1,761 matches
-
cine, ce, cât: „... Nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Năstase acum trei ani...” (M. Preda) Spre deosebire de prepoziții și conjuncții care, din motive semantice, funcționează exclusiv ca elemente de relație, pronumele (și adjectivele) relative (și cele interogative și nehotărâte întrebuințate astfel), pe lângă rolul de element de relație în frază, realizează și o funcție sintactică în propoziția pe care o introduc. În enunțul: „Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte./ Dar cel ce ți-a vorbit e în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai cât se vede cu ochii.” (I. Creangă), „Încotro ne îndreptam ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată.” (O. Paler) În limba română au valoare de adverbe relative adverbele interogative: când, unde, cum, cât, încotro și locuțiunea de câte ori, adverbele nehotărâte formate pe baza lor prin ori: oricând, oriunde, oricât, oriâncotro, oridincotro, ori de câte ori. Ca și pronumele relative, adverbele relative îndeplinesc (singure sau precedate de prepoziții) concomitent rolul de element relațional și diferite funcții sintactice (mai ales circumstanțiale) în propoziția pe care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basm pustiu și urât.” (M. Eminescu) când, prin producerea unor mutații în planul său semantic, a devenit conjuncție, introducând o completivă de opoziție. Observații: Pronumele (adjectivele) și adverbele nehotărâte, mai ales când verbul-predicat din propozițiile pe care le introduc se află la potențial-optativ, dezvoltă în planul semantic al funcțiilor sintactice pe care le marchează (subiect, complement, circumstanțial) și ideea de concesie: „Oricine ar veni e bine venit.”, „El e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încărcăturii stilistice a enunțului: „Stăi măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș!” (I. Creangă) Subiectele propoziționale introduse în frază prin pronume relative care, cine, ce sau câți sunt adesea reluate printr-un pronume demonstrativ (acesta, acela) sau prin pronume nehotărât toți: „...Care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție...” (I. Creangă) În limbajul popular este în mod frecvent reluat subiectul inclus sau subînțeles. Pronumele personal este atunci precedat, cel mai adesea, de adverbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Barbu), „Care-ai fost, măi? strigă iar, mai moale și cu îndoială argatul.” (M. Sadoveanu), „Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine...” (I.L. Caragiale) Când verbul-predicat (sau verbul copulativ) este la plural, pronumele nehotărâte toți, fiecare, vreunul sau pronumele negativ niciunul ocupă în enunț o poziție funcțională complexă, la intersecția a trei tipuri de relații: • de interdependență, cu verbul-predicat; • de apoziție, cu subiectul, cel mai adesea inclus; • de dublă dependență, cu verbul. Astfel, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frunza cobori. Și țărna / ți-o tragi peste ochi / Ca o gravă pleoapă.” (L. Blaga) „N-avea să-l mai întâlnească niciodată pe cel ce-i salvase viața.” Propozițiile completive directe introduse prin pronume relative pot fi reluate prin pronumele nehotărât toți: „Câte drăcării le vin în cap, toate le fac.” (I. Creangă) Complementul cu structură analitică Când se realizează prin forma scurtă de acuzativ a unui pronume personal la plural, complementul direct poate fi reluat printr-un complement multiplu analitic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înțelege pe altul, însă, înseamnă a avea sau a fi avut în sine o parte identică sau analoagă cu gândirea lui.” (T. Maiorescu) „Joace unul și pe patru / Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu) Observații: Unele pronume demonstrative, nehotărâte și negative, când nu trimit spre realități umane și nici nu sunt anticipate (sau reluate) prin forma scurtă a pronumelui personal, se întrebuințează uneori la acuzativ fără morfemul pe: „Nu-i nimic, am să cumpăr altul.”, „Eu n-am văzut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp tot mai mult tuturor câte-un pic, / nimănui pe de-a-ntregul.” (A.E. Baconsky, 110) • prepoziția-morfem la: „Moartea succede vieții, viața succede la moarte.” (M. Eminescu, I, 36), • morfemul-rădăcină; când se realizează prin pronume personale, reflexive, relativ-interogative (cine) sau nehotărâte (oricine): „Și de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă, Când cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă Subțiindu-și gura mică și chemându-se pe nume Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
studenți s-au împrietenit unul cu altul. Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • pronume personale: „Judecătorii și victimele s-ar fi schimbat între ei.” (O. Paler, Viața..., 251) b. dezvoltat; se realizează prin sintagme formate din pronumele nehotărâte unul și altul, dizlocate de prepozițiile cu, pe, la, în: „Babele se uitau una la alta și râdeau.” (E.Barbu, 400). Indivizii au doar atâta răgaz cât să se mânânce unul pe altul.” (G.Călinescu, C.O., 12), „Au să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
