2,225 matches
-
bune. Primise pe Lică și pe Sia cu plăcere și se arătase așa ele drăguță, îneît numai ei singure Lică îi povestise toată pătimirea lui, fără ca duduia Mari să arate vreo mirare sau nemulțumire. La înapoierea regimentului, Lică, deși era neliniștit, se dusese la sediu și ceruse reangajarea provizorie. Frica îl trimetea în chiar vizuina lupului, dar și prudența. Acolo, în preajma pericolului, se putea ocroti mai bine. In dezordinea fericită a reîntoarcerii, când se făceau liberări, se dau concedii și se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
trecut, și era singura lui ocupație. In timpul acesta se apropiau ultimele curse de toamnă și Ada voia să-și lanseze caii. Să facă cel puțin un început în așteptarea loviturilor mai mari, pregătite abia pentru primăvara viitoare. Era destul de neliniștită în privința asta, din pricina lui Lică. Avea și ambiția și nevoia să-1 prezinte bine în public. Lică simțea și el unele accese noi de ambiție, urmate de nepăsarea lui obicinuită. "Ei ș-apoi! Să iasă ce o ieși! . . ." și fluiera a
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
putința de a-și revedea actorașul, pe care se simțea dispusă să-1 ierte. La cea din urmă masă de seară, Mika-Le fusese singură cu Drăgănescu. Feciorul venise să anunțe că doamna nu prânzește. Era o zi de repetiție. Domnul Drăgănescu, neliniștit de ideea că Elena nu se simte bine sau că prânzul a fost servit prea grăbit, pusese întrebări servitorului. - Doamna e bine și nu a rămas în salonaș decât domnul Mar-cian, explicase feciorul. Mika-Le dusese mâna la gură dintr-un
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Sunt văduv, prin decesul soției, din 1983. Am intrat în conflict cu agitatorii comuniști încă din octombrie noiembrie 1946 din perioada alegerilor falsificate grosolan la adăpostul ingerințelor venite din partea sovietică. Tot timpul, de atunci, am avut neplăceri la serviciu și neliniști în viața mea obișnuită. Am fost trimis să lucrez în locuri unde era nevoie de o muncă susținută, mi-am canalizat toată nemulțumirea într-o activitate didactică de bună calitate și am reușit pentru un moment oarecare (1952) să fiu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pământ. M-a trecut un fior. În zare tăcerea era desăvârșită. Pâlpâiră sub un pâlc de salcâmi case albe. Ca o claie înmiresmată, le acoperea liniștea. Pufăind, niște bărboși se lățeau pe acoperișe. Parcă țineau sfat, în vreme ce câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
lui pe care niciodată nu se citea nimic arăta de data asta contrariat. Îl urmărise un ospătar de la bufet, acolo unde cerșetorul se aciua adesea pe la colțul meselor la care găsea resturi într-o farfurie. Pe drept cuvânt filosoful era neliniștit. Și altădată i se interzisese să cânte sau să cerșească. De data asta însă omulețul cu labe de gâscă îi întinse mâna. Spre cinstea sa, Neculai răspunse la fel. - El e tovarășu’ ?... Păi bine, tovarășe, ce fel de conștiință de
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Cinthia, megafoanele Îi confirmau presupunerea: Air France, zborul 207, pe ruta Paris, Lisabona, Point-à-Pitre, Caracas, Bogota, Lima. Simți că-i vine să vomite, dar nu era momentul... Amîndoi se stăpîneau. „Sesam, deschide-te“, părea să spună Carlos, care se oprise neliniștit pe terasă, așteptînd să se deschidă ușa avionului, de momentul ăsta Îi era frică, cerul să rămînă În stăpînirea Îngerilor, găinile să nu zboare mai sus decît casa, dar de ce nu deschideau odată? Șoferul simțea că devine agresiv, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă i-au auzit glasul: le spuse că era fericită că venise În Perú, Întotdeauna visase să vină aici și acum vor fi cu toții buni prieteni. Apoi se fîstîci complet, nu mai știu ce să spună și ei se foiau neliniștiți În rînduri, topindu-se de dragul ei și parcă vrînd să facă un pas Înainte. Dar Roșcova cred că prinsese pică pe ea fiindcă era atît de dulce, fapt sigur e că Îi tremura clopoțelul În mînă și-și aranja mînecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
