2,130 matches
-
și o face nesigură de ea însăși, mintea omenească este fascinată de o asemenea viziune (theoría). Nu i este dată ca atare, însă va căuta să vorbească despre ea și despre cele divine. Mintea resimte dintru început o stare de nedumerire sau perplexitate (aporía). În același timp, se mi nunează în fața unor astfel de lucruri. Este o stare ce trezește imediat percepția acută a propriei necunoașteri („Acela însă care se îndoiește și se minunează recunoaște prin chiar aceasta că nu știe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Winword 2.0 IBM-PC: Ioan-Lucian MUNTEAN (muntean@physics.pub.ro). ------------------------------ SALAZAR PREFAȚĂ Cartea aceasta de istorie politică este scrisă de un om care nu se îndeletnicește nici cu istoria propriu zisă, nici cu politica. Ea s-a născut dintr-o nedumerire și a fost scrisă pentru a răspunde la o întrebare, pe care autorul nu obosește să și-o pună de zece ani: este posibilă o revoluție spirituală? Este realizabilă istoricește o revoluție făcută de oameni care cred, înainte de toate, în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îi atacase și devastase locuința cu prilejul manifestației antimasonice care avusese loc cu prilejul după primul atentat împotriva lui Sidonio Paes. I se părea cea mai cumplită ingratitudine. El, obișnuit întotdeauna să triumfe, nu s-a mai putut trezi din nedumerirea în care căzuse după această primă înfrîngere. De aceea a refuzat să se mai întoarcă în Portugalia, mulțumindu-se s-o conducă de departe. Antonio José de Almeida, devenit Președinte al Republicii, încearcă zadarnic să-i redea prestigiul și forța
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Salazar se reîntoarce la proza vârtoasă de la începutul secolului XIX, pe care o scriau și o vorbeau oamenii deprinși cu aspectul cuvântului, oameni care se trudesc întotdeauna să exprime ceea ce gândesc. Fără îndoială, proza lui Salazar a provocat la început nedumerire, așa cum provocaseră ideile lui, stilul lui de viață, sobrietatea lui, tăcerile lui, lipsa lui de luxurie, de emfază, de veselă ironie. Un om care nu făcea spirite, nu putea fi inteligent; un om care nu vorbea, nu putea fi simpatic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îi făcu semn cu mâna că putea să vorbească. în timp ce Divicone se așeza în iarbă, încrucișând brațele peste genunchi, prefectul se duse cu calm până în mijlocul adunării. Atent să nu pară arogant și să nu lase să se vadă propriile nedumeriri, spuse ce trebuia să spună, vorbind despre promisiunile lui Etius: — Divicone are dreptate, invadatorul ce stă să sosească nu e ca toți ceilalți barbari care au trecut pe aici mai înainte: nu caută doar pradă, vrea să vă spulbere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi trebuit să fi fost condamnați la moarte. Poate că lumii îi displăcea ideea, dar membrii unei gloate înfuriate nu sunt chiar niște criminali. Gândurile lui își urmară drumul întortocheat pe tot timpul nopții. La un moment dat, apăru o nedumerire: această capacitate de douăzeci de ori mai mare decât creierul omenesc obișnuit nu putea fi măsurată prin coeficientul de inteligentă (I.Q.). Numai un creier electronic ar putea avea un coeficient de inteligență de 2000. Mai existau și alți factori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
începu docil să povestească. -... După ce Dimitrios n-a mai apărut în port la zilele fixate și birjele au început să se întoarcă în oraș fără flori exotice și cu lăutari tăcuți și triști, tot cartierul a început să vuiască de nedumerire și indignare, de parcă le-au fost furate cea mai de preț comoară și cel mai îndrăgit spectacol. Căci ce vrea mai mult plebea? Panem et circenses. Dar mai presus de toate simțeau că li s-a luat dreptul la legendă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care făcu pianul să strige cu toate vocile lui alarmate, Adela se ridică aproape cu violență de pe scaun, întrebîndu-mă: "Îți place ca și atunci?" I-am sărutat mâna și pentru "atunci", și pentru acum. Am văzut pe fața ei o nedumerire, căci nu e obișnuită din partea mea cu expansiuni de natura asta. Dar n-a spus nimic și, trecîndu-și mâna pe frunte ca pentru a se dezmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cânte. I-am răspuns, firește, că acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scriitor nepublicat, livid la față. Seymour avea douăzeci și trei de ani și tocmai