1,431 matches
-
nu este o ficțiune. Rămânând în aceeași perioadă străveche a istoriei noastre, vom arăta , fără a insista asupra încercărilor de decodoare, făcute de diferiți cercetători, care este sensul uluitoarelor și mai straniilor refrene din colindele cele mai vechi, care , deși neînțelese, sunt vii, folosite și azi. Amintim, pentru că ni se pare edificator, ceea ce spune Victor Kernbach în Universul mitic al românilor-Ed.Șt. 1994, p.35, 105, care consideră :”cuvântul Ler un fenomen onomastic, singular, până acum nedescifrat, care, mai ales, în
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
lumea materială. Ritualul hrănirii, al celor trei mese de o sărăcie imposibilă, transformă rândurile ordonate ale deținuților într-un grup haotic de animale flămânde. Îmbrăcămintea acoperă un trup ce doare continuu, ca un organism defect ținut în viață prin mijloace neînțelese. Corpurile înțepenesc în frigul polar, mișcările sunt puține și atent gestionate - se știe că deplasarea de dimineață spre câmpul de lucru trebuie să fie lentă, altfel deținuții nu vor avea puterea de a trece ziua cu bine. În cele trei
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ale Europei, într-un timp al incertitudinii și angoasei. Discursul fluid, ritmul constant al narațiunii și persistența misterului sunt componentele centrale ale unui roman atipic, aparent scris cu intenția de a dezvălui doar atât cât, în contraparte, rămâne ascuns și neînțeles. Detectivul ce-și propune să rezolve cazul, făcând lumină între atâtea umbre și semne, reprezintă, în tradiția detective story-ului, includerea în lumea narativă a instanței auctoriale. Adevărul întâmplării rămâne inaccesibil, chiar dacă revelarea lui devine, în conștiința detectivului, o miză ultimă
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cu succesul de public, „se știe”, spun cu ifos tot felul de fals și Înțelepți În enigmatica știință sau psihologie a succesului. Succesul social, recunoașterea publică „nu are legătură” cu valoarea; „marii creatori au fost totdeauna niște singuratici și niște neînțeleși ai timpului lor!” (E ușor de demontat falsitatea acestei ipocrite aserțiuni, care de altfel face mult rău celor care vor să intre sub cupola templului numit Literatură; majoritatea majoritatea a creatorilor din istoria literelor și artelor europene au fost nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Maya... „Singurătatea scribului, a scriitorului”, insula sa tiranică plutind pe apele oricărei și eternei mări triviale a prezentului, acea „reîntoarcere la sine” cu Încăpățânată și adeseori sfidătoare aroganță; de fapt... o valorizare a persoanei, a celei mai străfunde, a celei „neînțelese” de ceilalți sau a celei care nu se poate „arăta” decât astfel: ca o iluminare bruscă a unei umbre ce, astfel, prinde corp și relief! Singurătatea, blestemată secole la rând și de legiuni de scriitori de misive, memorii sau cărți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care s-a rupt de congenerii săi, prin nu știm ce accident fizic sau cosmic, prin nu știm ce „aruncătură de zar a zeilor, a lui Zeus”, cum credea Heraclit?!...Ă 8 Ceea ce nu Înțelegem!... Și această spaimă teribilă a „neînțelesului”, de parcă am fugi, ca În medievalitatea timpurie, de taifunurile holerei ce Înainta victorioasă pustiind satele, cetățile, holdele și căminele. Nu este cumva, această „isterică nesiguranță” față de ceea ce e „neînțeles”, una dintre ultimele consecințe, nu ale victoriei raționalului și legicului, a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
obligație sau de o promisiune majoră uitată, deci de o „vinovăție”. Și această „figură” tenace, aș zice aproape amenințătoare prin regularitatea terifiantă a aparițiilor În fiecare noapte, ani, decenii la rând, ca și prin „masca” Întunecată, plină de un reproș neînțeles, a fost - și este! - cu siguranță Tatăl, „autorul” zilelor mele, cum se spunea În romanele lui Dickens. Dar, rareori, dezamăgitor de rar, visele mele m-au Învățat ceva, atât cât am fost eu În stare să le descifrez, stângaci și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
animale și plante - multe dintre ele Încă nedescoperite, ha, ha! -, ziduri, verdeață, cupole, sentimente și rime, dezordine și viziuni, confuzii agreabile sau nu, neînțelegeri care au dus la multe drame, dar și exaltări puține, ce au produs câteva rare și neînțelese, ne-apreciate tragedii!... Da, mi-amintesc, În iarna acelor ani, ’57-’58, Întorcându-mă seara acasă, călcând voinicește pe zăpada albă, muzicală, dezamăgit, deoarece la iubita mea se afla un altul, mi-am pus destul de serios chestiunea dacă nu ar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
