1,301 matches
-
și la priviri magnifice asupra orașului. East Side Gallery este o expoziție în aer liber a artei pictate direct pe ultimele porțiuni existente ale Zidului Berlinului. Este cea mai mare evidență rămasă a divizării istorice a orașului. Gendarmenmarkt, o piață neoclasică din Berlin, numele căreia derivă de la sediile regimentului faimos Gens d'armes, localizate acolo în secolul 18, este mărginită de două catedrale proiectate în mod asemănător, Domul Französischer, cu platforma sa de observație și Domul Deutscher. Konzerthaus (sale de concerte
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
1741-1750, reconstruit de mai multe ori, azi palat al copiilor). Alte palate baroce includ casa Șeremetiev de pe splaiul Fontanka, (numită, de asemenea, Fontannîi dom), și palatul Beloselski-Belozerski (1846-1848) de pe Nevsky Prospekt, fosta reședință a marelui Duce Serghei Alexandrovici. Dintre palatele neoclasice, cel mai cunoscut este Castelul Sfântul Mihail (sau al Inginerilor), construit pentru Împăratul Pavel I, între 1797-1801, ca să înlocuiască mai vechiul Palat de vară. Palatul Taurid al Prințului Potemkin (1783-1789), situat în imediata vecinătate, a folosit ca sediu pentru prima
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
Potemkin (1783-1789), situat în imediata vecinătate, a folosit ca sediu pentru prima Dumă - parlamentul rusesc. Chiar la stânga palatului Ermitaj se află Palatul de Marmură, construit la comanda Contelui Orlov, între 1768-1785, din diferite tipuri de marmură și proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Palatul Mihail (1819-1825), faimos pentru interioarele lui opulente, numit astfel după primul lui ocupant, Marele Duce Mihail Pavlovici, acum sediu al Muzeului Rus. Construite, de asemenea, în stil neoclasic sunt Palatul Iusupov, (sfârșitul ultimului deceniu al secolului
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
diferite tipuri de marmură și proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Palatul Mihail (1819-1825), faimos pentru interioarele lui opulente, numit astfel după primul lui ocupant, Marele Duce Mihail Pavlovici, acum sediu al Muzeului Rus. Construite, de asemenea, în stil neoclasic sunt Palatul Iusupov, (sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XVIII-lea), palatul Razumovski (1762-1766), palatul Șuvalov (1830-1838), locul în care a fost ucis Rasputin și Palatul Elaghin (1818-1822), o vilă (dacea) de odihnă de vară a familiei imperiale, situată pe
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
splendidă dedicată Flotei Rusești, pereții exteriori fiind acoperiți cu plăci memoriale închinate marinarilor pieriți pe mare. Biserica Sfinților Simeon și Ana (1731-1734), Catedrala Sfântului Samson (1728-1740), Biserica Sfântului Pantelimon (1735-1739) și Catedrala Sfântului Andrei (1764-1780) sunt mai rar menționate. Bisericile neoclasice sunt prea numeroase pentru a fi enumerate. Multe dintre ele au fost menite să domine piețele publice, așa cum sunt Catedrala Sfântul Vladimir (1769-1789), alta decât biserica Sfântei Fecioare din Vladimir (1761-1783). Catedralele Schimbării la Față (1827-1829) și a Sfintei Treimi
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
autentici; Institutul Smolnîi (1806-1808), inițial prima școală pentru femei din Rusia, a fost ales de Lenin drept cartier general în timpul Revoluției Ruse din 1917. Institutul Caterina (1804-1807), proiectat de Quarenghi, a fost, la început, sediul Bibliotecii Naționale. O altă clădire neoclasică proiectată de Quarenghi este Școala de Călărie pentru Caii Gărzii Imperiale (1804-1807), ea fiind de curând desemnată ca sediu al Centrului Expozițional Central. Unele dintre magazine și depozite sunt, pe bună dreptate, locuri demne de vizitat. De exemplu, monumentalul Arcul
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
unele dintre ele fiind descrise în lista patrimoniului universal. Printre aceste reședințe se află localitatea Peterhof, cu marele Palat de la Peterhof ("Petrodvoreț"), parcul și faimoasele fântâni în cascadă, localitatea Pușkin (fostul Țarskoe Selo) cu palatul baroc Ecaterina și cu palatul neoclasic Alexandru, și localitatea Pavlovsk, care conține palatul împăratului Pavel I (1782-1786) și una dintre cele mai vaste parcuri în stil englezesc din Europa. Cea mai mare parte din Peterhof și Țarskoe Selo a fost amplu restaurat după ce au fost dinamitate
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
Parnas", „miticul munte al muzelor / poeților“ în sudul Pelasgo-Daco-Thra-ciei, azi aparținând Greciei + sufixarea dublă cu -ian- și apoi cu -ism) este denumirea unui curent literar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. ul a apărut ca o reacție (neoclasica) la romantism și cultiva expresia impersonala, descriptiva, ornamentala și cizelata, raportată la peisaje exotice, dar și la obiecte de artă, cărora le consacră poezii de virtuozitate formală (sonet, rondel, glosa ș.a.). Parnasianismul promova: impersonalismul; natură obiectivata - în viziuni întemeiate pe