își începuse cel de-al cincilea an de predare a literaturii engleze la o universitate din New York. Prin aceasta v-am trasat tot cadrul. (Prevăd câteva nedumeriri din partea cititorului discriminatoriu, dar ce-i mai greu o să se soluționeze o dată cu partea introductivă a scrisorii. Presupun că, dacă partea introductivă nu mă stânjenește pe mine, n-o să stânjenească nici un alt suflet.) Dragă bătrâne Tigru Adormit, Mă întreb dacă există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Cine vă Împiedică? - La drept vorbind, nimeni. Și-n asta constă, ca să zic așa, tot clenciul. De fapt, tu singur stai În calea propriei tale morți. Nu poți să treci ușor peste tine ca să poți muri... - Cum asta? Își exprimă nedumerirea Mașa. - Pur și simplu. Tu singur stai În calea ta. Propria ta conștiință, de altfel, destul de Încărcată, te Împiedică să dispari pentru totdeauna În neant... - Din punctul ăsta de vedere, la noi e mult mai simplu, spuse Mașa, Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iar botul i se termina c-un barbișon de tablă, ca la faraoni. Evlampia probabil nu-și dădea prea bine seama de modificările pe care le suferise organismul ei: rumega În continuare un smoc de fân și se uita cu nedumerire la stăpâna ei, așteptând ca aceasta să-și termine treaba pe care o-ncepuse. Mașa o studie ceva mai bine, iar sub privirea sa cercetătoare trăsăturile Evlampiei continuau să se transforme. Încetul cu Încetul, botul său ascuțit se rotunji, căpătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de neliniște În organism? - Dacă vreți dumneavoastră să inducă, atunci induce. Dar despre ce fel de apendice vorbiți? Întrebă gazda. - Thalassa, Thalassa, murmură cu un glas scăzut Extraterestrul. Ce reprezintă luna pentru dumneavoastră? - Ce să reprezinte, ridică din umeri cu nedumerire Mașa. Pentru mine, luna e lună și nimic mai mult... - Cu ce ai asemui-o? Întrebă oaspetele, dând păhărelul peste gât. Privindu-l cum se strâmbă și scutură din cap, Mașa Își dădu seama că oaspetele va mai zăbovi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să facă o nouă reverență, trimițând de data aceasta din vârful degetelor și o bezea „gheișei“ cu marsupiu. „Salamul, dar și murăturile vă stau la dispoziție“, huruie brigadierul cu glasul răgușit. „Cum, nu aveți nevoie de murături?“, făcu el, mimând nedumerirea. Iar după o pauză, adăugă: „Păi, dacă n-ați băut Royal... Noi ne-am cinstit și iată că acum ne este iarăși sete...“. Brigadierul dădu pe gât borcanul de spirt Îndoit cu moare și cu o voce răgușită conchise: „Doamnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Încă erau la Început. Struniți de tatăl copiilor, aceștia făcură roată În jurul meu și pe rând, Începură să spună cum Îi chiamă. Desigur, pentru Început nu am știut ce să cred: Poate vreo grădiniță ori copii vecinilor...Nevasta lucrătorului observând nedumerirea mea, mă scoase din Încurcătură...” „Sunt ai noștri, să ne trăiască. Nouă fete și șapte băieți...!!” „Mut de uimire Șefule, am oferit la fiecare separat câte o banknotă de zece lei, privind pe furiși la femeia ce Încă era preocupată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rostit - acest magic cuvânt...Mai ți-i minte...?” Îl interogă Tony Pavone mai În glumă mai În serios. „Să fiu sincer, de câte ori s-a ivit ocazia...” parafrază Șeful Șantierului, simțindu-se stingher. „Bine zici Șefule...Totuși mă frământă o oarecare nedumerire cum ar fi; dece unii oameni nu văd ori nu vor să vadă marile realizări astronomice ale secolului XX de exemplu: astronauții au excaladat suprafața lunei În timp ce acolo vor fi amplasate aparate speciale de cercetare a Universului, iar bazele construite
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o așa manieră Încât, dacă nu aveai bani să comanzi preparatul dorit, Înghițeai În sec și plecai mai departe. Privind În stânga și dreapta la vitrinele unde mâncarea se prepara la comandă cu clienții așteptând impasivi, Atena scoase o exclamație de nedumerire. „Privește, dragul meu...! Nu văd eu bine ori, e o iluzie optică...?” Presupușii bucătari ce preparau alimentele În fața omului flămând, unii cu părul crescut destul de lung și uneori În deosebită dezordine, alții bărboși cu prezență destul de agresivă și cu țigara
