1,285 matches
-
în acest cod membrii familiei erau îndemnați să fie chibzuiți să evite luxul și să angajeze oameni talentați în afaceri lămpile cu descărcare în gaz a scris drame romane și nuvele romantice cu puternice conflicte sociale având ca mediu lumea muntenilor caucazieni se pare că tinerețea ei nu a fost foarte fericită apare astfel oportunitatea devenirii conducătorilor supraviețuitori sau potentați presiune de explozie sau deflagrație reproducere asexuată prin spori flagelați respectiv sexuată prin gameți masculini flagelați pictorii folosesc uneori manechine de
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
E parti-n tot lucru obștesc. Eslili copchilărești [= „creșele de copii”] o slobod pi fimei pentru lucru ista” (p. 349). Teoreticienii existenței limbii moldovenești speculează, în plus, glotonimul moldovenesc, care este unul secundar, situându-se la același nivel cu termenii: muntean, bănățean, oltean etc., ei subsumându-se celui de român(esc); după ei, însă, termenul moldovenesc ar numi o altă realitate lingvistică decât cea românească. Această teorie este contrazisă, de asemenea, de geografia lingvistică și de datele oferite de dialectologie. Nu
Marius Sala () [Corola-website/Science/307125_a_308454]
-
scaunul mitropolitan de Brusa, a fost ales în cea mai importantă demnitate ecleziastica, în cinci rânduri, în perioadele 1657-1662, 1665-1667, 1671, 1675-1678 și 1684-1685. În timpul primei sale păstoriri, la 1659, are loc la Târgoviște un sinod local, convocat de domnul muntean Mihnea al III-lea Radu, si care a analizat probleme teologice și pastorale de interes și actualitate la acea dată. S-a păstrat un schimb de scrisori între Părtenie, patriarhul de Constantinopol și domnul Țării Românești, referitoare la acest moment
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
a doua păstoriri, probabil la 1665, patriarhul Părtenie a întărit drepturile de autodespotie ale Mănăstirii Tismana. După cea de-a doua retragere - silită - din scaun, în anul 1667, Părtenie ajunge în Țară Românească în nădejdea de a câștiga bunăvoință domnitorului muntean Radu Leon. Peste puțină vreme este numit de către patriarhul Metodie al III-lea în scaunul Proilaviei. Unul dintre mitropoliții de mai tarziu ai Proilaviei, Calinic al II-lea, istorisindu-i viața, îl confundă, într-una dintre scrierile sale, cu Sfanțul
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
tabăra în jurul acestui așezământ religios. Acest eveniment este consemnat de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său: "„În al șesălea anu a domniei lui Cantemir-vodă coborâtu-s-au craiul Sobețichii cu oștii grele iar în Țara Moldovei, fiind îndemnații și de munteni, de Brâncovanul, de pe cum era învățat ca să facă rău acestei țări, de să acolișiè de dânsa totdeauna, precum și mai pe urmă, de au adus și pe moscali cu fapteli lui. Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen
Mănăstirea Zamca () [Corola-website/Science/308053_a_309382]
-
care a stabilit concret unde vor fi internați refugiații de către jandarmi. Civilii au fost internați în centrele din localitățile Caracuri (Bolgrad), Vaisal, Fântâna - Zânelor, Chitai și Ismail, iar militarii, pe câmpurile Mărășești, Panciu, Odobești, Năruja și în localitățile Burdusoci, Coroești, Munteni, Nicorești și Negulești. Începând cu 18 septembrie 1939, Comandamentul Corpului de Jandarmi a organizat un baraj pe linia de vest a județelor Putna, Bacău și pe linia de sud a județelor Tecuci, Putna și Covurlui tocmai pentru a-i împiedica
Jandarmeria Română () [Corola-website/Science/306599_a_307928]
-
și l-au întemnițat pentru a doua oară. În 1690, cu asentimentul sultanului și cu sprijinul politic și militar al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16 000 soldați, ardeleni, munteni și turci, și la 11 august a învins armatele generalului Donat Heissler și ale contelui Mihály Teleki în Bătălia de la Tohanu Vechi-Zărnești. După aceasta mare victorie, Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei întrunită la Cristian, lângă
Imre Thököly () [Corola-website/Science/306684_a_308013]
-
atunci de asemenea în Moldova, în Ardeal (de exemplu la Adunarea de la Blaj) și până la Paris (unde este arborat la 26 aprilie 1848 de către studenții români care salutau noul guvern revoluționar cu un tricolor „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”). Iată amănuntele adoptării tricolorului : Totuși, decretul nr. 252 din 13/25 iulie 1848, motivat prin faptul că „nu s-a înțeles [încă] cum trebuiesc făcute stindardele naționale”, definea steagul ca având culorile dispuse pe "verticală", posibil sub influența modelului francez
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
