1,312 matches
-
răspuns că e greșeală și că aici este o ambasadă și nu restaurantul. Cum compañera avea chef de discuție" la nivel" m-a întrebat "Ce ambasadă"? La care i-am răspuns râzând "Ambasada planetei Marte", la care interlocutoarea m-a mustrat tovărășește "Ay compañero", în traducere aproximativă "vai tovarășe, se poate?" De data aceasta era însă vorba de o convorbire oficială, cu o voce feminină: Ambasada României? Da. De la Consiliu de Stat. Avem un colet pentru dumneavoastră pe care dorim să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Le-am scos îndată pe toate din cadruri și i le-am dat, deși nu credeam că germanii s-ar lăuda dinainte cu astfel de in tenții. Când spusei mamei de ridicarea tablourilor, fără a vorbi, bineînțeles, de rest, mă mustră că nu i-am dat cel puțin și Grigoreștii. „Dragă mamă, nu mai țin la nimic.“ „N-ai dreptul să vor bești astfel, îmi răspunse. Grigoreștii nu sunt numai ai voștri, ci ai țării.“ Avea dreptate, ca totdeauna. Temerea mea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
contra închiderii a două directoare de spital. Trebuia să o subscrie toate directoarele de spital. Când le convocă, numai Elena Sturdza le urmă, d-na Caterina Cantacu zino, direc toarea Spitalului de la Leagănul Sf. Ecaterina, nu numai refuză, dar le mustră că se bagă în bucluc pentru noi și întărâtă pe germani în contra lor. [Uitase că, după evacuarea Bucureștilor, mă felicitase că am avut curajul să rămânem și mă însărcinase să spun mamei că voia să vie s-o vază și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fost clenciul 79 dracului. Vroind s-o recâștig, am dat mereu înainte, pierzând un galbăn, doi, trei, zece, cincisprezece, așa încât musafirii mei prinseră să se minuneze de goana ce mă urmărea. Destul, dragă Nicule, îmi zise Cananău pe care-l mustra cugetul că mă îndemnase la joc. Eu însă nu vedeam nimic dinaintea ochilor. Stăpânit de ciuda pierderei, și de dorul de a-mi întoarce paguba, jucam orb înainte, înfierbântat la culme, și, de ce pierdeam, de ce puneam mai gros pe carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustrasem pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș fi putut trece. Noroc că de-a curmezișul râpei sta un trunchi de brad culcat care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
notez într-un carnet ideea care tocmai mi-a venit, e pentru că ideea, pe cât de brusc mă vizitează, pe atât de repede trece. Pleacă și nu se mai întoarce. Unele idei mă mai caută și a doua oară, ca să mă mustre că nu le-am dat atenție, că nu le-am scris undeva, dar majoritatea pleacă, și duse sunt. Cândva, mă rușinam să scot carnetul în trafic, să mă opresc și să mă las privit cum scriu. Deși nu făceam nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
față o priveliște înspăimântătoare: pe luciul apei care se întindea înaintea lui i se păru că vede o prăpastie îngrozitoare. În clipele acelea de spaimă i-au trecut prin față toate destrăbălările vieții sale și conștiința a început ca să-l mustre. Un pas îl mai despărțea de tot ceea ce vedea în fața ochilor. Îngrozit o luă la fugă, la întâmplare, pe una din străzile marelui oraș. În drumul lui dădu peste o biserică. Împins de o putere nevăzută el intră înlăuntru. Biserica
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să-mi iau viața. Nebunia, așa speram, ar fi putut conferi lucrurilor un alt soi de firesc, unul care nu mai are ce face cu mine de vreme ce eu însămi nu mă mai cunosc. N-am înțeles pe-atunci de ce mă mustra un prieten de-al meu care lucra la spitalul de nebuni. Credeam că mă ceartă pentru că-i eram dragă, însă el o făcea, și pe bună dreptate, pentru că habar n-aveam ce vorbesc. Într-o bună zi m-a luat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
