2,121 matches
-
din matca ei tradițională și s-o transforme într-o "țară europeană". Cartea de față istorisește eforturile acestor oameni și rezultatele lor. Când Portugalia republicană și democratică a voit să "intre" în Europa, mizeria morală și haosul administrativ atinseseră proporții nebănuite - și prezența lusitanismului în capitalele europene se făcea remarcată prin cuplete. O sută de ani s-a zbătut Portugalia să devină o țara europeană, împrumutînd din dreapta și din stânga, imitând îndeosebi modelele pariziene, și mult sânge a curs ca să se pună
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pentru promovarea marinei de război portugheze, pentru organizarea unei rezistențe pasive împotriva Marii Britanii; consulatele și societățile engleze sunt atacate. Este o acțiune populară de impresionante proporții, la care prea puțini se așteptau și care dovedește o conștiință națională de o nebănuită sensibilitate. Ultimatumul englez este semnalul de alarmă, care trezește un întreg popor dintr-o torpoare vecină cu moartea. Din nefericire, această magnifică deșteptare a sentimentului național nu duce nicăieri. Poziția de rezistență cu orice preț împotriva Angliei e sterilă, primejdioasă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
încredere comandant din armata sa. în consecință, lui Sebastianus îi era ușor să înțeleagă că solia lui, care chiar din momentul plecării din Ravena se anunța delicată, urma să se desfășoare în împrejurări dramatice, ce aveau să pună la încercare nebănuitele sale capacități de diplomat; în fond, Flavius Etius îl alesese mai ales pentru că, fiind fiul unei burgunde, din același clan cu Gundovek și căsătorită cu un ofițer roman, vorbea fără probleme limba acelui popor. Printre altele, își trăise copilăria într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marea piață fu atât de puternic, încât câteva păsări părăsiră în mare grabă acoperișul Pretoriului. Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu greșeala de a se apleca să-și ia arma, ci, cu mare prezență de spirit și nebănuită agilitate, se azvârli înainte cu capul plecat. Protejându-se cu scutul său mare, îl izbi cu toată greutatea pe Sebastianus, surprinzându-l pe când deja se pregătea să înainteze ca să aplice lovitura decisivă, și îl aruncă îndărăt. Respins astfel, romanul dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ei. înfrânându-și calul, Balamber îl cercetă preț de o clipă pa om: purta pe el o rasă murdară dintr-o țesătură roasă, distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele sale păreau străbătute de un nebănuit șuvoi de energie. într-un contrast evident cu capul ras complet, barba îi era neagră, lungă și cârlionțată; ochii mari și întunecați, înfrigurați, păreau ochii unui nebun. Cum învățase galoromana pe când era tânăr și luptase ca mercenar al lui Etius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da, Excelentissime, mă îndurerează să știu că ți-am întrerupt odihna, dar e vorba de vești importante. Ochii bătrânului prelat se luminară și, cu o forță nebănuită, prinse în mâinile sale mâinile romanului: — Deci, armata lui Etius a sosit? Sebastianus, din nou în picioare în fața sa, îl liniști: — Nu încă, dar va fi aici curând, Excelentissime. Magister militum nu a uitat promisiunea pe care ți-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răvășit, negru ca pana corbului. Era nu prea înaltă și foarte slabă și se vedea limpede că fusese greu încercată de lipsuri în ultima vreme; cu toate acestea, îi înfrunta pe cei doi câini cu un curaj și o energie nebănuite, lovindu-i cu o crenguță pe care o smulsese pesemne dintr-un arbust din apropiere. Curios, Balamber se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar grăbi dizolvarea Societății - ar trebui ucis ca un câine turbat. Dacă într-o bună dimineață oamenii ar începe să-și poată citi gândurile unul altuia, toți ar umplea pădurile și văgăunile neumblate, pitindu-se fiecare în câte o ascunzătoare nebănuită. Societatea s-ar desființa și rasa omenească ar pieri în curând. Femeile caste, din lipsă de temperament, au mai puțin dezvoltată pudoarea corpului, din cauza ecoului slab pe care-l trimite în conștiința lor feminitatea lor redusă. Se poate spune că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