orizontală a culorilor și schimbând doar elementele decorative. Acest model, asemănător ca aspect cu cel din 1834, va fi în vigoare până în 1856. În timpul căimăcămiei de trei, locțiitorii neavând dreptul de a-și inscripționa inițialele pe drapelele militare, monogramele domnitorilor munteni au fost înlocuite cu acvile. Legenda formării tricolorului național prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei și al Țării Românești s-a născut după 1860, probabil din dorința de a împăca pe toată lumea în privința alegerii steagului revoluționar muntean de la 1848 ca drapel
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
drapelele militare, monogramele domnitorilor munteni au fost înlocuite cu acvile. Legenda formării tricolorului național prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei și al Țării Românești s-a născut după 1860, probabil din dorința de a împăca pe toată lumea în privința alegerii steagului revoluționar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă a fost favorizată și de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roșu și albastru pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească). Legenda a
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
române la acel moment (roșu și albastru pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească). Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care și un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfățișeze înfrățirea dintre moldoveni și munteni a ales un pasaj istoric din Letopisețul de la Bistrița: „În anul 7015 (1506), octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în țara muntenească cu toate oștile la locul Rătezații, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; și
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
că cele trei culori, în dispoziția verticală, reprezintă drapelul naționalității române din toate teritoriile locuite de români. De altfel, tricolorul a fost prezent în 1848 și la Focșani și Râmnicu Sărat, cu prilejul unor manifestații de înfrățire între moldoveni și munteni, iar în preajma Adunării ad-hoc din Moldova, în 1857, populația civilă a adoptat tricolorul ca simbol al unirii, fapt constatat și de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franței. Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
princiară deschisă, îmbrăcat cu o mantie până la glezne, cu guler de hermină. În mână dreaptă domnul avea un buzdugan (uneori o spadă sau suliță), iar în stânga un glob crucifer. Domnii care l-au urmat, atât cei moldoveni cât și cei munteni, au purtat o mantie asemănătoare cu cea a lui Mircea cel Bătrân, numită "caftan". Fanarioții purtau o mantie similară cu caftanul domnesc, numită "cabanița ienicerilor". Domnii români din secolul XIX reintroduc mantia ca simbol al autorității supreme, dar spre deosebire de haina
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
în timpul luptelor din Războiului pentru Independență (1877). A fost confecționată în Arsenalul Armatei din București. Coroana Reginei Elisebeta este din aur. Forma acesteia este inspirată din iconografia bisericească ortodoxă română, fiind foarte asemănătoare cu coroanele purtate de soțiile domnitorilor români, munteni și moldoveni, în evul mediu, ea exprimând în fapt continuitatea istorică. Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oțel, ornamentat cu pietre alungite, rombice și perle șlefuite din același material. În partea superioară a cercului
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
unor realități, trăite similar peste tot unde-au hălăduit românii în trecutul de exploatare, al țării. Transilvanul nu-i diferit, în acest sens, de brăilean. Oamenii care, în ilustrația lui Pintea la povestirea lui Panait Istrati, se substituie dunărenilor, sunt muntenii munților Carpați orientali, ca tipologie, si sunt românii de peste tot ca expresie, comportamental exteriorizați prin aceleași trăsături. Textura fină a arabescului grafic, de o foarte personală măiestrie la Pintea, nu elimina așa-zisele “repentirs”, șovăieli și “căințe”, reveniri ale conturelor
Vasile Pintea () [Corola-website/Science/306784_a_308113]
-
perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, capitala raialei turcești, de unde va reveni pe 28 noiembrie cu o armată de 13.000 de turci și 6.000 de munteni, armată spulberată de domnul Moldovei împreună cu noul voievod al Țării Românești. Sub aceste auspicii începe prima domnie a lui Laiotă, ce urcă pe tronul părintelui său cu numele de Basarab. Nu însă pentru mult timp, căci la sfârșitul lui decembrie
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