piciorul frigmanul, locul devenea patria lui și, de aceea, toți căutau să împingă cât mai departe granițele țării prin lupte și prin activitatea procreatoare a mamelor.” (G. Călinescu, C.O., 47) Observații: Și unele dintre adverbele relative provenind din adverbe nehotărâte, pot introduce, uneori circumstanțiale concesive: „Iar tu Hyperion rămâi,/Oriunde ai apune...” (M. Eminescu, I, 178) De altfel, componenta „concesie” caracterizează în mod frecvent planul semantic al circumstanțialelor introduse prin această categorie de adverbe relative, mai ales dacă verbul regent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înainte de etc.: „Înainte de a pleca cei patru jandarmi se uitaseră la el și la ceilalți oameni ai șatrei ca la niște morți, întocmai ca la niște morți.” (Z. Stancu, Șatra, 272) Propoziția circumstanțială temporală se introduce prin: • adverbe relative și nehotărâte: când, cât, oricând, (ori) de câte ori: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar.” (T. Arghezi, 79), „De câte ori era chemat la interogatoriu i se atrăgea atenția să scrie mai citeț.” (M.Eliade, 230) Dintre adverbele care introduc în frază circumstanțiala
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ori) de câte ori: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar.” (T. Arghezi, 79), „De câte ori era chemat la interogatoriu i se atrăgea atenția să scrie mai citeț.” (M.Eliade, 230) Dintre adverbele care introduc în frază circumstanțiala temporală, numai cele nehotărâte se constituie și în mărci absolute ale identității sale specifice. Adverbul relativ când, specific exprimării temporalității, în stil direct: „Când voi muri, iubito, / La creștet să nu-mi plângi.” (M. Eminescu, I., 129), își pierde funcția de marcă distinctivă, întrucât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
coșciuge.” (T. Arghezi, 139) • constituite dintr-un substantiv determinat de un atribut esențial pentru planul semantic al circumstanțialului: „Nu glumesc deloc! Exclamă însă dl. Culala cu o ironie împrăștiată.” (M. Preda, Cel mai iubit..., III, 178) • constituite pe baza pronumelui nehotărât unul (una): „... Făcuseră parte, pe rând, din nu știu câte plutoane, decimate, unul după altul, până în iulie...” (M. Eliade, Dionis, 396) • comparații stilistice dezvoltate sau arborescente: „Noaptea-i dulce-n primăvară, liniștită, răcoroasă, Ca-ntr-un suflet cu durere o zidire mângâioasă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
venit în număr mare, având aerul că s-a păcălit o dată...” (C. Petrescu, Procust, 303) Uneori deși are valoare de prepoziție, fiind marcă a unui circumstanțial concesiv simplu: „Ea răsuflă adânc, deși încet...” (M. Eminescu, P.L., 84) • pronume (adjective) relative (nehotărâte): orice, oricine, oricare, oricâți: „Temeliile veciei, orice-ați face-s ale noastre.” (T. Arghezi, 74) • adverbe relative: cât, oricum, oricât, oriunde, oricând: „Cât de mult ar îmbătrâni ochii, în privirea lor licăresc câteodată scânteietoare rămășițe de tinerețe.” (M.Codreanu, 181
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
P.L., 43) Dintre elementele relaționale care marchează dezvoltarea propozițională a circumstanțialului concesiv, se impun ca mărci absolute ale identității sale sintactice conjuncția deși și locuțiunile conjuncționale chiar dacă (de, să), și dacă, măcar că (să), cu toate că. Când circumstanțiala se introduce prin adverbe nehotărâte, marca identității sale sintactice rezultă dintr-o împletire a elementului de relație cu topica, cu termenii corelativi și cu modul verbului-predicat din concesivă: • circumstanțială spațială: Te găsesc oriunde te duci. • circumstanțială concesivă: Oriunde te-ai duce, tot te găsesc. Termenii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea exprimată prin verbul-predicat; circumstanța se realizează atunci prin participiul aceluiași verb: „Ce s-a gândit Mielu: de slugărit n-o să-l slugărească pe dl. Bică o viață-ntreagă.” (E. Barbu, 213) Observații: Subiectul gramatical este adesea reliefat prin pronumele nehotărât unul: „Eu unul mă duc să deschid.” (I. Creangă) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • substantiv: „Pe de altă parte, trebuie în adevăr să ținem seamă că această societate este, totuși, singura care arată oarecare pricepere în ce privește