se cer exorcizate de vreun preot abilitat sau de vreo meșteră rurală, altădată supusă rigorilor Inchiziției. Fantoma - care la un moment dat ia forma mai umilă, strecurătoare, a unui sobol! - dispare, lăsându-l pe „rătăcitul” prinț În plină „criză interioară”, neînțeleasă sau prost interpretată de cei din jur, iar el, pentru a o ascunde, preferă să poarte masca unui nebun. Eul ca o formă a nebuniei acceptate, oricum, expuse, exhibate; iată, după părerea mea, primele semne clare ale psihologiei moderne În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
plutim cu capul În jos - ca unii piloți de avioane supersonice -, nu cumva atunci, sub acel Eu, atât de cunoscut, de Îndrăgit și disprețuit În același timp, apare un... alt Eu? Numit cu felurite nume, printre care: panică, nebunie, lașitate neînțeleasă sau, pe dos, curaj nebunesc, curaj pur și simplu, cel care face din risc o armă?! Eul familiar și ubicuu este pur și simplu dat la o parte și intervin alte forțe, care, cu decizia și răceala zeilor, desăvârșesc opera
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și lumi În perpetuă mișcare, creație și distrugere - și toate acestea, brusc, cu o surpare iute și nedureroasă, ciudată, ni se interiorizează! „Ele” sau „ei”, cosmosul și universurile glaciale și aproape infinite ne devin viscere, iar Misterul, din depărtat, din neînțeles și inexistent, ne devine intim, ca o pulsiune gravă, aproape de neîndurat și din ființele cele mai umile și umilite ale cerurilor boltite deasupra conștiinței noastre devenim regi, zei, având obscura, persuasiva senzație - instinct, aproape! - a unei bruște Întronări! De parcă toată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
brutală la Caritas este o detenție deghizată". Cu toate acestea, actele intelectuale ale poetului și publicistului în 1883 dovedesc un comportament normal și relevă deplinătatea puterii sale de muncă. Pericolul exista în surmenajul și dezamăgirea că eforturile sale erau fie neînțelese, ori răstălmăcite. Merită cunoscut un fragment dintr-o scrisoare al cărei conținut tragic nu lasă nici o îndoială despre tensiunea paroxistică în care trăia creatorul: "De șase ani n-am liniște și mă simt atât de bătrân, atât de obosit... Aștept
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
socialistă și comunistă, despre teoria marxistă și chiar despre proasta înțelegere a filosofiei materialiste, aplicată anapoda în țările unde a învins clasa muncitoare și așa cum se petrec lucrurile și azi, încât, concluzia este aceea că Marx este un filosof încă neînțeles și greșit interpretat. A considerat că singurul teoretician în măsură să înțeleagă cum se cuvine teoria lui Marx a fost Roger Garaudy pe care îl citează, referindu-se probabil la studiile Karl Marx, din 1964, și Marxismul secolului al XX
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu reconstituie itinerarul receptării poeziei lui Ion Barbu. Poetul răspundea acestor interpretări fie prin tăceri enigmatice, fie prin reacții irascibile. El nu s-a regăsit în nici una din interpretările marilor lui contemporani, uneori prieteni, fără a se fi declarat un neînțeles, oricât de savante sau ingenioase vor fi fost. Explicația cea mai la îndemână era cea temperamentală, pusă pe seama susceptibilității lui morbide, așa cum o face, de pildă, prietenul său, sociologul Nicolae Petrescu în memoriile lui postume. El semnala totuși forța elipticului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
criticului nu se mărginesc doar la studiul vieții și operei Marelui Romantic, ci abordează în egală măsură direcții noi în literatura română ca, de pildă, universul bacovian, teatrul lui Caragiale sau, recent, opera barbiană, care a fost pe rând contestată, neînțeleasă sau ignorată. Astfel, în volumul recent apărut la Editura Curtea Veche din București și intitulat Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, criticul purcede spre limpezirea în apelor în ce privește lirica poetului matematician. Demersul criticului nu este unul simplu, el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
munții sunt complet albi de zăpadă. Ce frumos va fi pe dealul „Cotenilor” ! Vă îmbrățișăm cu toată dragostea, familia N. Stoica. Și acum, altă scrisoare, tot din Făgăraș, la 22 mai 1971, dar de la un membru al familiei, cu semnătura neînțeleasă, însă semnificativă prin conținut cu momentele vieții: Dragii noștri, Vă mulțumesc foarte mult pentru scrisoarea trimisă de mult șimi exprim regretul că nu v-am răspuns chiar la timp. O altă scrisoare nu a ajuns încă la Bârlad. Am scris
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
