everaert 1994130, Reinhart 1996); (b) ceea ce este marcat în morfologia acestor limbi nu este un reziduu de Caz, ci un reziduu de rol tematic, morfologia marcând faptul că a avut loc o operație (Cinque 1988, Grimshaw 1990). Embick (2004a: 142) atrage atenția asupra faptului că, în anumite limbi, există reflexive cu sintaxă inacuzativă, fără a avea aceeași derivare. Sincretismul morfologic pasiv−reflexiv−inacuzativ are în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și adjective este legată de inacuzativitate: adjectivele funcționează ca predicate inergative, pe când verbele corespunzătoare funcționează ca predicate inacuzative. Prin urmare, adjectivul și verbul au structuri argumentale diferite, apartenența la clasa verbului sau la clasa adjectivului nefiind un simplu fapt de morfologie flexionară. Cinque arată că alternanțelor verbale de tranzitivitate, de tipul (a) le corespunde un fenomen asemănător, sistematic, în domeniul adjectival (b): (a) Il capitano affondò la nave ' Căpitanul a scufundat vasul' La nave affondò ' Vasul s-a scufundat' (b) Gianni

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6, semnalate de Mackenzie (2006: 139): sp. cenados, resididas it. cenata, mangiati engl. travelled, studied. Levin și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de la pasivele verbale printr-un proces de formare adjectivală care implică recategorizarea verbului în adjectiv, iar inacuzativele au participii perfecte, mai degrabă decât adjectivale. Testul este relevant pentru limbi diferite: engleză, daneză, italiană. Burzio (1986: 151−152, 191) arată că morfologia participiului trecut împiedică legitimarea rolului tematic al subiectului (ca în construcțiile pasive). Perlmutter (1989)7 susține că, în italiană, inergativele nu pot apărea în construcții participiale absolute, însă Dini (1994)8 și Loporcaro (2003)9 au observat că există inergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi' este selectat de verbele care sunt [D + T], [D − T], [St − D] și [St]. 2. 'A avea' este selectat atunci când predicatul intranzitiv nu are niciuna dintre proprietățile D, T, St. Reanalizând aceste propuneri, Mackenzie (2006: 140−141) arată că morfologia participială nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror participiu exprimă o stare rezultativă. Mackenzie (2006: 141) subliniază că posibilitatea selecției ambelor auxiliare de către același verb este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasiv, are aceeași structură argumentală în cele trei limbi, însă auxiliarele de timp/aspect sunt diferite: în română, auxiliarul de perfect fi are structură argumentală de auxiliar de timp, dar este diferit de copulă. În română, cele două verbe au morfologie diferită: a fi pasiv are paradigmă completă, iar a fi de perfect este defectiv. Avram (2003: 197) arată că verbele copulative sunt verbe care nu atribuie rol tematic extern, ca și verbele auxiliare, din cauza lipsei de conținut. În D-Structură

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]