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pavăl mi-a făcut-o.” (I. Creangă, 71) • a raportului obiect - clasă de obiecte: „Tot alte unde-i sună aceluiași pârău, La ce statornicia părerilor de rău?” (M. Eminescu, I, 127), Observații: Când se realizează prin adjective pronominale relativ-interogative sau nehotărâte (oricine, orice), identificarea este doar parțială: „Care limbă e-ndestul de bogată, ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri?” (M. Eminescu, P.L., 77) sau nedeterminată: „Socot că orice frumusețe prilej de amăgire statornică este.” (L. Blaga, 377) • a cadrului situațional (spațial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic abstract și pluridirecțional al regentului: „Libertatea conștiinței este subminată de pervertirea morală a omului.” Observații: În mod frecvent, atributul de identificare concretizează planul semantic abstract al unor substantive cvasidesemantizate: fapt, motiv sau al unor pronume demonstrative: acela, aceea și nehotărâte: tot. Substantivul (pronumele) regent funcționează ca o simplă punte de legătură, care asigură articularea enunțului lingvistic în dezvoltarea unei relații sintactice, mai ales când unele funcții sintactice au structură propozițională: „Curios, Pascalopol lipsea sistematic din aceste scene, ceea ce se explica
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceleași frunze cad.” (M. Eminescu, I, 204) iar când atributul se realizează prin adjectivul pronominal tot, substantivul e totdeauna articulat: „Toate turmele pământului au aureole sfinte / peste capetele lor.” (L. Blaga, 96) Când regentul este nearticulat sau articulat cu articol nehotărât (cu excepția situațiilor de mai sus), funcția se realizează ca atribut calificativ: „E-o noapte udă, grea, te-neci afară.” (G. Bacovia, 94) Dintre elementele relaționale, adverbul întrebuințat prepozițional cât marchează realizarea atributului ca atribut calificativ: „Arde-n candel-o lumină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al termenului-secund, apoziția de identificare fixează (sau relevă) identitatea realității extralingvistice exprimată prin termenul-bază, al cărui conținut semantic este cel mai adesea nedeterminat. Sub aspect lexico-gramatical, termenul-bază în apoziția de identificare este mai ales un pronume (foarte frecvent, demonstrativ sau nehotărât, întrebuințat și adjectival) sau un substantiv abstract (sau întrebuințat ca atare): „Nu mi-a rămas din gândurile mele pustii, de altădată, decât unul: Ce anotimp să-mi poarte amintirea?” (A.E. Baconsky, 77), „Până ieri, pe la amiază, puteam să jur
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ei nu știau prea bine ce înseamnă asta, și nici măcar unul dintr-o sută nu-i citise cărțile. Dar unele dintre cuvintele lui, unele dintre frazele lui le fuseseră strigate în urechi și în inimă în ceasurile cînd se arătaseră nehotărîți, și cuvintele lui fuseseră dintr-acelea care te fac să pornești în marș și să te bați cînd le auzi. Iar ei porniseră și luptaseră. Și biruiseră... Mortul străbătu astfel, triumfător, străzile Parisului, prin care, în viață fiind, fusese adeseori
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
influența imensă pe care o poate avea un orator înzestrat. Într-un week-end, studentul care îl întruchipase sâmbătă pe secretarul apărării era încrezător, convingător și părea că are răspunsuri la toate; un al doilea student în același rol duminică era nehotărât nefiind dispus să tragă nicio concluzie din informațiile pe care le avea la îndemână. Primul student ar fi putut conduce grupul nostru peste tot; al doilea, nicăieri dar cine avea mai multă dreptate? Jocul de roluri este plăcut pentru că singura
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
prezent în situație (referință contextuală sau deictic-situațională, numită exoforică). Pronumele el, de exemplu, este interpretabil ca o reluare a referentului introdus anterior printr-o expresie autonomă: nu printr-un nume propriu, ci printr-un grup nominal cu articol hotărît sau nehotărît. Reluarea printr-o sintagmă nominală cu articol hotărît (ca BăiețelUL, care reia UN bebeluș din titlu sau copilașUL care reia UN băiețel de la începutul articolului) este dependentă de referentul introdus anterior, dar sensul acestor sintagme nomimale este, prin diferența lor
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
articolului) este dependentă de referentul introdus anterior, dar sensul acestor sintagme nomimale este, prin diferența lor lexicală, semnificant prin el însuși. Tocmai legătura semantică între cele două expresii nominale cu articol hotărît (ca și următoarele) și prima verigă cu articol nehotărît din lanțul de coreferințe este cea interogată în construirea unei relații și a unei interpretări anaforice. Anafora este numită fidelă dacă este reluat același lexem, și infidelă dacă nu este exact același lexem. O anaforă poate referi la un segment
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
gramatical sînt cele care determină lanțul anaforic, ci atitudinea afectivă a protagonistului, așa cum o închipuie distanța ironică a naratorului. 1.3. Anafore definite Anafora definită apare în general în înlănțuiri de tipul: introducerea unui referent sub formă nedefinită (cu articol nehotărît), apoi reluarea lexicală identică: Un bebeluș [1] < Bebelușul [2], sau aproape identică: un băiețel [1] < băiețelul [2]. Putem vorbi de anaforă definită fidelă în acest tip de cazuri și de anaforă definită infidelă atunci cînd trecem de la un termen hiponim
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]