rămâne noi, Lică și cu mine. Tu, Titi și Sandu, ne veți schimba peste o oră. Și a început lupta pentru supraviețuire, lopătând permanent zăpada pentru a menține liberă intrarea și ieșirea din casă. "Eu pe câți îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc..." (Apocalipsa: 39) Vai, ce iubire înflăcărată, Doamne! Dar n-ai putea să-ți manifești această dragoste mai puțin brutal, fără conotații ucigașe??? Mircea și Lică au luat căldarea și s-au dus la fântână în speranța că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și sigur în țara viselor, unde subconștientul dezlănțuit ne oferea gratuit și instantaneu bunătățile, bucuriile și fericirea de care nu aveam parte, însă la care năzuiam cu toată ființa noastră în fiecare zi. " Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră!" (Iov, 5:17) Nu, Doamne! Nu eram deloc fericit. Dimpotrivă: eram foarte amărât. Pentru ce ne chinui și ne persecuți? Pentru ce suportăm privațiuni de tot felul? Cu ce am păcătuit? Tu vezi cum trăim?? Lampa cu petrol numărul 8
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
clasă noastră unită și de nenumăratele ștrengarii făcute în decursul anilor, spre disperarea unor profesori și a secretarului UTM a raionului Rădăuți Done Tudor. Dirigintele nostru, profesorul Galan Traian, a fost ferit de aceste șicane, el era acela care ne mustra dintr-o privire foarte severă, de intrăm în pământ, iar dacă mai spunea scurt și două vorbe tunătoare înseamnă că soția depășise limitele și era grav, dar spre norocul nostru, în cancelarie, avea un cuvânt greu de spus, acolo întotdeauna
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93310]
-
mi-a populat mai ales visele, în care mă revedeam copil, în anii de școală, torturat de grija unei teme nefăcute, a unei lecțiuni neștiute sau a altor datorii neglijate, "scos la lecție", nevoit să recunosc că "n-am preparat...", mustrat cu rece asprime, rușinat, umilit... Când mă trezeam din coșmarurile aceste, inima mea bătea cu putere și fruntea mi-era rece. Și ce ușurare pentru sufletul meu, când îmi dădeam seama că totul nu fusese decât un vis! Totul!... * La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
încât chiar și ficțiunile servite ca atare sunt percepute de public ca realitate (Isusul lui Zefirelli este chiar Isus, suntem afectați personal de soarta nu știu cărei eroine din telenovele sau le trimitem actorilor din serialul În familie mesaje în care îi mustrăm pentru ce fac personajele lor). Apoi, după cum ne arată Big Brother, televiziunea de succes înseamnă sex, mult sex. Acest ingredient stă și la baza formulei chimice a majorității vedetelor. Să ne amintim ce vedetă a produs emisiunea Vara ispitelor, bunica
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
CUM CRISTOS, DOMNUL NOSTRU, A POTOLIT FURTUNA MĂRII, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 8,23-27. 1. Primul. În timp ce Cristos, Domnul nostru, dormea, s-a stârnit pe mare o furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându-le: („De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?”). 3. Le-a poruncit vânturilor și mării să se potolească; și potolindu-se, s-a liniștit marea; oamenii s-au minunat de aceasta, spunând: („Ce fel de om este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
3. Cristos le-a spus: („Eu sunt: nu vă temeți!”); sfântul Petru, la porunca Lui, a venit la El, mergând pe apă; acesta, îndoindu-se, a început să se scufunde; însă Cristos, Domnul nostru, l-a salvat și l-a mustrat pentru puțina lui credință; și apoi, urcând în barcă, a încetat vântul. 281. DESPRE CUM AU FOST TRIMIȘI APOSTOLII SĂ PREDICE, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 10,1-42. 1. Primul. Cristos îi cheamă pe iubiții Săi apostoli și le dă putere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Peisajul și portretul create confirmă ceea ce vede cu ochiul interior, fiindcă autorul se mișcă-ntr-un cadru tonifiant (într-o cromatică armonioasă, pastelata) ori terifiant (clar obscur, sumbru, contorsionat de fenomene externe) iar figurile create comunica cu artistul (zâmbesc, îl mustra, vin în întâmpinare ori întorc spatele, sunt figuri triste, obosite, inerte, senine etc.). Putem s-o numim oximoronic „realitate imaginara”. Sunt două lumi aflate într-o tangenta extrem de fragilă. Prin structura să psihică, Viorel Huși n a observat întotdeauna granița
