2,311 matches
-
Era o cafetieră pe masă, pe jumătate plină cu o cafea neagră parfumată. Suki și-a turnat un pic. — Vrei niște cafea, Sam? Bells? — Am luat deja, a răspuns Belinda cu gura plină de fructe. —Sunteți singure? am întrebat. Suki, nedumerită, a dat din cap în semn că da. — Doamna Hermesetas vine doar dimineața. —Bine, am zis. Deoarece vreau să vorbesc cu voi amândouă. Sau mai degrabă cu Belinda. Ce vrei să o întrebi pe Belinda? a spus Suki, sărindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cât are biluța aia?“, s-a întors spre mine, lăsându-mi să-i citesc clar în ochi adâncul regret că nu mă aflam chiar în clipa aceea pe zidul turnului unde bila tocmai lovea încă o dată. „Cinci tone“, a oftat nedumerit că mai eram în fața lui, și nu o simplă pată pe zidăria aceea care se îndârjea să reziste. A zâmbit nădăjduind că, poate, în clipele următoare, totuși, îmi cade vreo grindă în cap sau, de ce nu, că Blajinul, faima pușcăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
30, cu șaisprezece omoruri la activ, toate din gelozie, iese de undeva, din beciul în dreptul căruia ne opriserăm, și-mi înfige șișul răzbunării în inima care, cum bine intuia inginerul, în acele clipe bătea numai și numai pentru Ester. Dezamăgit, nedumerit, gânditor, întristat, bântuit de metafizica insului care a luat plasă tocmai când desfăcea prohabul, prăbușit, subit învins de marile taine ale sufletului de femeie, inginerul a mai mers totuși câtva timp cu noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o rotire înceată, se rostogolește de câteva ori și se proptește cu roțile în sus în bordura unui strat cu tufe de trandafiri. Șoferul nu pățise nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în șold, privea nedumerit isprava. Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi degetele, atât de otrăvitul ei duh strecurându-se încă o dată în mine, să-mi văd articolașul, să intru în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în berărie, nedumerit, cu automatismul unui ritual golit dintr-odată de vreo semnificație. În drum spre masa mea îl zăresc pe dom’ Caraman, șeful secției de la gazetă. Lui îi dădeam articolașele spre publicare. E cu două damicele. Pe una o cunosc, donșoara Țapu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi zâmbește și ea, cealaltă mă scrutează profesionist, din cap până în picioare și din picioare până în cap, se răsucește apoi și își aprinde o țigară. Nu mă apropii totuși de masa lor. Îi arăt doar lui Caraman gazeta, fluturând-o nedumerit. Se scoală, dă să pornească spre mine, apoi se răstoarnă în scaun. Ridică din umeri. „S-a terminat, maestre“, îmi strigă. „Am renunțat la prețioasa matale colaborare. Schimbăm profilul. Mai mișcat, mai... Zvânc! Muc și sfârc, ăsta-i comandamentu’ de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de reverii. Țintuit lângă Teodora, în spatele ei, priveam peste umărul ei în aceeași vitrină, căutând aceeași lumină venind din depărtarea unor ochi înstrăinați în sticla vineție, așa cum dintr-un timp de gheață, uneori, te privesc ochii tăi de demult, tăcuți, nedumeriți, triști, poate, întrebându-te muți doar dacă într-adevăr simți cum coborârea începută este. Mi-era milă de ea, o milă difuză, un scâncet mai mult după timpul acela risipit în care și eu, și ea, și toți prietenii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deosebit. Când am auzit-o și pe asta, cu mersul s-o vedem pe Lia, m-am pierdut. I-am spus tot adevărul. Ca să fiu convingător, i-am arătat și biletul. L-a citit. L-a rupt. M-a privit nedumerit, intrigat, amărât. A ridicat din umeri. „Și zici că ești student? Așa vrei s-o fuți? Dacă are bărbat, nu te belește ăla? Citește tactu’ în Informația că te dai la nevestele lu’ cine știe care toarș. Cum crezi că-i vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a început să se spele sub burtă. Probabil am făcut o mișcare bruscă, crengile oțetarului au lovit fereastra și abia atunci curva a privit spre geam. A văzut perdeaua trasă și m-a zărit și pe mine. A rămas puțin nedumerită, apoi a pornit spre fereastră, făcându-mi semn să nu plec. A venit la fereastră. Mă rușinasem și am dat s-o zbughesc spre poartă. A bătut în fereastră și mi-a arătat să vin înăuntru. Am fugit speriat. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ele. A mai apucat omul să-și ridice brațul cu lumânarea, că l-am și îmbrățișat, șoptindu-i confidențial: „Dom’ profesor... Bumbu... s-a udat pe el“. A urmat cascada mea bine știută de hohote năvalnice de râs. Omul, nedumerit, poate speriat, încerca să mă îndepărteze de lângă el. Eu reușisem să-l observ însă. Să realizez cu cine aveam norocul să mă întâlnesc chiar acolo, lângă statui. Era preotul de la biserica unde tot voiam să ajung și nu mai reușeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmărit chiar, o vreme. Apoi te-am scăpat. Făceai faima facultății, doar! Ai dus-o chiar mai departe...“ Am dat să-l contrazic, „aiurea“, dar mi s-a părut nedelicat să-i mai stârnesc și alte amintiri. Mă gândeam doar nedumerit, posomorât la cât decăzuse faima facultății, dacă și eu ajunsesem să fiu un simbol al ei, peste timp. Îmi dădeam seama câtă jale se pogorâse în Lume de când absolviserăm eu și toți prietenii mei de atunci. După alte obișnuite amabilități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum, la lacto-vegetarianul de lângă cinematograf, unde servea Tanti Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă?“. Am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul înserărilor de toamnă, mai ales, o însoțeam pe Ester spre casa ei din Piața Kogălniceanu, unde spunea că se mutase nu de mult. Locuise și după terminarea facultății, mulți ani, pe Calea Victoriei, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ridica din umeri și își continua vorbele. De ce mă tot studiați? l-am întrebat la un moment dat. Credeți că sunt de furat? — Nu, a râs el stânjenit. Nu-mi pasă de unde le aveți. Mă uit la dumneavoastră, așa, puțin nedumerit. Semănați cu cineva, dar nu știu cu cine. Ne-am mai întâlnit cândva? — Nu știu. Nu cred. N-am avut de-a face cu vânzări de-astea. Îl cercetam și eu mai atent. Începuse să mi se pară și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
viața“. E femeiușcă acum. Neîmplinită încă. Trup de pai, sânișori abia conturați. Dosul abia arcuit. Contururi pornite spre împlinire. În câțiva ani se va coace și va avea, bănuiesc, un trup frumos. Îi răspund prostește: „Acuși vine și iarna“. Zâmbește nedumerită, privindu-mă concentrată: „Eu am zis viața. Trece-așa, zi după zi, nici nu-ți dai seama“. N-am ce să-i răspund. Nici măcar să o întreb de unde știe ea cum trece viața. Nici nu trebuie să o știe. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după-amiază călduroasă, în aglomerația din fața ușii doctoriței, mutându-mi trupul de pe un picior pe altul și întrebându-mă, sacadat, cât mi-o mai găsi tensiunea. Nu tresar când apare încă un fost. Costum, cravată, after pătrunzător, mers țanțoș, autoritar. Privește nedumerit viermuiala din fața ușii. Ridică din umeri. Iese afară. Revine. Se interesează „cine-i ultimul“. Iar iese. Revine. „Sunt și eu după.“ Nu mă observă. Nu-l observ. Ne cunoaștem destul de bine. Am făcut parte din multe birouri de partid, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