le explice deocamdată; mai Întîi trebuia să le Învețe bine pe de rost, pe urmă o să vadă ei singuri, viața o să-i Învețe Încetul cu Încetul ce Înseamnă femeia aproapelui și ce Înseamnă să fii un depravat, lucruri care-i nelinișteau pe cîțiva dintre ei. Nu era o neliniște precoce, poate că nu era decît o neliniște semantică, dar În orice caz de los Heros s-a uitat destul de nedumerit la Lastres. CÎteva săptămîni mai tîrziu, au Început să-i ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
petrecea multe ore În șir acolo sus, În camera de călcat rufe. Din pricina căldurii și a transpirației parcă adormea și se prezentau amîndoi, dar ea știa că e singură. Și i se mai Întîmpla ceva și mai ciudat, care o neliniștea, deși uita Îndată de neliniștea asta. Era ceva foarte ciudat, dar ea nu se mai Întreba de ce dorințele i se Împlineau Înainte de a fi apucat să le exprime. Julius intra În bucătărie sau În sala de mese a servitorilor, pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În el Însuși nu-l prindea de loc. Julius nu mai putea face mare lucru, ba chiar nimic ca să-l oprească. Termenul fixat pentru dobîndirea de forțe noi se Împlinise de mai mult de o lună și Cano era foarte neliniștit Julius reușise să amîne răfuiala și acum trăgea nădejde să fie mulțumit cu lovitura pe care i-o dăduse cu compoziția, dar degeaba: „Îi ard una de nu se vede“. Și cît mai repede. CÎt mai repede, fiindcă se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
din mînă, În fața tuturor doamnelor din local azvîrli prin buric răii de vrăjitori excomunicîndu-i din Haiti și risipîndu-i peste Lima și ei. imorali cum erau, ca niște diavoli Împielițați, Începură să-i tulbure pe bărbați, Îi făcură să se foiască neliniștiți pe scaune, să asude, silindu-i să-și sucească gîturile pentru a urmări tremurul nebunesc al dansatoarei din buric, care parcă nu se mai putea opri, luînd-o Înaintea bateristului și mîinile lui care biciuiau tobele. În bătaia lor dezlănțuită pătrunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sacrificase viața pentru a proteja un râu vechi de zeci de mii de ani. Venera natura. Pe Karin însăși o urcase pe un piedestal încă din copilărie. Oricum l-ai fi privit, era credința întruchipată. Și totuși, cuvântul scop îl neliniștea. Ea turui fără grijă. Nu trebuie să fie... Poți să-i spui oricum. De când s-a întâmplat accidentul, m-am întrebat: nu cumva suntem toți pe niște căi invizibile? Căi pe care ar trebui să le urmăm, fără să știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
contureze. Drumurile sale se desfășurau într-o rețea de străzi și bulevarde, de parcă din pustiul epic care-l înconjura risca să înmugurească un Manhattan în toată regula. Weber se așeză pe o bancă în fața monumentului, încercând să identifice ceea ce-l neliniștise în întâmplările ultimelor două zile. Se gândi la Mark Schluter, la încrederea sa neîntreruptă, nechibzuită în sinele său frânt. Dar faptul că se oprise ca să se gândească la Mark se dovedi a fi o greșeală. Acolo, pe strada prea spațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să te simți un pic nesigur. Hei! Ar putea fi mai rău. Dacă familia Medici ar pune un asasin să-ți înfigă cuțitul în spate pentru arta ta? Haide. Abbastanza. Ce vrei să facem mâine? Era exact întrebarea care-l neliniștea. Ce să facă mâine și poimâine. Încă o carte de popularizare nu intra în discuție. Chiar și munca de laborator părea nesigură. Echipa lui de cercetare deja se purta altfel cu el - o nerăbdare nouă față de stilul lui low-tech, popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mirajul scânteietor, peretele de un verde-cenușiu al căldurii aplatizante care făcea din prerie imaginea tipică a unei pustietăți uitate de Dumnezeu o elibera pe Karin. Rețeaua verticală, ca dintr-un joc de Lego, din Chicago o apăsase. Munții Stâncoși o neliniștiseră. Vălul sclipicios al Los Angelesului îi dăduse senzația de orbire isterică. Măcar locul ăsta îi era cunoscut. Doar locul ăsta era suficient de deschis și de gol ca să te pierzi în el. Farmer’s Daughter se afla pe locul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-o surogatul de soră-mea. Mănânci pe riscul tău. —Ești bine? îl întrebă Sylvie în aceeași seară. Pari schimbat într-un fel. Ai o voce foarte... Nu știu. Revelatoare. De filosof sau așa ceva. —Filosof. Asta da perspectivă de carieră. —Mă neliniștește, Bărbate. De fapt, se simțea schimbat, chiar și în propriii săi ochi - adunat undeva unde judecata publică nu-l mai putea atinge. Ciudat, nu-i așa? Două drumuri dus-întors, de peste șase mii de kilometri fiecare, doar ca să văd un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