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]
-
capitală să fie la Sankt Petersburg. Deși încă folosit pentru încoronări, Kremlinul a fost abandonat și neglijat până în 1773, când Ecaterina cea Mare l-a angajat pe Vasili Bajenov pentru a-i construi o nouă reședință. Arhitectura lui Bajenov era neoclasică, bombastică, la scară eroică, și a necesitat demolarea unor biserici și palate, precum și a unei părți din zidul Kremlinului. După încheierea fazei pregătitoare, lucrările de construcție au fost amânate din cauza lipsei de fonduri. Câțiva ani mai târziu, arhitectul Matvei Kazakov
Kremlinul din Moscova () [Corola-website/Science/298387_a_299716]
-
a intrat în posesia lui Mihai Viteazul, a fost cucerită de habsburgi, a fost centru de regiment grăniceresc, aceste perioade și evenimente punându-și adânc amprenta asupra dezvoltării orașului. Rămasă în ruină, după anul 1870 cetatea este reconstruită în stil neoclasic cu elemente ale renașterii târzii și ale barocului. În perioada revoluției pașoptiste (1848-1849) Ineul este un important centru al mișcării naționale românești. În 1849 aici a depus armele armata condusă de generalul Vécsey Károly. În parohia reformată din Ineu se
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco de Goya începe să picteze la pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică, precum "Saturn devorându-și fiii," de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru spectator, pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată. Deși Goya a
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
mai veche casă este un bordei din chirpici pe Dorćol, de la sfârșitul secolului XVIII. Influență occidentală a început în secolul XIX, cănd Belgradul a fost transformat complet de la un oraș oriental la arhitecturi contemporane acelor vremuri, cu influențe din artele neoclasica, romantică și academică. Arhitecții sârbi au preluat tendințele europene la sfârșitul secolului XIX, construind Teatrul Național, Palatul Vechi, Catedrală Ortodoxă, iar ulterior, la începutul secolului XX, Adunarea Națională și Muzeul Național, cu influențe Art Nouveau. Elemente de arhitectură neo-bizantine sunt
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Artemisia Gentileschi, Mattia Preti, Carlo Saraceni și Bartolomeo Manfredi. Ulterior, în secolul al XVIII-lea, a fost inspirat în principal de rococoul francez, Franța fiind țara fondatoare a acestui stil particular, cu artiști ca Giovanni Battista Tiepolo și Canaletto. Sculptura neoclasică italiană, prin nudurile lui Antonio Canova, s-a concentrat pe aspectul idealist al mișcării. În secolul al XIX-lea, marii italieni erau Francesco Hayez, Giuseppe Bezzuoli și Francesco Podesti. Impresionismul a fost adus în Italia din Franța de către "", în frunte
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
înscrise sau clasificate. Franța a dat lumii arhitecți ce au contribuit la formarea patrimoniului arhitectural francez și european în toate epocile istoriei sale, cu figuri ca în Evul Mediu, , și în Renaștere, Mansart, , Hardouin-Mansart, Gabriel și în perioadele clasică și neoclasică, , și în secolul al XIX-lea și și în epoca modernă. Dacă producțiile artistice sunt atestate în spațiul corespunzător Franței actuale încă din preistorie, nu se poate vorbi despre o „artă franceză” înainte de debutul celui de al II-lea mileniu
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
mai remarcabile clădiri ale Madridului. Tot în această perioadă orașul a început să capete aspectul său modern actual cu bulevarde largi ce radiază dintr-un centru, acum, destul de înghesuit. Carol III a comandat noile proiecte ale orașului la trei arhitecți neoclasici ai timpului: Francisco Sabatini, Ventura Rodriguez și Juan de Villanueva. Arcurile monumentale din Plata de la Independencia și Puerta de Alcalá au fost construite în 1778. Puerta del Sol, o altă emblemă a Madridului, datează tot din această perioadă. Toate distanțele
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]
-
antice, artă care în câteva decenii devine un ideal. Acesta mișcare, denumită ulterior neoclasicism, se continuă până la începutul secolului al XIX-lea. Fațadele și zidurile tuturor clădirilor vor fi ornate cu porticuri, colonade în stil grecesc. Roma devine centrul culturii neoclasice. Liderul acestui curent în Italia este Antonio Canova. În scurt timp, curentul ia amploare, răspândindu-se și în Anglia, Germania, Danemarca. Lucrări celebre: Tezeu și Minotaurul, Perseu și capul Meduzei, În Franța, neoclasicismul se constituie ca o reacție împotriva barocului
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
aflată sub stăpânire otomană. Au adus Europei cunoștințele acumulate în locurile vizitate și publicând cărți precum "Antichitățile din Atena". În 1758, James Stuart a construit primul edificiu în stil grecesc în Anglia, un templu cu gradină la Hagley Hall. Arhitectura neoclasică a fost reprezentativă pentru construcțiile civile din SUA. Thomas Jefferson, om politic și arhitect american, a construit numeroase clădiri, ca Universitatea Virginia, Capitoliul din Virginia și locuința sa, Monticello, conform unui gen de arhitectură cunoscut sub numele de "stil federal