tron pe Vlad Țepeș și numai destinderea relațiilor dintre Laiotă Basarab și Matei Corvin, pe fondul tratatului de pace dintre Regatul Maghiar și Polonia din 1474, au amânat înlocuirea lui. Matei Corvin însă nu uită să mențină presiunea asupra domnitorului muntean căci îl eliberează pe Dracula, iar, dintr-o scrisoare datată 10 ianuarie 1476 le poruncește brașovenilor să stea la dispoziția acestuia totodată poruncindu-le să păstreze și bunele relații cu voievodul muntean. Este evident că decizia de a păstra o
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
odată cu efectuarea unificării politice a Țarii Românești cu Moldova, reședință județului a fost mutată la Râmnicu Sărat, deoarece era un târg mai mare situat în centrul județului, care a primit atunci și numele de Râmnicu Sărat, după nouă reședința; Focșanii Munteni a fost unit și el cu partea moldoveneasca, devenind reședința județului Putna. Imobilele din Râmnicu Sărat în care au funcționat instituțiile județene au fost achiziționate și dotate corespunzător până la 1900. Județul a fost desființat în 1950, zona să sudică, inclusiv
Județul Râmnicu-Sărat (interbelic) () [Corola-website/Science/302178_a_303507]
-
armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit "eroul creștinătății". În decembrie 1473 a avut loc o campanie otomană în Țara Românească și sudul Moldovei. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, l-a înlăturat pe Laiotă Basarab de pe tronul Țării Românești (23 decembrie), după care a pătruns în Moldova, jefuind și prădând până la Bârlad. Cu sprijin de la Ștefan, Laiotă a pătruns în martie 1474 în Țara Românească unde, după înlăturarea lui
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
îl alungă pe trădător și îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de Suleiman Pașa, care-l reînscăunează pe Laiotă. Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 - 120.000 de oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei. După cum spunea Nicolae Iorga, . O armată
Bătălia de la Vaslui () [Corola-website/Science/303399_a_304728]
-
la 42 de km de Romă. Românii obțin salinele de la gurile Tibrului și supun alte centre etrusce, printre care și Volsinii, centru religios etrusc. Romă și restul Latiumului s-au confruntat cu puternică presiune din partea populațiilor sabellice, coborâte din munți. Muntenii doreau să se stabilească în Latium, iar samniții s-au stabilit în Campania. Volscii, sabini, equii și hernicii invadau au invadat Latium. Multe dintre cuceririle și coloniile puse pe seama Romei aparțineau Ligii Latine, iar Romă a făcut compromisul de a
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
o populație de pastori. Din zonele montane au traversat Campanie spre zonele de câmpie litorala, intrând în conflict cu cetățile campaniene. Romă a reluat și accelerat expansiunea în toate direcțiile. Armata română concentra 10 legiuni. A intervenit în conflictele dintre muntenii samniți și agricultorii campanieni. Inevitabilă ciocnire cu federația samniților a avut loc și a fost cumplită. Românii stânjeneau transhumanta samniților spre pășunile de pe litoral, samniții fiind săraci, dar numeroși și buni războinici. Au atras de partea lor populații italice, iar
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
început construirea drumului care trebuia să lege Capua de Romă, via Appia. În 315 î.Hr., samniții i-au învins pe români la Lautulae. Numeroase populații și orașe italice au fost captate într-o coaliție antiromană, din care făceau parte etrusci, munteni sabellieni și gali. Soarta războiului închină în favoarea Romei din 314 î.Hr. Între 318-312 î.Hr., Capua a fost anexată de români și au instalat colonii în fertila Campania. În 304 î.Hr., s-a încheiat o pace favorabilă românilor, insă intervenția lor
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
și revista "Buciumul", care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura. După 1857, interdicția de a veni în țară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 și este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui și aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârșire gura calomniei, mărturisesc că am respectat și voi respecta proprietatea în temeiul
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
Armenia apuseana, unde după cucerirea otomană armenii au trăit în relativă siguranță pentru câteva secole, protejați de invazii externe de puterea militara otomană, armenii creștini au fost expuși până în secolul XIX doar abuzurilor birocrației otomane și jafurilor unor triburi de munteni kurzi față de care nu se puteau apăra din cauza interdicției creștinilor din Anatolia de a purta arme. Atitudinea kurzilor față de armeni diferea de la trib la trib, unii considerându-se prietenii și protectorii acestora, alții afișând o ostilitate deschisă. În Armenia răsăriteană
Azerii din Armenia () [Corola-website/Science/304345_a_305674]