împotriva lor. Șansele mici de reușită îl făceau mai atrăgător decât fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și istovită și ți s-a părut.“ Apoi au Început să bată toate clopotele și s-a sculat și el. „Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul să-l știu plecat. Și-atunci am auzit din nou: „Doi... doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul și ceasul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
n-aș vrea să-l fac să sufere.“ „Bine, bine, fie“ - zice Wade Eliot rîzÎnd, Înțelegi - „dă-i stridii. N-o să moară din asta, dar bagă bine de seamă“ - a zis și m-a privit drept În ochi - „nu mă neliniștește prea tare ce mănîncă, ci mai ales ce bea. Bagă de seamă“ - zice - „să nu se-mbete. Nu vreau să-l trezesc din beție cînd ajunge aici“ - zice. „Bagă spaima-n el“ - zice - „că știu eu că ești În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și Patricia, Crang și Leej, femeia care ghicea Viitorul, și... Pauză! Alungarea acestor amintiri. Sau mai degrabă înțelegerea că ele nu aveau nici o legătură evidentă cu această beznă ca smoala. Cum am ajuns aici? Nu era un gând care-i neliniștea, dar era o întrebare normală... Evident, nu era nevoie de neliniște, sau teamă de orice fel. În fond și la urma urmei, în orice moment putea vizualiza una dintre numeroasele zone ale memoriei sale: suprafața unei planete, sau podeaua unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
nu vrea să denigreze și nici să descurajeze cu anticipație orice dorință și orice tentativă de noutate. Se străduiește, mai degrabă, «să discearnă spiritele». Caută împreună cu cei care caută”. Preotul nu se poate consuma cu totul în a fi operatorul neliniștit în prezentul trăit. „Omul Bisericii rămâne întotdea-una deschis pentru speranță. Orizontul, pentru el, nu este ni-ciodată închis”. Iradierea misterelor lui Cristos, actualizată de opera pastorală a preotului, îmbracă în har și viața fraților săi, cei care participă la speranța deschisă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
și atunci am crescut treptat puterea și tempo-ul, ceea ce ne-a ajutat să ne îndepărtăm cu ușurință de ei. David a cîrmit perfect pe lîngă țăruși. Nu mi-i mai reamintesc pe ceilalți adversari. Înainte de finală, după-amiaza, eram mai neliniștit. Era ca și cum sugestiile lui Schneiderhahn ar fi funcționat numai pentru un timp limitat. Pe tabela de rezultate am văzut că înregistraserăm cel mai rapid timp în dimineața aceea. Atunci am văzut statueta lui Neptun pe carpeta persană. Așa cum stăteam la
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de cel puțin cinci ori și am învățat pe dinafară numele adversarilor noștri. Eram atît de încordat că am uitat să fiu înfricoșat, iar cînd am ieșit pe apă ca să ne aliniem la start, vîntul pierise și el. Așa că ne neliniștiserăm degeaba. Schneiderhahn, îngrijorat, bătrînul Schneiderhahn ne-a însoțit spre competiție și ne-a dat alte cîteva sfaturi. Au sunat precum ultimele lucruri pe care le-ar mai fi avut în servietă. Tot ce știa, știam acum și noi. De acum
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
asupra acestei țări, pe care o biruise după un șir întreg de cele mai crâncene lupte. Pentru a ajunge la pacificarea noii lor agonisite, trebuiau numaidecât să liniștească triburile barbare, de acelaș neam cu Macedonienii, care după firea lor prădătoare, nelinișteau provincia romană. Ei întreprinseră supunerea popoarelor tracice, « care nu se mulțumeau numai de a năvăli în provinciile cele mai apropiate, Tesalia și Dalmația, ci veneau până lângă marea Adriatică.» Acesta este blestemul popoarelor cuceritoare, de a nu mai găsi răgaz
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]