de Valea Florilor, forma continuității în spațiu biserica pe ridicătură, pridvor crucile, cimitir pe coastă lăsat pe morți, în Domnul! ispita secundei sus, înălțimi se încalecă, scăzămînt prezentul și drumul, mai mult, energia lui de traseu electrificat s-au șters, neînțeleasă primăvară, miei la fel de mulți ca oile în turmă! Boju km 473 tunel, repară linia paralelă, sursa de alimentare lumile paralele, scurgeri spre Someș, luciul de iaz cu gură la nord-est, panta rambleului, primăvară pe toamnă trecută! utilaje de terasare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
mototoliți în palmă, pune mîna în șold, aprinde țigara, sucește totuși privirea să verifici! Bălteni nori de ploaie, clipește luna. Bîrnova pe lumină, ceață, oplouat piaiși vreolecuțîcî? opoponax Caragiale, da' ce face, maică, de ce șade? cînd era la poarta raiului, neînțeles, tunelul, ai două locuri libere și te-ai potolit tocmai acum, nu mai dai din picioare! chin pe geam, cît să strîngă fuga cu scama norului pe păduri, mănăstirea Hlincea costișa pentru ea, Iașul de sub primul viaduct compactat de locuințe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Franța transversală esențială pentru centrele regionale, n-am mașină, dacă mă duc prietenii pe rînd! Viorica Agarici, dihanie! la noul magazin "Dedeman" de peste Moldova, aud cîntecul, beția vitezei după atîtea drumuri, centrala electrică prevestește Bacăul, Galbeni mulțumim Domnului pentru cele neînțelese! somnul ne-a potolit între cuvinte, fragilitatea viteză pe șine, plăci, conturate din vis două foi, ele au stat undeva, nu tocmai materiale, cu facerea de obiecte-viziuni perioadă biologică, stare de veghe deformată materie-de-stare-de-veghe, Buzău ora 4,30, "Morile Boromir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nu era în ordine. Era neliniștită, chiar puțin speriată. Mă privea cu suspiciune și era parcă pregătită să pareze vicleșugul meu. Cad pe gînduri și-mi pun întrebări la care n-am răspuns. Am transmis oare gîndurile mele prin unde neînțelese pe care Mona le-a receptat? Fac un pas spre Mona și ea se îndepărtează, panicată puțin. Mi-o fi citit gîndurile ascunse? O servesc, ca de obicei, cu ceva bun, dar sînt refuzat categoric. Vicleșugul meu mi se pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de regulă intelectuali, majoritatea studenți în momentul arestării, medici, juriști, dar și preoți, care au reușit să țină vie în temnițe viața spirituală după care jinduiau atât de mult cei oprimați. Credința le-a dat tuturor o seninătate de 56. neînțeles pentru oprimatorii incapabili să priceapă cum niște oameni puteau îndura atâtea și chiar merge senini la moarte. În afară de rugăciune, un rol important l-a avut poezia, poezie care se învăța de cele mai multe ori în memorie, pentru că nu aveau voie să
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
se făceau Budihale, mascându-se în draci, urși, capre sau alte lighioane și cu muzica după ei mergeau din casă în casă unde dansau jocuri sălbatice, de tradiție păgână, provenind din perioade de dinaintea apariției creștinismului, cu semnificații de cele mai multe ori neînțelese. Blanele rămase din stânjenii de lemne, primite la început în dar de la primar, se valorificau la diverși oameni ai satului, iar cele ce mai rămâneau se dădeau muzicantului care tot timpul a fost alături de ceată. Plata gazdei cetei se va
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
care se păstra cândva, tutunul hăhăi(a)a râde cu poftă hâlticăi(a) a face zgomot cu apa într-un vas care se mișcă hârșău hârleț, cazma hencleș cozonac hibă boală, defect hibaș bolnav, bolnăvicios hondromoni (a) a vorbi vorbe neînțelese horneciu coș de evacuare a fumului, făcut lângă cuptorul din casă horșăi(a) a freca hotar moșie, proprietate, dar și linie despărțitoare între două proprietăți hulă drum, cale în pantă hurduzău frânghie de cânepă cu care se leagă fânul în
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
transferul întregului bagaj poetic în amorul pământean, pentru ca apoi să-și ia zborul, zborul atâta timp visat: când îmi imaginam că acea copilă dulce și blândă ce trecea alături cu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, un farmec neînțeles, o căldură ca aceea a camerei încălzite în timp de iarnă, un aer îmbălsămat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece a sufletului meu262. Iubirea poetului este atât de cutremurătoare, încât ea se-ntruchipează întru dumnezeire, luând astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ocrotitoare a unui scut apărător, familial, după ce ambii părinți trecuseră în eternitate nu mai era. Pleca acolo de unde nu se întorsese nimeni. Gândul acesta mă potopea. Întregul meu univers intim sărăcea enorm. Primul gând care mă cutremura era acel ceva neînțeles, rar și bizar: oare ce forță nevăzută, ce implacabilă omnipotență îl unea din nou pe Bițu, printr-un sfârșit absolut identic, după 17 ani, cu Corina? Cum era posibilă o astfel de coincidență? Fiindcă, la aproape două decenii, pe același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]