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
rău că avem necazul acesta, cu avaria, altfel aș fi trimis o mașină după tine, că deseară nu știu dacă ajung devreme acasă... Cred, și sper că vei fi întru totul de acord cu mine, că tovarășul... merită să fie... mustrat; că aici este o întreprindere, și-ncă una de prestigiu, așa că nu-și poate permite chiar orice fel de comportare, mai ales cu persoane din afară. De-aceea ți-am și telefonat, precizează Cristina, ignorînd total prezența mea lîngă dînsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a pus degetul în rană spunând că de ce nu s-a făcut lucrul acesta mai demult? Și l-a mai răsucit încă odată, așa ca să doară, atrăgând atenția că aveau și ei nevoie de câte o mustrare. S-a simțit mustrat mai ales când Cheazim s-a ridicat și a spus, printre lacrimi, că un foc aproape stins, s-a reaprins. Cântările de cor au alternat într-un dialog în care cei reveniți au dat o replică superbă surpinzând sala extrem de
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
exista necazuri în biserică, și vor fi până la sfârșitul lumii, în aceste ultime zile biserica va trebui să fie lumina unei lumi care este mânjită și demoralizată de păcat. Această biserică slăbită și cu defecte, care are nevoie să fie mustrată, avertizată și sfătuită, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos Își concentrează atenția supremă.” (T.M.1893.pag.45) Deși trăiesc cu amărăciune în suflet datorită felului cum am fost tratat, trăiesc și un simțământ de teamă și mă rog
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
o biserică - Filadelfia - care nu este încă biruitoare dar este luptătoare. Îmi pare rău că există membri cu defecte mari, că există neghină între grâu... dar Dumnezeu spune că această biserică slăbită și cu defecte, care are nevoie să fie mustrată, avertizată și sfătuită, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos își concentrează atenția supremă. Trăim ultimele clipe ale istoriei acestui pământ. Am încredințarea că Domnul iubește și va iubi întotdeauna Filadelfia și o va lua cu El în Împărăția
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
că lumea spune că toți o să trecem la colhoz, eu abia pot face față la ce avem noi de drept, și cu munca și cu dările...apăi află că îi visez mereu pe tata Ion și mama Ruxanda, cum mă mustră în vis că le-am călcat dorința lor...vreau să mă spăl de păcatele astea, Marițo, înțelege-mă...te-am ascultat atunci ca soră mai mare , da’ acuma nu mai pot răbda...” − Așa vasăzică...da’ Marița ce-o fi spus
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
dacă erau autentice, s-au dovedit a fi legate de alte evenimente sau perioade decât cele stabilite de o memorie fragilă. Vărul meu Serghei Sergheevici Nabokov mi-a dat informații prețioase despre istoria familiei noastre. Ambele mele surori m-au mustrat furioase pentru felul În care am relatat călătoria noastră la Biarritz (Începută În Capitolul 7) și bombardându-mă cu detalii precise, m-au convins că am greșit omițându-le („cu doici și mătuși“!). Ceea ce n-am reușit Încă să refac
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră în șoaptă: Inegalabilul meu Domn s-a cam întrecut din "împărtășanie". Ștefane, șăzi binișor... Se uită lumea la noi... Să ne veselim! De aceea, după ospăț, te îmbraci cât mai simplu, fără podoabe. Coborâm în târg și ciocnim și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de împărați stăpânitori ai unui Imperiu! Maria, potolește-te! "Os domnesc"! râde sarcastic. Să se sature de ibovnice, de țiitoare! "Curvele" astea grozav se pricep să vă îmbrobodească! Parcă ea mai știe care o fi "tatăl"?! Ești rea, Maria! o mustră el. Maruca mama lui Alexandru n-a fost o... o aia, cum zici tu. Mi-a povestit Vlaicu. N-a fost de neam mare, a fost fiica unui mic boier, dar toți mi-au spus că era teribil de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]