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
cimitirul din Montmartre în nord, cimitirul de Est, cimitirul Montparnasse în sud, si, în vestul orașului, cimitirul Passy. Prefectul Parisului a decretat transformarea a 17 de hectare din Mont-Louis în cimitir (cimitirul de Est). Proiectarea cimitirului a fost încredințată arhitectului neoclasic Alexandre-Théodore Brongniart în 1803. În funcția să de Inspector general șef al secției a doua a lucrărilor publice din departamentul Senei și orașul Paris, Brongniart a schițat marile axe ale cimitirului, sub forma unei grădini imense amenajate în stil englezesc
Cimitirul Père-Lachaise () [Corola-website/Science/319543_a_320872]
-
de vizite. Iluștri sculptori și arhitecți vor face din acest loc un muzeu din secolul al XIX-lea: printre ei, Guimard, Garnier, Visconti, Paillard și Barris. Biserică și portalul principal al timpului (Boulevard de Menilmontant) au fost proiectate de arhitectul neoclasic Étienne-Hippolyte Godde în 1823 și 1825. David d'Angers a creat cele mai multe monumente din "Cartierul mareșalilor Imperiului". În timpul Comunei din Paris, în mai 1871, Père Lachaise a fost scena unui adevărat război civil, din cauza locației sale strategice pe colina. Artileria
Cimitirul Père-Lachaise () [Corola-website/Science/319543_a_320872]
-
unul dintre cele mai faimoase muzee germane. Edificiul a fost realizat începând cu anul 1815 de arhitectul german Leo von Klenze pe baza schițelor lui Karl von Fischer. Se găsește în "Königsplatz" și este o clădire de prestigiu în stil neoclasic. Promotorul construcției edificiului a fost viitorul rege Ludovic I, care voia să dea o nouă sistematizare orașului-capitală, îndeosebi pieței publice - "Königsplatz" - care se năștea în fața palatului său regal. Porticul a fost realizat în stil ionic, iar fațada cuprinde 18 nișe
Gliptoteca de la München () [Corola-website/Science/319782_a_321111]
-
First Folio al lui 1623. Povestea atrage tradiția genului romantism, si a fost influențată de tragicomedie și probabil de mască de curte a Commedia dell'arte. Se diferențiază de alte piese de observare a lui Shakespeare, pentru că are un stil neoclasic mai strict și mai organizat. Criticii vedeau "Furtuna"ca în mod explicit în cauză cu natura proprie că o piesă de teatru, desenează frecvent legăturile dintre artă lui Prospero și iluzia teatrală, precum și critici timpurii au văzut în Prospero o
Furtuna (piesă de teatru) () [Corola-website/Science/319161_a_320490]
-
în acele vremuri de aceste două comunități de a se ridica și afirma social și cultural. Pictura murală păstrată la interior, opera pictorului călător Ioan P. Leuleanu, marchează de asemenea o delimitare clară față de tradiția bizantină. Pictată într-o manieră neoclasică, se remarcă îndeosebi prin efortul de a reda cât mai natural figurile umane. Este de reținut tabloul ctitorilor de la intrare, în veșmintele lor tradiționale pline de detalii și farmec. De asemenea, tabloul lui Iisus în glorie, "„biruitorul morții și al
Biserica de lemn din Șirineasa () [Corola-website/Science/319229_a_320558]
-
patriarhal a omului de rând. Nu l-au preocupat virtuțiile eroice, ci s-a aplecat asupra celor estetice, folclorice și etnice. Astfel, artistul a avut preocupări retrospectiviste și a simțit nevoia pentru reprezentări estetizante, decorativiste, care în vechile compoziții romantice, neoclasice sau academiste nu-și aveau locul. Se poate constata că vechile compoziții care se încadrau în geometria regulată (trapez, piramidă) au fost abandonate, îl locul lor fiind prezente asimetriile, unghiuri de vedere insolite și fragmentarismul, totul fiind centrat ca țintă
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
tip patriarhal a omului de rând. Nu l-au preocupat virtuțiile eroice, ci s-a aplecat asupra celor estetice, folclorice și etnice. Astfel, artistul avea preocupări retrospectiviste și a simțit nevoia pentru reprezentări estetizante, decorativiste, care în vechile compoziții romantice, neoclasice sau academiste nu și-au avut locul. Se poate constata că vechile compoziții care se încadrau în geometria regulată (trapez, piramidă) au fost abandonate, în locul lor fiind prezente asimetriile, unghiuri de vedere insolite și fragmentarismul, totul fiind centrat ca țintă
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
Harald Sigurd Johan Sæverud (n. 17 aprilie 1897, d. 27 martie 1992) a fost un compozitor neoclasic norvegian. Sæverud s-a născut la Bergen, unde a urmat cursurile Conservatorului, specialitatea pian și teorie muzicală. După absolvire, studiază la Berlin (1920-1921) și Paris (1925). La vârsta de 15 ani i se cântă prima compoziție în public, "Huldredans Jonsokknatt
Harald Sæverud () [Corola-website/Science/315865_a_317194]