colorate și deschise răscrăcănat. Se vede că-i în plin avânt, îi râd ochii, îi sclipește părul bărbii. Lângă piciorul mesei, o geantă de voiaj, burdușită cu dosare și o sticlă cu apă minerală plată. Ne întâlnim, câteodată, pe culoare. Nedumerit, pufnește: „Ce-i mai trebuie, dom’le, Bibliotecă ăluia. Și încă scrie, tot scrie!“. Tolbaru le consacrase o oră de emisiune acum câteva săptămâni criticului Pompă și altor câtorva ca el, acuzându-l, între altele, de „intelectualism proletcultist“. Râd complice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am ridicat din umeri. Puțin îmi păsa de nevestele altora. — Toa’... oftă Paul îngândurat. Cum e, dom’le... asta, cum îi zice... că v-a dat, cred... Anșoua îi zice? Cum se mănâncă? — Ce-i cu asta? l-am întrebat nedumerit. Nu pricep. — Păi, nu v-a dat anșoua? Trebuie să vă fi dat, că am auzit că lu’ toarșu’ îi place la nebunie. Nu știu, i-am răspuns. Nu țin minte. Mai să oprească mașina de uimire. — Cum, bre, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul orășel de la poalele anticului Aegyssus. Aplecat peste blondiul Moș Crăciun, popa mi-a făcut semn să intru în dricul acela motorizat. Canapele și o măsuță chiar, într-un interior de reclamă auto. Nedumerit priveam când spre popă, când spre blondă, „Ketty“, surâse ea, când la decorul din mașină. — Stai s-o trag colea, la ăsta rustic’ și te dezmeticesc mintenaș, a hohotit popa. Am intrat în restaurantul rustic de la cealaltă intersecție. Pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am încurajat. De ce să nu mă întrebi, suntem doar noi doi și altceva ce ne-a mai rămas... A zâmbit. M-a privit lung, cântărind parcă dacă meritam sau nu întrebarea lui. Clătina doar din când în când din cap, nedumerit, nehotărât, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie. Într-un târziu a oftat. — Știm, Mion efendi, și Kerim tânăr fost. Tânăr și lume multă vrut cuprindem, mare cât mare de cuprinde la zare larga, cadâne formos iubit, cadâna estem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Șoptitior mereu estem în noi. Pana murim duceam șoptitior la noi la inim. M-a privit iarăși lung, convingându-se parcă dacă am înțeles spusele lui, dacă mă lăsasem pătruns de tâlcul lor și zâmbind, clătinând întruna din cap, îngândurat, nedumerit, s-a întors la masa lui de lângă ușă. Nu m-au izbăvit de frica din mine spusele lui Kerim. Decât că mi le aduc aminte din când în când, ca și cum într-adevăr șoptitorul intrase în mine cândva, poate chiar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și tragi de găurești tancu’. Fugi, iese cu tragedie mare!“ Părea că vorbește aiurea. Peste câteva luni ne-am întâlnit iar la „Tic-Tac“. Avea o fundă tricoloră la rever. A ridicat din umeri când am ciocnit halba cu el. Zâmbea nedumerit, amuzat. „Nu-ș’ cum, dar cred că am dat-o în bară și de data asta. M-au zvântat atunci la revoluție în bătaie, când am dat să intru și io-n casă. De atunci, tot așa o țin: o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orbite. Rătăcește printre coloanele de la „Romarta Copiilor“, gesticulând supărat, furios. Din când în când se oprește brusc, își ia elan și se lovește cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana, țâșnește în altă parte, se agită o vreme, își alege o altă coloană și iar se izbește de ea. Odată a alunecat pe un scuipat și s-a prăbușit înainte de a atinge coloana. O femeie s-a repezit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul de cărți și reviste și ziare de pe mașina de spălat, pentru o clipă mă voi întreba nedumerit cum de-am ajuns în depozitul Bibliotecii, voi da să strig să vină cineva să mă scoată de acolo, n-aveam chef de știință de carte, de lecturi, de ziare mai ales, gura nu mă va asculta, fălcile vor geme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]