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se auzi o bătaie la ușa din dos. Cine era? Sammler poate păruse, după glas, ceva mai agitat decât se simțea. Ceea ce simțea era mai degrabă că alții au mai multă putere pentru viață decât el. Aceasta Îi provocă o nedumerire secretă. Și la mijloc era o iluzie, căci, dată fiind puterea antagonistului, nimeni n-avea destulă putere. Intră Walter Bruch, de-al familiei. Walter, vărul lui Margotte, de-asemenea era Înrudit cu Grunerii. Verișoara Angela Îl luase odată pe Sammler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cum puterea lor se revarsă în mine mi-am scuturat degetele și le-am adunat în vaza pumnului protejând calea ferată vagoanele inimii nu mai merg tic-tac... acum aleargă tac-tic spre șina capului macazul mă duce în gara vieții hărăzită... Nedumerire pe aripi necunoscute ți-ai purtat pașii nesiguri prăbușeai munții peste roata pe care am prins împreună spiță cu spiță... pribeag am întrebat dantelele crestate ce mărginesc cerul mi-au răspuns ciutele din tânguirile limbilor de clopot... zilele mi-au
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
da seama - purta ochelari -, avea priviri șirete. Îmbrăcat cu niște pantaloni jerpeliți și Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea vocea nazală și pițigăiată. Îmi răspunse la Întrebari fără pic de șovăire. — Nu, nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-l ții aici?” păru să mă întrebe acum când se trezi ca din somn și depărtându-se de piedestal se așeză pe labele dinapoi și începu să ne privească, alternativ; avea din nou urechile ridicate; se petrecea în el o nedumerire. Îl întrerupsei brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El se ridică deodată, cu labele pe umerii mei, felul lui de a mă întâmpina și de-a-și lua rămas bun, apoi ieși în curte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
murăturilor, a pregătirilor de iarnă, se deschidea vântul de răsărit și miazănoapte peste dulcea așezare a locului. Doamna Pavel terminase de mult de citit Contele de Monte Cristo, iar domnul Pavel răsfoia pentru nu se știe a câta oară, cu nedumerire, noile ziare, apărute acum după război. Urmele secetei de peste an și ale războiului se resimțeau încă, dar domnul Pavel, care avea experiența primului război, nu se alarma, spunea că e firesc, „că un război nu e o jucărie, dar trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-ți programul de școală și încă pe timpul acesta geros, de ce cu atâta grabă, și de unde bucuria acestei întâmpinări Poate că...” M-am oprit speriat ca dintr-o amețeală, mintea începea să nu mai priceapă, cărările se împleticeau, și în mijlocul acestei nedumeriri absurde, vocea îi sări vioaie către domnul Pavel: - Niște păhărele pentru coniac. - N-avem coniac. - Avem, am cumpărat eu, special, dar gata să uit: să-l cinstim pe domnul judecător. Domnul Pavel aduse păhărelele, în timp ce ea scoase din sacoșa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca-n grădina publică de altădată, și-mi sărută obrajii, după care prezența ei se topi. Rămăsei singur, luai o carte cu vederi din Italia, un fel de album, cu gândul că răsfoind-o să-mi consum într-un fel nedumerirea de timp: Roma: Aleea Vestalelor, Coloseumul, Biserica Saint Pietro in Vincoli cu statuia lui Moise lângă altar; Florența - Santa Maria Novella; apoi Domul din Milano, Veneția. toate acestea și altele încă, îmi spuneam, le-au văzut, poate, în realitate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
același timp, dându-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e în stânga și ce e în dreapta. „Nu se poate așa ceva”, îmi spusei. Ea a observat încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire îi juca pe față, apoi râzând: - Cum adică „știu eu?”. Nu știți dacă ați iubit sau nu? Măcar în liceu, în adolescență, când toți iubesc. - Dar dumneavoastră? întrebai. Ea râse din nou: - Eu, mai târziu. Își vroi răspunsul semnificativ, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
când frontierele fuseseră negate și aruncate în aer. Marele nostru rege, care urca pe umerii lui tineri riscul acelei răscruci de Istorie. Eram mândru, credeam că poporul acesta al meu avea să intre - în sfârșit - în istoria lui adevărată. Începură nedumeririle. Prima deveni deodată deznădejde, și se ivi când se hotărî ca părți din trupul acestei țări să rămână înstrăinate. Mă agățam de absurde speranțe... La scurt timp după aceea, când ideologia comunistă se anunța la porți purtată de vestitori străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]