funcției, asupra spațiului habitudinal în care partenerii își proiectează substanța umană. Amorul înseamnă instinct, ne amintim din alte aforisme. Cultivarea lui în afara familiei antrenează o serie de defecte care vor ucide și iubirea inițială. Dimpotrivă, spațiul familiei conține alte aluviuni nebănuite la începuturile unei relații bazate pe instinct, instituția familiei va crea acele calități care sunt suportul iubirii. Atracția corpului va determina simpatii sufletești, considerație. Un om așezat și sentimental, ca Ibrăileanu, era firesc să apere familia. Și Amiel, alt complexat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și resturile rămase din scrumbia de aseară și privi mai Întâi spre geam, apoi spre Mașa, cu nespusă melancolie. Fața sa de culoarea smochinelor verzi se Încreți, apoi se destinse Într-un zâmbet. Pesemne mesteacănul Îi trezea În suflet amintiri nebănuite. - Fenomene ale naturii. Nu-i nici o minune. Apoi, Înfundându-și bărbia În palmă, continuă firul confesiunii: - Savanții noștri, spuse, apucând cu cealaltă cîteva resturi de scrumbie și aruncându-le motanului negru cu o pată albă pe ochiul drept ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
având o mare autoritate printre confrații săi, ce-l iubeau și-l venerau ca pe un nou Zosima. Zosima ajunse la o vârstă aproape venerabilă, când Într-o bună zi Începu să se lățească În sutană și să prindă rotunjimi nebănuite. Și nu mult timp de la aceste semne, starețul dădu naștere la niște gemeni zglobii, un băiețel și o fetiță, care priveau mirați, țipând și dând din piciorușe, la barba sură ce se apleca spre goliciunea lor. Nașterea copiilor fu tăinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu va mai da greș, că va face ceva cu viața lui și chiar reușise. Ajunsese sa joace fotbal alături de seniori, la UTA, în divizia secundă și părea un om care promite mult. Evita orașul și tentațiile lui, dar descoperise nebănuite moduri de distracție chiar în școala din care făcea parte. Discotecile organizate în clubul școlii deveniseră o provocare. La început stătuse, ca mai toți, pe marginea ringului de dans urmărind retras cum se desfășurau lucrurile. În mod obișnuit, cercurile se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și dacă am dreptul la propria mea poveste de iubire. Țineam ochii strânși și totuși lumina se colora văzului meu așa cum dorea. Cum ar fi o lume fără vedere?... Cum ne am percepe?... Cum am fi toți? Multe iau forme nebănuite în imaginația noastră și mintea vede în jur prin felul său propriu. Nu de ochi e nevoie să vezi așa cum e lumea, ci de un dram de suflet. Nepăsarea ne șterge din peisaj și neiubirea ne transformă în umbre. Mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
de cald: copiii, părinții. Poate că realmente nu empatizam cu altă lume. Nu o trăisem ca să știm ce nu avem. Singura Golden Age Nostalgia pe care o aveam eu era cea a perioadei ’64-’71. Dar atunci se construia, pe nebănuite, calapodul stalinismului românesc. La noi, din păcate, independența a însemnat adesea că un nemernic autohton și lingăii din jur instaurează „pohta ce-a pohtit-o” fără să fie tulburat de nimeni. Îmi dau seama că lipsa de sare a acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
au mai scris Adi și Andrei. Am obosit după multe ore de muncă și cred că e curată iluzie că o să meargă mai mult de șapte ore pe zi bibliotecă și scris. Întorcându-mă seara acasă, am văzut o față de nebănuit în Bloomingtonul liniștit. După ce se înserează, străzile sunt animate, cel puțin în centru și, o dată cu animația, apar și disidențele. Azi mi-a tradus Cristina că e complet neobișnuit ca o femeie să umble singură seara (oraș alb, necosmopolit). Uitasem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să mărturisesc o ignorare involuntară, nu exista pur și simplu, era supramodalitatea instinctuală a ființei de a simți, ca un dat accesibil, apropierea Anei. Dar ce-a fost, gândeam, cu visul acela - căci vis a fost - sau fața unei realități nebănuite, ființând deasupra noastră. Toți erau străini de toate acestea. Mă întrebasem atunci și în serile ce urmară dacă și ea era străină sau nu. Dacă da, atunci a fost un simplu vis, născut în somn de mintea mea înfierbântată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lungilor draperii ca niște lănci cu vârfurile pierdute în cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cât o viață, dar ea se lăsă în voia sfârșitului, căci peste noi începu o adiere ca de pe alte tărâmuri, nebănuite lumi exotice cerându-și îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mântuirii acelui ceas. Târziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum înainte de miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
face optzeci și patru de mii... Ofițerul mă întrerupse: — Venitul anual al întregului regat nu atinge trei sute de mii de dinari. Cum vrei tu ca un orășel ca acesta să poată aduna o asemenea sumă? — Există în ținutul ăsta bogății nebănuite, însă oamenii le ascund și nu încearcă să le facă aducătoare de bani, de teamă să nu fie jefuiți de cârmuitori. De ce crezi tu că evreii din țara asta sunt acuzați de zgârcenie? Pentru că cea mai mică cheltuială, cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rămase tăcut; încerca să aprindă lampa. — Cum te simți? îl întrebă în cele din urmă pe Valerius, așezându-se în fața lui. — Nu mai simt nici oboseala, nici foamea. — Regimul pe care l-ai urmat și disciplina corpului îți dau energii nebănuite. Dar parcă aș avea capul golit de gânduri, ca și cum trupul meu ar fi supt tot creierul, să se hrănească. Se întinse pe saltea, sprijinindu-și capul pe sacul de medic. Închise ochii și o văzu pe Velunda pe malul izvorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noastră. Infinitatea se poate întinde de la cea mai mică microparticulă, de la cel mai mic subatom, până la întregul univers. Nu-i fascinant să îți imaginezi că noi toți am putea exista înăuntrul spațiilor câtorva particule subatomice dintr-un alt univers, unul nebănuit de vast? Vultur-în-Zbor se simți iritat. — Ar putea fi o treabă foarte interesantă, spuse el brusc, dar nu văd legătura cu soarta surorii mele. — Dragul meu Vultur, îi răspunse domnul Jones, eu pur și simplu am încercat în felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
persoane cunoscute de el, cu animale de lângă el, cu florile de pe balconul lor. Îi plăcea să se piardă dus de mine într-o lume pe care credea că o cunoaște și despre care poveștile mele, cuvintele mele îi aduceau înțelegeri nebănuite. Încercam, de fapt, în felul meu nemeșteșugit, să-l învăț să creadă că toate minunile Lumii sunt aici, lângă noi, sunt în noi. Doar că nu le vedem pentru că nu avem cuvinte pentru a le numi. Lumea, aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
această coerență. Devii unitar, solidar, puternic. Constați că nu ai trăit la întâmplare, că toată viața ta, de fapt, a fost ordonată după legi impecabile, ocrotitoare, darnice, a căror frumusețe abia acum ți se descoperă. Moartea vine astfel cu frumuseți nebănuite. Fie doar și pentru dărnicia ei de a-ți dezvălui, în final, coerența vieții merită să-i fii recunoscător. Recunoscător și vieții tale că s-a lăsat trăită. Murită s-a lăsat. Mai rețin câteva sintagme din dicționarul deschis în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
contururi ale trupului îngreunat de povara coborârii. Te simți încă al tău, deși, prea bine o știi, un altul de mult te-a furat și te poartă în el. Nu am suflet mai liber, mai plin de cine știe ce chemări spre nebănuite tărâmuri, cu proiecții de mari deschideri în care să mă las mistuit cu dăruirea unor nemaipomenite avânturi. Nici măcar nu sufăr. Să duc - așa cum am auzit, sau am văzut, sau am citit - o luptă teribilă cu mine însumi. Să am coșmaruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se prăvale peste noi, avalanșă de timp indiferent, luându-ne și poate ducându-ne, într-o disperată încercare de a ne salva, împreună, așa cum cele mai ciudate întâmplări merg câteodată o vreme împreună, viețile noastre despărțindu-se apoi, iarăși după nebănuitele lor legi, în repegușul timpului. Naratorul nu știe că până și el va deveni cândva narat, poveste. Presimte poate. O spaimă surdă încă îl ține țintuit la acea masă, ezitând să înfigă lingurița în felia de tort, presimțind parcă golul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]